ICCJ. Decizia nr. 6852/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6852/2013
Dosar nr. 7370/2/2011
Şedinţa publică de la 23 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 18 august 2011, reclamanta S.C. a chemat în judecată Guvernul României şi Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (A.N.R.E.), solicitând -anularea parţială a H.G. nr. 90/2008, cu privire la art. 5 alin. (4) din Anexa 2; - obligarea pârâtei A.N.R.E. la emiterea unei decizii care să-i permită racordarea la reţeaua electrică fără aplicarea unor condiţii discriminatorii; -aplicarea unor daune cominatorii de 1.000 RON pe zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data punerii în întârziere; - repararea pagubei prin obligarea la plata daunelor de 500 RON pe zi, pentru prejudiciul cauzat prin lipsa racordării la reţeaua electrică şi -suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta arată că la 17 ianuarie 2011 a înregistrat o cerere de racordare la reţeaua electrică, în calitate de nou consumator, la adresa din comuna Clinceni, sat Olteni, strada C.N., judeţ Ilfov. Solicitarea sa a fost refuzată, comunicându-i-se că, în conformitate cu prevederile Regulamentului A.N.R.E. privind racordarea utilizatorilor la reţeaua electrică, racordarea este condiţionată de plata unei sume de 1.670 euro + TVA, la care se adaugă tariful legal de racordare, sumă considerată de reclamantă ca fiind abuzivă.
La data de 3 aprilie 2007, a donat o suprafaţă de teren în scopul constituirii unui drum public şi al introducerii utilităţilor către primăria comunei Clinceni, însă autorităţile locale nu şi-au îndeplinit sarcina în termen de 3 ani, astfel că un cetăţean locatar, cu acordul şi sumele strânse de la alţi 37 de cetăţeni locatari, a executat lucrarea de electrificare a localităţii. În cuprinsul Adresei nr. 25383 din 9 iunie 2011, A.N.R.E. precizează că instalaţiile electrice astfel constituite rămân în patrimoniul operatorului de reţea şi vor putea fi folosite pentru racordarea altor utilizatori, urmând ca prin grija operatorului de reţea să plătească investitorilor iniţiali o sumă cu titlu de compensaţie.
Consideră reclamanta că astfel se produce o discriminare a sa, faţă de ceilalţi consumatori care au dreptul să se racordeze la reţeaua electrică, fără a plăti vreo compensaţie precum şi faţă de ceilalţi consumatori iniţiali şi, în acest mod, operatorul de reţea se îmbogăţeşte fără justă cauză, pe baza unei sume la care reclamanta este obligată să adere şi pentru care nu primeşte nimic.
La 18 noiembrie 2011, reclamanta şi-a completat acţiunea, solicitând introducerea în cauză a SC E.M. SA şi obligarea acestei pârâte la emiterea avizului tehnic de racordare fără plata unei compensaţii.
În şedinţa publică din 9 martie 2012 reclamanta a renunţat la judecarea cererii având ca obiect anularea parţială a H.G. nr. 90/2008, cu privire la art. 5 alin. (4) din Anexa 2 şi suspendarea executării acestui act administrativ.
2. Apărările pârâţilor şi procedura derulată în faţa instanţei de fond
Pârâta A.N.R.E. a formulat întâmpinare şi concluzii scrise, solicitând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, motivând că racordarea la reţeaua electrică a se realizează de către operatorul de reţea, prin emiterea avizului tehnic de racordare, astfel că acţiunea reclamantei prin care solicită obligarea sa la emiterea unei decizii care să-i permită racordarea la reţeaua electrică deduce o obligaţie ce nu este prevăzută de lege în sarcina A.N.R.E. A mai precizat pârâta că SC E.D.M. SA a emis Avizul tehnic de racordare nr. 7774103 din 22 iulie 2011, care nu mai prevede obligaţia reclamantei de a plăti compensaţii băneşti, ci doar tariful de racordare.
3. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 1876 din 15 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a a respins acţiunea reclamantei, astfel cum a fost restrânsă, ca nefondată.
A reţinut instanţa că reclamanta a formulat acţiunea în scopul obţinerii avizului tehnic de racordare la reţeaua electrică a imobilului său fără plata compensaţiei reprezentând despăgubiri pentru primul investitor şi obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor în cuantum de 500 RON pe zi, pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin refuzul de emitere a actelor necesare racordării.
