ICCJ. Decizia nr. 6584/2013. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6584/2013
Dosar nr. 204/33/2011
Şedinţa publică de la 9 octombrie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată la data de 8 februarie 2011 pe rolul Curţii de Apel Cluj reclamantul K.A. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, iar apoi prin succesive precizări a chemat în judecată şi pe pârâtul Ministerul Sănătăţii, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să i se restituie pensia nelegal reţinută prin pct. 7 al art. I din Ordonanţa de urgenţă nr. 107 din 6 decembrie 2010, publicată în M. Of. nr. 830 din 10 decembrie 2010, care modifică art. 259 din Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 alin. (2), având în vedere că i-a fost reţinut 5,5% (54 RON) din pensia de 990 RON, pensie care este sub limita supusă impozitului pe venit.
Curtea a stabilit prin încheierea din 7 aprilie 2011 că obiectul acţiunii principale este o acţiune în despăgubiri materiale, în valoare de 129.600 RON, reprezentând paguba pe care reclamantul o suferă ca urmare a aplicării ordonanţei de guvern criticată, sumă care reprezintă în esenţă despăgubirea care s-ar întinde pe cca. 20 ani, perioadă apreciată de reclamant, ca fiind speranţa sa de viaţă.
Totodată, Curtea a mai constatat că obiectul acţiunii vizează şi despăgubirile morale de 10.000 euro şi despăgubirile de 1.000 RON, acestea din urmă reprezentând spezele de judecată, subsumând eforturile şi timpul pierdut de către reclamant cu prezentul proces, acesta fiinţând ca persoană fizică autorizată - taximetrist.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 15 martie 2012 Ministerul Sănătăţii a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a solicitat admiterea excepţiei invocate şi respingerea acţiunii faţă de Ministerul Sănătăţii, în principal, ca inadmisibilă, şi în subsidiar, ca neîntemeiată.
2. Hotărârea instanţei de fond
A. Prin Sentinţa nr. 336 din 3 mai 2012 a Curţii de Apel Cluj a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul K.A. împotriva pârâtului Guvernul României şi, în consecinţă, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului, cu titlu de despăgubiri, echivalentul sumelor reţinute fără temei legal din veniturile încasate de acesta cu titlu de pensie, începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi până la data de 18 aprilie 2012.
De asemenea, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 1.000 RON, fiind respinse restul capetelor de cerere.
Instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătăţii şi a respins acţiunea în contencios administrativ faţă de acest pârât.
B. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătăţii, aceasta se impune a fi admisă.
Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii, precum şi între pârât şi cel obligat în acest raport juridic.
A reţinut instanţa faptul că în materia contenciosului administrativ acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi, în special, raportat la cererea de despăgubiri materiale şi morale cauzate de ordonanţa de urgenţă declarată neconstituţională, calitatea procesuală pasivă este circumscrisă în principal de autorul actului declarat neconstituţional şi care a generat prejudiciul reclamat.
A reţinut instanţa de primă jurisdicţie faptul că autorul O.U.G. nr. 107/2010 este pârâtul Guvernul României şi nu pârâtul Ministerul Sănătăţii, concluzionând că în prezenta pricină numai primul pârât are calitate procesuală pasivă, instanţa nefiind învestită conform prevederilor art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 cu alte cereri privind anularea unor acte administrative emise de Ministerul Sănătăţii privind punerea în aplicare a O.U.G. nr. 107/2010.
Pe fondul cauzei, raportat la obiectul acţiunii aşa cum a fost precizat Curtea a reţinut faptul că urmare a interpretării şi aplicării dispoziţiilor art. I pct. 7 din Ordonanţa de Urgentă a Guvernului nr. 107/2010, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, Casa Judeţeană de Pensii Cluj a procedat la reţinerea la sursă şi apoi virarea la bugetul de stat a cotei de 5,5% - reprezentând contribuţie CASS - din întregul cuantum al pensiei aflate în plată, nu doar din sumele ce depăşeau 740 de RON din venitul din pensie al reclamantului.
Instanţa a constatat că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, s-a constatat că: „dispoziţiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de RON.”
Deşi aparent s-ar părea că excepţia de neconstituţionalitate a purtat asupra unui text legal menţionat în Legea nr. 95/2006, trebuie observat că în cauza în care s-a pronunţat Decizia nr. 223/2012 jurisdicţia de contencios constituţional a fost sesizată pe calea prevăzută de art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004.
Instanţa a reţinut că deşi Curtea Constituţională s-a rezumat să constate doar pe cale de interpretare că dispoziţiile legale, atacate ca fiind neconstituţionale, sunt de fapt constituţionale cu o rezervă de interpretare, trebuie observat că aceasta a fost sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate care are ca scop şi finalitate declararea textului din ordonanţa de urgenţă ca fiind neconstituţional.
Aşa fiind, dispozitivul şi considerentele Deciziei nr. 223/2012 nu pot fi interpretate altfel decât ca o rezultantă a examenului de neconstituţionalitate al dispoziţiei legale atacate, adoptată de Guvern prin O.U.G. nr. 107/2010.
