ICCJ. Decizia nr. 6102/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
INALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6102/2013
Dosar nr. 9128/2/2012
Şedinţa publică de la 11 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 07 decembrie 2012, sub nr. 9128/2/2012, reclamanta SC M. SA a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Concurentei, solicitând suspendarea executării Deciziei nr. 72 emisă la data de 14 noiembrie 2012 de pârât, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei formulată împotriva actului atacat.
2. Hotărârea instanţei de fond
A. Prin Sentinţa nr. 199 din 18 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamanta SC M. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca nefondată.
B. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 72 emisă la data de 14 noiembrie 2012 de pârâtul Consiliul Concurenţei, reclamanta a fost sancţionată în temeiul art. 51 alin. l lit. a) din Legea nr. 21/1996 pentru încălcarea art. 5 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ şi art. 101 alin. l din TFUE cu amendă în cuantum de 2.235.028 lei, reprezentând 4% din cifra de afaceri realizată de societate în anul financiar 2011.
S-a reţinut de către pârâtul Consiliul Concurentei faptul că, între reclamantă şi T.M.U.C.B. a existat o înţelegere prealabilă momentului de desfăşurare a licitaţiei, prin care reprezentanţii celor două societăţi au convenit să îşi comunice informaţii comerciale sensibile, cu caracter confidenţial, cu privire la conţinutul ofertei financiare pentru participarea la procedura de achiziţie publică „Conducta de transport gaze 20 „Giurgiu Ruse”, informaţii în baza cărora ofertele întocmite de cei doi agenţi economici urmau să asigure creşterea şanselor de câştig, denaturându-se astfel caracterul concurenţial al licitaţiei.
Instanţa de fond a reţinut faptul că măsura de excepţie a suspendării executării unui act administrativ poate fi dispusă numai în situaţia îndeplinirii cumulative a celor două condiţii expres prevăzute de lege: existenţa unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din lege şi iminenţa producerii unei pagube, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege.
Astfel, instanţa de fond a constatat că, în ceea ce priveşte condiţia existenţei cazului bine justificat, nu a fost dovedită.
Potrivit art. (2) lit. t) din Legea nr. 554/2004 cazurile bine justificate sunt definite ca reprezentând „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natura să creeze o îndoiala serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
S-a reţinut faptul că argumentele menţionate de reclamantă în susţinerea cererii de suspendare nu sunt concludente, întrucât condiţia ce trebuie demonstrată este cea a îndoielii substanţiale cu privire la legalitatea actului administrativ. Astfel, pentru probarea cazului bine justificat, nu este suficientă doar invocarea nelegalităţii unui act administrativ, ci este necesar să se dovedească existenţa aparenţei de nelegalitate sau a unor aspecte cu caracter abuziv al actului a cărui suspendare se solicită.
De prezumţia de legalitate se bucură orice act administrativ, inclusiv actele emise de Consiliul Concurenţei.
A stabilit instanţa de fond că actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat conţine toate elementele esenţiale care contribuie la stabilirea neechivocă a contravenţiei sancţionate, prin identificarea laturii obiective şi subiective a acesteia, care au determinat incidenţa dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din lege şi a art. 101 TFUE, respectiv:
- Existenţa unei înţelegeri între cele două întreprinderi M. şi T. (în principal, punctele 70-74 din decizie);
- Natura anticoncurenţiala a obiectului acestei înţelegeri (în principal, punctele 74-84 din decizie);
- Individualizarea amenzii cu urmarea algoritmului prevăzut de legislaţia secundară incidentă, în funcţie de criteriile legale (gravitate şi durată) şi cu respectarea maximului legal de 10% din cifra de afaceri a contravenientului (pct. 125-141 din decizie).
Existenta înţelegerii a fost constatata pe baza unui probatoriu care prezintă toate indiciile unui corp de dovezi pertinente, concludente şi utile demonstrării comportamentului anticoncurenţial.
În ceea ce priveşte condiţia prevenirii producerii unei pagube iminente, instanţa reţine că noţiunea de „paguba iminenta” trebuie definită prin directa raportare la capacitatea financiară a întreprinderii, acesta fiind şi spiritul dispoziţiei legale menţionate. Orice sancţiune presupune şi producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, însă acesta trebuie raportat la capacitatea financiară a întreprinderii în cauza. Legea concurentei, prin stabilirea limitei amenzii (de până la 10% din cifra de afaceri totală a contravenientului pe anul financiar anterior sancţionării), a făcut deja o raportare la aceasta capacitate.
De asemenea, a reţinut instanţa de fond, scopul oricărei amenzi este de a preveni săvârşirea în viitor a unor fapte similare, iar o amendă necorelată cu capacitatea financiară a contravenientului nu-şi poate atinge scopul. În prezenta cauză, reclamanta a fost sancţionată de Consiliul Concurenţei cu o amendă reprezentând 4 % din cifra sa de afaceri totală pe anul financiar 2011, stabilită în conformitate cu dispoziţiile art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei, precum şi în conformitate cu metodologia de individualizare a amenzii detaliată în Instrucţiunile Consiliului Concurenţei.
S-a reţinut că reclamanta nu a depus la dosar înscrisuri care să releve capacitatea sa financiară reală şi care să probeze faptul că plata amenzii i-ar produce o pagubă iminentă. La documentaţia aferentă dosarului au fost anexate acte care atestă obligaţiile de plată ale reclamantei, nefiind depuse documente din care să rezulte lichidităţile şi creanţele pe care le are de încasat în exercitarea activităţii sale comerciale, nefiind astfel dovedit faptul că aplicarea amenzii ar conduce la o blocare a activităţii reclamantei şi la imposibilitatea respectării obligaţiilor comerciale în derulare.
În consecinţă, a concluzionat instanţa că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două cerinţe impuse de lege pentru suspendarea actului administrativ .
3. Recursul declarat de SC M. SA.
Prin motivele de recurs formulate a fost criticată soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
S-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a depus înscrisuri care să releve capacitatea financiară reală şi care ar releva faptul că plata amenzii ar produce o pagubă iminentă, întrucât la dosarul cauzei au fost depuse 8 contracte de credit pentru plata salariilor şi contribuţiilor la bugetul consolidat de stat, rezultând că reclamanta nu are suficiente lichidităţi pentru plata datoriilor la bugetul de stat şi pentru salariile angajaţilor.
A argumentat recurenta pe larg faptul că în cauza dedusă judecăţii au fost dovedite condiţiile prevăzute de lege pentru a se acorda suspendarea actului administrativ atacat.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate şi că acest act administrativ constituie el însuşi titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
În cauza de faţă dedusă judecăţii ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 15 din Legea contenciosului administrativ.
Dispoziţiile legale prevăd obligaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât cele două condiţii se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine faptul că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenţei unor indicii cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, iar Înalta Curte reţine că toate aceste situaţii nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.
Înalta Curte a constatat că instanţa de fond a dat o interpretare corectă dispoziţiilor legale, întrucât întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale atât în sistemul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Or, instanţa de control judiciar reţine că în cauza dedusă judecăţii în mod corect instanţa de fond a analizat condiţiile suspendării actului, respectiv condiţia cazului bine justificat şi a pagubei iminente şi, nefiind dovedite a fi întrunite în cauză, a fost respinsă cererea reclamantei, soluţie pe care Înalta Curte o va menţine ca legală şi temeinică.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de SC M. SA împotriva Sentinţei nr. 199 din 18 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5891/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 6107/2013. Contencios → |
|---|
