ICCJ. Decizia nr. 6656/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6656/2013
Dosar nr. 129/1/2011
Şedinţa publică de la 10 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Contextul procesual în care a fost pronunţată decizia atacată
Prin acţiunea înregistrată la data de 18 martie 2011 la Curtea de Apel Cluj, reclamantul C.F. a chemat în judecată pe pârâţii R.Ş.Z., în calitate de director executiv şi Ministerul Tineretului şi Sportului, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se aplice pârâtului R.Ş.Z. în calitate de conducător al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud, o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 25 decembrie 2010, data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti şi până la executarea integrală şi efectivă a acesteia, precum şi să fie obligat pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului la plata sumei de 3.000 RON reprezentând despăgubiri pentru întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin Sentinţa civilă nr. 101 din 3 martie 2010 pronunţata de către Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2396/112/2009, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 5228 din 25 noiembrie 2010 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost anulat Ordinul nr. 517 din 23 aprilie 2009 emis de către Ministerul Tineretului şi Sportului, s-a dispus reintegrarea sa în funcţia deţinută şi a fost obligat Ministerul Tineretului şi Sportului la plata drepturilor salariale, începând cu data de 23 aprilie 2009 şi până la data reintegrării în funcţie.
A mai arătat reclamantul că la data de 17 martie 2010, prin Cererea nr. 685/2010, a solicitat executarea obligaţiilor stabilite prin hotărârile judecătoreşti anterior menţionate, motiv pentru care s-a emis Ordinul nr. 2456 din 28 decembrie 2010 prin care a fost reintegrat în funcţia de director executiv, pentru ca, la aceeaşi dată, prin Ordinul nr. 2457 din 28 decembrie 2010, să fie destituit din aceeaşi funcţie.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, a considerat reclamantul că şi acesta este admisibil prin prisma tezei finale a alin. (2) din art. 24 al Legii nr. 554/2004.
Prin precizarea la acţiune formulată în cauză, reclamantul, în temeiul principiului disponibilităţii, a înţeles să cheme în judecată şi conducătorul Autoritarii Naţionale pentru Sport şi Tineret exclusiv pentru soluţionarea primului capăt de cerere din acţiunea introductivă.
Prin Sentinţa nr. 319 din 26 aprilie 2012 Curtea de Apel Cluj a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului R.Ş.Z. şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C.F., a respins excepţiile invocate de pârâtele Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret şi D.O.M., a admis cererea reclamantului, formulată împotriva pârâtelor Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret şi D.O.M., a aplicat pârâtei D.O.M., în calitate de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, amenda în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 28 decembrie 2010 şi până la executarea integrală şi efectivă a Sentinţei civile nr. 101 din 3 martie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 2396/112/2009 definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 5228 din 25 noiembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin Sentinţa nr. 101/2010 Curtea de Apel Cluj a anulat Ordinul nr. 517 din 23 aprilie 2009 emis de pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului şi a fost obligat acesta din urmă la reintegrarea în funcţie a reclamantului, cu plata drepturilor salariale începând din data de 23 aprilie 2009 şi până la reîncadrarea în funcţie.
Prin Ordinul nr. 2456 din 28 decembrie 2010 emis de pârâta Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret (ANST) semnat de pârâta D.O.M. a fost executată sentinţa mai sus menţionată în sensul reintegrării reclamantului în funcţia publică de director executiv la Direcţia pentru Sport a judeţului Bistriţa-Năsăud.
La aceeaşi dată prin Ordinul nr. 2457 din 28 decembrie 2010, pârâtele au emis al doilea ordin prin care reclamantului îi încetează raportul de serviciu din funcţia de director executiv ca urmare a desfiinţării serviciului public deconcentrat, respectiv Direcţia pentru Sport a Judeţului Bistriţa-Năsăud, conform O.G. nr. 15/2010.
Astfel, a reţinut Curtea că pârâtul R.Ş.Z. în calitate de director executiv în funcţie al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret nu are calitatea şi capacitatea de drept administrativ de a pune în executare sentinţa invocată, această prerogativă revenind pârâtelor prin conducătorul D.O.M.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret invocată prin întâmpinare, Curtea a reţinut că această autoritate publică este succesoare în drepturi în urma reorganizării Ministerului Tineretului şi Sportului fiind obligată la executarea sentinţei.
Cu privire la excepţia tardivităţii introducerii acţiunii şi a precizărilor reclamantului, Curtea a reţinut că atragerea pârâtelor în proces s-a făcut nu prin cererea introductivă de instanţă, ci ulterior, prin mai multe precizări orale şi scrise care au configurat şi completat cadrul procesual al litigiului generat în bună măsură de reorganizarea activităţii de sport atât la nivel naţional, cât şi prin structurile deconcentrate.
