ICCJ. Decizia nr. 6917/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6917/2013
Dosar nr. 957/54/2013
Şedinţa publică de la 24 octombrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin cererea formulată la data de 14 iunie 2013 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. 957/54/2013, reclamanta SC C. SA Dolj a chemat în judecată pârâta C.N.A.P.D.F. - SA Giurgiu, solicitând suspendarea notificării de reziliere unilaterală emisă de pârâtă din 24 mai 2013 în privinţa contractului de subconcesiune din 17 ianuarie 2012.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că actul a cărui suspendare o solicită reprezintă un act administrativ, în raport de prevederile art. 2 lit. c) teza a II-a şi art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, emis de o autoritate administrativă centrală - C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu.
2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin sentinţa civilă nr. 298 din 16 iulie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
În considerentele sentinţei de declinare s-au reţinut următoarele aspecte:
În conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (1), art. 5 - 61 din H.G. nr. 520/1998 privind înfiinţarea C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu, aceasta desfăşoară activităţi de interes public naţional, administrând domeniul public al statului în materie de transport naval.
În temeiul art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, pârâta este asimilată unei autorităţi publice care exercită funcţia la nivel naţional. Ca atare, competenţa de soluţionare a prezentului litigiu de contencios administrativ revine Curţii de Apel.
Cu privire la excepţia necompetenţei teritoriale, Curtea a constatat că obiectul litigiului derivă din rezilierea unui contract de sub concesiune, respectiv contractul din 17 ianuarie 2012, iar aparenţa de legalitate a notificării de reziliere unilaterală din 24 mai 2013 emisă de pârâtă nu poate fi analizată de instanţă decât prin raportare la obligaţiile contractuale asumate de părţi.
În consecinţă, Curtea a apreciat că nu poate reţine argumentul reclamantei referitor la lipsa incidenţei art. 15 din Contract.
Art. 15 din contractul de subconcesiune prevede că în eventualitatea unui litigiu între părţi, survenit la executarea acestui contract litigiul va fi soluţionat de către instanţa judecătorească competentă în a cărei rază teritorială se află sediul C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu, respectiv instanţele de judecată din Giurgiu.
Acest articol din Contract nu aduce modificări privind competenţa materială care urmează reglementarea prevăzută de Legea nr. 554/2004, ci numai în ceea ce priveşte competenţa teritorială.
Astfel, art. 15 din contractul nr. 196 din 17 ianuarie 2012 a fost interpretat de Curte ca fiind o clauza de alegere a competentei teritoriale, printr-o prorogare convenţionala a competentei instanţei. Aceasta forma de prorogare intervine in temeiul unei înţelegeri a părţilor, în acele cazuri in care legea procesuala îngăduie părţilor să deroge de la regulile de competenta pe care le stabileşte.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin sentinţa civilă nr. 2341 din 26 august 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea conflictului.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că în mod corect a reţinut Curtea de Apel Craiova că litigiul de faţă este de competenţa instanţelor de contencios administrativ, însă nu pornind de la calitatea autorităţii pârâte, ci de la natura bunului supus concesiunii, care este un teren portuar aparţinând domeniului public al statului, aflat în administrarea pârâtei, companie naţională organizată ca societate pe acţiuni, astfel încât Contractul de subconcesiune din 17 ianuarie 2012, având ca obiect suprafaţa de 8.960 mp teritoriu portuar situat în portul Bechet, judeţul Dolj este un contract administrativ, supus jurisdicţiei instanţelor de contencios administrativ.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, Curtea a apreciat că în mod greşit Curtea de Apel Craiova a dat eficienţă juridică acelei clauze de alegere a competenţei, făcând abstracţie de natura contractului de concesiune de act administrativ şi de natura raporturilor juridice de drept administrativ existente între părţi, care amplasează pârâta într-o poziţie de forţă la încheierea contractului, împrejurare care atrage nulitatea clauzei prin care reclamantei i se impune, apriori, să renunţe la beneficiul alegerii instanţei competente din punct de vedere teritorial pentru orice litigiu care s-ar putea ivi în viitor în legătură cu executarea contractului administrativ.
Contenciosul administrativ este o ramură dreptului public, care cuprinde norme de ordine publică, iar interpretarea potrivit căreia norma care conferă reclamantului dintr-un litigiu de contencios administrativ posibilitatea de a se adresa uneia dintre două instanţe de acelaşi rang determinate pe criterii legale, ar fi o normă ce reglementează o competenţă teritorială alternativă de ordine privată, este eronată, întrucât niciodată părţile dintr-un raport juridic de drept administrativ nu pot conveni asupra competenţei unei instanţe în materia contenciosului administrativ, ci doar persoana care se pretinde vătămată şi se adresează instanţei, dobândind calitatea de reclamant, are această alegere.
A permite unei autorităţi publice să insereze într-un contract administrativ clauze prin care beneficiul reclamantului de a alege instanţa competentă, prevăzut de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, să fie anihilat înainte de prefigurarea oricărui litigiu, ar însemna anularea uneia din garanţiile de bază ale contenciosului administrativ.
Curtea a reţinut că, prin introducerea cererii la Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta a făcut alegerea de domiciliu în sensul dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, alegere după care nu mai poate reveni, astfel încât Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, nu este competentă, din punct de vedere teritorial, să soluţioneze cererea astfel declinată.
4. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamanta SC C. SA Dolj a solicitat suspendarea executării notificării de reziliere unilaterală emisă de pârâta C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu, din 24 mai 2013 (fila nr. 11 dosar Curtea de Apel Craiova), în privinţa contractului de subconcesiune din 17 ianuarie 2012.
Art. 15 din contractul de subconcesiune prevede că în eventualitatea unui litigiu între părţi, survenit la executarea acestui contract, litigiul va fi soluţionat de către instanţa judecătorească competentă în a cărei rază teritorială se află sediul C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu, respectiv instanţele de judecată din Giurgiu.
Curtea de Apel Bucureşti a analizat în mod corect - în opinia Înaltei Curţi - problema competenţei teritoriale, reţinând că, în materia contenciosului administrativ, normele care stabilesc competenţa sunt de ordine publică, atât în ceea ce priveşte stabilirea competenţei materiale, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea competenţei teritoriale, iar prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, chiar dacă prevăd posibilitatea reclamantului de a se adresa fie instanţei de la domiciliul său, fie instanţei de la domiciliul pârâtului, nu conţin o normă dispozitivă, care să le permită părţilor să convină, anterior naşterii premiselor vreunui litigiu, la restrângerea beneficiului alegerii de competenţă instituit în favoarea reclamantului, ci tot o normă de ordine publică, edictată de legiuitor exclusiv în favoarea reclamantului, care se pretinde vătămat de o autoritate publică.
Astfel, în materia contenciosului administrativ, competenţa teritorială nu este o competenţă alternativă reglementată de norme dispozitive, ci este o competenţă deopotrivă de ordine publică, stabilindu-se doar un beneficiu în favoare reclamantului, prezumat într-o poziţie de forţă inferioară faţă de autoritatea publică, de a opta între cele două instanţe la momentul formulării cererii.
Pentru soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă, prezintă relevanţă numai prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, text care reglementează competenţa teritorială în situaţia acţiunilor adresate instanţei de contencios administrativ.
Înalta Curte constată faptul că reclamanta a făcut alegerea de domiciliu în sensul dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin introducerea cererii la Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar art. 15 din contractul părţilor, ce conţine convenţia acestora referitoare la stabilirea competenţei în privinţa tuturor litigiilor ce decurg din executarea contractului în favoarea instanţelor de judecată din Giurgiu, nu poate primi eficienţă juridică în cauza dedusă judecăţii.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta SC C. SA Dolj în contradictoriu cu intimata C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6916/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 6924/2013. Contencios → |
|---|
