ICCJ. Decizia nr. 670/2013. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 670/2013
Dosar nr. 2100/2/2006
Şedinţa publică de la 8 februarie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată de prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. "P.T." S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună:
- rezilierea contractelor de concesiune nr. X, nr. Y şi nr. Z/ARBDD, toate încheiate la data de 31 ianuarie 2003;
- obligarea pârâţilor să primească zonele concesionate şi întreaga documentaţie tehnică referitoare la obiectul concesiunii şi să-i restituie garanţiile aferente concesiunii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele aspecte:
Solicitarea de reziliere a contractelor aflate în discuţie se întemeiază pe culpa exclusivă a concedentului, care a evoluat de la simpla afectare a principiului echilibrului financiar al concesiunii până la culpa gravă, prin încălcarea principiului continuităţii asigurării exploatării serviciului public.
În concret, autoritatea concedentă nu şi-a îndeplinit obligaţiile de a-i notifica apariţia oricăror împrejurări de natură să aducă atingere drepturilor sale, de a nu modifica unilateral contractele de concesiune şi de a nu-i tulbura exerciţiul drepturilor rezultate din aceste convenţii.
Mai mult decât atât, autoritatea concedentă a încălcat obligaţia de informare/comunicare cu celeritate a documentaţiei aferente concesiunii, obligaţia de sprijinire a concesionarului în executarea propriilor obligaţii, precum şi obligaţia respectării principiilor de loialitate şi cooperare în contracte.
Pârâţii au formulat întâmpinări în cauză:
a) Pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pe capătul de cerere referitor la rezilierea contractelor de concesiune, întrucât nu are calitatea de parte contractantă.
Totodată, pârâtul a solicitat respingerea capetelor de cerere privind restituirea garanţiilor aferente concesiunii şi plata cheltuielilor de judecată ca prematur formulate, pentru argumentele prezentate.
De asemenea, pârâtul a solicitat introducerea în cauză a Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", în raport de pretenţia reclamantei referitoare la restituirea garanţiilor aferente concesiunii, întrucât nu se pot efectua operaţiuni de cont fără acordul scris al acestei autorităţi.
b) Pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a solicitat pronunţarea unei hotărâri parţiale, în baza art. 270 C. proc. civ., proporţional cu recunoaşterea capătului de cerere privind rezilierea contractelor şi primirea zonelor concesionate şi respingerea capetelor de cerere referitoare la restituirea garanţiilor aferente concesiunii şi plata cheltuielilor de judecată ca prematur formulate, deoarece societatea reclamantă nu a iniţiat procedura concilierii prealabile, conform prevederilor art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 7201 C. proc. civ.
Pârâta a invocat "excepţia de neexecutare a contractelor de concesiune", întrucât reclamanta nu a respectat art. 8.1. din convenţie care o obliga să facă investiţii în sumă de 500.000 RON în primii 5 ani de executare a contractelor, nu a respectat obligaţia de pază şi nici obligaţia de a decolmata canalele (dosar CAB).
În urma modificărilor legislative intervenite după momentul învestirii instanţei de contencios administrativ, au fost introduşi în cauză, în calitate de pârâţi, Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" .
Prin cererea aflată la dosar CAB, pârâta Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, cu motivarea că Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a preluat toate drepturile şi obligaţiile acesteia rezultate din contractele de concesiune.
La termenul de judecată din data de 30 mai 2007, Curtea de Apel a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" pentru argumentele prezentate în încheierea de şedinţă de la acea dată (dosar CAB).
La termenul de judecată din data de 6 iunie 2007, Curtea de Apel a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi lipsei procedurii administrative prealabile, pentru motivele prezentate la dosar CAB.
În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri, interogatoriile părţilor şi expertiză tehnică de specialitate.
Prin cererea aflată la dosar CAB, pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, cu motivarea că nu este parte în contractele de concesiune contestate în cauză.
