ICCJ. Decizia nr. 5344/2013. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5344/2013
Dosar nr. 1388/1/2013
Şedinţa publică de la 21 mai 2013
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
a. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestatoarea G.A.N. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 163 din 26 februarie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus revocarea contestatoarei din funcţia de membru, ales de la curţile de apel, al Consiliului Superior al Magistraturii.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin Hotărârea nr. 1/2013, Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Cluj a declanşat, în condiţiile art. 55 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, procedura de revocare a contestatoarei din funcţia de membru ales de la curţile de apel, iar în adresa Curţii de Apel se arată că, centralizând rezultatele votului, s-a stabilit că un număr de 13 curţi de apel au votat pentru revocare.
În şedinţa publică de la data de 26 februarie 2013, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dezbătut sesizarea înaintată de Curtea de Apel Cluj şi actele anexate, fără însă a analiza legalitatea şi temeinicia sesizării Consiliului şi fără a acorda contestatoarei dreptul la apărare, stabilind doar un drept la exprimarea unui punct de vedere, drept acordat în egală măsură şi celorlalţi membri care nu au fost supuşi procedurii de revocare.
Contestatoarea a expus procedura şi condiţiile de revocare a unui membru al Consiliului Superior al Magistraturii, aşa cum ar fi aceasta conturată de dispoziţiile Legii nr. 317/2004, argumentând că aceasta nu a fost respectată, şi a susţinut că Hotărârea nr. 1/2013 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Cluj nu cuprinde nicio referire la motivele concrete care stau la baza voturilor exprimate, şi deci a emiterii actului, putându-se aprecia că procedura de revocare, în ansamblul ei, nu întruneşte condiţiile de validitate cerute de lege.
A mai susţinut că adunările generale ale judecătorilor de la curţile de apel au fost nelegal convocate, că acestea trebuiau prezidate de către judecătorul cu cea mai mare vechime în magistratură, şi nu de preşedinţii curţilor de apel şi că nu au fost verificate condiţiile de cvorum ale adunărilor generale pe baza proceselor-verbale ale acestora.
Invocând dispoziţiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, contestatoarea a mai arătat că membrii aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii nu îşi pierd calitatea de judecător sau procuror, hotărârea plenului de revocare fiind, incontestabil, referitoare la drepturile şi cariera judecătorilor.
Contestatoarea a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
La data de 6 martie 2013, contestatoarea a depus note scrise prin care a argumentat competenţa Înaltei Curţi de soluţionare, în primă instanţă, a contestaţiei sale.
Evocând dispoziţiile art. 4, art. 9, art. 51 şi art. 90 din Legea nr. 303/2004 şi dispoziţiile art. 1, art. 23 alin. (3) şi (6), art. 30, art. 54 alin. (1) şi (4), art. 55 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 317/2004, contestatoarea a argumentat că nu se poate face o disociere legală între statutul de judecător şi statutul de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.
A mai susţinut că hotărârea atacată are caracter sancţionator, cu impact asupra carierei sale profesionale, şi a mai criticat încălcarea, în procedura revocării, a dreptului său la apărare şi a principiului legalităţii prin nemotivarea hotărârii contestate.
b. Întâmpinarea depusă în cauză
Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, invocând şi excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Referitor la această excepţie, intimatul a susţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 317/2004 nu sunt incidente în speţă, întrucât hotărârea atacată nu face parte din categoria celor privind drepturile şi cariera judecătorilor şi procurorilor.
Cu privire la fondul cauzei, intimatul a învederat că hotărârea atacată a fost emisă în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale şi regulamentare incidente, evocând, în acest sens, art. 55 alin. (4) - (9) din Legea nr. 317/2004, art. 20 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, art. 40 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005 şi ale cap. V - secţiunile II şi III din Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 327/2005.
