ICCJ. Decizia nr. 6005/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6005/2013
Dosar nr. 7398/117/2012/a1
Şedinţa publică de la 28 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul V.R.V. a formulat în temeiul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 republicată, în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi C.A.S. a Judeţului Cluj excepţia de nelegalitate a Ordinului Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 617 din 13 august 2007 şi art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat,respectiv asigurat fără plata contribuţiei,precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi a Protocolului nr. PS282 din 26 octombrie 2007/9S896 din 30 octombrie 2007 încheiat între Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a actului adiţional nr. 1 (181797 din 13 aprilie 2009/801320/09 aprilie 2009) la protocol, încheiat între CNAS şi ANAF.
Prin Sentinţa civilă nr. 929 din 27 noiembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a respins excepţia de nelegalitate invocată de V.R.V.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate instanţa a respins aceasta excepţie având în vedere că acesta este emitentul ordinului atacat, competenta emiterii de ordine fiindu-i conferită de art. 17 alin. (5) din Statutul CNAS.
Instanţa de fond a respins şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocate de către ANAF instanţa a respins această excepţie reţinând că excepţia de nelegalitate s-a invocat şi în privinţa unui protocol la care a participat şi acest pârât.
Împrejurarea că dispoziţiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează expres şi posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al CAS nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii care să contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condiţiile în care potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Ori, titlul executoriu în baza căruia se realizează executarea este aşa cum s-a arătat titlul de creanţă emis de CNAS ajuns la scadenţă . Ca atare posibilitatea conferită de art. 216 din Legea nr. 95/2006 privind realizarea executării silite conform O.G. nr. 92/2003 cuprinde şi atribuţia legală de emitere a titlului executoriu altfel spus de emitere a titlului de creanţă care la scadenţă va deveni titlul executoriu.
Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce aşadar la concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 617/2006 nu depăşesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost esenţialmente emis şi nu contravin legii, în condiţiile în care, strict cu privire la obligaţiile de plată către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în cadrul competenţelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse şi cele de emitere a titlurilor executorii reprezentate de titlul de creanţă ajuns la scadenţă, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003.
O astfel de interpretare apare ca fiind şi raţională în condiţiile în care gestionarea fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuţia pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează prin CNAS ca şi prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorităţi se află direct şi nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 C. proc. fisc.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs V.R.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că hotărârea pronunţată este nelegală şi netemeinică prin raportare la motivele avute în vedere de instanţă la pronunţarea hotărârii analizate prin prisma motivelor invocate în susţinerea excepţiei de nelegalitate.
Având în vedere cele reţinute de către instanţa de fond în raport cu motivele invocate în susţinerea excepţiei de nelegalitate, recurentul consideră că nu au fost analizate motivele pe care se fundamentează excepţia invocată şi care vizează nelegalitatea Ordinului Preşedintelui CNAS cu nr. 617/2007 şi a Normelor Metodologice aprobate prin acesta prin raportare la încălcarea dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 24/2000 republicată, text care prevede că: "Ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai în baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului. În formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 40 alin. (4)."
Se mai susţine că Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 617/2007 este nelegal fiind emis cu încălcarea principiului general aplicabil în materia dreptului public-conform căruia o autoritate publică/instituţie publică nu are dreptul să întreprindă nicio acţiune ce nu îi este în mod expres permisă-nefiind aplicabil principiul din sfera dreptului privat conform căruia tot ce nu este interzis este permis.
În acest sens se solicită a se avea în vedere faptul că nicio dispoziţie din Legea nr. 95/2006 în vigoare la data emiterii Ordinului, sau din Statutul CNAS, menţionate ca temei legal la emiterea Ordinului nr. 617/2007,nu prevede că acestor entităţi li se permite în mod expres să desfăşoare activităţi în cadrul cărora să li se recunoască în mod expres competenţe în stabilirea obligaţiilor de plată către fond, prin emiterea de acte administrative fiscale, ce se constituie în titluri de creanţă-decizii.
Între prevederile legale enumerate ca fundament legislativ al emiterii Ordinului nr. 617/2007 şi implicit al Normelor aprobate prin acest Ordin nu se regăsesc prevederi ale O.G. nr. 92/2003, republicată cu modificările şi completările ulterioare, sens în care trimiterea făcută în art. 35 din Norme la prevederile C. proc. fisc. este evident nelegală. În textul art. 35 din Norme nu se face trimitere prin analogie la prevederile art. 86 din O.G. nr. 92/2003 republicată cu modificările şi completările ulterioare (în forma aflată în vigoare la data emiterii Ordinului), acesta fiind textul care reglementează decizia de impunere şi nici la art. 41 care defineşte actul administrativ fiscal.
Recurentul consideră că art. 35 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 a fost adoptat cu încălcarea crasă a legii şi a principiilor de drept public şi a legislaţiei în vigoare la data emiterii sale. Astfel, în expunerea exhaustivă a temeiurilor juridice care au stat la baza adoptării Ordinului nr. 617/2007 astfel cum acestea au fost indicate în conformitate cu prevederile art. 42 alin. (4) şi 77 din Legea nr. 24/2000 nu există nici măcar o singură trimitere sau referire la prevederile O.G. nr. 92/2003 republicată cu modificările şi completările ulterioare.
Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, competenţele caselor de sănătate nu pot fi incluse în sfera de legiferare a O.G. nr. 92/2003 republicată,act normativ care în art. 1 stabileşte în mod clar sfera de aplicare a codului de procedură fiscală. Ori, creanţele datorate caselor de asigurări de sănătate constituie venit la FNUASS şi nu la bugetul general consolidat. Prin urmare, în absenţa unor reglementări exprese ale Legii nr. 95/2006 republicată, cum sunt cele care permit derularea activităţii de executare silită după normele reglementate de O.G. nr. 92/2003, sau calculul termenului de prescripţie, nu se poate extinde sfera de aplicare a codului de procedură fiscală şi în materia stabilirii creanţelor datorate fondului. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât în preambulul ordinului care enumeră textele de lege avute în vedere la emiterea sa nu se regăsesc prevederi legale incluse în O.G. nr. 92/2003 republicată,cu modificările şi completările ulterioare.
Cu privire la susţinerea instanţei că acest act nu are un caracter nelegal s-a reţinut că Protocolul şi Actul Adiţional sunt legale prin raportare la prevederile disp. art. 315 din Legea nr. 95/2006 şi ale art. 211 din aceeaşi lege în condiţiile în care verificarea obligaţiei de plată a contribuţiei (ca premisă a calităţii de asigurat pentru care legea cere dovada plăţii) nu se poate restrânge doar la verificarea unei plăţi voluntare, ci la verificarea veniturilor,stabilirea şi plata silită a acestei contribuţii, final pentru care este necesar ca CNAS să deţină toate datele privind veniturile persoanei respective.
Această interpretare dată de instanţa de fond textelor de lege constituie o veritabilă adăugare la acestea, în condiţiile în care Protocolul încheiat între ANAF şi CNAS putea avea ca obiect în condiţiile legii exclusiv furnizarea de informaţii necesare stabilirii calităţii de asigurat, respectiv vizând calitatea de cetăţean român cu domiciliul în ţară, cetăţean străin sau apatrid, respectiv pentru identificarea persoanelor care au calitatea de asigurat cu obligaţia de plată a contribuţiei,a celor ce au această calitate fără plata contribuţiei, ori a celor care beneficiază de asigurare cu plata contribuţiei din alte surse. Textul art. 315 din Legea nr. 95/2006 republicată nu prevede posibilitatea din partea autorităţilor, a instituţiilor publice ori a altor instituţii de a furniza date având ca obiect veniturile realizate de persoanele asigurate, în acest sens existând clar obligaţia reglementată de lege în sarcina acestor persoane de a declara către casa de asigurare aleasă aceste venituri obţinute şi dreptul corelativ al caselor în caz de nerespectare a acestei obligaţii de către asigurat de a aplica sancţiuni contravenţionale, ori de a proceda la efectuarea identificării acestor venituri.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În cauză, Ordinul nr. 617/2007, emis de CNAS pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, a fost emis în temeiul dispoziţiilor expres menţionate din Legea nr. 95/206 privind reforma în domeniul sănătăţii (art. 211 alin. (3), 213 alin. (3) şi 4, art. 216, 256 - 260 ş.a.) şi al Statutului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin H.G. nr. 972/2006 (art. 7, 17 alin. (5) şi art. 18 pct. 36).
Analizând textul a cărei nelegalitate a fost invocată, respectiv a Ordinului nr. 617/2007, prin raportare la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006 prima instanţă a apreciat că acesta adaugă la lege întrucât sunt extinse competenţele CAS şi cu privire la emiterea de decizii de impunere, care la scadenţă au valoarea de titlu executoriu în baza cărora se poate declanşa urmărirea silită, în plus faţă de abilitarea legală deja recunoscută, aceea de a proceda la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere.
Înalta Curte apreciază, raportat la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care, în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, că dispoziţiile art. 35 din Normele metodologice nu au caracter nelegal întrucât nu adaugă la lege şi nici nu contravin sensului şi spiritului legii în aplicarea căreia au fost adoptate.
Astfel, norma legală cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la dispoziţiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menţionează atribuţiile execuţionale ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Împrejurarea că dispoziţiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează şi posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al CAS nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condiţiile în care potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce aşadar la concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 617/2006 nu depăşesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost esenţialmente emis şi nu contravin legii, în condiţiile în care, strict cu privire la obligaţiile de plată către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în cadrul competenţelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse şi cele de emitere a titlurilor executorii, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003.
O astfel de interpretare apare ca fiind şi raţională în condiţiile în care, gestionarea fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuţia pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează prin CNAS ca şi prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorităţi se află direct şi nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 C. proc. fisc.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul V.R.V. împotriva Sentinţei civile nr. 929 din 27 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6000/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5772/2013. Contencios → |
|---|
