ICCJ. Decizia nr. 7143/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7143/2013
Dosar nr. 4002/109/2011
Şedinţa publică de la 7 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin sentinţa nr. 149 din 5 mai 2012, Curtea de Apel Pitești a admis cererea formulată de reclamantul A.M.A., în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Argeș și a anulat Decizia nr. 40092 din 01 martie 2011 şi, pe cale de consecinţă, Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 2204 din 10 ianuarie 2011.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 2204 din 10 ianuarie 2011, D.G.F.P. Argeş - A.F.P.C.M. a dispus angajarea răspunderii reclamantului A.M.A., în solidar cu SC W.P.O. SRL, pentru obligaţiile fiscale datorate şi neachitate la scadenţă de societate constând în T.V.A., impozit pe profit, venituri din amenzi şi dobânzi şi penalităţi T.V.A., în sumă totală de 2.235.844 lei.
S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că la data de 10 mai 2010 D.G.F.P. Argeş - pentru A.F.P.C.M. - a solicitat Tribunalului Comercial Argeş deschiderea procedurii insolvenţei faţă de SC W.P.O. SRL, cerere împotriva căreia societatea, prin administrator A.M.A., a formulat contestaţie. Judecătorul sindic a admis însă cererea creditoarei şi prin sentinţa nr. 343 din 01 martie 2011 a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă faţă de societate.
Judecătorul fondului a constatat că nici faptul că societatea figura cu debite fiscale la data declarării stării de insolvabilitate, nici faptul că reclamantul nu a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei nu sunt în sine suficiente pentru a se dispune antrenarea răspunderii solidare, fiind necesar a se dovedi că neformularea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei are la bază reaua-credinţă a administratorului social.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Pitești, a declarat recurs A.J.F.P. Piteşti criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetenţa materială a curţii de apel de a soluţiona în primă instanţă cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat de instanţă din oficiu, Înalta Curte va admite recursul formulat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind sesizată cu recursul declarat, a constatat faptul că pricina dedusă judecăţii a fost soluţionată de o instanţă necompetentă material.
Necompetenţa ratione materiae, este o excepţie de ordine publică ridicată din oficiu de Înalta Curte, întrucât competenţa materială vizează împărţirea atribuţiilor între diferitele instanţe judecătoreşti, competenţă ce derivă din lege.
Actul administrativ dedus judecăţii are ca obiect atragerea răspunderii solidare în conformitate cu prevederile art. 27-28 din O.G. nr. 92/2003 republicată şi nu se referă la taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora.
Din acest motiv, se constată că, soluţionând cererea de anulare a deciziei privind angajarea răspunderii solidare, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, cu încălcarea normelor de competenţă materială în litigiile de contencios administrativ şi fiscal în raport de obiectul acţiunii şi de competenţa funcţională a autorităţii administrative chemate în judecată.
Curtea de Apel Piteşti a considerat că a fost legal investită în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, după criteriul valorii debitului fiscal, chiar dacă organul fiscal competent să stabilească răspunderea solidară cu debitorul declarat insolvabil este, potrivit art. 28 C. proc. fisc., D.G.F.P. Argeş, ca serviciu public deconcentrat.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a aplicat greşit normele legale privind competenţa materială după valoarea obiectului litigiului, care nu erau aplicabile în cauză, întrucât decizia contestată de reclamantă se referă numai la atragerea răspunderii solidare, fără a se contesta existenţa sau cuantumul debitului fiscal pentru care a fost angajată această răspundere.
În cazul contestării altor acte administrativ fiscale decât cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale sau accesorii ale acestora, sunt aplicabile normele generale de competenţă materială care reglementează raporturile procesuale în orice litigiu de contencios administrativ şi fiscal.
Dreptul comun în această materie îl constituie prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd competenţa de soluţionare a litigiilor în raport de calitatea şi competenţa funcţională a autorităţii chemată în judecată.
Potrivit acestor dispoziţii legale, competenţa de a se pronunţa în primă instanţă asupra legalităţii deciziei de atragere a răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil, întocmită de organul fiscal teritorial, aparţine tribunalului.
De altfel şi în procedura prealabilă administrativă, reglementată de legea specială, competenţa organelor fiscale de a soluţiona contestaţia este stabilită în principal în raport de obiectul actului administrativ fiscal, iar nu după criteriul valorii sumei contestate.
Astfel, dispoziţiile art. 179 alin. (2) C. proc. fisc., republicat, prevăd că, în cazul contestării altor acte administrativ fiscale decât cele care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorii sau debite accesorii ale acestora, calea administrativă de atac a contestaţiei se soluţionează de către organul fiscal emitent.
De altfel, chiar în cuprinsul Deciziei nr. 40092 din 01 martie 2011 s-a indicat că, în conformitate cu prevederile art. 207 din O.G. nr. 92/2003, republicată, se poate formula contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicare la organul fiscal competent, iar nu la M.F.P., a cărei competenţă ierarhică ar fi fost determinată de cuantumul debitului fiscal.
Soluţia adoptată în recurs
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul formulat şi, în baza art. 312 alin. (6) din acelaşi cod, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Argeş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.J.F.P. Piteşti în numele şi pentru D.G.R.F.P. Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 93/F-cont din 9 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Argeş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7141/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 7145/2013. Contencios → |
|---|
