ICCJ. Decizia nr. 6939/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 6939/2013

Dosar nr. 4775/36/2006

Şedinţa publică de la 25 octombrie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, recurentul B.I. a dedus judecăţii cauza având ca obiect contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) şi alin. (2), cu referire la art. 318 alin. (1) C. proc. civ., împotriva Încheierii nr. 186/ CA din 18 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosar nr. 1149/36/2006 (nr. format vechi nr. 295/CA/2006), în contradictoriu cu intimata pârâtă C.T., în care s-a pronunţat Decizia civilă nr. 142/ CA din 15 iunie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ, prin care s-a respins ca nefondat recursul în contencios administrativ declarat de recurent împotriva Încheierii din 20 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 529/CA/2005.

Prin sentinţa civilă nr. 317 din 16 februarie 2012, Curtea de Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admite sesizarea de perimare şi a constatat perimată contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva Încheierii nr. 186/ CA din 18 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosar nr. 1149/36/2006 (nr. format vechi nr. 295/CA/2006), în contradictoriu cu intimata pârâtă C.T.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs B.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte constată că deşi recurentul-reclamant a fost citat cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei şi timbru judiciar 0,15 lei, conform dovezii anexate la fila 12 a dosarului, acesta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală stabilită.

Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, precum şi cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru şi prin depunerea timbrului judiciar.

Aceste taxe se achită şi se depun la dosarul cauzei anticipat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.

În aceste sens sunt şi dispoziţiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: „La cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii”.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar „neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii”.

Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 va dispune anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursul declarat de B.I. împotriva Deciziei nr. 317 din 16 februarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 octombrie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6939/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs