ICCJ. Decizia nr. 6998/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6998/2013
Dosar nr. 8608/2/62/2011
Şedinţa publică de la 21 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
1.1. Prin acţiunea înregistrată iniţial la Tribunalul Braşov şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanţe, prin Sentinţa nr. 5557 din 13 decembrie 2011, reclamanta B.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de Evaluare din data de 10 iunie 2011 înregistrat sub nr. 68861/G/II emis de autoritatea pârâtă şi exonerarea de aplicarea sancţiunii de a fi decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce formează obiectul prevederilor Legii nr. 161/2000, cu excepţia celor electorale, pe o perioada de 3 ani.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că procedura de invitare a sa la sediul intimatei este nelegală, fiindu-i încălcat dreptul fundamental la apărare prevăzut de Constituţie, iar în perioada 22 martie 2010 - 20 septembrie 2010, avută în vedere de către inspectorii A.N.I. în Raportul de evaluare nu s-a aflat în situaţie de incompatibilitate, întrucât raporturile sale de muncă erau suspendate, aceasta fiind în concediu fără plată, aprobat de conducerea D.G.A.S.P.C. Braşov.
1.2. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii.
1.3. Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 98 din 4 mai 2012, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantă, a anulat Raportul de evaluare nr. 68861/G/II din 10 iunie 2011 emis de autoritatea pârâtă, respingând cererea privind exonerarea reclamantei de aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.
1.4. Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta a avut calitatea de funcţionar public în cadrul D.G.A.S.P.D.C. Braşov, fiind angajată pe funcţia publică de execuţie consilier superior, iar din verificarea înscrisurilor depuse în probaţiune rezultă că au fost încălcate de către inspectorul de integritate dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 176/2010, în sensul că reclamanta a fost privată de dreptul său de a fi informată în legătură cu procedurile declanşate împotriva sa, de a fi audiată în prezenţa unui avocat, sau, cel puţin, de a transmite un punct de vedere scris inspectorului de integritate.
Astfel, reclamantei i-a fost trimisă o scrisoare recomandată la adresa din Braşov, A.M. nr. X atât ulterior datei de 16 februarie 2011, când inspectorul de integritate trebuia să o informeze despre declanşarea verificărilor, cât şi ulterior, pentru termenul din data de 4 mai 2011, când reclamanta contestatoare a fost invitată să îşi prezinte punctul de vedere potrivit alin. (1) al art. 20 din Legea nr. 176/2010.
Adresa de domiciliu a reclamantei unde au fost trimise înştiinţările emise de către inspectorul de integritate este evident, incompletă, acesta fiind şi motivul pentru care prima înştiinţare a fost restituită cu menţiunea „avizat, reavizat, expirat termen de păstrare”. Reclamanta, citată fiind la o adresa eronata, nu avea cum să semneze informarea şi nici invitarea ulterioară.
Prima instanţă a apreciat, contrar susţinerilor pârâtei, că în speţă, reclamantei nu i-au fost respectate drepturile legale, astfel încât sancţiunea aplicabilă actelor întocmite de către inspectorul de integritate cu încălcarea acestor prevederi legale imperative nu poate fi decât aceea a nulităţii absolute potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că în perioada în care reclamanta s-a aflat în concediu fără plată (22 martie 2010 - 20 septembrie 2010) raporturile sale de munca erau, într-adevăr, suspendate, în temeiul art. 94 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 188/1999, însă calitatea acesteia de „funcţionar public” determină chiar şi în această situaţie starea sa de incompatibilitate, ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 94 din Legea nr. 161/2003.
Aceasta întrucât, suspendarea raporturilor de muncă nu echivalează cu o încetare a raporturilor de muncă (dintre reclamanta şi D.G.A.S.P.D.C. Braşov), pe perioada analizată, reclamanta păstrându-şi în continuare calitatea de „funcţionar public”, incompatibilă cu orice altă funcţie publică.
2. Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs autoritatea publică pârâtă, care a invocat ca temei prevederile art. 304 pct. 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ. - 1865, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond, pe de o parte, a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi, pe de altă parte, a aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză.
Astfel, instanţa de fond, respingând capătul de cerere privind exonerarea de sancţiunea prevăzută la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, a acceptat corectitudinea evaluării făcute de A.N.I., dar a anulat raportul de evaluare cu o argumentare greşită, ignorând actele cauzei.
Din documentele aflate la dosarul cauzei, susţine autoritatea publică recurentă, rezultă cu prisosinţă că reclamanta a fost informată în legătură cu declanşarea procedurii de evaluare, ulterior fiind invitată potrivit art. 20 din Legea nr. 176/2010, avocatul acesteia formulând cerere de stabilire a unui alt termen, motiv pentru care i-a fost trimisă reclamantei o nouă invitaţie, la aceeaşi adresă de domiciliu, concluzia instanţei de fond fiind lipsită de temei.
În legătură cu fondul cauzei, care a fost analizat de către instanţa de fond, recurenta susţine că instanţa a reţinut în mod greşit inexistenţa stării de incompatibilitate constatate de A.N.I.
În concluzie, autoritatea publică recurentă a solicitat admiterea recursului şi menţinerea ca legal şi temeinic a raportului de evaluare din litigiu.
2.2. Intimata-reclamantă a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului şi susţinând, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar criticile formulate de A.N.I. sunt nefondate.
3. Soluţia instanţei de recurs
Recursul este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate a raportului de evaluare, rezultă că instanţa de fond a reţinut în mod greşit nerespectarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, în sensul că autoritatea publică ar fi privat-o pe intimata-reclamantă de dreptul de a fi informată în legătură cu procedurile declanşate împotriva sa, de a fi audiată în prezenţa unui avocat şi de a transmite un punct de vedere scris inspectorului de integritate.
Astfel, în cauză, este necontestat că reclamanta a fost informată în legătură cu procedura de evaluare, cu scrisoarea a cărei primire a confirmat-o personal la data de 22 aprilie 2011, când a fost invitată pentru data de 4 mai 2011, avocatul reclamantei solicitând stabilirea unui alt termen, motivând că nu ar fi avut timpul necesar formulării unui punct de vedere pertinent.
Mai rezultă că invitaţia ulterioară a fost returnată agenţiei cu menţiunea „avizat, reavizat, expirat termen păstrare”, deşi scrisoarea fusese trimisă la aceeaşi adresă la care fusese expediată şi invitaţia anterioară.
Instanţa de recurs reţine că intimata-reclamantă nu a oferit nicio explicaţie, cu atât mai puţin o explicaţie plauzibilă, în legătură cu faptul că nu s-a prezentat la oficiul poştal pentru ridicarea corespondenţei pentru care a fost avizată şi reavizată de către agentul poştal, deşi a doua invitaţie îi fusese trimisă la aceeaşi adresă la care îi fusese trimisă şi prima invitaţie pe care a primit-o şi în urma căreia şi-a angajat avocat pentru asistenţă juridică.
Astfel fiind, rezultă că intimata-reclamantă a fost informată de A.N.I. în legătură cu procedura de evaluare declanşată împotriva sa, cerinţele art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 sunt pe deplin satisfăcute, iar faptul că aceasta nu s-a prezentat la sediul A.N.I. la data stabilită şi nici ulterior nu a depus un punct de vedere scris, nu pot constitui elemente care să afecteze legalitatea procedurii respective, în condiţiile în care reclamanta nu a oferit o explicaţie plauzibilă pentru conduita sa de necolaborare cu autoritatea competentă.
Totodată, instanţa de recurs consideră necesar să afirme că, în nici un caz, o conduită de necolaborare/tergiversare din partea persoanei informate în legătură cu procedura de evaluare declanşată de A.N.I. împotriva sa, nu va putea avea ca rezultat blocarea procedurii sau afectarea legalităţii acesteia.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa de recurs constată că instanţa de fond a reţinut în mod greşit inexistenţa stării de incompatibilitate ca urmare a faptului că reclamanta s-a aflat în concediu fără plată în perioada 22 martie 2010 - 20 septembrie 2010 când „raporturile sale de muncă erau, într-adevăr suspendate, în temeiul art. 94 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 188/1999”.
Într-adevăr, începând cu data de 27 august 2008, reclamanta a deţinut funcţia publică de consilier I în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Braşov, iar la data de 10 martie 2010 a solicitat ca, începând cu data de 22 martie 2010 să beneficieze de concediu fără plată, rezultând că prin Dispoziţia nr. 304 din 15 martie 2010, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov a numit-o în funcţia de director al Agenţiei Judeţene pentru Persoane cu handicap Braşov, până la ocuparea postului prin concurs.
Potrivit art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică.
Or, în cauză, aşa cum s-a arătat, este necontestat că începând cu data de 27 august 2008, reclamanta fusese numită în funcţia publică de execuţie de consilier I în cadrul DGASPC Braşov prin Dispoziţia nr. 1148 din 27 august 2008 emisă de directorul acestei autorităţi publice, iar prin Dispoziţia nr. 304 din 15 martie 2010 emisă de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov a fost numită în funcţia publică de conducere de director al AJPH Braşov.
Faptul că reclamanta s-a aflat, începând cu data de 22 martie 2010, în concediu fără plată la DGASPC Braşov, nu echivalează cu pierderea/încetarea calităţii de funcţionar public şi de titular al funcţiei publice de execuţie de consilier I, astfel încât, în mod legal şi temeinic, agenţia recurentă a constatat incompatibilitatea în raport cu funcţia publică de conducere de director la AJPH Braşov, până la data de 20 septembrie 2010.
Oricum, încetarea calităţii de funcţionar public echivalează cu încetarea raportului de serviciu care este reglementată în mod expres la art. 97 şi următoarele din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
În concluzie, pentru considerentele expuse mai sus, recursul va fi admis, sentinţa pronunţată va fi desfiinţată şi acţiunea va fi respinsă în integralitatea sa, actul administrativ atacat fiind legal şi temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei nr. 98 din 4 mai 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge acţiunea formulată de B.C., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 6656/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7069/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
