ICCJ. Decizia nr. 6999/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6999/2013
Dosar nr. 2675/113/2011
Şedinţa publică de la 31 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înaintată Tribunalului Brăila, reclamanta SC ”U.L.C. IFN” SA prin N.C. împuternicit să se reprezinte în vederea recuperării taxei de primă înmatriculare a autoturismului FF a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generala a Marilor Contribuabili Bucureşti pentru a dispune anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule 054623 din 18 octombrie 2010 şi obligarea acesteia la restituirea sumei de 4.053,56 RON reprezentând taxă specială pentru autoturisme şi autovehicule achitată, ce urmează a fi actualizată cu rata dobânzii legale până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că potrivit contractului de vânzare - cumpărare a dobândit dreptul de proprietate asupra autoturismului, tipul X pentru înmatricularea căruia în România a plătit o taxă pe mediu stabilită prin Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule sus-menţionată.
Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin întâmpinare a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului N.C.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 115/2012 a Curţii de Apel Galaţi, care a soluţionat cauza după ce Tribunalul Brăila prin Sentinţa nr. 2603/Fca/2011 din 3 noiembrie 2011 şi-a declinat competenţa, a fost admisă acţiunea, a anulat Decizia de calcul a taxei de poluare nr. 054623 din 18 octombrie 2010 şi foaia de depunere nr. 1929A0019 din 9 decembrie 2010, a obligat autoritatea pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, să restituie reclamantului N.C. suma de 4.053,56 RON reprezentând taxă de poluare, actualizată cu rata dobânzii legale până la restituirea efectivă.
În motivarea hotărârii s-a arătat că art. 28 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene interzice restricţiile cantitative la import, precum şi orice măsuri cu efect echivalent.
Aceste dispoziţii au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data de 1 ianuarie 2007 şi împiedică, în materie fiscală, restricţionarea de către statele membre a liberei circulaţii a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii şi protecţioniste, în privinţa produselor importate şi celor provenind de pe piaţa internă, de natură similară.
Cum O.U.G. nr. 50 din 21 aprilie 2008 conţine dispoziţii contrare, conform principiului efectului direct al dreptului comunitar, instanţa constată că taxa pe poluare pentru autovehicule instituită este ilegală, încălcând prevederile art. 28 şi art. 90 parag. 1 din Tratatului Comunităţii Europene şi ale Tratatului de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, care prevăd că de la data aderării, dispoziţiile tratatelor originare sunt obligatorii pentru România şi se aplică în condiţiile stabilite prin acestea şi prin actul de aderare.
Nu poate fi acceptat punctul de vedere al pârâtei în sensul că prevederile noii reglementări au fost armonizate cu legislaţia europeană, atât timp cât plata taxei pe poluare condiţionează prima înmatriculare a autovehiculelor în România, iar pentru autovehiculele deja înmatriculate nu este percepută, deşi în mod evident şi acestea poluează.
Se constată astfel că instituirea taxei pe poluare reprezintă o măsură cu efect echivalent unei restricţii cantitative, incompatibilă în principiu cu obligaţiile rezultând din art. 28 CE, ce nu poate fi justificată în mod obiectiv prin unul din motivele de interes general enumerate de art. 30 CE. Deşi scopul declarat al adoptării O.U.G. nr. 50 din 21 aprilie 2008 îl reprezintă asigurarea protecţiei mediului, normele edictate nu au această finalitate, cuprinzând măsuri restrictive discriminatorii.
Instanţa Curţii de Apel Galaţi, ca de altfel şi ce a Tribunalului Brăila au omis a se pronunţa asupra excepţiei calităţii procesuale active invocată de pârât.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei soluţii a formulat în termen recurs pârâta - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală invocând prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ. - 1868.
În motivarea recursului s-a invocat din nou excepţia lipsei calităţii procesuale active a persoanei care a formulat cererea de chemare în judecată iar pe fondul recursului s-a reiterat aceleaşi argumente precum şi apărările în faţa instanţei de fond.
4. Intimatul nu a formulat apărări în cauză
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
În ceea ce priveşte excepţia lipsa calităţii procesuale active a lui N.C., Înalta Curte reţine că deşi invocată prin întâmpinare în faţa Tribunalului Brăila, nici de instanţă nici de Curtea de Apel Galaţi învestită în privinţa declinării competenţei nu s-a pronunţat, astfel că şi instanţa de recurs nu se poate pronunţa pentru prima dată, în această fază procesuală asupra ei, fără a prejudicia părţile în litigiu, se impune trimiterea cauzei către instanţa de fond pentru a analiza şi se pronunţa, în conformitate cu principiul contradictorialităţii, asupra ei.
În ceea ce priveşte excepţia competenţei materiale de soluţionare a cauzei, raportat la obiectul cauzei şi la cuantumul pretenţiilor - 405.356 RON + dobânda fiscală, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc competenţa în fond de soluţionare a cauzei la tribunale, competenţa teritorială revenind Tribunalului Brăila.
Faptul că în cadrul Agenţia Naţională de Administrare Fiscală competenţa de calcul a revenit Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili şi nu unei entităţi descentralizate în teritoriu a Agenţiei Naţionale nu poate schimba competenţa materială de soluţionare a unor astfel de cauzei, astfel cum rezultă acestea din prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Stabilirea competenţei în fond în favoarea Curţii de apel doar pentru că respectivul calcul a fost efectuat de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF nu poate modifica competenţa materială legală, aceasta nefiind altceva decât o structură în cadrul ANAF ca de altfel şi Direcţia Generală Juridică - care a promovat prezenta cale de atac.
De altfel, şi recursul este promovat de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ca persoană juridică unică şi nu de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în mod distinct.
În aceste condiţii soluţionarea cauzei de către Curtea de Apel Galaţi în fond s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor de ordine publică - în dreptul public administrativ, privitoare la competenţă, motiv pentru care pricina trebuie să fie soluţionată în fond de către instanţa competentă, în speţă Tribunalul Brăila.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Cum hotărârea analizată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică, fapt ce se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 pct. 6 C. proc. civ. - 1865, va trimite dosarul spre soluţionare în fond instanţei competente, în speţă Tribunalul Brăila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei nr. 115 din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Brăila, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7129/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 7014/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
