ICCJ. Decizia nr. 7308/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7308/2013
Dosar nr. 222/45/2013
Şedinţa de la 15 noiembrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 112/2013 din 17 iunie 2013, Curtea de Apel laşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel laşi, invocată de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia Generală Constatare şi Stabilire Nereguli Fonduri Europene şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului laşi, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Constatare şi Stabilire Nereguli Fonduri Europene, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că obiectul litigiului îl constituie suspendarea executării Notei de Constatare a Neregulilor şi de Stabilire a Corecţiilor Financiare încheiată la data de 3 decembrie 2012 de către Direcţia Generală Constatare şi Stabilire Nereguli Fonduri Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, creanţa respectivă fiind asimilată unei creanţe fiscale.
Curtea a mai reţinut că, potrivit art. 2 lit. j) din O.U.G. nr. 66/2011, sumele de recuperat ca urmare a constatării unei nereguli în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora reprezintă creanţe bugetare rezultate din nereguli; că potrivit art. 2 alin. (2), fondurilor europene le sunt aplicate normele juridice comune fondurilor publice, cu excepţia cazului în care normele europene prevăd altfel; că, potrivit art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare; că, întrucât O.U.G. nr. 66/2011 nu prevede o competenţă jurisdicţională specială, aşa cum în mod eronat susţine reclamanta, făcând expres trimitere la dispoziţiile legii generale nr. 554/2004, în cauză competenţa de soluţionare se stabileşte în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel laşi a mai reţinut că, potrivit art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificat de Legea nr. 76/2012, toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, din punct de vedere material competenţa revenind curţii de apel; că, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (3), care prevăd o competenţă teritorială alternativă, părţile sunt îndreptăţite ca prin convenţia lor să opteze pentru una din cele două instanţe deopotrivă competente, or, potrivit contractului de finanţare dintre părţi, reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, astfel că, în atare condiţii, în cauză competenţa de soluţionare a pricinii revine Curţii de Apel Bucureşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 2316 din 24 iulie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă teritorială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţia Copilului laşi şi pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Constatare şi Stabilire Nereguli Fonduri Europene, în favoarea Curţii de Apel laşi; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea stabilirii competenţei.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că, în speţă, pârâtul a invocat faptul că alegerea instanţei competente de către reclamant, în litigii precum cel de faţă, a avut loc anterior formulării cererii, mai exact la momentul încheierii contractului de finanţare, cu ocazia redactării clauzei atributive de competenţă inserată în art. 23, conform căreia „litigiul va fi soluţionat de instanţele judecătoreşti competente material din raza teritorială a Municipiului Bucureşti”; precum şi faptul că, în opinia pârâtului, nota de constatare a cărei suspendare a fost solicitată a fost emisă în executarea contractului de finanţare, astfel că orice contestaţii cu privire la acest act sunt de competenţa Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru aceste considerente, având în vedere prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 126 şi art. 132 NCPC, precum şi faptul că, prin alegerea de către reclamant a instanţei competente de la domiciliul său, competenţa teritorială a dobândit caracter exclusiv, Curtea a admis excepţia invocată şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel laşi.
Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel Bucureşti a decis, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., în raport de obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel laşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă suspendarea executării titlului de creanţă constituit prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. CA94365 din 18 decembrie 2012, privind Contractul de finanţare nr. 697/2010, cu titlul Centrul Social de tip rezidenţial Galata laşi, notă emisă de către Direcţia Generală Constatare şi Stabilire Nereguli Fonduri Europene din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei o obligaţie de plată pentru suma de 504.893,71 de RON.
Actul contestat a fost emis în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, iar potrivit dispoziţiilor art. 21 din acest act normativ, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanţă.
De altfel, din întregul corpus al legii, rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă creanţe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat şi sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003.
Însuşi actul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare, constituie titlu de creanţă şi înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Creanţele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
În perspectiva acestor dispoziţii legale, obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esenţă, cererii de suspendare a unui act administrativ de stabilire a unei creanţe fiscale.
De altfel, în acest sens este şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie.
Din această perspectivă, este evident faptul că actele astfel emise sunt acte administrative unilaterale guvernate de dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 şi ale O.G. nr. 92/2003, justificate de existenţa unor raporturi juridice anterioare intervenite între părţi ca urmare a unui contract de finanţare, dar emise în îndeplinirea, de către autoritatea publică - parte în contract, a unor obligaţii fixate de lege, iar nu în executarea unor obligaţii contractuale.
Pentru acest motiv, nu ar putea fi aplicabilă o clauză contractuală de stabilire a instanţei competente.
Astfel, în mod corect a reţinut Curtea de Apel Bucureşti că nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare a fost emisă în baza legii şi nu în baza contractului de finanţare, astfel că dreptul de contestare a actului administrativ este un drept izvorând din lege.
În consecinţă, contestarea actelor astfel emise este supusă regimului juridic atras de către O.U.G. nr. 66/2011, şi anume dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, în materia competenţei teritoriale fiind incidente prevederile art. 10 din acest act normativ, iar reclamantul manifestându-şi deja opţiunea de a sesiza instanţa de la sediul său, prin introducerea acţiunii pe rolul Curţii de Apel laşi.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de laşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului laşi şi pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia Generală Constatare şi Stabilire Nereguli Fonduri Europene în favoarea Curţii de Apel laşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7294/2013. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 7309/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
