ICCJ. Decizia nr. 5772/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5772/2013
Dosar nr. 360/43/2012/a1
Şedinţa publică de la 18 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond supusă recursului. Cadrul procesual
Prin Încheierea nr. 1893 din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul Municipiul Târgu Mureş în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi, în consecinţă, a dispus suspendarea efectelor Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. CA-20596 din 16.3.2012 aferentă proiectului COD SMIS 1322 „Modernizare străzi în Municipiul Târgu Mureş" şi a Deciziei nr. 83 din 15 mai 2012 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a fondului acţiunii în contencios administrativ.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. CA 20596 din 16 martie 2012 s-a aplicat reclamantului o corecţie financiară de 10% din valoarea Contractelor de lucrări nr. 267, 268 şi 269 din 30 septembrie 2009, încheiate între Municipiul Târgu Mureş şi asocierea dintre SC A. SRL, SC A. SRL, SC A.C., SC G.T. SRL, SC C.P. SA, apreciindu-se că procedura de atribuire a contractelor s-a realizat cu încălcarea mai multor prevederi legale care reglementează domeniul achiziţiilor publice.
Examinând realizarea condiţiilor avute în vedere de dispoziţiile art. 15, aportate la art. 14 din Legea nr. 554/2004, şi constatând că reclamantul a făcut dovada consemnării cauţiunii stabilite de instanţă, prin depunere la dosar a Ordinului de plată nr. 5704 din 18 septembrie 2012, instanţa de fond a apreciat că nu poate fi primită obiecţiunea vizând lipsa motivării şi a temeiului legal în ceea ce priveşte necesitatea aplicării corecţiilor financiare ori a cuantumului acestora, din moment ce, la o sumară examinare a actului de constatare, reiese că s-au reţinut în sarcina reclamantului mai multe abateri de la regulile care disciplinează procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică, organul de control indicând în cadrul capitolului intitulat „Recomandări" că determinarea corecţiilor financiare se va face potrivit pct. 2 subpunct 1.6 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011.
Reţinând însă că asupra aceloraşi aspecte care au format obiectul Constatărilor actului ale cărui efecte se solicită în cauză a fi suspendate, consilierii evaluatori-examinatori ai pârâtului s-au pronunţat prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 29.7.2011, reţinând că „echipa de verificare consideră că nu au fost încălcate prevederile O.U.G. nr. 34/2006 (..), respectiv art. 2 alin. (2), art. 17, art. 38 şi art. 178 şi, ca urmare, nu sunt întrunite caracteristicile neregulii, aşa cum aceasta este definită la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 (..)", prima instanţă a constatat existenţa unei îndoieli puternice cu privire la legalitatea actului administrativ, în condiţiile unei contradicţii în interpretarea dată de organul de control unei cauze unice.
Astfel, în ipoteza în care organul de control, prin concluziile consemnate în notele de constatare emise în mod succesiv cu privire la o procedură de atribuire, dă expresie unor poziţii opuse cu privire la aceeaşi problemă, nu poate să nu existe o serioasă îndoială asupra corecţiilor financiare aplicate în aceste circumstanţe, fiind de reţinut întrunirea condiţiei cazului justificat, reglementate de art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În fine, Curtea a mai arătat ca, raportat la cuantumul ridicat al corecţiilor financiare, lesne de stabilit chiar în lipsa unor dovezi privind bugetul gestionat de reclamant, din moment ce reclamantul este un municipiu, administrând resursele financiare cu respectarea strictă a principiilor procedurii bugetare, având stabilită destinaţia sumelor cuprinse în bugetul local, refuzul virării sumelor aferente ultimelor cereri de rambursare poate duce la apariţia unor întârzieri şi blocaje în executarea nevoilor de interes local.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva Încheierii nr. 1893 din 26 septembrie 2012 a declarat recurs în termenul legal pârâtul Guvernul României - Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac formulate recurentul-pârât a arătat, în esenţă, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ., că în mod greşit a reţinut prima instanţă că reclamantul a reuşit să contureze aparenţa de nelegalitate a actului administrativ atacat, în sensul art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004, republicată. În opinia recurentului, motivarea primei instanţe în sensul reţinerii unei contradicţii în interpretarea dată de organul de control unei cauze unice, astfel cum a invocat reclamantul intimat, nu este întemeiată, în realitate fiind vorba de argumente diferite cuprinse în rapoarte distincte, succesive, ale Curţii de Conturi, prin Autoritatea de Audit.
