ICCJ. Decizia nr. 6843/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6843/2013
Dosar nr. 744/33/2013
Şedinţa publică de la 22 octombrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Maramureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul R.C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului la aceasta, în termen de 30 de zile de la pronunţarea sentinţei; obligarea pârâtului de rangul 2 să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licenţă pentru reclamant în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii sub sancţiunea plăţii a 2.000 RON penalităţi pe zi de întârziere; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că a urmat şi absolvit cursurile Facultăţii de Management din Braşov, specializarea Management, că a susţinut şi promovat examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, obţinând Titlul de Licenţiat în Ştiinţe Economice, fiindu-i eliberată Adeverinţa nr. 1559 din 23 iulie 2009 şi că, în aceste condiţii, are dreptul la eliberarea diplomei de licenţă.
Prin Sentinţa nr. 2599 din 17 aprilie 2013, Tribunalul Maramureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de această instanţă din oficiu, şi, în consecinţă, a dispus declinarea cauzei, spre competentă soluţionare, către Curtea de Apel Cluj.
În motivarea acestei soluţii, tribunalul a apreciat, în esenţă, că petitul iniţial şi totodată cel principal este cel vizând obligarea Ministerului Educaţiei la aprobarea tipăririi formularelor tipizate, organ central ce atrage competenţa Curţii de Apel.
A mai arătat că scopul avut în vedere de legiuitor este acela ca orice cauză în cadrul căreia se pun în discuţie acte administrative emise de autorităţi publice centrale sau obligarea acestora la o anumită conduită să fie judecată de Curţile de Apel în primă instanţă.
La rândul său, prin Sentinţa nr. 411/2013 din 3 septembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de către această instanţă din oficiu, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Maramureş.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a apreciat, în esenţă, că Universitatea S.H. este o persoană juridică asimilată unei autorităţi publice locale, condiţii în care sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004 care stabilesc competenţa tribunalului.
Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel Cluj a decis, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 şi 22 alin. (3) C. proc. civ., înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va constata că în speţă, în raport de obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente, competenţa soluţionării cauzei aparţine Tribunalului Maramureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Înalta Curte constată că obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă, în principal, la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă, către reclamant, absolvent al unui examen de licenţă, petitul privind obligarea autorităţii publice centrale la aprobarea sau eliberarea tipizatelor corespunzătoare având caracter accesoriu şi subsecvent faţă de cererea îndreptată împotriva instituţiei de învăţământ.
Pârâta Universitatea S.H. poate fi încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiţie orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
Universitatea „S.H.” din Bucureşti a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea „S.H.” din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial, neîndeplinind cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, nici un act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
Pentru a aprecia astfel, se are în vedere şi soluţia de principiu adoptată de plenul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 20 februarie 2012, în sensul că instituţiile de învăţământ superior pot fi asimilate, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, unei autorităţi publice locale, aşa cum în mod corect a reţinut Curtea de Apel Cluj.
În speţa de faţă, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care menţionează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.”
Pentru stabilirea competenţei materiale, acest articol instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu sus-menţionat, iar, având în vedere rangul instituţiei pârâte, de autoritate publică locală, aşa cum s-a statuat anterior, tribunalul este competent să soluţioneze acest litigiu.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a cauzei revine Tribunalului Maramureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, învestit iniţial de către reclamant în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul R.C.M. în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. - Braşov şi Ministerul Educaţiei Naţionale, în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6831/2013. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 6845/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
