ICCJ. Decizia nr. 5357/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5357/2013
Dosar nr. 5939/2/2012
Şedinţa publică de la 22 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 5939/2/2012, reclamantul T.V. a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 24805 din 02 februarie 2012, emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române şi suspendarea executării deciziei respective, până la soluţionarea irevocabilă a prezentei cauze.
Prin Încheierea din 26 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare a executării Deciziei de imputare nr. 24805 din 02 februarie 2012, reţinând, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În acest sens, Curtea de apel a constatat că, în cuprinsul cererii de suspendare a executării, reclamantul a invocat veritabile motive de nelegalitate a actului, ce nu pot fi analizate în cadrul procedurii reglementate art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, ci numai cu prilejul cercetării în fond a acţiunii în anulare.
În acest sens, instanţa a avut în vedere că susţinerile reclamantului referitoare la tardivitatea desfăşurării primei cercetări administrative, diferenţele de calcul sesizate prin compararea bazei avute în vedere cu prilejul celor două cercetări administrative şi inexistenţa motivelor temeinice pentru repunerea în termenul de efectuare a cercetării administrative nu pot fi valorificate în cadrul cererii de suspendare a executării deciziei de imputare.
Referitor la critica reclamantului cu privire la încălcarea principiului non reformatio in pejus, instanţa a reţinut că art. 33 din O.G. nr. 121/1998 prevede posibilitatea efectuării unei noi cercetări administrative, când decizia de imputare a fost emisă pentru o pagubă mai mică decât cea reală şi în condiţiile repunerii în termenul pentru efectuarea cercetării administrative, astfel că legiuitorul nu exclude posibilitatea emiterii unei noi decizii de imputare pentru o sumă mai mare decât cea iniţială.
Referitor la condiţia pagubei iminente, curtea de apel a constatat că impactul financiar negativ conturează în mod evident o situaţie prejudiciabilă pentru reclamant însă nu trebuie omis faptul că, în eventualitatea producerii sale, această împrejurare reprezintă consecinţa executării actului administrativ criticat a cărui prezumţie de legalitate nu a fost înlăturată.
Împotriva încheierii pronunţate de Curtea de apel București a declarat recurs reclamantul T.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În acest sens, sub aspectul cazului bine justificat, recurentul reiterează aspectele referitoare la modificarea bazei de calcul în cadrul celei de-a doua cercetări administrative, tardivitatea desfăşurării primei cercetări administrative, lipsa expunerii motivelor temeinice care au justificat repunerea în termen.
În privinţa condiţiei referitoare la prevenirea unei pagube iminente, recurentul arată că suma de bani pe care trebuie să o plătească în baza actului administrativ, care este executoriu, este considerabilă şi nu va putea efectua plata integrală, ceea ce va atrage obligaţia de plată a unor penalizări pe zi de întârziere, iar, în caz de neplată, poate fi luată măsura de poprire a salariului.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.
Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege:
- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;
- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Prin prisma acestor condiţii, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt la adăpost de orice critică, curtea de apel apreciind corect că motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant sub aspectul cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond.
Susţinerile din recurs, prin care recurentul procedează în fapt la o reiterare a aspectelor prezentate în cuprinsul acţiunii introductive, nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea sau netemeinicia soluţiei şi argumentaţiei Curţii de apel.
Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate.
Or, se constată că niciunul dintre argumentele expuse de recurentul-reclamant instanţei de fond sau în calea de atac a recursului nu se circumscriu situaţiilor reţinute ca fiind de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, ci presupun o analiză în fond a legalităţii actului, care se realizează de către instanţa învestită cu acţiunea în anulare, iar nu pe calea cererii de suspendare a executării în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Neîndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa cazului bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza susţinerilor reclamantului în privinţa condiţiei prevenirii unei pagube iminente, atâta timp, aşa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeaşi lege.
De altfel, în privinţa pagubei iminente, prima instanţă în mod corect a reţinut că prejudiciul invocat de reclamant nu poate justifica, în sine şi în mod independent, soluţia de suspendare a executării deciziei contestate, atâta timp cât consecinţele patrimoniale de care se prevalează reclamantul sunt consecinţa inerentă a procedurii de executare a actului administrativ în privinţa căruia nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.V. împotriva Încheierii din 26 octombrie 2012 a Curţii de Apel București, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5351/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5367/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