La termenul de judecată din data de 27 octombrie 2010, Curtea de Apel a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţii Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură pentru motivele prezentate la dosar CAB.
La termenul de judecată din data de 23 februarie 2011, Curtea de Apel a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" pentru argumentele prezentate în încheierea de şedinţă de la acea dată (dosar CAB).
2. Hotărârea Curţii de Apel
2.1. Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 3089 din 20 aprilie 2011, a admis acţiunea reclamantei S.C. "P.T." S.R.L., a reziliat contractele de concesiune nr. X, nr. Y şi nr. Z/ARBDD, toate încheiate la data de 31 ianuarie 2003, şi a obligat pârâţii Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" şi Ministerul Mediului şi Pădurilor să primească zonele concesionate şi documentaţia tehnică referitoare la obiectul concesiunii.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Pe durata contractelor de concesiune deduse judecăţii, concedentul Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului a acordat concesionarului S.C. "P.T." S.R.L. dreptul de valorificare a resurselor piscicole din C. R.-S., P. - C.M. şi P.P., bunuri publice de interes general, în schimbul plăţii de către acesta din urmă a unei redevenţe şi a efectuării unor investiţii.
Concedentul a considerat că, de la data de 13 mai 2005, odată cu intrarea în vigoare a art. 14 din Legea nr. 192/2001, în forma introdusă prin Legea nr. 113/2005, resursele piscicole ale concesiunii nu mai pot fi exploatate de către concesionar, întrucât ele aparţin altor accedenţi la resursă, şi anume, pescarii - persoane fizice şi/sau juridice şi organizaţiile de pescari din domeniul pescuitului comercial.
Cu toate acestea, concesionarul plătea în continuare redevenţa, efectua investiţii, asigura paza resursei piscicole şi trebuia să menţină şi continuitatea concesiunii.
La data de 25 octombrie 2005, concedentul a transmis modificări unilaterale ale contractelor de concesiune, inclusiv la partea comercială a acestora.
Una dintre modificările importante aduse la contracte, care afectează însuşi echilibrul financiar al concesiunii, este cea privind dreptul de exploatare al resursei piscicole, cu titlu gratuit, în scop comercial, în favoarea unor terţi faţă de contracte.
Reclamanta a acceptat clauzele considerate ca aparţinând părţii reglementare a contractelor, însă a atacat în instanţă clauzele considerate comerciale (printre care şi cea de exploatare a resursei piscicole), iar aplicabilitatea lor a fost suspendată, prin Sentinţa nr. 1949 din 23 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ în Dosarul nr. 3663/2005 (hotărâre rămasă irevocabilă).
Totodată, judecătorul fondului a reţinut nerespectarea de către concedent a obligaţiilor referitoare la sprijinirea concesionarului în executarea îndatoririlor de pază a obiectivelor, deoarece nu a eliberat împuternicirile agenţilor de pază, preschimbate. În plus concedentul nu a eliberat autorizaţiile de pescuit comerciale ce i-au fost solicitate şi nici autorizaţia de mediu.
Prima instanţă a apreciat că intenţia reală a concedenţilor a fost retragerea concesiunii, însă în altă formă decât cea statuată de lege, şi anume, fără plata niciunei despăgubiri.
În opinia instanţei, concedentul putea să emită un act prin care să dispună retragerea concesiunii, în care să prevadă şi despăgubirea cuvenită concesionarului.
Însă, concedentul a preferat să "forţeze" o expropriere evident ilegală, fără plata unor despăgubiri, prin blocarea pur şi simplu a accesului la resursa piscicolă, urmare a refuzului eliberării autorizaţiilor de pescuit.
În altă ordine de idei, instanţa de fond a subliniat faptul că în expertiza contabilă efectuată în cauză s-a precizat că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contracte, deoarece a făcut investiţii în valoare de 1.598.781,60 RON, peste limita de 700.000 RON la care s-a obligat.