Urmare cererii sale de racordare, în data de 17 martie 2011, SC E.M. SA a eliberat Avizul tehnic de racordare nr. 7774103, aplicând prevederile Ordinului A.N.R.E. nr. 28/2003 prin calcularea tarifului de racordare pentru branşament în valoare de 2.139,58 RON (inclusiv TVA) şi a despăgubirilor către primul investitor, în valoare de 1.664,18 euro (fără TVA).
În urma controlului exercitat, A.N.R.E. a emis Raportul de verificare nr. 35818 din 24 august 2011 prin care s-a constatat că SC E.D.M. SA a transmis informaţii eronate care au condus la formularea incorectă a răspunsului A.N.R.E. către reclamantă referitor la prima petiţie.
Astfel, la data de 22 iulie 2011, SC E.D.M. SA a emis Avizul tehnic de racordare nr. 7774103 (acelaşi număr cu altă dată de emitere), care a înlocuit pe cel precedent, în care nu se mai aplică calculul despăgubirile către primul investitor, menţinându-se numai tariful de racordare pentru branşament în valoare de 2.139,58 RON (inclusiv TVA).
Astfel, a reţinut Curtea de apel că, anterior învestirii instanţei de judecată, operatorul SC E.D.M. SA a emis Avizul tehnic de racordare nr. 7774103 din 22 iulie 2011, care nu mai prevede obligaţia reclamantei de a plăti compensaţii şi înlocuieşte avizul emis la 17 martie 2011. De la data comunicării acestui aviz, reclamanta era îndreptăţită să iniţieze operaţiunile necesare în vederea realizării lucrărilor de racordare, cu condiţia plăţii tarifului de racordare şi a încheierii contractului de racordare.
Referitor la cererea de despăgubiri, a apreciat instanţa de fond că, în raport cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 13/2007, A.N.R.E. nu are competenţă în emiterea deciziei de racordare la reţea, astfel că nu poate fi angajată răspunderea sa. În ce priveşte pe pârâta SC E.D.M. SA, reclamanta, deşi invocă un prejudiciu cauzat prin refuzul de emitere a avizului de racordare conform legii, nu a adus nicio dovadă din care să rezulte existenţa şi întinderea prejudiciului astfel cauzat, contrar prevederilor art. 1169 C. civ., conform cărora avea obligaţia de a produce dovezile necesare pentru a atesta îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 998 - 999 C. civ. în vederea angajării răspunderii civile a operatorului SC E.D.M. SA.
4. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, reclamanta S.C. a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâţilor la emiterea unui aviz de racordare valabil şi la plata prejudiciului suferit prin neemiterea avizului, în valoare de 500 RON pe zi, calculat de la 17 februarie 2011 şi până la momentul emiterii avizului.
Motivează recurenta că instanţa de fond, exonerând pe pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei de atribuţiile privind procedura de soluţionare a neînţelegerilor dintre operatorii economici şi consumatori în racordarea la reţeaua electrică a consumatorilor casnici, a interpretat greşit legea, respectiv art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi art. 11 alin. (2) lit. a), c) şi j) din Legea nr. 13/2007 a Energiei electrice.
În ce priveşte întinderea prejudiciului suferit, apreciază recurenta că instanţa, în virtutea rolului activ, ar fi trebuit să solicite probe suplimentare.
Mai arată că instanţa a interpretat şi analizat greşit documentele privind avizul de racordare. Astfel, A.N.R.E. a comis un abuz fiind vătămată într-un drept al său şi într-un interes legitim prin nesoluţionarea în termen legal a cererii sale şi prin neemiterea unei adrese care să comunice avizul de racordare valabil, fiind păgubită în mod iremediabil, impunându-se admiterea cererii privind recuperarea prejudiciului suferit, estimat la 500 RON pentru fiecare zi de întârziere.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului
1. Înalta Curte, analizând motivele de recurs, în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Obiectul acţiunii reclamantei, astfel cum a fost precizat, constă în - obligarea pârâţilor Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi SC E.M. SA, în solidar, la emiterea unei decizii care să-i permită racordarea la reţeaua electrică, fără aplicarea unor condiţii discriminatorii, şi aplicarea unui tarif de racordare legal, conform art. 79 lit. e) din Legea nr. 13/2007 a Energiei electrice, - aplicarea unor daune cominatorii de 1.000 RON pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data punerii în executare şi - obligarea pârâţilor la plata unor daune despăgubiri în cuantum de 500 RON pe zi de întârziere, pentru repararea pagubei suferite prin întârziere şi prin lipsa de racordare la reţeaua electrică.
