ICCJ. Decizia nr. 6000/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6000/2013
Dosar nr. 700/59/2012
Şedinţa publică de la 28 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 15 mai 2012, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 30884/325/2010, a fost suspendată cauza şi a fost trimisă spre soluţionare la Curtea de Apel Timişoara excepţia de nelegalitate invocată de petentul A.A.V., cu privire la art. 5 din H.G. 147/1992 raportat la dispoziţiile art. 28, 32, 50 şi 51 din O.G. nr. 2/2011 şi O.U.G. nr. 195/2002.
Prin întâmpinare, pârâta Primăria Municipiului Timişoara - prin Primar a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Timişoara, având în vedere faptul că se invocă o excepţie de nelegalitate a unei Hotărâri de Guvern, iar emitentul actului administrativ atacat este Guvernul României şi nu Primăria Municipiului Timişoara.
Prin Sentinţa civilă nr. 685 din 17 decembrie 2012 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Timişoara - Direcţia Poliţia Comunitară şi a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 5 din H.G. nr. 147/1992, invocată de reclamantul A.A.V., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Primăria Municipiului Timişoara - Direcţia Poliţiei Comunitare.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Timişoara - Direcţia Poliţiei Comunitare, deoarece potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, asupra excepţiei de nelegalitate instanţa de contencios administrativ se pronunţă … „cu citarea părţilor şi a emitentului”. Prin urmare, textul legal impune soluţionarea excepţiei de nelegalitate cu participarea tuturor părţilor existente în litigiul de fond, respectiv reclamanţi şi pârâţi. Cum Primăria Municipiului Timişoara are calitatea de pârâtă în cauza ce face obiectul Dosarului nr. 30084/325/2010 al Judecătoriei Timişoara, rezultă că aceasta este parte şi în litigiul de faţă, fiind necesară soluţionarea excepţiei de nelegalitate în contradictoriu şi cu această parte.
Cât priveşte fondul excepţiei de nelegalitate, Curtea de Apel a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, mai sus citate, legalitatea dispoziţiilor H.G. nr. 147/1992 poate fi analizată în speţă exclusiv prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii hotărârii de guvern supuse analizei.
Cât priveşte susţinerile reclamantului referitoare la încălcarea prezumţiei de nevinovăţie prin dispoziţiile H.G. nr. 147/1992, astfel cum acestea erau consacrate şi garantate de actele normative în vigoare în cursul anului 1992, nefiind nominalizate de reclamant, Curtea de Apel le-a apreciat ca fiind neîntemeiate.
Astfel, s-a constatat că, şi în măsura în care s-ar considera că această prezumţie se aplică şi materiei contravenţionale, raportat la natura faptei ilicite (contravenţionale), la natura şi gradul sancţiunii aplicabile, dispoziţiile H.G. nr. 147/1992 nu pot să contravină prezumţiei menţionate, de vreme ce această prezumţie se aplică exclusiv în procedura litigioasă, derulată în faţa instanţelor, nicidecum în procedura de constatare a contravenţiei de către agentul constatator identificat de lege.
Ori, condiţionarea deblocării de plata amenzii, a taxei speciale şi a contravalorii operaţiunilor efectuate nu afectează prezumţia de nevinovăţie, constituind doar o măsură de a garanta executarea sumelor menţionate, sume care, dacă sunt plătite înainte de soluţionarea irevocabilă a plângerii contravenţionale, se cuvin a fi restituite plătitorului.
Împotriva hotărâri instanţei de fond reclamantul A.A.V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că sentinţa atacată este nelegală deoarece sunt încălcate principii fundamentale ale dreptului prin menţinerea în vigoare a H.G. nr. 147/1992 în forma actuală.
Cel mai important aspect este acela că Hotărârea de Guvern impune executarea sancţiunii (plata amenzii şi a altor cheltuieli) fără posibilitatea prealabilă de adresare către o autoritate independentă (instanţă judecătorească). Nu este vorba de o plată care se efectuează şi despre care ulterior se va stabili dacă era datorată sau de garantarea executării unor sume, ci de executarea unei pedepse, astfel că dezlegarea dată pricinii este una greşită.
Recurentul consideră că şi la momentul la care apare H.G., regimul contravenţiilor reglementat prin Legea nr. 32/1968, nu diferă cu nimic de actuala reglementare în ce priveşte principiile regimului contravenţiilor, dar în special executarea pedepsei şi a sancţiunii.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările cuprinse în întâmpinările intimaţilor-pârâţi, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Obiectul excepţiei de nelegalitate invocate în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constă în art. 5 din H.G. nr. 147/1992 privind blocarea, ridicarea, transportul şi eliberarea autovehiculelor şi/sau remorcilor staţionate neregulamentar pe drumurile publice, normă administrativă pe care recurentul-reclamant a considerat-o contrară unor prevederi din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Având obiectul de reglementare menţionat mai sus, H.G. nr. 147/1992 are natura juridică a unui act administrativ unilateral cu caracter normativ, cuprinzând reglementări formulate abstract, pentru un număr nedeterminat de cazuri şi destinatari ce se încadrează în ipoteza lor.
În temeiul art. 4 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004, legalitatea actului supus controlului se impune a fi verificată prin prisma principiului ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative şi a principiului tempus regit actum, în raport cu cadrul legislativ în vigoare la momentul emiterii sale.
Aşa cum rezultă atât din motivarea excepţiei, cât şi din motivele de recurs, recurentul-reclamant a invocat contrarietatea art. 5 din H.G. nr. 147/1992 cu un act normativ cu forţă juridică superioară intrat în vigoare ulterior, O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
În consecinţă, motivele de nelegalitate invocate nu se circumscriu cadrului excepţiei de nelegalitate, aşa cum a fost menţionat mai sus, ci constituie chestiuni de aplicare în timp a H.G. nr. 147/1992, intrând în competenţa instanţei învestite cu fondul litigiului.
De altfel, măsura blocării sau ridicării autovehiculelor staţionate neregulamentar nu reprezintă o sancţiune contravenţională, principală sau complementară, ci o măsură administrativă pentru buna desfăşurare a traficului rutier.
În fine, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că dispoziţii legale asemănătoare se regăsesc în prezent în art. 64 din O.U.G. nr. 195/2002 (Codul rutier), conform căruia poliţia rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, contravaloarea operaţiunilor urmând a fi suportată de destinatarul vehiculului.
Ridicarea vehiculelor dispusă de poliţia rutieră în condiţiile anterior menţionate se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond în mod corect a respins excepţia de nelegalitate.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A.A.V. împotriva Sentinţei civile nr. 685 din 17 decembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5998/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 6005/2013. Contencios → |
|---|