Curtea de apel a avut în vedere şi Adresa nr. 4436 din 8 martie 2006, prin care Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a arătat că este de acord cu admiterea capetelor 1 şi 2 din cererea introductivă de instanţă, dar şi întâmpinarea formulată de această pârâtă.
În fine, instanţa de fond a mai arătat că de esenţa contractului de concesiune este interdependenţa, echilibrul financiar între cuantumul renumeraţiei şi obligaţiilor impuse concesionarului şi contravaloarea exploatării bunului concesionat, iar în situaţia în care acest echilibru dispare, în sensul scăderii valorii exploatării, intervine dreptul concesionarului de a denunţa contractul, cu posibilitatea de a cere despăgubiri în situaţia în care dezechilibrul a fost cauzat şi/ori cu concursul concedentului.
2.2. Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 3243 din 16 mai 2012:
- a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul Sentinţei nr. 3089 din 20 aprilie 2011 a acestei instanţe, în sensul că se va trece "contractul de concesiune din 31 ianuarie 2003", în loc de "din 31 ianuarie 2008";
- a admis cererea de completare a hotărârii anterior indicate, în sensul că: "Admite capătul de cerere având ca obiect restituirea garanţiilor aferente concesiunii şi obligă pârâţii să restituie reclamantei garanţiile aferente concesiunii, garanţii depuse în temeiul art. VI din contractele de concesiune coroborat cu cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 219/1998."
3. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor
În recursul său, pârâtul a solicitat modificarea Sentinţei nr. 3089 din 20 aprilie 2011, în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
În motivarea căii extraordinare de atac, încadrabilă în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea contestată:
3.1. Prima instanţă a soluţionat greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Pe acest aspect, recurentul a arătat că art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată, este aplicabil şi în cazul contractelor de concesiune.
Or, intimata-reclamantă nu a formulat plângere prealabilă prin care să solicite rezilierea contractelor de concesiune analizate.
În acelaşi timp, intimata-reclamantă nu a făcut nici dovada îndeplinirii formalităţilor impuse de art. 7201 C. proc. civ., care impuneau, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, concilierea directă a pretenţiilor cu cealaltă parte.
3.2. Instanţa de fond a interpretat eronat actul dedus judecăţii şi a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal.
Recurentul a precizat că, prin motivarea sentinţei, judecătorul fondului s-a subrogat voinţei explicite a legiuitorului, deoarece a interpretat Legea nr. 219/1998 a concesiunilor în detrimentul semnificaţiei prevederilor legale şi fără a ţine seama de faptul că, fiind un contract administrativ, contractul de concesiune trebuie să protejeze interesul public.
Conform dispoziţiilor art. 31 din legea anterior enunţată şi art. 64 din H.G. nr. 216/1999, concedentul are dreptul de a modifica partea reglementară a contractului, dacă interesul general o impune.
În speţa de faţă, modificarea contractelor de concesiune a intervenit după apariţia unor condiţii neprevăzute, adică, independent de voinţa concedentului, fiind consecinţa modificărilor legislative.
Curtea de apel nu a luat în considerare cauza obiectivă care a determinat modificarea contractelor, reprezentată de schimbarea cadrului legal aplicabil în domeniu, şi a reţinut culpa concedentului în executarea contractelor de concesiune.
4. Recursul declarat de pârâta Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" împotriva Sentinţei nr. 3089 din 20 aprilie2011
În recursul său, pârâta a solicitat, în principal, modificarea sentinţei atacate şi admiterea excepţiilor lipsei procedurii administrative prealabile şi a lipsei calităţii sale procesuale pasive pe capătul de cerere privind rezilierea contractelor de concesiune, iar, în subsidiar, modificarea hotărârii, în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
În motivarea căii extraordinare de atac, încadrabilă în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea contestată:
4.1. Prima instanţă a soluţionat greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Pe acest aspect, recurenta a arătat că art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată, este aplicabil şi în cazul contractelor de concesiune.
