ICCJ. Decizia nr. 578/2013. Contencios. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 578/2013
Dosar nr. 605/1/2013
Şedinţa publică de la 5 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 970/59/2011 la data de 28 iunie 2011, reclamantul M.R.O. a chemat în judecată pe pârâţii Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Timiş şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului Bucureşti, solicitând:
1. să se constatate caracterul nejustificat al refuzului de a soluţiona reclamaţia cu nr. 2425 din 08 decembrie 2010 depusă Ia Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Timiş precum şi nesoluţionarea ei în termenul legal;
2. să se constatate lipsa răspunsului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului la contestaţia înregistrată cu nr. 709 la data de 03 februarie 2011 în temeiul art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004;
3. să se constatate nerespectarea prevederilor legale din contractul de credit şi garanţie reală mobiliară încheiat cu Sucursala Timişoara în numele şi pe seama A.B.R. SA la data de 31 martie 2008;
4. să se constatate existenţa clauzelor abuzive în acest contract de credit pentru consum din 31 martie 2008, în Condiţiile Generale de Afaceri şi Reguli de operare pe conturi pentru persoane fizice;
5. să se constatate încălcarea/nerespectarea prevederilor legale din Actul Adiţional la contractul de credit şi garanţie reală mobiliară încheiat cu Sucursala Timişoara în numele şi pe seama A.B.R. SA la data de 31 martie 2008 şi existenţa clauzelor abuzive în acest act adiţional la contractul de credit pentru consum;
6. să fie obligate pârâtele la plata daunelor morale în cuantum de 5000 euro şi materiale în cuantum de 907,49 euro din care 566,04 euro reprezintă comision de administrare, 54,24 euro dobânda ratelor 04, 05, 06.2008, Euribor 3M la data de 27 martie 2008, 215 euro - dobânda ratelor 09, 10, 11, 12.2010, 01.2011 Euribor 6M la data de 21 iunie 2010 şi 72,21 euro - dobânda ratelor 02,03,04.2011 Euribor 6M la data de 29 decembrie 2010 cauzate prin nesoluţionarea în termenul legal, refuzul nejustificat al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Timiş de soluţionare a reclamaţiei precum şi de lipsa răspunsului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004;
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului Bucureşti a depus întâmpinare (filele 265-267 Dosarul Curţii de apel nr. 970/59/2011) prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive raportat la dispoziţiile art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 882/2010, conform cărora are calitate procesuală pasivă doar Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Timiş. De asemenea a invocat excepţia prematurităţii introducerii cererii sub aspectul nerespectării dispoziţiilor din Legea nr. 554/2004. În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la analizarea art. 1 pct. 39 şi art. 2 din Legea nr. 288/2010, apreciează că nu este admisibilă întrucât prevederile legale criticate sunt în acord cu Decizia nr. 1656/2010.
Reclamantul M.O. a invocat, prin înscrisul depus la dosar filele 255-263, excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 pct. 39 din Legea nr. 288/2010 şi art. 2 din Legea nr. 288 din 28 decembrie 2010.
Prin sentinţa civilă nr. 531 din 16 noiembrie 2011, Curtea de Apel Timişoara a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza spre soluţionare Tribunalului Timiş.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 24 noiembrie 2011 sub nr. 970/59/2011.
La termenul de judecată din 15 februarie 2012, Tribunalul a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei de contencios administrativ de a soluţiona petitele nr. 3, 4, 5, 6 ale cererii şi a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a dispus disjungerea acestora, formarea unui nou dosar şi trimiterea spre soluţionare secţiei a II-a civilă, reţinând spre soluţionare petitele 1 şi 2 şi parţial 6 în ceea ce priveşte cererea referitoare la acordarea daunelor morale.
Prin sentinţa civilă nr. 474 din 22 februarie 2012 pronunţată în Dosar nr. 970/59/2011, Tribunalul Timiş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, a respins excepţia prematurităţii, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, a obligat pârâta pârâtei Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor să soluţioneze contestaţia formulată de reclamant, a respins în rest acţiunea şi a obligat pârâta pârâtei Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor să achite reclamantului cheltuieli de judecată de 1000 lei.
Prin cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 474 din 22 februarie 2012, reclamantul a menţionat că a formulat o cerere de chemare în judecată pe care a precizat-o şi completat-o cu încă două petite asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat. Astfel, pe lângă cele 6 petite menţionate în cererea de chemare în judecată iniţială, la data de 09 noiembrie 2011 a depus o precizare de acţiune prin care a solicitat obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale până la achitarea integrală a sumelor solicitate cu titlu de daune materiale şi obligarea la plata diferenţelor de dobândă şi a ratelor următoare până la plata efectivă.