S-a mai arătat că instanţa de fond a depăşit, prin analiza întreprinsă, prerogativa acordată de legiuitor, în sensul realizării doar a unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, prejudiciind astfel fondul litigiului.
Şi cu privire la cerinţa privind „paguba iminentă”, recurentul a menţionat că instanţa de fond nu a examinat şi nici nu a motivat în ce fel este aceasta întrunită, cu atât mai mult cu cât reclamantul-intimat nu a făcut dovada că, în raport de propriile venituri şi cheltuieli, suma care reprezintă corecţia financiară ar fi o pagubă pe care nu o poate acoperi, mai cu seamă că fiind o instituţie publică are şi un capitol distinct pentru plata salariilor.
3. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului declarat de autoritatea pârâtă, susţinând că prima instanţă, în mod legal şi întemeiat, a reţinut îndeplinirea condiţiilor legale prevăzute de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004, republicată.
În esenţă, cu referire la cazul bine justificat, s-a arătat prin întâmpinare că susţinerile recurentului nu pot fi primite, în condiţiile în care, în mod real, cronologic, au fost emise nu mai puţin de 3 note de constatare cu privire la acelaşi proiect, individualizat prin COD SMIS 1322, cu conţinut diferit şi contradictoriu.
Şi în ceea ce priveşte condiţia privind prevenirea unei pagube iminente, intimatul-pârât a arătat că instanţa de fond în mod corect a reţinut îndeplinirea acesteia, refuzul virării sumelor aferente cererilor de rambursare putând duce la apariţia unor blocaje şi întârzieri în executarea nevoilor de interes local.
4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Recursul nu este fondat.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., reţinând şi apărările intimatului-reclamant, Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate şi ca atare nu pot fi primite criticile recurentului îndreptate împotriva hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare înfăţişate.
Reclamantul intimat a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de anulare a Deciziei nr. 83 din 15 mai 2012 emisă de autoritatea recurentă, cu consecinţa exonerării de la plata sumelor stabilite prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, emisă de pârât, la 16 martie 2012, sub nr. CA -20536, aferentă proiectului COD SMIS 1322 „Modernizare străzi în Municipiul Târgu Mureş”.
Prin aceeaşi cerere, în temeiul art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, reclamantul a solicitat şi suspendarea executării celor două acte administrative emise în ceea ce-l priveşte, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a fondului cauzei.
Astfel cum corect a reţinut prima instanţă, art. 14 din Legea nr. 554/2004, impune două condiţii cumulative: cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ, şi paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) drept prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Îndeplinirea celor două condiţii este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte apreciază că prima instanţă, fără a prejudeca fondul litigiului, astfel cum s-a susţinut, a reţinut că poate fi dedus un caz bine justificat, în sensul textelor de lege arătate, din împrejurarea că, cel puţin prima facie, organul de control, prin concluziile diferite consemnate în 3 note de constatare succesive, dar cu privire la aceeaşi procedură de atribuire, relevă existenţa unor poziţii contradictorii, cel puţin cu privire la unele din problemele de fapt şi de drept ce se impuneau a fi dezlegate.
Şi aceasta cu atât mai mult cu cât, printr-o primă notă de constatare a neregulilor şi de stabilire a neregulilor şi corecţiilor, emisă de recurentul-pârât, la 1 august 2011 (nr. CA 58071/2011), s-a stabilit că nu există nicio neregulă.
Aşa fiind, Înalta Curte reţine că nefondate sunt toate criticile recurentului pe acest aspect, mai cu seamă că îndoiala serioasă reţinută cu privire la actele atacate, a fost decelată printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, în vederea dispunerii unor măsuri provizorii, fără a fi prejudecat în orice mod fondul litigiului.
Şi în ceea ce priveşte condiţia cumulativă a iminenţei unei pagube, Înalta Curte apreciază că nu sunt întemeiate criticile recurentului, instanţa de fond realizând o justă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente, la situaţia concretă a reclamantului intimat, la obligaţiile acestuia de a executa nevoile de interes local, cu respectarea strictă a principiilor procedurii bugetare şi nu în ultimul rând, la cuantumul ridicat al corecţiilor financiare stabilite în sarcina acestuia.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge aşadar ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Guvernul României-Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului împotriva Încheierii nr. 189 din 26 septembrie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6005/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5883/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
