ICCJ. Decizia nr. 5421/2013. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5421/2013
Dosar nr. 5735/2/2010
Şedinţa publică de la 24 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 28 iunie 2010, sub nr. 5735/2/2010, reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA a solicitat instanţei de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâtele C.N.A.S. şi C.A.S.M.B., ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la restituirea prestaţiilor de suportat din F.N.U.A.S.S., în cuantum de 9.739.942 lei, reprezentând indemnizaţii pentru concedii medicale achitate salariaţilor societăţii, ce depăşesc contribuţia datorată la F.N.U.A.S.S.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, la data de 31 decembrie 2009, C.A.S. datorează societăţii suma de 9.739.942 RON, reprezentând indemnizaţii pentru concedii medicale achitate salariaţilor societăţii, ce depăşesc contribuţia datorată la F.N.U.A.S.S., astfel:
- 230.853 lei, suma de recuperat pentru anul 2006;
- 2.198.174 lei, suma de recuperat pentru anul 2007;
- 3.072.9141ei, suma de recuperat pentru anul 2008;
- 4.238.001 lei, suma de recuperat pentru anul 2009;
Reclamanta a arătat că a notificat atât C.N.A.S. cât şi C.A.S.M.B. prin care a solicitat achitarea sumei de 9.739.942 RON, depunând în acest sens la dosarul cauzei dovezile de comunicare către cele două instituţii.
Aşa cum rezultă din dovezile de comunicare, notificarea a fost primită la data de 29 aprilie 2010, dar nici una din cele două instituţii nu a dat curs solicitărilor şi nici nu a răspuns în termenul prevăzut de lege.
În dezvoltarea motivelor de fapt, reclamanta a arătat că, faţă de această situaţie şi în conformitate cu reglementările în vigoare, a depus cereri de restituire a sumelor reprezentând diferenţa prestaţiilor de suportat din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, atât la C.A.S.M.B. (unde au fost depuse declaraţiile) cât şi la C.N.A.S., organul ierarhic superior al casei de sănătate, conform modelului prevăzut în anexa nr. 12, la care a ataşat Declaraţia privind obligaţiile de plată, pentru concedii şi indemnizaţii plătite ce au depăşit nivelul costurilor datorate de angajator, aşa cum prevede art. 77 din Normele de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate
Urmare acestor cereri de restituire, între societate şi C.N.A.S. s-a purtat o corespondenţă prin care s-a stabilit data şi modul de restituire a sumelor, astfel că prin adresa nr. 858 din 08 mai 2009, C.N.A.S. a indicat temeiul juridic care stabileşte procedura de restituire a sumelor reprezentând indemnizaţii achitate, care depăşesc obligaţia lunară de plată a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii, mai mult decât atât, i-a solicitat date privind contul şi banca unde reclamanta doreşte să fie virare sumele.
Reclamanta a arătat că, deşi pârâta a confirmat pretenţiile sale aşa cum a precizat mai sus şi chiar a stabilit termene de plată a acestor sume, în sensul că plata pentru cererile de rambursare pentru anul 2006, se va efectua în septembrie 2009, iar plata cererilor de rambursare pentru anii 2007-2008 se va efectua în perioada octombrie - decembrie 2009, nu a respectat aceste termene şi nici nu şi-a exprimat intenţia rezolvării pe cale amiabilă a litigiului ivit între societate şi C.N.A.S.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 82, 112 şi urm. C. proc. civ., art. 1 şi urm. din Legea 554/2004.
Pârâta C.A.S.M.B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii introductive, ca neîntemeiată.
Pârâta C.N.A.S. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fondul cauzei solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa civilă nr. 2628 din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a C.N.A.S.