Or, intimata-reclamantă nu a formulat plângere prealabilă prin care să solicite rezilierea contractelor de concesiune analizate.
Singurul demers al intimatei-reclamante a fost acela de a solicita, pe calea recursului administrativ, revocarea în parte a ordinului comun nr. 642/2005.
4.2. Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece este doar mandatarul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului (fost Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului).
În sprijinul acestei afirmaţii, recurenta a invocat clauzele contractelor de concesiune şi dispoziţiile art. 2 din H.G. nr. 311/2002.
4.3. Curtea de apel a interpretat modificarea cadrului legal aplicabil în materia concesionărilor resurselor piscicole drept o culpă contractuală a concedentului, de natură a atrage aplicarea sancţiunii rezilierii contractelor.
În opinia recurentei, este eronată concluzia primei instanţe potrivit căreia obligaţia de informare asumată contractual de către concedent se referă la obligaţia de a informa concesionarul cu privire la modificările survenite la Legea nr. 113/2005.
De asemenea, instanţa nu a ţinut seama de faptul că raportul de expertiză efectuat în cauză este criticabil în legătură cu îndeplinirea obligaţiei concesionarului de finanţare a studiilor pe anii 2003 - 2005, dar şi cu investiţiile realizate de către intimată.
5. Recursul declarat de pârâta Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" împotriva Sentinţei nr. 3243 din 16 mai 2012.
Recurenta a solicitat modificarea în parte a hotărârii judecătoreşti, în sensul respingerii capătului de cerere privitor la completarea Sentinţei nr. 3089 din 20 aprilie2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În motivare, recurenta susţine că prima instanţă a analizat cererea de completare numai din perspectiva încadrării formale în ipoteza reglementată de art. 2811 C. proc. civ., fără a proceda la o analiză pe fond a solicitării intimatei-reclamante. Simpla referire la situaţia admiterii capetelor de cerere principale privind rezilierea contractelor de concesiune nu poate justifica admiterea în fond a capătului de cerere având ca obiect restituirea garanţiilor.
În opinia recurentei, cererea aflată în discuţie este greşit formulată şi nu poate fi admisă, deoarece garanţiile nu au fost constituite sub forma gajului fără deposedare, aceasta fiind singura formă de garanţie care presupune detenţie precară, ce poate justifica o eventuală obligaţie de restituire, în sensul celei solicitate de intimată.
Garanţia constituită în favoarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, conform art. VI din contractele de concesiune, constă într-o serie de trei conturi bancare deschise la R. B. Sucursala Tulcea pe numele intimatei şi a căror utilizare este reglementată de contractul de escrow, motiv pentru care este vorba despre o obligaţie imposibil de executat.
6. Apărările formulate de intimata S.C. "P.T." S.R.L.
Intimata a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia inadmisibilităţii în parte a recursurilor, cu motivarea că încheierile din datele de 20 octombrie 2010 şi de 23 februarie 2011, în care au fost rezolvate excepţiile invocate în cauză, nu au fost atacate separat, astfel că soluţiile pronunţate au intrat în puterea lucrului judecat.
Totodată, intimata a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate, pentru motivele prezentate la dosar ICCJ.
În acelaşi timp, intimata a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant al avocatului M.C. pentru recurentul Ministerul Mediului şi Pădurilor, în raport de dispoziţiile art. 161 C. proc. civ.
7. Soluţia instanţei de control judiciar pe excepţiile invocate de intimată
7.1. Analizând actele prezentate în recurs, Înalta Curte va respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant al avocatului M.C. pentru recurentul Ministerul Mediului şi Pădurilor, în raport de împuternicirea avocaţială aflată la dosar ICCJ din care rezultă faptul că apărătorul a fost mandatat de către parte să redacteze, să semneze şi să depună recursul, împreună cu orice documente necesare, dar şi să îi asigure reprezentarea în faţa instanţei.