Din această perspectivă, a reţinut instanţa de primă jurisdicţie faptul că prin constatarea faptului că dispoziţiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul ca procentul de 5,5% se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de RON, trebuie interpretată ca fiind rezultatul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate cu rezerva de interpretare şi aplicare a textului oferită de instanţa constituţională.
Instanţa de fond a ajuns la această concluzie reţinând că dacă Curtea Constituţională nu ar fi admis excepţia de neconstituţionalitate, ar fi trebuit să o respingă, ceea ce evident nu a făcut.
Mai mult, s-a arătat că textul legal este păstrat în ordinea juridică constituţională, doar dacă se interpretează conform exigenţelor impuse de jurisdicţia de contencios constituţional.
Faţă de cele arătate, instanţa a constatat că cerinţele impuse de dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite.
Astfel, conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, „după pronunţarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios administrativ repune cauza pe rol şi dă termen, cu citarea părţilor. Dacă ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia a fost declarată neconstituţională, instanţa soluţionează fondul cauzei; în caz contrar, acţiunea se respinge ca inadmisibilă.”
Tot astfel conform art. 9 alin. (5) din aceeaşi lege, acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.
Instanţa a reţinut că în speţă avem de-a face cu o decizie de declarare a neconstituţionalităţii, Decizia nr. 223/2012, că aceasta este urmarea unei excepţii ridicate în această cauză, că acţiunea poartă asupra unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat direct prin textul din ordonanţa de urgenţă declarată neconstituţională, iar acţiunea este pendinte la data publicării deciziei deoarece decizia Curţii Constituţionale a fost publicată în M. Of. la data de 18 aprilie 2012.
O atare incidenţă a deciziei în prezentul litigiu rezultă din dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 sub imperiul cărora a fost solicitat concursul Curţii Constituţionale, dar prin Decizia nr. 223/2012 însăşi jurisdicţia constituţională arată explicit privind interpretarea aplicării temporale a efectelor deciziei în litigiile din faţa instanţelor judecătoreşti prin prisma art. 147 alin. (1) din Constituţie, că efectele deciziei se răsfrâng în procesele pendinte în faţa instanţelor judecătoreşti la data publicării deciziei.
Cu toate că pentru prima data în practica jurisdicţiei de contencios constituţional se arată explicit maniera în care se pune în aplicare o decizie pronunţată de Curtea Constituţională, trebuie totuşi reţinut că această limitarea temporală a efectelor deciziei nu afectează aplicarea şi incidenţa dispoziţiilor art. 9 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 554/2004.
Şi este aşa, reţine instanţa de fond, întrucât prejudiciul avut în vedere de dispoziţiile legale menţionate nu poate fi decât anterior momentului publicării deciziei în M. Of. al României, deoarece ulterior acestui moment, conform dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept pentru un termen de 45 de zile, iar după împlinirea acestui termen îşi încetează definitiv efectele, dacă în acest interval de timp, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
Din această perspectivă, Curtea a reţinut că acţiunea reclamantului este întemeiată doar în parte, respectiv doar pentru prejudiciul încercat de acesta prin aplicarea unor dispoziţii declarate neconstituţionale şi limitate în timp chiar de efectele deciziei, respectiv până la data de 18 aprilie 2012, căci începând cu această dată, conform menţiunilor explicite din corpul deciziei care produce aceleaşi efecte juridice ca şi dispozitivul, Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele judeţene de pensii şi casele sectoriale de pensii, au obligaţia ca de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, Partea I să se conformeze acesteia şi deci, cel puţin prin premisă, după această dată reclamantul nu mai poate invoca niciun fel de prejudiciu dedus din aplicarea art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.
Pentru aceste considerente, Curtea a admis în parte acţiunea în despăgubiri formulată de reclamant şi a obligat pârâtul Guvernul României să plătească reclamantului, cu titlu de despăgubiri, echivalentul sumelor reţinute fără temei legal din veniturile încasate de acesta cu titlu de pensie, începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi până la data de 18 aprilie 2012.
Celelalte pretenţii ale reclamantului în legătură cu prejudiciile viitoare generate după data de 18 aprilie 2012 nu au fost admise, după cum nu a fost admisă nici cererea de despăgubiri materiale echivalentă cu salariul unui parlamentar pe o perioadă de 17 luni, această cerere neavând nicio legătură cu izvorul prejudiciului pretins şi admis de instanţă.
Curtea nu a admis nici prejudiciul cu titlu de daune morale pretins de reclamant. Pe lângă faptul că nu a fost extrem de bine argumentat, Curtea nu a întrevăzut care drept personal nepatrimonial al reclamantului a fost vătămat sau atins prin acţiunea ilicită a pârâtului.
În acest context, Curtea a reţinut că înlăturarea consecinţelor negative de ordin patrimonial, prin acordarea despăgubirilor materiale ce se cuvin reclamantului, este în sine suficientă, Curtea având în vedere că daunele morale prin nivelul sumei globale stabilite trebuie să imprime un caracter compensatoriu, nefiind admisibil ca aceasta să constituie nicio amendă excesivă pentru autorii faptelor ilicite şi prejudiciabile şi nici să constituie venituri nejustificate pentru victima acestora.
