ICCJ. Decizia nr. 6916/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6916/2013
Dosar nr. 6101/1748/2012
Şedinţa publică de la 24 octombrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub număr de Dosar nr. 6101/1748/2012, petenta SC A.P.M. SRL, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. - Cestrin, a contestat procesul verbal de contravenţie din 22 februarie 2012, solicitând instanţei anularea procesului verbal cu numărul mai sus menţionat şi, pe cale de consecinţă, anularea măsurii de sancţionare contravenţională a petentei.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancţiunii contravenţionale cu avertisment.
În motivarea cererii, societatea a arătat că, la data de 13 septembrie 2011, a vândut autovehiculul categoria E către SC R.M. SRL, cu sediul în comuna Cuza Vodă, Călăraşi, cu factura fiscală din 13 septembrie 2011.
2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin sentinţa civilă nr. 3780 din 17 mai 2013, Judecătoria Cornetu a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe şi a dispus declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.
Pentru a pronunţa această soluţie, au fost reţinute dispoziţiile art. 101 din O.G. nr. 15/2002 potrivit cărora plângerea se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul, dispoziţii procedurale care sunt de imediată aplicare, sediul contravenientului aflându-se în localitatea Alba Iulia, jud. Alba.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin sentinţa civilă nr. 2731 din 20 august 2013, Judecătoria Alba Iulia a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Alba Iulia, invocată din oficiu de către instanţă, a declinat competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale formulate în favoarea Judecătoriei Cornetu, a constatat conflict negativ de competenţă, a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă şi a suspendat de drept judecata cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Alba Iulia a reţinut că la data introducerii plângerii contravenţionale competentă să judece prezenta cerere, în temeiul art. 32 din O.G. nr. 2/2001, era judecătoria în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta contravenţională.
Instanţa a reţinut că Legea nr. 2/2013 nu prevede în privinţa plângerilor contravenţionale întemeiate pe O.G. nr. 15/2002 aflate pe rolul instanţelor de judecată obligativitatea declinării acestor cauze ca urmare modificării competenţei teritoriale prin introducerea art. 101 în acest act normativ.
Este adevărat că prin art. 23 din Legea nr. 2/2013 se prevede că „procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţelor instanţei legal investite, se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi”, însă instanţa a apreciat că acest text de lege nu este aplicabil şi plângerilor contravenţionale întemeiate pe dispoziţiile O.G. nr. 15/2002.
4. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin procesul-verbal de contravenţie din 22 februarie 2012, întocmit de către un agent constatator din cadrul C.N.A.D.N.R. SA - Cestrin, petenta SC A.P.M. SRL a fost sancţionată pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 cu amendă contravenţională.
Din procesul-verbal rezultă că locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentei a fost Autostrada A2, localitatea Glina, judeţul Ilfov, situată în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Cornetu, judeţul Ilfov.
Aşa cum în mod corect a reţinut şi Judecătoria Alba Iulia, la data introducerii plângerii contravenţionale competentă să judece plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii era judecătoria în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta contravenţională, în temeiul art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Chiar dacă prin sentinţa civilă nr. 3780 din 17 mai 2013 Judecătoria Cornetu a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, apreciind că urmare a introducerii art. 101 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2 din 01 februarie 2013, competentă să judece prezenta cauză este judecătoria unde domiciliază contravenientul, normele de procedură fiind de imediată aplicare, Înalta Curte apreciază că, în situaţia specială a stabilirii competenţei, normele de procedură civilă nu pot retroactiva decât în cazul în care prin norma nouă se prevede în mod expres aceasta.
Or, aşa cum în mod corect a reţinut Judecătoria Alba Iulia, Legea nr. 2/2013 nu prevede în privinţa plângerilor contravenţionale întemeiate pe O.G. nr. 15/2002, aflate pe rolul instanţelor de judecată, obligativitatea declinării acestor cauze ca urmare a modificării competenţei teritoriale prin introducerea art. 101în acest act normativ.
Cu toate că prin art. 23 din Legea nr. 2/2013 se prevede că „procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţelor instanţei legal investite, se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi", Înalta Curte apreciază că acest text de lege nu este aplicabil şi plângerilor contravenţionale întemeiate pe dispoziţiile O.G. nr. 15/2002, deoarece legiuitorul nu a considerat că aceste cereri fac parte din materia contenciosului administrativ şi fiscal, ci au o identitate proprie, chiar legiuitorul făcând distincţie între cele două materii în secţiunea a II-a din acelaşi act normativ, secţiune intitulată „modificarea şi completarea unor acte normative în materia contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal".
Raportat la circumstanţele cauzei, faţă de prevederile legale susmenţionate, Înalta Curte constată că locul săvârşirii contravenţiei, reţinute în sarcina petentei este localitatea Glina, judeţul Ilfov, localitate aflată în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Cornetu şi, prin urmare, instanţa competentă să soluţioneze pricina este această judecătorie.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta SC A.P.M. SRL în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 6911/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 6917/2013. Contencios. Conflict de... → |
---|