La data de 17 ianuarie 2011, reclamanta s-a adresat SC E.M. pentru racordarea la reţeaua electrică a imobilului amplasat pe str. C.N., sat Olteni, comuna Clinceni, judeţul Ilfov.
La data de 17 martie 2011, E.M. a emis Avizul tehnic de racordare nr. 7774103, stabilind în sarcina reclamantei, plata despăgubirilor către primul investitor, în valoare de 1.664,18 euro, pe lângă tariful de racordare pentru branşament, de 2.139,58 RON.
Înalta Curte reţine că, anterior formulării acţiunii în instanţă la 18 august 2011, a fost emis, la data de 22 iulie 2011, Avizul tehnic de racordare nr. 7774103 de către E.D.M., aviz care, înlocuind avizul emis sub acelaşi număr la 17 martie 2011, nu mai condiţiona racordarea imobilului reclamantei de plata unor despăgubiri către primul investitor.
Conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., „În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii”.
Prin urmare, în mod corect, instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la emiterea unei decizii care să-i permită racordarea la reţeaua electrică, sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii în cazul refuzului emiterii actului, având în vedere că, la data formulării acţiunii, operatorul de reţea SC E.D.M. SA emisese actul solicitat.
Referitor la cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata unor despăgubiri de 500 RON pe zi de întârziere, în mod judicios a reţinut prima instanţă că Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei nu are competenţe în emiterea avizelor de racordare la reţeaua electrică.
Astfel, art. 11 din Legea nr. 13/2007, în vigoare la data formulării acţiunii, dispune că „A.N.R.E. elaborează, stabileşte şi urmăreşte aplicarea ansamblului de reglementări obligatorii la nivel naţional, necesar funcţionării sectorului şi pieţei energiei electrice, precum şi a gazelor naturale, în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor” iar art. 30 alin. (1) prevede că „Deţinătorul de licenţă şi clientul au acces reglementat la reţelele electrice de interes public. Accesul la reţelele electrice de interes public reprezintă un serviciu obligatoriu, în condiţii reglementate, pe care trebuie să-l îndeplinească operatorul de transport şi de sistem, precum şi operatorul de distribuţie.”
În ce priveşte obligarea E.E.M. SA la plata despăgubirilor, pentru prejudiciul cauzat de întârzierea în emiterea avizului de la data formulării cererii de racordare, Înalta Curte apreciază că, fiind vorba despre o răspundere civilă delictuală, recurenta trebuia să facă dovada existenţei unuia din elementele fundamentale ale acestei răspunderi, şi anume prejudiciul.
Deşi sarcina probei îi incumba, conform art. 1169 C. civ., reclamanta nu a solicitat încuviinţarea unor probe pe acest aspect, rezumându-se la indicarea unei sume de 500 RON pe zi de întârziere.
Înalta Curte nu poate reţine susţinerea recurentei-reclamante că, în virtutea rolului activ, instanţa ar fi trebuit să solicite probe suplimentare dacă era nelămurită cu privire la întinderea prejudiciului suferit.
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii. Dreptul de dispoziţie al părţilor se exercită atât cu privire la drepturile materiale, deduse judecăţii, cât şi cu privire la exerciţiul facultăţilor pe care legea le pune la îndemâna părţilor de promovare, în condiţii normale, a drepturilor şi intereselor lor legitime.
În esenţă, principiul disponibilităţii oferă posibilitatea părţilor de a dispune de obiectul litigiului şi de mijloacele de apărare.
Faţă de aceste argumente, Înalta Curtea apreciază că dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită instanţa de fond reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.C. împotriva Sentinţei nr. 1876 din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6846/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 6785/2013. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
