ICCJ. Decizia nr. 6112/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
INALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6112/2013
Dosar nr. 7122/1/2012
Şedinţa publică de la 11 septembrie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, T.A.E. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 3154 din 21 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte, fiind invocată eroarea materială în pronunţarea hotărârii.
S-a arătat că instanţa s-a pronunţat printr-o singură hotărâre, atât pe excepţia de nelegalitate, cât şi asupra fondului cauzei, aspect care nu a fost supus discuţiei părţilor.
2. Hotărârea instanţei de recurs
A. Prin Decizia nr. 3154 din 21 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte a fost respins recursul declarat de T.A.E. împotriva Sentinţei nr. 355 din 24 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
B. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei de recurs.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin acţiunea înregistrată la data de 27 mai 2010 pe rolul Curţii de Apel Craiova, precizată la data de 15 octombrie 2010, reclamanta T.A.E. a chemat în judecată Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Ordinului nr. 1021 din 14 decembrie 2009 emis de preşedintele C.N.A.S., reintegrarea în funcţie, plata drepturilor salariale pe perioada destituirii şi daune morale în cuantum de 10.000 lei, reprezentând suferinţe de ordin psihic.
La data de 25 februarie 2011, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (5) din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006.
Prin Sentinţa nr. 355 din 24 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (5) din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006.
- a respins acţiunea precizată formulată de reclamanta T.A.E.
Împotriva Sentinţei civile nr. 355 din 24 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta T.A.E., care a invocat, generic, dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, faptul că instanţa de fond s-a pronunţat prin aceeaşi hotărâre, atât asupra excepţiei de nelegalitate pe care a invocat-o în apărarea sa, dar şi asupra fondului cauzei, fără ca părţile să pună concluzii pe fond; procedând în acest mod, instanţa de fond i-a încălcat dreptul la apărare şi a pronunţat o hotărâre casabilă, ceea ce impune trimiterea dosarului pentru rejudecare; pe fond, hotărârea pronunţată de Curtea de apel nu este motivată, ceea ce contravine prevederilor art. 261 C. proc. civ.; instanţa de fond a reţinut în mod greşit că indicatorii de performanţă ar fi fost modificaţi în proporţie de peste 50%; instanţa de fond a ignorat faptul că prevederile contractului de management pot fi modificate, potrivit art. 9 pct. 1 din contract, doar prin act adiţional şi numai cu acordul ambelor părţi; din compararea Ordinului nr. 15/2008, în temeiul căruia s-a încheiat contractul de management, cu Ordinul nr. 982/2009 în baza căruia a fost revocat mandatul acordat de preşedintele C.N.A.S., rezultă că au fost modificaţi cel mult 24 de indicatori, ceea ce este insuficient pentru a fi considerate îndeplinite condiţiile art. 10 alin. (1) lit. c) din Contractul de management.
Instanţa de recurs a reţinut, referitor la criticile de nelegalitate care vizează încălcarea dreptului la apărare, faptul că din conţinutul Încheierii de şedinţă din data de 17 iunie 2012 rezultă că instanţa a pus în dezbaterea părţilor prezente atât excepţia de nelegalitate privind prevederile art. 33 alin. (5) din Statutul C.N.A.S., cât şi fondul cauzei, apărătorul reclamantei solicitând admiterea acţiunii aşa cum a fost precizată.
În ceea ce priveşte criticile care vizează soluţia dată excepţiei de nelegalitate, instanţa de recurs a reţinut că sunt neîntemeiate.
Excepţia de nelegalitate invocată a vizat dispoziţiile art. 33 alin. (5) din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006, aşa cum a fost modificată şi completată prin H.G. nr. 1586/2007, potrivit cărora „Mandatul preşedintelui - director general al casei de asigurări de sănătate încetează la expirarea acestuia, prin demisie, prin revocare de către preşedintele C.N.A.S., la modificarea cu peste 50% a indicatorilor de performanţă care au stat la baza încheierii contractului ori prin deces”.
Reclamanta a susţinut, în esenţă, în motivarea excepţiei de nelegalitate, că dispoziţiile art. 33 alin. (5) din Statutul C.N.A.S. încalcă principiul neretroactivităţii legii civile din moment ce au constituit temei legal pentru emiterea Ordinului nr. 1021/2009 prin care s-a revocat mandatul acordat/ contractul de management, care reprezintă o situaţie juridică născută anterior acestei reglementări.
S-a argumentat, de către reclamantă, că dispoziţiile art. 33 alin. (5) din Statutul C.N.A.S. sunt nelegale în raport cu prevederile art. 1 şi art. 969 C. civ., art. 15 alin. (2) din Constituţie, art. 41 şi 42 din Legea nr. 53/2001.