A susţinut că, potrivit hotărârilor adunărilor generale, până la data de 28 ianuarie 2013 s-au întrunit 13 adunări generale care au îndeplinit condiţiile cerute de lege pentru revocarea membrului ales al Consiliului, că nu există dispoziţii legale care să instituie, ca în procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, obligativitatea întrunirii tuturor adunărilor generale şi la aceeaşi dată, principiul simetriei neputând fi aplicat; că adunările generale ale judecătorilor au fost legal convocate, potrivit datelor ce reies din tabelul trimis de către Curtea de Apel Cluj; că cvorumul cerut de lege a fost realizat; că regula prezidării adunărilor generale este aceea a conducerii lor de către preşedintele instanţei.
A mai argumentat că cerinţa motivării se referă la sesizarea de revocare adresată Consiliului Superior al Magistraturii, şi nu la hotărârea curţii de apel prin care s-a decis revocarea membrului Consiliului Superior al Magistraturii, condiţia fiind, în speţă, îndeplinită.
Intimatul a depus şi punct de vedere faţă de excepţia de neconstituţionalitate invocată de către contestatoare, solicitând respingerea acesteia.
La data de 16 mai 2013, intimatul a arătat că înţelege să renunţe la a mai susţine excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi, invocată prin întâmpinare.
c. Cererea de intervenţie accesorie
Asociaţia Magistraţilor din România a formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (3) şi art. 63 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., cerere de intervenţie accesorie în interesul intimatului Consiliului Superior al Magistraturii, invocând excepţia necompetenţei materiale al Înaltei Curţi şi excepţia inadmisibilităţii cererii contestatoarei.
În argumentarea admiterii în principiu a cererii de intervenţie, Asociaţia a susţinut că justifică un interes legitim, în condiţiile în care, potrivit art. 5 al Statului Asociaţiei Magistraţilor din România, aceasta, asociaţie profesională de interes public, reprezintă interesele magistraţilor în raporturile cu celelalte subiecte de drept, interes ce constă în respectarea voinţei magistraţilor, manifestată în condiţii de vot similare procedurii de alegere, manifestare de voinţă transpusă de Consiliul Superior al Magistraturii în Hotărârea nr. 163 din 26 februarie 2013, ca o condiţie primordială pentru garantarea independenţei justiţiei şi respectarea statutului magistratului.
În motivarea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, Asociaţia a susţinut, evocând dispoziţiile art. 133 alin. (7) şi art. 134 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, că Hotărârea nr. 163 din 26 februarie 2013 nu este supusă niciunei căi de atac.
A arătat, în esenţă, că atâta timp cât, potrivit dispoziţiilor art. 133 alin. (7) din Constituţie, hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, cu excepţia celor în materie disciplinară, iar revocarea unui judecător din funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii reprezintă o instituţie distinctă de cea a răspunderii disciplinare, o cerere care priveşte procedura de revocare este inadmisibilă.
De asemenea, întrucât în speţă nu se analizează o contestaţie privind o procedură disciplinară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este competentă material să soluţioneze cauza.
d. Apărările faţă de cererea de intervenţie
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare la cererea de intervenţie accesorie formulată de Asociaţia Magistraţilor din România, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă în principiu, cu motivarea, în esenţă, că cererea intervenientului nu sprijină apărarea intimatului în condiţiile în care se tinde la respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei formulate, în timp ce apărarea intimatului urmăreşte respingerea contestaţiei ca nefondată.
A mai învederat intimatul că din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 196 din 04 aprilie 2013 ar rezulta faptul că hotărârea atacată în contestaţia pendinte intră în categoria hotărârilor care privesc cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, competenţa materială de soluţionare a unor astfel de contestaţii aparţinând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, conform art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.