A respins acţiunea, formulată de către reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA, în contradictoriu cu pârâţii C.N.A.S. şi C.A.S.M. Bucureşti, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, prima instanţă a reţinut că lipsa procedurii prealabile nu poate fi reţinută, având în vedere dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care prevăd că în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) nu este obligatorie plângerea prealabilă, art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege, referindu-se la actele administrative asimilate care sunt refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului, or, în cauză, reclamanta contestă tocmai un pretins refuz nejustificat al pârâtelor.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de către pârâta C.N.A.S., prima instanţă a constatat că nu poate fi primită, în condiţiile în care reclamanta s-a adresat şi acestei autorităţi, acesta fiind faptul generator al obligaţiei pretins a fi fost neîndeplinită, de a nu-i răspunde cererii, care a generat şi raportul juridic litigios dedus judecăţii, situaţie ce îi conferă calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, prin refuz nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane”, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. n), excesul de putere este definit ca fiind „exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”.
Fără a analiza conţinutul raportului juridic de drept material în cuprinsul căruia intră dreptul reclamantei la restituirea sumelor solicitate celor două pârâte ca diferenţă între sumele achitate angajaţilor societăţii cu titlu de indemnizaţii pentru concedii medicale şi sumele reprezentând contribuţiile datorate la fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, curtea de apel a analizat exclusiv poziţia celor două pârâte faţă de cererea reclamantei, din prisma existenţei unui refuz de soluţionare, iar în caz afirmativ a temeiniciei sau netemeiniciei acestuia.
A constatat prima instanţă că, din perspectiva O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, în forma în vigoare la momentul înregistrării cererii reclamantei la cele două pârâte şi a dispoziţiilor Ordinului comun nr. 60/32 din 27 ianuarie 2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2005, deşi reclamanta s-a adresat cu cererea nr. J 1.7/553 din 27 aprilie 2010 şi pârâtei C.N.A.S., aceasta nu avea competenţă să analizeze cererea sa de restituire a sumelor solicitate, competenţa revenind exclusiv pârâtei C.A.S.M.B., motiv pentru care cererea întemeiată pe pretinsul refuz nejustificat al acestei pârâte de a-i soluţiona cererea nu este întemeiată.
În ceea ce o priveşte pe pârâta C.A.S.M.B., prima instanţă a reţinut că art. 77 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 158/2005, stabilesc că pentru recuperarea sumelor reprezentând indemnizaţii achitate care depăşesc obligaţia lunară de plată a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii, angajatorul depune la registratura casei de asigurări de sănătate solicitarea scrisă, la care se ataşează Declaraţia privind obligaţiile de plată precum şi, după caz, dovada achitării contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii, pentru perioada anterioară pentru care se solicita restituirea.
Cum reclamanta nu a contestat susţinerile pârâtei, dovedite cu înscrisurile ataşate, referitoare la constatarea unor nereguli cu ocazia verificării prescripţiilor medicale, care nu ar respecta prevederile Ordinului M.S./C.N.A.S. nr. 233/125/2006 pentru aprobarea modelului unic al certificatului de concediu medical şi a instrucţiunilor privind utilizarea şi modul de completare a certificatelor de concediu medical pe baza cărora se acordă indemnizaţii asiguraţilor din sistemul asigurărilor sociale de sănătate, neregulile constatate fiindu-i notificate de către pârâtă şi necesitând rectificări şi completarea unor formulare suplimentare, Curtea de apel a apreciat că nici atitudinea acestei pârâte nu se poate încadra în ipoteza unui refuz nejustificat de soluţionare, autoritatea pârâtă acţionând în limita dispoziţiilor legale care o abilitau să verifice şi să aprobe restituirile de sume din F.N.U.A.S.S.
Astfel, solicitarea reclamantei de a le obliga pe pârâte la plata sumelor indicate, întemeiată pe un pretins refuz de soluţionare a cererii sale cu încălcarea dreptului său de a beneficia de diferenţele achitate salariaţilor cu titlu de indemnizaţii, apare ca profund neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin invocarea motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ.
Ca şi chestiune prealabilă, recurenta-reclamantă învederează situaţia, potrivit căreia, ulterior promovării acţiunii în instanţă, pârâta C.A.S.M.B. a achitat suma de 3.851.808 lei, astfel că, îşi restrânge pretenţiile la suma de 5.888.134 lei.
Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă aduce următoarele critici sentinţei atacate:
1. Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre discreţionară, fără să motiveze respingerea cererii de chemare în judecată (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
Arată recurenta-reclamantă că, în mod greşit, instanţa de fond a încadrat cererea de chemare în judecată, ca fiind un refuz nejustificat de soluţionare cerere, făcând trimitere la art. 2 alin. (1) lit. i) şi lit. n) din Legea nr. 554/2004, temei de drept, pe care reclamanta nu l-a invocat. Susţine că motivarea soluţiei trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările părţilor. Or, prima instanţă a menţionat texte de lege, schimbând obiectul cererii de chemare în judecată, fără a analiza conţinutul raportului juridic de drept material în cuprinsul căruia intră dreptul societăţii la restituirea sumelor solicitate celor două pârâte.
2. Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii.
Susţine că obiectul acţiunii formulate îl constituie obligarea pârâtelor la restituirea prestaţiilor de suportat din F.N.U.A.S.S. şi nu refuzul nejustificat al autorităţilor pârâte, iar prima instanţă, calificând astfel acţiunea formulată, a aplicat greşit dispoziţiile O.U.G. nr. 158/2005 şi Normele metodologice.
3. Pe fondul cauzei, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., recurenta – reclamantă reiterează argumentele de fapt şi de drept expuse în susţinerea cererii de chemare în judecată, arătând, în esenţă, că deşi pârâta a validat pretenţiile reclamantei pentru anul 2006 şi chiar a stabilit termenul de plată a acestor sume pentru luna septembrie 2009, iar pentru anii 2007-2008 a precizat că plata se va efectua în octombrie – decembrie 2009, aceasta nu a respectat termenul de plată, efectuând plăţi parţiale cu mari întârzieri.
Mai arată că societatea se confruntă cu greutăţi financiare majore, iar prin refuzul pârâtelor de a restitui prestaţiile, a fost obligată să amâne achitarea obligaţiilor sale, purtătoare de dobânzi şi penalităţi.
C.N.A.S.. a formulat întâmpinare, prin care a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia.
C.A.S.M.B. a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul, ca nefundat, pentru considerentele ce urmează:
În ceea ce priveşte critica recurentei, vizând nemotivarea hotărârii instanţei de fond, prin prisma calificării greşite a demersului judiciar ca fiind constatare refuz nejustificat, Înalta Curte reţine că aceasta nu este întemeiată.
Astfel, din expunerea motivelor de fapt aduse în susţinerea cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamanta a invocat în mod expres „refuzul nejustificat” al celor două pârâte, la dosar din acţiunea introductivă menţionându-se „Având în vedere refuzul nejustificat al celor două instituţii de a soluţiona cererea formulată de societatea noastră prin care solicităm restituirea sumei de 9.739.942 lei (…) formulăm prezenta cerere prin care solicităm instanţei de judecată soluţionarea acesteia, dat fiind faptul că societatea noastră, deşi se confruntă cu mai greutăţi financiare, a suferit un mare prejudiciu prin refuzul pârâtelor de a ne restitui prestaţiile de suportat din F.N.U.A.S.S.”.
Prin urmare, în mod corect, după stabilirea situaţiei de fapt, instanţa de fond a analizat pretenţiile deduse judecăţii prin prisma dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, chiar dacă reclamanta a invocat generic, ca temei de drept, art. 1 şi urm. din Legea nr. 554/2004, având în vedere că în baza rolului activ, judecătorul nu este ţinut de încadrarea în drept pe care părţile înţeleg să o dea cererilor lor.
Pe de altă parte, reclamanta nu a solicitat anularea vreunui act administrativ tipic emis de autorităţile pârâte, care să determine şi obligaţia de a achita sumele de bani pretinse, iar dreptul reclamantei de a le primi nu a fost contestat de pârâţi.