Instanţa de fond a reţinut, în considerentele soluţiei de respingere a excepţiei de nelegalitate, în esenţă, faptul că H.G. nr. 972/2006, precum şi H.G. nr. 1586/2007 a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituţia şi art. 266 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în raport cu care dispoziţiile vizate de excepţie sunt legale, instanţa argumentând că legalitatea unui act administrativ poate fi verificată doar în raport cu dispoziţiile legale în baza şi pentru aplicarea cărora a fost emis, nu şi în raport cu dispoziţiile legale invocate de reclamantă.
Instanţa de recurs a concluzionat că, având în vedere faptul că actul administrativ cu caracter normativ sau individual se adoptă/ se emite pentru organizarea executării unor dispoziţii legale ori pentru aplicarea în concret a acestora, concluzia instanţei de fond este corectă, în sensul că legalitatea unui act administrativ pentru fi verificată în raport cu legea/ dispoziţiile legale în baza cărora a fost adoptat/ emis.
Pe de altă parte, instanţa de recurs constată că principiul neretroactivităţii legii civile invocat de reclamantă, în esenţă, în motivarea excepţiei de nelegalitate, este un principiu general care guvernează şi regimul juridic al actelor administrative, acest principiu nefiind încălcat de dispoziţiile art. 33 alin. (5) din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006, cu modificările şi completările aduse prin H.G. nr. 1586/2007.
Astfel, Ordinul nr. 456 din 31 martie 2009, de numire şi Ordinul nr. 768 din 27 iulie 2009 de definitivare pe funcţia de preşedinte - director general al C.A.S. Dolj, precum şi Contractul de management din 6 aprilie 2009, sunt acte ulterioare modificărilor aduse art. 33 alin. (5) din Statutul C.N.A.S. prin H.G. nr. 2586/2007.
În ceea ce priveşte critica care vizează fondul cauzei, instanţa de recurs a reţinut că este neîntemeiată.
Astfel, pe fond, revocarea reclamantei din funcţia de preşedinte - director general al C.A.S. Dolj a fost justificată de autoritatea publică competentă cu situaţia survenită ca urmare a modificării cu peste 50% a indicatorilor de performanţă, care au stat la baza încheierii contractului de management, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 33 alin. (5) din Statutul C.N.A.S., precum şi clauzele de la art. 10 pct. 1 lit. c) şi pct. 2 şi art. 11 din Contractul de management nr. 13 din 6 aprilie 2009, indicatori avizaţi prin Hotărârea CA al C.N.A.S. nr. 26 din 13 noiembrie 2009 şi aprobaţi prin Ordinul preşedintelui C.N.A.S. nr. 982 din 30 noiembrie 2009, publicat în M. Of. nr. 868 din 14 decembrie 2009.
În esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că modificarea indicatorilor nu a fost reală, fiind vorba de o „cosmetizare” a indicatorilor iniţiali şi, oricum, modificarea nu a depăşit pragul de 50%, fără să fie invocată nelegalitatea actului administrativ - Ordinul nr. 982/2009, prin care noii indicatori de performanţă managerială au fost aprobaţi.
Astfel fiind, a reţinut instanţa de recurs faptul că în mod legal instanţa de fond a constatat că modificarea indicatorilor de performanţă a fost reală, iar proporţia a fost cea reţinută de către autoritatea publică.
Pe de altă parte, instanţa de recurs a reţinut că aprecierea şi stabilirea proporţiei în care indicatorii de performanţă au fost modificaţi/ nemodificaţi reprezintă o prerogativă lăsată, de regulă, la aprecierea autorităţii administrative competente, din moment ce stabilirea proporţiei nu se reduce la o simplă numărătoare a indicatorilor, ci reprezintă o apreciere completă în funcţie de ponderea fiecărui indicator în raport cu importanţa, dificultatea, etc., atribuţiilor, sarcinilor fiecărei funcţii/ post.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând motivele invocate în raport cu decizia atacată a constatat că prezenta cerere este inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Codul de procedură civilă reglementează în Titlul V- Capitolul I, contestaţia în anulare (art. 317-321), cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres şi limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăşi instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să-şi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Înalta Curte a constatat că această cale extraordinară de atac de retractare este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de art. 317 (necompetenţă sau vicii de procedură) şi art. 318 (greşeală materială sau nepronunţarea asupra unui motiv de recurs) C. proc. civ., fără ca instanţa de retractare să poată proceda la o reapreciere a probelor sau a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.
Analizând hotărârea atacată prin prisma dispoziţiilor care reglementează contestaţia în anulare, Înalta Curte a constatat că decizia atacată nu se circumscrie niciunei ipoteze a prevederilor legale arătate.
Analizând cererea contestatoarei, Înalta Curte a reţinut că se critică modul în care în care completele de judecată au soluţionat cererile reclamantei.
Or, aspectele sesizate de contestatoare exced dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte a constatat că cererea de faţă nu îndeplineşte cerinţele minime de admisibilitate pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac şi, în consecinţă, va respinge contestaţia formulată ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de T.A.E. împotriva Deciziei nr. 3154 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6107/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6113/2013. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