Modificarea substanţială a cadrului organizatoric într-o unitate de timp relativ mică, în opinia instanţei de fond, nu poate fi imputată reclamantului.
Pe fond, Curtea de apel a reţinut că cererea reclamantului este întemeiată, deoarece prin modalitatea de punere în executare a sentinţei, pârâtele au golit-o de conţinut şi au nesocotit dreptul recunoscut în favoarea acestuia, paralizând efectivitatea dreptului de acces la justiţie ce implică în mod necesar şi dreptul de a obţine executarea silită a hotărârilor unei instanţe, conduită ce nu concordă cu ordinea de drept într-un stat democratic european.
Cele două ordine emise la data de 28 decembrie 2010 de către conducătorul A.N.S.T. nu reprezintă altceva decât un simulacru şi o aparenţă a executării obligaţiilor impuse printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pronunţată de instanţa de contencios administrativ, fiind ignorate flagrant dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Curtea a arătat că Ordinul nr. 2457 din 28 decembrie 2010 a fost integral anulat prin Sentinţa nr. 336 din 3 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. 545/33/2011.
Prin emiterea Ordinului nr. 2456/2010 autoritatea publică nu a urmărit să pună efectiv în executare Sentinţa civilă nr. 101/2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj şi astfel să procedeze la o reîncadrare efectivă a reclamantului în funcţia deţinută anterior, executarea fiind evident una formală.
În ceea ce priveşte executarea creanţelor restante la plată cu titlu de salarii şi indemnizaţii, deşi pârâtele au încercat să producă probe din care rezultă efectuarea unor astfel de demersuri, s-a constatat că acestea au fost demarate după intentarea cererii de chemare în judecată şi oricum, mult după data rămânerii definitive şi irevocabile a Sentinţei nr. 101 din 3 martie 2010.
Din această perspectivă, s-a reţinut, aplicând principiile echităţii, că prejudiciul în sumă de 3.000 RON încercat de reclamant ca urmare a neexecutării sentinţei, este justificat.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs D.O.M. în nume propriu şi în reprezentarea Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret.
În motivele de recurs pârâtele au arătat că în mod greşit şi cu nerespectarea termenelor procedurale au fost introduse în cauză în calitate de pârâte D.O.M. şi Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret.
Au arătat recurentele că nu au fost obligate prin sentinţa de fond să plătească reclamantului daune, această obligaţie revenind Ministerului Tineretului şi Sportului.
S-a mai precizat că sentinţa a fost executată, că s-a suplimentat bugetul Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, astfel că s-au efectuat plăţile datorate în baza Sentinţei nr. 101/2010 a Curţii de Apel Cluj, depunând în acest sens ordinele de plată, că greşit s-au acordat daune morale
S-a depus Ordinul nr. 559 din 16 mai 2012 şi Ordinul nr. 557 din 16 mai 2012, concluzionându-se că în raport de această situaţie este greşită obligarea la plata amenzii.
2. Decizia nr. 5195/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin Decizia nr. 5195 din 6 decembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de D.O.M. în nume propriu şi în reprezentarea Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, împotriva Sentinţei nr. 319 din 26 aprilie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal.
A modificat în parte sentinţa atacată, în sensul că a înlăturat obligarea pârâtelor Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret şi D.O.M. la plata în solidar către reclamantul C.F. a sumei de 3.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru întârzierea executării Sentinţei nr. 101 din 3 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa nr. 101/2010, irevocabilă prin Decizia nr. 5228 din 25 noiembrie 2010 s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior, fiind obligat pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului să-i plătească drepturile salariale începând cu 23 aprilie 2009 şi până la reintegrarea efectivă.
Prin Ordinul nr. 2456 din 28 decembrie 2010 a fost reintegrat reclamantul în funcţia de director executiv, iar prin Ordinul nr. 2457 din 28 decembrie 2010 i-a încetat raportul de serviciu pentru funcţia de director executiv al Direcţiei pentru Sport a judeţului Bihor, ca urmare a desfiinţării respectivei autorităţi, ordin care a fost anulat prin Sentinţa nr. 336 din 3 iunie 2011, irevocabilă prin respingerea recursului.
În speţă, obligaţia de reintegrare s-a transferat ca urmare a desfiinţării Ministerului Transportului şi Sportului către Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret şi preşedintele acestei autorităţi, astfel că lărgirea cadrului procesual este justificată de evoluţia entităţilor pârâte, de modificările de competenţă şi preluare de atribuţii.