Singurul aspect care trebuie lămurit, în speţă, este acela dacă întârzierile din partea pârâţilor în efectuarea acestor plăţi sunt justificate sau nu, raportat la dispoziţiile legale care reglementează procedura de urmat pentru restituirea sumelor respective şi la situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a dezvoltat raţionamentul juridic pe care şi-a întemeiat soluţia, atât în fapt, cât şi în drept, astfel încât, prin prisma exigenţelor impuse de dispoziţiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., nu se poate reţine o nemotivare a hotărârii în sensul ipotezei textului prevăzut de pct. 7 al art. 304 din acelaşi cod.
Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, precum şi cele formulate în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., vor fi analizate împreună, având în vedere că prin acestea recurenta dezvoltă aspecte ce ţin de fondul pretenţiilor deduse judecăţii.
Recurenta-reclamantă invocă aplicarea greşită de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005, fără a ţine cont de situaţia de fapt rezultată din actele depuse la dosar.
Potrivit dispoziţiilor legale mai susmenţionate, pentru recuperarea sumelor reprezentând indemnizaţii achitate care depăşesc obligaţia lunară de plată a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii, angajatorul depune la registratura casei de asigurări de sănătate solicitarea scrisă, la care se ataşează Declaraţia privind obligaţiile de plată precum şi, după caz, dovada achitării contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii, pentru perioada anterioară pentru care se solicita restituirea.
Aceste prevederi legale trebuie aplicate în conformitate cu dispoziţiile Ordinului comun nr. 60/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, care stabilesc obligaţia caselor de asigurări de sănătate de a verifica şi valida datele cuprinse în declaraţiile asiguraţilor şi, totodată, în cazul în care se constată neconcordanţe care implică rectificarea datelor şi/sau sumelor cuprinse în declaraţiile iniţiale să transmită asiguraţilor o notificare.
Aceasta este şi situaţia de fapt existentă în speţa de faţă, corect reţinută de către prima instanţă şi dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv constatarea de către autoritatea pârâtă C.A.S.M.B. a unor neconcordanţe cuprinse în declaraţiile depuse de societatea reclamantă, aceasta din urmă fiind notificată în acest sens.
Prin urmare, întârzierea în efectuarea plăţilor s-a datorat şi comportamentului asiguratului, iar pentru a fi în prezenţa unui „refuz nejustificat” de a soluţiona o cerere trebuie să fie dovedit „excesul de putere” manifestat de autoritate în raportul de drept administrativ existent între aceasta şi persoana care se consideră vătămată.
Or, în cauză nu a fost dovedit acest lucru, autorităţile pârâte acţionând în limitele stabilite de lege, comunicând cu societatea reclamantă în sensul recunoaşterii dreptului său şi cu intenţia vădită de soluţionare a solicitărilor formulate.
Pe de altă parte, jurisprudenţa a nuanţat interpretarea noţiunii de „refuz nejustificat”, apreciind că nerespectarea unui termen de soluţionare a unei cereri trebuie raportată şi la complexitatea procedurii prevăzute de lege pentru îndeplinirea obligaţiei pe care autoritatea o are faţă de solicitant şi chiar la unele condiţii obiective legate de volumul mare al cererilor similare înregistrate în acelaşi interval de timp, de existenţa resurselor financiare bugetare, etc. Aceste aspecte, pe care instanţa de judecată are posibilitatea să le ia în considerare în analiza raportului juridic dedus judecăţii, conduc la o interpretare mai puţin restrictivă decât cea literală, iar, în speţă prima instanţă a pronunţat o hotărâre, dezvoltând un raţionament juridic prin prisma criteriilor termenului rezonabil, privit ca garanţie a dreptului la o bună administrare.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că soluţia instanţei de fond a fost confirmată de atitudinea autorităţilor pârâte care au satisfăcut pretenţiile reclamantei şi au restituit sumele solicitate de aceasta, astfel încât, o soluţie de admitere a acţiunii introductive de instanţă ar fi lipsită de eficacitate juridică.
Pentru considerente expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA, împotriva sentinţei civile nr. 2628 din 4 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5410/2013. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5424/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
