ICCJ. Decizia nr. 7310/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7310/2013
Dosar nr. 18597/299/2013
Şedinţa de la 15 noiembrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1559 din 27 martie 2013, Judecătoria Brezoi, secţia civilă a admis excepţia privind necompetenţa teritorială a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta SC „C.D.” SRL şi pe intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - CESTRIN, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Brezoi a reţinut că potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013, ".. plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul", iar în speţă contravenientul are sediul în circumscripţia Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 15040/2013 din 28 iunie 2013, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta SC "C.D." SRL, în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - CESTRIN, în favoarea Judecătoriei Brezoi şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Brezoi, a suspendat cauza şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a reţinut, în esenţă, că art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 se referă la procesele în materia contenciosului administrativ aflate în primă instanţă la data schimbării competenţei prin acest act normativ, că prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 legiuitorul a înţeles să facă distincţie între materia contravenţională şi cea a contenciosului administrativ, astfel încât la data sesizării instanţei cu prezenta plângere contravenţională erau aplicabile dispoziţiile generale ale art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind competenţa în materie contravenţională, nefiind aplicabile dispoziţiile art. XXIII alin. (1) şi (4) din Legea nr. 2/2013.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Prin Procesul-verbal de contravenţie seria R12 nr. 0063518 din 31 ianuarie 2012, întocmit de agentul constatator din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - CESTRIN, petenta SC "C.D." SRL a fost sancţionată pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (2) din O.G. 15/2002 cu amendă contravenţională în cuantum de 3.000 RON.
S-a constatat că la data de 10 august 2011, vehiculul cu număr de înmatriculare ....... aparţinând petentei a circulat pe DN 7 Km 188+900 m, în localitatea Seaca, judeţul Vâlcea, fără a deţine rovinietă valabilă.
Din procesul-verbal rezultă că locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentei a fost DN 7 Km 188+900 m, localitatea Seaca, judeţul Vâlcea, situată în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Brezoi, judeţul Vâlcea.
Aşa cum în mod corect a apreciat şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, la data introducerii plângerii contravenţionale erau aplicabile dispoziţiile generale ale art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind competenţa în materie contravenţională, nefiind aplicabile dispoziţiile art. XXIII alin. (1) şi (4) din Legea nr. 2/2013, astfel încât competentă să judece plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii era judecătoria în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta contravenţională, în temeiul art. 32 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Chiar dacă prin Sentinţa civilă nr. 1559 din 27 martie 2013 Judecătoria Brezoi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, apreciind că urmare a introducerii art. 101 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013, competentă să judece prezenta cauză este judecătoria unde îşi are sediul contravenientul, normele de procedură fiind de imediată aplicare, Înalta Curte apreciază că în situaţia specială a stabilirii competenţei normele de procedură civilă nu pot retroactiva decât în situaţia în care prin norma nouă se prevede în mod expres aceasta.
Or, Legea nr. 2/2013 nu prevede în privinţa plângerilor contravenţionale întemeiate pe O.G. nr. 15/2002, aflate pe rolul instanţelor de judecată, obligativitatea declinării acestor cauze ca urmare a modificării competenţei teritoriale prin introducerea art. 101 în acest act normativ.
Cu toate că prin art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se prevede că „procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţelor instanţei legal învestite, se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi", Înalta Curte apreciază că acest text de lege nu este aplicabil şi plângerilor contravenţionale întemeiate pe dispoziţiile O.G. nr. 15/2002, deoarece legiuitorul nu a considerat că aceste cereri fac parte din materia contenciosului administrativ şi fiscal, ci au o identitate proprie, chiar legiuitorul făcând distincţie între cele două materii în secţiunea a II-a din acelaşi act normativ, secţiune intitulată „modificarea şi completarea unor acte normative în materia contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal".
Pe cale de consecinţă, dispoziţiile art. XXIII alin. (1) şi (4) din Legea nr. 2/2013 nu sunt incidente în cauză, sens în care dispoziţiile art. 32 din O.G. nr. 2/2001 îşi păstrează aplicabilitatea, pentru cauzele având ca obiect plângere contravenţională întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 15/2002.
Raportat la circumstanţele cauzei, faţă de prevederile legale sus-menţionate, Înalta Curte constată că locul săvârşirii contravenţiei, reţinute în sarcina petentei este localitatea Seaca, judeţul Vâlcea, localitate aflată în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Brezoi şi, prin urmare, instanţa competentă să soluţioneze pricina este această judecătorie.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Brezoi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta SC "C.D." SRL şi pe intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - CESTRIN în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7409/2013. Contencios. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7311/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