Pe fond, în mod corect, prima instanţă a aplicat amenda de 20% din salariul minim brut pe economie începând cu 28 decembrie 2010 şi până la executarea efectivă a Sentinţei nr. 101/2010.
În consecinţă, numai reintegrarea dispusă ulterior, prin Ordinul nr. 557/2012 este corespunzătoare dispozitivului Sentinţei nr. 101/2012, astfel că până la această dată autorităţile pârâte trebuie să suporte consecinţele neexecutării hotărârii irevocabile.
Înalta Curte a apreciat însă că sunt fondate criticile privind acordarea daunelor morale, reţinând că acestea constituie o categorie juridică a răspunderii civile delictuale, căreia îi sunt aplicabile regulile stabilite în art. 998 - 999 C. civ. (vechi), potrivit cărora pentru a se antrena răspunderea civilă delictuală, trebuie să fie îndeplinite mai multe condiţii, primordială fiind aceea a existenţei unui prejudiciu.
Numai dovedirea unui prejudiciu justifică acordarea daunelor morale, ca modalitate de apărare a demnităţii, onoarei sau prestigiului profesional.
A mai reţinut Înalta Curte că potrivit dispoziţiilor art. 1169 C. civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale aparţine reclamantului, conform principiului actori incumbit onus probandi, ceea ce înseamnă că daunele morale nu se acordă în mod automat, ca efect al admiterii cererii de anulare a unui act administrativ, ci trebuie administrate probe care să justifice producerea unor suferinţe morale.
În sensul considerentelor menţionate, Înalta Curte a reţinut şi faptul că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Mazăre contra României) s-a arătat că emiterea actului solicitat de reclamant poate constitui în sine o reparaţie echitabilă suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral suferit de acesta, iar Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (a se vedea Hotărârea nr. 17 decembrie 2009 în cauza C-197/09 RX-II, Mc/Agenţiei Europene pentru Medicamente - EMEA), a arătat că anularea unui act poate constitui în sine repararea adecvată a prejudiciului moral menţionat de reclamant.
3. Decizia nr. 3103/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin această decizie, instanţa a respins ca nefondat recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret împotriva Sentinţei nr. 336 din 3 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal prin care a fost admisă în parte acţiunea reclamantului C.F. şi a fost anulat Ordinul nr. 2457 din 28 decembrie 2010, respingându-se celelalte capete de cerere.
În motivare, instanţa de control judiciar a reţinut că toate motivele de nelegalitate identificate de instanţa de fond subzistă, în condiţiile în care ordinul de eliberare din funcţie a fost emis cu exces de putere, în aceeaşi zi cu cel de reintegrare, în ideea executării pur formale a sentinţei irevocabile nr. 101/2010.
S-a mai arătat că nu se poate reţine motivul potrivit căruia funcţia pe care trebuia să fie reintegrat reclamantul ar fi fost desfiinţată, câtă vreme cel puţin pentru o zi reintegrarea a fost posibilă.
4. Cererea de revizuire
La data de 8 ianuarie 2013 s-a înregistrat cererea de revizuire formulată de D.O.M. împotriva Deciziei nr. 5195 din 6 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, fiind invocate motivele prevăzute de art. 322 pct. 7 şi pct. 2.
În motivare, revizuenta a arătat că există contrarietate între decizia atacată şi Decizia nr. 3103 din 19 iunie 2012 a aceleiaşi instanţe, în sensul că „a fost sancţionată pentru întârzierea executării unor obligaţii găsite deja imposibil de executat de către aceleaşi instanţe de judecată prin hotărâri definitive şi irevocabile anterioare”.
Cât priveşte cele de-al doilea motiv, revizuenta a susţinut că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ANST şi a preşedintei D.O.M., asupra cererii incidentale prin care solicitaseră să se constate buna lor credinţă şi nici nu a pus în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004.
Prin cererea precizatoare formulată la data de 21 iunie 2013, revizuenta a indicat Ministerul Tineretului şi Sportului ca fiind continuatorul fostei ANST, desfiinţată prin art. 6 din O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative.
Totodată, referitor la cazul al doilea de revizuire, a arătat că a fost menţionat din eroare în cerere, impunându-se judecarea separată pentru că reprezintă un motiv de contestaţie în anulare conform art. 318 C. proc. civ.
5. Apărările intimaţilor
Prin întâmpinările formulate, intimaţii C.F. şi Ministerul Tineretului şi Sportului au solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă.
