ICCJ. Decizia nr. 5396/2013. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5396/2013
Dosar nr. 11199/2/2010
Şedinţa publică de la 23 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 7746 din 20 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul R.A. şi a constatat existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârâtul R.A. în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia pârâtul a fost recrutat, în calitate de colaborator în anul 1964, pentru încadrarea informativă a angajaţilor de la Direcţia Centrală de Statistică Direcţia de Investiţii, Transporturi şi Telecomunicaţii, angajaţi ce aveau acces la date secrete, având numele conspirativ de colaborator „A.”.
În ceea ce priveşte prima condiţie impusă de prevederile art. 2, lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, Curtea a reţinut că aceasta este îndeplinită, aspect necontestat de altfel nici de pârât, care a arătat însă că informaţiile furnizate şi relaţia sa cu Securitatea au fost strict limitate la activitatea desfăşurată în cadrul Direcţiei Centrale de Statistică.
Referitor la această apărare, Curtea de apel a observat că, într-adevăr, informaţiile furnizate de pârât care au vizat aspecte referitoare strict la activitatea sa profesională şi care s-au referit la persoane care aveau acces şi manipulau acte/documente cu caracter special, secret, se circumscriu dispoziţiilor legale incidente din perioada respectivă privind apărarea secretului de stat şi de serviciu, neputând fi reţinute în îndeplinirea cerinţelor impuse de art. 2 lit. b) din ordonanţa mai sus citată.
Totuşi, Curtea a constatat că activitatea pârâtului în calitatea sa de colaborator al fostei Securităţi nu s-a limitat doar la furnizarea informaţiilor de genul celor menţionate mai sus, ci acesta a furnizat şi informaţii cu privire la aspecte personale ale vieţii private a persoanelor în privinţa cărora fusese îndrumat de organele securităţii să le supravegheze.
În acest sens, Curtea de apel a reţinut Nota informativă din 18 aprilie 1972, privindu-l pe D.M., furnizată de pârât, necontestată de altfel de acesta, care se circumscrie prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, din moment ce aceasta s-a referit, printre altele şi la faptul că persoana vizată asculta posturi de radio interzise de regimul comunist, activitate care era asimilată cu o atitudine duşmănoasă la adresa regimului respectiv, organele fostei Securităţi luând măsuri de supraveghere operativă a persoanei respective.
Astfel, Curtea de apel a înlăturat apărările pârâtului potrivit cărora după anul 1972 ascultarea posturilor de radio străine nu mai era bruiată şi nu mai atrăgea repercursiuni politice, fiind de notorietate consecinţele suportate sau care erau de natură a fi suportate de cei ce nu se ”conformau” acestor impuneri.
Pe de altă parte, din conţinutul notei în discuţie, a rezultat fără putinţă de tăgadă că afirmaţiile proveneau de la persoana urmărită, care îi ”spusese” pârâtului ce fusese difuzat la postul de radio E.L.
Referitor la împrejurarea dacă pârâtul a fost sau nu recompensat pentru activitatea desfăşurată, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile legale incidente nu condiţionează existenţa calităţii de colaborator de motivele pentru care persoana în cauză a înţeles să colaboreze cu organele fostei Securităţi şi nici dacă acestea i-au acordat sau nu recompense, neavând nici o relevanţă juridică în cauză.
Prin urmare, Curtea de apel a reţinut că, prin informaţia furnizată de pârâtul R.A., cuprinsă în nota informativă mai sus menţionată, acesta a contribuit la îngrădirea dreptului la viaţă privată al persoanei vizate, drept prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs R.A., susţinând că, hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât singura faptă reţinută în sarcina sa nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru următoarele argumente:
- informaţiile furnizate au vizat strict protejarea informaţiilor clasificate în cadrul Direcţiei Centrale de Statistică şi accesul la documente cu caracter special, secret, ţinând de sfera profesională în care îşi desfăşoară activitatea pârâtul, fără a constitui o imixtiune în viaţa privată a persoanelor;
- nota din 17 aprilie 1972 este nerelevantă, deoarece nu putea avea consecinţe relatarea unei conversaţii cu un coleg, care auzise un zvon privind aprecieri laudative la postul E.L. despre un anume director;
- nu se poate reţine că o singură informaţie sporadică ar fi vizat restrângerea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, în cazul lui D.M., care era supravegheat informativ de mult timp, iar nota cu privire la acesta nu făcea decât să înlăture unele îndoieli ale securităţii.
Recurentul nu şi-a încadrat în drept, din punct de vedere procedural, criticile formulate.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi argumentele recurentului, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, modificată, “colaborator al securităţii este persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (…)”.
Instanţa de control judiciar, analizând conţinutul notelor informative furnizate de pârâtul R.A., recrutat în calitate de colaborator pentru încadrarea informativă a angajaţilor de la DCS, reţine că acestea, prin conţinutul lor, nu conţin denunţuri privind activităţi sau atitudini potrivnice regimului şi nici nu au vizat îngrădirea vreunor drepturi şi libertăţi fundamentale.
De altfel, în fapt, însăşi prima instanţă reţine că, „într-adevăr informaţiile furnizate de pârât care au vizat aspecte referitoare strict la activitatea sa profesională şi care s-au referit la persoane care aveau acces şi manipulau acte/documente cu caracter special, secret, se circumscriu dispoziţiilor legale incidente din perioada respectivă privind apărarea secretului de stat şi de serviciu, neputând fi reţinute în îndeplinirea cerinţelor impuse de art. 2 lit. b) din ordonanţa mai sus citată.
În mod greşit, instanţa de fond a reţinut că recurentul-pârât a informat despre faptul că D.M. ar fi ascultat postul de radio E.L., deşi conversaţia relatată privea un zvon („se vorbeşte că”) despre un director apreciat pozitiv la acel post.
Totodată, printr-o altă informaţie, recurentul nu a făcut decât să înlăture suspiciunea ofiţerului care îl supraveghea pe D.M. privind scoaterea din instituţie a unor documente secrete, menţionând că servieta acestuia conţine „reviste şi sticle goale de pepsi”.
Pentru considerentele menţionate, instanţa de control judiciar reţine că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a legii la situaţia de fapt reţinută, în cauză nefiind întrunite condiţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Cu referire la art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de R.A. împotriva Sentinţei civile nr. 7746 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi respinge acţiunea reclamantului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5382/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5397/2013. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