Cu privire la cheltuielile de judecată, raportat la toate elementele de fapt prezentate de reclamant şi care se circumscriu taxelor judiciare de timbru, deplasărilor la instanţă şi la Curtea Constituţională, timpul sacrificat cu prezenţa la termenele de judecată, Curtea reţine că suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată se justifică, încât din această perspectivă conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Curtea a obligat pârâtul să plătească reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 1.000 RON.
3. Recursurile declarate de K.A. şi Guvernul României.
Recurentul K.A. a criticat hotărârea instanţei de fond, arătând că acţiunea sa este întemeiată în totalitate nu numai în parte.
A fost criticată soluţia instanţei de fond cu privire la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii, arătându-se că fiecare membru al guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membrii pentru activitatea guvernului, menţinând solicitarea de chemare în judecată a Ministerului Sănătăţii, Ministerului Finanţelor şi a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
Recurentul-reclamant a solicitat anularea modificărilor aduse Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal prin H.G. nr. 44/2004 şi păstrarea art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.
Recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond şi pentru considerentul că nu a dat curs solicitării reclamantului de a pretinde Guvernului României dovedirea faptului dacă au fost îndeplinite condiţiile art. 115 alin. (5) şi (6) din Constituţia României. Recurentul a solicitat admiterea în totalitatea despăgubirilor solicitate la instanţa de fond şi plata despăgubirilor morale de 10.000 euro şi a despăgubirilor materiale echivalente cu un salariu de parlamentar pe perioada desfăşurării procesului.
Guvernul României a criticat hotărârea instanţei de fond arătând că a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
S-a susţinut că instanţa de fond a apreciat greşit atât în ceea ce priveşte modul de plată al despăgubirilor solicitate, cât şi sub aspectul cuantumului acestora.
Recurentul a arătat că a adoptat O.U.G. nr. 17/2012 prin care a stabilit faptul că sumele reţinute de la data de 1 ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2012 vor fi restituite, stabilindu-se şi modalitatea de restituire a acestora, respectiv eşalonat, din oficiu, de către Casa Naţională de Pensii Publice.
Pe fondul cererii, a susţinut că prin decizia Curţii Constituţionale a fost soluţionată în parte cererea pe care a formulat-o, întrucât suma deductibilă scutită la contribuţia de asigurări sociale de stat trebuie să fie aceeaşi cu suma deductibilă la impozitul pe venit, care în momentul de faţă este stabilit la 1.000 RON, şi nu aşa cum greşit a fost redactată Decizia nr. 336 din 3 mai 2012.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursurile ca nefondate pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte nu poate reţine niciuna dintre criticile formulate de recurenţi, prin motivele de recurs formulate, astfel încât nefiind invocate motive de modificare sau de casare a sentinţei atacate, va fi menţinută sentinţa instanţei de fond ca legală şi temeinică.
Înalta Curte a reţinut, din analiza actelor dosarului, faptul că obiectul acţiunii introductive este o acţiune în despăgubiri materiale, solicitate de reclamant ca urmare a aplicării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 107/2010, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a reglementat prin dispoziţiile art. 9 alin. (1) posibilitatea introducerii unei acţiuni la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, atunci când există o vătămare a persoanei într-un drept sau într-un interes legitim prin ordonanţă sau dispoziţii din ordonanţă.
În cauza dedusă judecăţii, având în vedere temeiul de drept al cererii, soluţia ce se dă asupra cererii de despăgubiri formulată de reclamant este indisolubil legată de soluţia dată de Curtea Constituţională excepţiei de neconstituţionalitate invocată în cauză.
Or, prin Decizia nr. 223 din 13 martie 2012 Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de RON.”
Având în vedere această soluţionare dată excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de fond a procedat în mod corect la analiza îndeplinirii condiţiilor în materia răspunderii civile, respectiv la existenţa vătămării, a existenţei şi a întinderii prejudiciului invocat de reclamant.
Înalta Curte a constatat că instanţa de fond a apreciat în mod corect asupra cererii de despăgubiri formulate de reclamant, arătându-se perioada acordării acestora, astfel încât întinderea prejudiciului va putea fi uşor stabilită în momentul executării acestei hotărâri.
Critica formulată de recurentul-reclamant în legătură cu respingerea celorlaltor pretenţii solicitate nu poate fi admisă de această instanţă de control judiciar. Înalta Curte reţine că vătămarea adusă prin prevederile normative invocate a fost acoperită integral prin acordarea despăgubirilor în limitele fixate de instanţa de fond.
Înalta Curte nu poate primi nici critica formulată de Guvern cu privire la sentinţa instanţei de fond, văzând că sumele ce trebuie achitate reclamantului cu titlu de despăgubire sunt uşor de stabilit, având în vedere limita în timp arătată expres, precum şi cuantumul ce trebuie aplicat, respectiv echivalentul sumelor reţinute fără temei legal din veniturile încasate de acesta cu titlu de pensie, începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi până la data de 18 aprilie 2012.
Pentru aceste considerente, nefiind invocate motive de casare sau modificare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de K.A. şi Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 336 din 3 mai 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6547/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 6586/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