Dacă intimatul C.F. nu a făcut decât să reia istoricul raporturilor litigioase dintre părţi, insistând asupra legalităţii deciziei atacate cu revizuire, Ministerul Tineretului şi Sportului a arătat că în cauză nu există contrarietate de hotărâri, câtă vreme cele două cauze au obiect diferit şi nu există identitate de părţi, revizuenta neavând nicio calitate în Dosarul nr. 545/33/2011.
6. Considerentele asupra cererii de revizuire
Verificând mai întâi limitele învestirii sale, prin prisma cererii de disjungere formulată de revizuentă în privinţa celui de-al doilea motiv al cererii, Înalta Curte observă că aceasta este lipsită de suport legal.
„Precizarea” referitoare la cel de-al doilea motiv de revizuire este în fapt o veritabilă modificare a cauzei căii extraordinare de atac, făcută în scopul eludării dispoziţiilor procedurale imperative referitoare la termenul în interiorul căruia poate fi introdusă contestaţia în anulare (art. 319 alin. (2) C. proc. civ.).
Prin urmare, solicitarea de judecare separată nu poate fi primită.
Examinând cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere că legiuitorul a instituit prin art. 327 alin. (1) teza finală obligaţia anulării celei „din urmă” hotărâri, „dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs”.
Cele două hotărâri despre care revizuenta afirmă că ar fi potrivnice sunt pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă de recurs, în două cauze al căror obiect este diferit, nefiind îndeplinite elementele lucrului judecat.
Astfel, prin Decizia nr. 3103 din 19 iunie 2012 s-a finalizat litigiul având ca obiect anularea Ordinului ANST nr. 2457 din 28 decembrie 2010, în timp ce prin Decizia nr. 5195 din 6 decembrie 2012 s-a soluţionat irevocabil cererea aceluiaşi reclamant de aplicare a unei amenzi, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, pentru neexecutarea Sentinţei civile nr. 101 din 3 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă, prin care fusese anulat un ordin anterior al aceleiaşi autorităţi şi se dispusese reintegrarea în funcţie, cu plata drepturilor salariale aferente.
Nefiind îndeplinită condiţia identităţii de pricini nu mai este necesară analiza celorlalte cerute cumulativ, revizuirea fiind inadmisibilă.
Distinct de considerentul prezentat anterior, Înalta Curte observă că aspectul învederat de revizuentă în susţinerea acestui motiv ar putea prefigura o altă situaţie care excede motivului de revizuire invocat, intrând în sfera efectului pozitiv al puterii de lucru judecat.
În esenţă, teza revizuentei porneşte de la caracterul aparent ireconciliabil a două considerente din hotărârile judecătoreşti vizate, aceasta susţinând că ar fi fost sancţionată pentru întârzierea executării unor obligaţii găsite deja imposibil de executat.
Or, din prezentarea de la pct. 3 al acestor considerente rezultă cu claritate că în Decizia nr. 3103/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal nu s-a făcut o atare constatare, ci, dimpotrivă, s-a reţinut că nu există impedimente pentru reintegrarea reclamantului „pe aceeaşi funcţie”.
În fine, nici motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. - instanţa „nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut”, nu poate fi primit.
În cuprinsul Deciziei nr. 5195 din 6 decembrie 2012 s-a răspuns detaliat la motivul referitor la calitatea procesuală a ANST şi a preşedintei acesteia (de la epoca respectivă), explicându-se că „lărgirea cadrului procesual a fost justificată de evoluţia entităţilor pârâte, de modificările de competenţă şi preluarea de atribuţii”; s-a mai arătat şi că dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004 permit instanţei de contencios administrativ să introducă din oficiu în cauză alte subiecte de drept.
Cât priveşte susţinerea că instanţa de recurs nu s-ar fi pronunţat asupra „cererii incidentale de constatare a bunei-credinţe” a recurentei ori că nu s-ar fi pus în dezbatere o excepţie de neconstituţionalitate pe care recurenta nu a ridicat-o, ci doar a sugerat instanţei ca în virtutea rolului activ să aprecieze asupra acesteia, Înalta Curte remarcă imposibilitatea circumscrierii acestora în motivul de revizuire invocat.
Ca urmare, pentru considerentele expuse anterior, constatând că revizuirea de faţă nu a trecut filtrul de admisibilitate, în temeiul art. 326 alin. (3) C. proc. civ. urmează să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de disjungere formulată de revizuenta D.O.M.
Respinge cererea de revizuire formulată de D.O.M. împotriva Deciziei nr. 5195 din 6 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 6559/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 6998/2013. Contencios → |
|---|