7.2. Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii recursurilor pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.
Curtea de Apel Bucureşti, prin încheierea de şedinţă din data de 27 octombrie 2010, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, urmare a neîndeplinirii procedurii administrative prealabile (excepţie invocată de pârâţii Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură), iar prin încheierea de şedinţă din data de 23 februarie 2011, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării.
Conform art. 282 alin. (2) C. proc. civ. (aplicabil şi în recurs, în temeiul art. 299 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.), împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel (recurs) decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii.
În interpretarea textului legal anterior citat, intimata susţine faptul că împotriva celor două încheieri de şedinţă anterior individualizate recurentele trebuiau să formuleze expres recurs odată cu eventuala cale de atac depusă împotriva hotărârii prin care a fost soluţionat fondul.
Într-adevăr, în memoriile de recurs, nu au fost amintite în mod expres cele două încheieri de şedinţă, însă au fost formulate critici distincte cu privire la soluţiile pronunţate pe cele două excepţii aflate în discuţie, situaţie care acoperă cerinţa impusă de dispoziţia normativă aplicabilă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Analizând sentinţele atacate, prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursurile este nefondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Întrucât în memoriile de recurs referitoare la Sentinţa nr. 3089 din 20 aprilie 2011 au fost formulate motive de recurs comune, instanţa de control judiciar va proceda la prezentarea şi la analizarea acestora în mod grupat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a S.C. "P.T." S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect:
- rezilierea contractelor de concesiune nr. X, nr. Y şi nr. Z/ARBDD, toate încheiate la data de 31 ianuarie 2003;
- obligarea pârâţilor să primească zonele concesionate şi întreaga documentaţie tehnică referitoare la obiectul concesiunii şi să-i restituie garanţiile aferente concesiunii.
Pentru motivele prezentate la pct. 2 din prezenta decizie, prima instanţă a admis acţiunea, a reziliat contractele de concesiune nr. X, nr. Y şi nr. Z/ARBDD, toate încheiate la data de 31 ianuarie 2003, şi a obligat pârâţii Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" şi Ministerul Mediului şi Pădurilor să primească zonele concesionate şi documentaţia tehnică referitoare la obiectul concesiunii.
Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Detaliind problemele de drept deduse judecăţii şi răspunzând la motivele de recurs anterior prezentate, Înalta Curte constată următoarele:
1.1. Referitor la soluţionarea greşită a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, urmare a neîndeplinirii procedurii administrative prealabile
Înalta Curte apreciază că prima instanţă a dat o dezlegare corectă acestei excepţii, deoarece procedura administrativă prealabilă a fost realizată prin cererea adresată de intimata-reclamantă pentru revocarea actelor administrative considerate nelegale, prin corespondenţa numeroasă purtată între părţile contractante privind modificările aduse contractelor în mod unilateral de către concedent şi prin încercările părţilor de a soluţia pe cale amiabilă divergenţele apărute în legătură cu modificările contractelor şi nerespectarea obligaţiilor asumate prin acestea.
Cu alte cuvinte, din probatoriile administrate în cauză rezultă în mod indubitabil faptul că intimata-reclamantă a exercitat recursul administrativ, prin procedura prealabilă a concilierii, reglementată de art. 7201 C. proc. civ., text legal aplicabil în materia contractelor administrative, în raport de prevederile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, modificată.
1.2. Referitor la soluţionarea greşită a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării"
La data încheierii contractelor de concesiune deduse judecăţii erau în vigoare dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 192/2001, care prevedeau următoarele: "Dreptul de pescuit în scop comercial al fondului piscicol natural din domeniul public se atribuie de administratorii statului în două moduri: a) prin concesionare, pe bază de licitaţie publică, societăţilor comerciale, asociaţiilor de pescari şi altor forme de asociere; deţinătorii de active şi cei care au contracte în derulare au drept de preemţiune la concesionare."