La rândul său, contestatoarea G.A.N. a solicitat respingerea ca inadmisibilă, în principiu, a cererii de intervenţia accesorie formulată de către Asociaţia Magistraţilor din România, invocând art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa CEDO în cauza Yvon c. Franţei, susţinând şi că activitatea intervenientului este limitată şi condiţionată de apărarea părţii în favoarea căreia s-a promovat cererea, fiindu-i interzis să facă acte procesuale potrivnice poziţiei procesuale a părţii pentru care intervine.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Înalta Curte a fost învestită la data de 27 februarie 2013, de către G.A.N., cu soluţionarea contestaţiei de faţă, vizând Hotărârea nr. 163 din 26 februarie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul prevederilor art. 29 alin. (5) şi 7 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Potrivit acestor texte de lege, Hotărârile Plenului CSM privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de comunicare sau de la publicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Verificându-şi cu prioritate competenţa materială, astfel cum imperativ o impun dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a invocat din oficiu şi a pus în discuţia părţilor natura juridică a hotărârii atacate, pentru a stabili dacă aceasta poate fi calificată ca hotărâre vizând cariera şi drepturile judecătorilor sau procurorilor.
Pentru argumentele în continuare arătate, Înalta Curte, examinând înscrisurile aflate la dosar şi raportat la prevederile legale incidente, apreciază că Hotărârea nr. 163 din 26 februarie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este un act de natură administrativă supus controlului instanţei competente de contencios administrativ, în condiţiile Legii nr. 554/2004, nefiind o hotărâre ce face parte din categoria celor ce privesc cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, pentru a atrage competenţa specială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, conform art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificări.
Astfel, prin Hotărârea nr. 163 din 26 februarie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus revocarea doamnei judecător G.A.N. din funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, ales de la curţile de apel.
Hotărârea a fost adoptată, în esenţă, în temeiul art. 55 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, care arată că:
(1) Revocarea din funcţia de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii se propune de preşedintele sau vicepreşedintele Consiliului ori de o treime din membri, în situaţia în care persoana în cauză nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii sau în cazul aplicării oricărei sancţiuni disciplinare.
(2) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la sesizarea formulată potrivit alin. (1), poate dispune revocarea din funcţia de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii.
(3) Revocarea din funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte se propune de o treime din numărul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(4) Membrii aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii sunt revocaţi şi la cererea majorităţii adunărilor generale de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor încredinţate prin alegerea ca membru al Consiliului. În cadrul adunărilor generale, decizia se ia cu votul a două treimi din numărul judecătorilor sau procurorilor.
(5) În cazul adunării generale comune a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, decizia de revocare a reprezentantului acestora se ia cu votul majorităţii procurorilor. În cadrul adunării generale votează şi procurorii din structurile teritoriale ale acestora.
(6) Decizia de revocare a reprezentantului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se ia cu votul majorităţii judecătorilor din adunarea generală.
(7) Procedura de revocare poate fi declanşată de orice adunare generală de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii a cărui revocare se cere, precum şi de organizaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor.
(8) Centralizarea rezultatelor votului se realizează de adunarea generală care a iniţiat procedura sau de prima adunare generală sesizată de organizaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor.
(9) În termen de 15 zile de la înregistrarea sesizării semnate şi motivate de reprezentanţii adunărilor generale prevăzute la alin. (4), Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dispune revocarea din funcţie a membrului ales. Dispoziţiile art. 57 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
Înalta Curte reţine că Hotărârea nr. 163 din 26 februarie 2013, prin conţinutul său şi raportat la temeiul legal în baza căruia a fost emisă, şi chiar reţinând caracterul de noutate învederat de părţi, nu se încadrează în categoria celor privind cariera şi drepturile judecătorilor, în sensul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, raportat la reglementarea cuprinsă în Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, modificată şi completată.
O atare raportare se impune ca fiind unica de natură obiectivă, firească şi nu în ultimul rând deplin legală, corespunzătoare voinţei legiuitorului, în absenţa unei definiţii clare şi precise a noţiunii de carieră a judecătorilor şi procurorilor în legislaţia relevantă în această materie.