De asemenea, reclamantul a formulat şi o cerere de lămurire a dispozitivului încheierii din 15 februarie 2012, solicitând ca instanţa să lămurească dacă a înţeles să respingă excepţia de neconstituţionalitate raportat la petitele 1 şi 2.
Prin sentinţa civilă nr. 1909 din 06 iunie 2012 pronunţată în Dosar nr. 970/59/2011, Tribunalul Timiş a respins cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 474 din 22 februarie 2012 şi cererea de lămurire a dispozitivului încheierii din 15 februarie 2012, formulată de reclamant.
Prin cererea de lămurire a încheierii din 15 februarie 2012, reclamantul M.R.O. a solicitat ca instanţa să lămurească dacă a înţeles să respingă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Prin dispozitivul încheierii din 15 februarie 2012, instanţa a dispus: ”Disjunge capetele de cerere 3, 4, 5 şi 6, precum şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, dispune formarea unui nou dosar şi trimiterea, spre competentă soluţionare, secţiei a II-a civilă.” Din cuprinsul dispozitivului a rezultat că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, deci este evident că nu a înţeles s-o respingă sau s-o admită, ci a trimis-o spre soluţionare secţiei a II-a civilă. Nu au fost reţinute susţinerile reclamantului conform cărora instanţa trebuia să se pronunţe asupra admisibilităţii în raport cu petitele 1 şi 2, întrucât admisibilitatea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, se face prin raportare la textele a căror neconstituţionalitate se invocă şi verificarea în cauză dacă aceste texte legale cu legătura cu cauza ce se soluţionează. In acest sens, având în vedere faptul că a fost invocată neconstituţionalitatea unor prevederi din Legea nr. 288/2010, care au legătură cu petitele care au fost disjunse şi care privesc contractul de credit bancar, tribunalul a apreciat că nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., motiv pentru care a respins şi această cerere.
Împotriva sentinţei civile nr. 474 din 22 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 970/59/2011 au declarat recurs atât reclamantul M.R.O. cât şi pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti, considerând-o ca netemeinică şi nelegală.
Reclamantul recurent a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea în parte a hotărârii şi trimiterea cauzei Tribunalului Timiş - secţia contencios administrativ - în vederea soluţionării petitelor 3, 4, 5, şi parţial 6 (cu privire la daunele materiale) din cererea de chemare în judecată, în subsidiar, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată, precizată şi completată cu excepţia petitului 2 din cererea de chemare în judecată, care a fost admis.
Prin recursul formulat, pârâta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi reţinerea cauzei spre rejudecare, iar pe fond, respingerea acţiunii formulată de M.R.O. ca fiind nefondată şi neîntemeiată.
La data de 05 decembrie 2012, recurentul - reclamant a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 39 din Legea nr. 288 din 28 decembrie 2010 pentru aprobarea O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care modifică art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 şi a dispoziţiilor art. 2 din aceeaşi lege.
În motivarea cererii, recurentul-reclamant a arătat că s-a afirmat de către Guvernul României că modificarea art. 95 din ordonanţa de urgenţă a fost solicitată atât de reprezentanţii Comisiei Europene prin Memorandumul de înţelegere ca precondiţie pentru eliberarea următoarei tranşe de împrumut necesară Guvernului pentru finanţarea deficitului bugetar cât şi de reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional.
Recurenta-pârâtă a formulat un punct de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 39 din Legea nr. 288 din 28 decembrie 2010 pentru aprobarea O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care modifică art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 şi a dispoziţiilor art. 2 din aceeaşi lege solicitând respingerea cererii de sesizare.
Prin Decizia nr. 235 din 23 ianuarie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 39 din Legea nr. 288 din 28 decembrie 2010.
A respins recursul formulat de reclamantul recurent M.R.O. împotriva sentinţei civile nr. 1909 din 06 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 970/59/2011, pentru autoritate de lucru judecat.
A respins ca neîntemeiate recursurile formulate de reclamantul recurent M.R.O. şi pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 474 din 22 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 970/59/2011.
Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 39 şi art. 2 din Legea nr. 288 din 28 decembrie 2010, Curtea de apel a constatat că aceasta se impune a fi respinsă, excepţia de neconstituţionalitate fiind inadmisibilă, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevăd că, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
A apreciat curtea de apel că excepţia este inadmisibilă întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative reglementate la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în concret nefiind regăsită condiţia ca excepţia de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs M.R.O., în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă, solicitând casarea în parte a deciziei şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cu trimiterea dosarului la instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia în vederea sesizării Curţii Constituţionale.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că, în mod greşit curtea de apel a apreciat inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, constatând că dispoziţiile art. 1 pct. 39 şi art. 2 din Legea nr. 288/2010 nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
Se arată că această condiţie este îndeplinită având în vedere că dispoziţiile legale menţionate au legătură cu petitul 1 al cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat să se constate refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a soluţiona reclamaţia din 08 decembrie 2010, iar răspunsul dat în sensul respingerii reclamaţiei ca neîntemeiată s-a bazat tot pe dispoziţiile art. 1 pct. 39 şi art. 2 din Legea nr. 288/2010.
Recursul este nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate, precum şi de dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Prin încheierea civilă pronunţată la data de 15 februarie 2012, Tribunalul a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei de contencios administrativ de a soluţiona petitele nr. 3, 4, 5, 6 ale cererii şi a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a dispus disjungerea acestora, formarea unui nou dosar şi trimiterea spre soluţionare Secţiei a II-a civilă, reţinând spre soluţionare petitele 1 şi 2 şi parţial 6 în ceea ce priveşte cererea referitoare la acordarea daunelor morale şi amânând pronunţarea asupra acestor capete de cerere la 22 februarie 2012.
Prin sentinţa civilă nr. 474 din 22 februarie 2012 pronunţată în Dosar nr. 970/59/2011, Tribunalul Timiş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, a respins excepţia prematurităţii, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor să soluţioneze contestaţia formulată de reclamant, a respins în rest acţiunea şi a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor să achite reclamantului cheltuieli de judecată de 1000 lei.
În etapa procesuală a recursului declarat împotriva acestei sentinţe, recurentul-reclamant M.R.O., în faţa Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a reiterat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 39 şi art. 2 din Legea nr. 288/2010, respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 235 din 23 ianuarie 2013.
Soluţia pronunţată de curtea de apel este temeinică şi legală, raportat la petitele 1, 2 şi parţial 6 care au rămas spre soluţionare în competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal, respectiv constatarea refuzului nejustificat de a soluţiona reclamaţia cu nr. 2425 din 08 decembrie 2010 depusă la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Timiş precum şi nesoluţionarea ei în termenul legal şi refuzul Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor de a soluţiona reclamaţia adresată acestei autorităţi, după primirea răspunsului de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Timiş. Temeiul de drept invocat de reclamant pentru aceste capete de cerere a fost art. 8 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, limitele învestirii instanţei de contencios administrativ au fost date de cercetarea existenţei în cauză a unui refuz nejustificat din partea celor două autorităţi pârâte, prin prisma dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”.
Se poate observa astfel, că excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză nu vizează vreo dispoziţie legală de reglementare a activităţii de soluţionare a petiţiilor ori vreo normă care să vizeze protecţia consumatorilor sau refuzul nejustificat în sensul dispoziţiilor legii contenciosului administrativ.
Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 1 pct. 39 şi art. 2 din Legea nr. 288 din 28 decembrie 2010, criticate de reclamant ca fiind neconstituţionale, se referă la contractele de credit pentru consumatori, având relevanţă în soluţionarea petitelor disjunse de prima instanţă şi trimise la secţia a II-a civilă a Tribunalului Timiş, petite prin care reclamantul a solicitat în esenţă constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale inserate în contractul de credit încheiat cu SC A.B.R. SA şi repararea prejudiciului cauzat.
Pe de altă parte, situaţia potrivit căreia, recurentul este nemulţumit de modul de soluţionare a reclamaţiei sale în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 288/2010, are legătură tot cu soluţionarea pe fond a pretenţiilor deduse judecăţii referitoare la clauzele abuzive prevăzute în contractul de credit şi nu cu refuzul nejustificat al autorităţilor pârâte analizat în prezenta cauză pe calea contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, recurentul are posibilitatea să îşi satisfacă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în cadrul acţiunii disjunse şi aflate în prezent pe rolul Tribunalului Timiş, iar o decizie a Curţii Constituţionale care vizează dreptul material (dispoziţiile Legii nr. 288/2010) nu poate influenţa soluţia de constatare a refuzului nejustificat sau de disjungere a unor capete de cerere.
Concluzionând, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Timişoara a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.R.O., împotriva Deciziei civile nr. 235 din 23 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2966/2013. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 563/2013. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