Pe parcursul derulării contractelor, art. 14 a fost modificat prin Legea nr. 113/2005 (pct. 11): "Accesul la resursele acvatice vii, în vederea practicării pescuitului comercial, se atribuie în mod direct pescarilor, persoane fizice şi/sau juridice, asociaţiilor de pescari din domeniul pescuitului comercial, legal constituite şi recunoscute pe baza criteriilor stabilite de autoritatea publică centrală care răspunde de pescuit şi acvacultură."
Prin H.G. nr. 311/2002 s-a aprobat concesionarea valorificării resurselor piscicole din mai multe zone, printre care şi cele care au format obiectul contractelor de concesiune atacate în prezenta cauză.
Totodată, s-a prevăzut faptul că operaţiunea de concesionare se va efectua de către Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului prin Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", care are calitatea de concedent în numele statului.
Prin Legea nr. 113/2005 a fost înfiinţată Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
În urma acestei modificări legislative, la data de 27 octombrie 2005, s-a încheiat un protocol între Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" şi Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură prin care un număr de 24 contracte de concesiune a exploatărilor resursei piscicole din perimetrul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" (printre care şi cele care fac obiectul prezentei cauze), împreună cu documentaţia aferentă, au fost predate către instituţia publică nou înfiinţată.
Aşadar, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" în ceea ce priveşte contractele de concesiune.
Prin Legea nr. 317/2009 a avut loc o nouă modificare a cadrului legal în legătură cu administrarea resurselor acvatice vii. Astfel, s-a prevăzut faptul că "Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură are următoarele atribuţii principale: a) administrează resursele acvatice vii din habitatele piscicole naturale ale României, cu excepţia celor din Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", care sunt administrate de Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", în condiţiile legii (art. 4 alin. (3) lit. a) din lege)."
Aşadar, a avut loc o nouă subrogaţie în drepturile şi obligaţiile care rezultă din contractele de concesiune, Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" subrogându-se în drepturile Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.
Pe cale de consecinţă, Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" are calitate procesuală pasivă în cauza de faţă.
1.3. Referitor la faptul că instanţa de fond a interpretat eronat actul dedus judecăţii şi a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal.
În primul rând, Înalta Curte constată faptul că recurentul nu a nominalizat actul apreciat ca fiind interpretat în mod eronat de către curtea de apel pentru a se putea face controlul judiciar.
În al doilea rând, instanţa achiesează la opinia exprimată de recurent în cadrul acestei critici de nelegalitate în sensul că, prin contractul de concesiune, trebuie să se protejeze interesul public.
Mai mult decât atât cadrul legal în materie, respectiv art. 31 din Legea nr. 219/1998 şi art. 64 din H.G. nr. 216/1999, conferă concedentului dreptul de a modifica partea reglementară a contractului, dacă interesul general o impune.
Însă, în speţa de faţă, după cum în mod corect a evidenţiat şi prima instanţă, modificările aduse de concedenţi contractelor aflate în discuţie nu au privit doar partea reglementată a acestora, ci şi partea comercială, negociată de părţi, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor normative anterior enunţate, coroborate cu cele ale art. 16.2 lit. b) din contractul de concesiune.
Astfel, la modul concret, intimata-reclamantă a fost notificată cu privire la modificarea contractelor în legătură cu durata concesiunii (art. 3.2), plata redevenţei (art. 5.3 şi art. 5.4), investiţiile (art. 8.1), dar şi cu privire la încetarea concesiunii. Toate aceste aspecte ţin de partea comercială a contractului şi nu de partea reglementată.
În al treilea rând, Înalta Curte reţine faptul că art. 35 lit. b) din Legea nr. 219/1998 coroborat cu art. 17.1 din contractul de concesiune dă dreptul concedentului de a denunţa unilateral contractul, dacă interesul public naţional sau local o cere, cu plata unei despăgubiri juste şi prealabile.