Astfel, acest din urmă act normativ reglementează în întreg Titlul II, intitulat "Cariera judecătorilor şi procurorilor" aspectele ce conturează conţinutul acestei noţiuni.
Sunt astfel stabilite, detaliat şi distinct pe capitole, admiterea în magistratură şi formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, perioada stagiului, numirea judecătorilor şi procurorilor, formarea lor profesională continuă şi evaluarea periodică, promovarea şi numirea în funcţiile de conducere, delegarea, detaşarea şi transferul, şi în fine suspendarea şi încetarea funcţiei de judecător şi procuror.
Rezultă aşadar că, potrivit legii, cariera judecătorilor sau procurorilor vizează strict parcursul profesional, de la promovarea în profesie şi până la încetarea acesteia, în legătură directă cu exercitarea concretă şi efectivă a atribuţiilor de judecător şi respectiv de procuror.
În acelaşi spirit sunt, de altfel, reglementate şi implicit definite de aceeaşi lege şi drepturile judecătorilor şi procurorilor. În Titlul III al actului normativ sus arătat, se stipulează că stabilirea drepturilor judecătorilor şi procurorilor se face ţinându-se seama de locul şi rolul justiţiei în statul de drept, de răspunderea şi complexitatea funcţiei de judecător şi procuror, de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege pentru aceste funcţii.
Din această perspectivă, în spiritul reglementării arătate şi din interpretarea acesteia rezultă că dobândirea, respectiv pierderea calităţii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii - organism independent, de reprezentare, garantul independenţei justiţiei - nu reprezintă o etapă inerentă şi necesară în parcursul profesional al unui judecător sau procuror iar în sensul prevederilor legale arătate nu se circumscrie în mod expres conţinutului noţiunii de "carieră".
Atât contestatoarea, cât şi intimatul au invocat, în susţinerea competenţei Înaltei Curţi de soluţionare a contestaţiei de faţă, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004, Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013 a Curţii Constituţionale, susţinând că aceasta a reţinut, în considerentele deciziei menţionate, că hotărârile de tipul celei atacate în contestaţia pendinte intră în categoria celor care privesc cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor.
Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate, exclusiv cu privire la dispoziţiile art. 55 alin. (4) şi (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, şi anume cele care arată că membrii aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii sunt revocaţi şi la cererea majorităţii adunărilor generale de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor încredinţate prin alegerea ca membru al Consiliului, respectiv în termen de 15 zile de la înregistrarea sesizării semnate şi motivate de reprezentanţii adunărilor generale prevăzute la alin. (4), Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dispune revocarea din funcţie a membrului ales. Dispoziţiile art. 57 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
Pentru a hotărî astfel, Curtea Constituţională a reţinut, cu precădere, că textul de lege criticat este neclar şi imprecis, prin urmare lipsit de previzibilitate, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.
În considerente, Curtea Constituţională a analizat detaliat natura mandatului membrului Consiliului Superior al Magistraturii, arătând, printre altele, că "statutul membrilor Consiliului implică calitatea de demnitar, potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, recunoscută şi deputaţilor şi senatorilor. Ca şi aceştia, membrii Consiliului sunt aleşi pe durata mandatului, prin vot direct, secret şi liber exprimat. În realizarea mandatului lor, membrii aleşi ai Consiliului au o serie de drepturi şi îndatoriri stabilite atât prin Constituţie, cât şi prin legea organică, stabilindu-se condiţiile pentru desfăşurarea activităţii specifice. În cazul încălcării acestor norme ei pot fi sancţionaţi."
Astfel, chiar instanţa constituţională a examinat problema mandatului şi a revocării unui membru al Consiliului Superior al Magistraturii, însă nu prin prisma carierei şi atribuţiilor de judecător, respectiv procuror, ci reportat la demnitatea publică dobândită în urma alegerilor, a unui statut special, atât al deţinătorului funcţiei, cât şi al autorităţii publice.