Cu toate acestea, concedenţii au modificat contractele analizate fără să emită un act de retragere sau încetare a concesiunii şi fără să despăgubească concesionarul pentru prejudiciul suferit, aspect reţinut în mod judicios şi de către prima instanţă.
Pentru toate aspectele anterior prezentate pe fondul cererii deduse judecăţii, Înalta Curte constată că este corectă soluţia primei instanţe de reziliere a contractelor de concesiune atât pentru încălcarea unor obligaţii contractuale de către concedent, dar şi pentru imposibilitatea realizării obiectului contractelor, prin afectarea echilibrului financiar al concesiunii, ca efect al modificărilor legislative aduse Legii nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul şi acvacultura, prin Legea nr. 113/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 69/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2001, ca urmare a liberalizării accesului la resursele acvatice vii în vederea practicării pescuitului în scop comercial.
De asemenea, în mod corect prima instanţă a evidenţiat faptul că de esenţa contractului de concesiune este interdependenţa, echilibrul financiar între cuantumul renumeraţiei şi obligaţiile impuse concesionarului, dar şi contravaloarea exploatării bunului, iar în lipsa acestui echilibru este încălcat principiul continuităţii asigurării exploatării serviciului public, ceea ce determină imposibilitatea realizării obiectului concesiunii.
În plus, trebuie reţinut şi faptul că autoarea recurentei Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", respectiv Agenţia Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, la data de 8 martie 2006 a arătat că este de acord cu rezilierea contractelor de concesiune şi restituirea garanţiilor.
1.4. Referitor la critica recurentei Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" în sensul că intimata nu a realizat investiţiile asumate prin contractele de concesiune
În opinia instanţei de control judiciar, relevante pe acest aspect sunt concluziile exprimate în raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză în care se arată că, din documentele prezentate şi din informaţiile furnizate de autorităţile pârâte, rezultă că intimata, în calitate de concesionar, a realizat toate obligaţiile contractuale prevăzute la pct. 8 din contract, valoarea acestora depăşind suma de 1.598.781,60 RON, faţă de obligaţia de a face investiţii în sumă de 700.000 RON (a se vedea dosar CAB).
1.5. Referitor la recursul declarat de pârâta Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" împotriva Sentinţei nr. 3243 din 16 mai 2012
Conform art. 6.3 din contractele de concesiune analizate: "garanţia va fi constituită într-un cont purtător de dobândă, deschis de concesionar ca titular de cont, la o unitate bancară agreată de părţi. Concesionarul nu va putea efectua operaţiuni de cont fără acordul scris la ARBDD".
Ca atare, susţinerea recurentei în sensul că este în imposibilitate de a executa obligaţia de a restitui garanţiile este nefondată, deoarece pentru realizarea acestei operaţiuni este necesar acordul său, conform convenţiei părţilor exprimată în clauza anterior citată.
1.6. Referitor la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată către intimată
Înalta Curte constată că intimata nu a depus la dosar dovezi din care să rezulte cuantumul cheltuielilor de judecată, conform dispoziţiilor art. 274 alin. (2) C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs invocate de părţi, iar în speţă nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursurile.
Totodată, instanţa de control judiciar va respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant al recurentului Ministerul Mediului şi Pădurilor, dar şi excepţia inadmisibilităţii recursurilor invocată de intimată.
Înalta Curte va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată către intimata S.C. "P.T." S.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant al recurentului Ministerul Mediului şi Pădurilor.
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursurilor invocată de intimata S.C. "P.T." SRL.
Respinge recursurile formulate de pârâţii Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi Ministerul Mediului şi Pădurilor împotriva Sentinţei civile nr. 3089 din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi de pârâta Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării împotriva Sentinţei nr. 3243 din 16 mai 2012 pronunţată de aceeaşi instanţă, ca nefondate.
Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată către intimata S.C. "P.T." SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 639/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 69/2013. Contencios → |
|---|