Totodată, este adevărat că puterea de lucru judecat ce însoţeşte deciziile Curţii Constituţionale se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor, dar, aşa cum a arătat şi Curtea, numai considerentelor pe care se sprijină dispozitivul, şi anume celor circumscrise strict raţionamentului de neconstituţionalitate a textului de lege cu examinarea căruia a fost învestită instanţa constituţională.
Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că referirea singulară cuprinsă într-unul dintre considerentele deciziei arătate, la consecinţele asupra activităţii Consiliului Superior al Magistraturii şi în ceea ce priveşte cariera profesională a membrilor săi aleşi, judecători sau procurori, invocată şi de către contestatoare în susţinerea competenţei materiale a Înaltei Curţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nu are decât valoarea unui dictum, respectiv a unei opinii ce nu serveşte la fundamentarea deciziei, opus lui ratio decidendi, respectiv argumentelor explicite ce fundamentează concluzia la care s-a ajuns.
De altfel, Curtea Constituţională a statuat, şi prin alte decizii, asupra naturii Consiliului Superior al Magistraturii, ca autoritate fundamentală a statului, care însă nu este exponentul puterii judecătoreşti, ci un organ de natură administrativă (Decizia CCR nr. 375/2005), membrii săi aleşi exercitându-şi atribuţiile constituţionale în baza unui mandat reprezentativ, pe durată determinată, suspendându-şi, pe durata mandatului, activitatea de judecător, respectiv de procuror.
Un alt argument pentru care Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată nu se încadrează în categoria celor privitoare la cariera şi drepturile judecătorilor ori procurorilor rezidă în caracterul derogatoriu al procedurii legale stabilite de lege pentru contestarea acestor hotărâri care, deşi prin natura lor sunt acte juridice cu caracter administrativ, în condiţiile Legii nr. 317/2004, republicată, sunt supuse controlului judecătoresc de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ numai pe calea recursului, prin derogare de la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, ce reprezintă dreptul comun în materie.
Cum excepţiile sunt de strictă interpretare, această procedură specială prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată şi completată, nu poate fi extinsă, prin analogie sau prin simpla apreciere a unui aşa-zis caracter conex, şi altor hotărâri adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii, în exercitarea atribuţiilor sale, care nu fac obiect al unor prevederi exprese ale legii.
În exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit legii şi propriilor regulamente, adoptă hotărâri ce pot fi grupate în mai multe categorii, cum ar fi hotărâri cu caracter normativ, hotărâri privind cariera şi drepturile judecătorilor, hotărâri în materie disciplinară sau hotărâri prin care stabileşte măsuri privind propria sa activitate sau activitatea instanţelor, a parchetelor de pe lângă acestea.
Atunci când legiuitorul a dorit să instituie căi speciale de atac a hotărârilor adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii, care au caracterele juridice ale unor acte administrative, a prevăzut-o expres, cum ar fi în cazul celor vizând cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, ca şi în situaţia acţiunilor disciplinare, când Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca instanţă de judecată. În toate celelalte cazuri însă hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii pot fi supuse controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, în condiţiile Legii nr. 554/2004.
În considerarea celor mai sus arătate, şi în concordanţă cu jurisprudenţa sa anterioară în materie, care, în ciuda caracterului de noutate al obiectului hotărârii atacate, nu se impune a fi modificată în condiţiile art. 26 din Legea nr. 304/2004, apreciind că hotărârile ce vizează modul de organizare şi de funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii, prin alegerea sau revocarea membrilor săi, au natura şi caracterele juridice ale unor acte administrative supuse controlului de legalitate exercitat în condiţiile Legii nr. 554/2004, şi cu aplicarea art. 127 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va trimite prezenta cauză spre competentă soluţionare Curţii de Apel Braşov, ce urmează să examineze şi să se pronunţe asupra aspectelor de nelegalitate invocate de contestatoare cu privire la hotărârea a cărei anulare s-a solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2013.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5343/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5415/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
