ICCJ. Decizia nr. 7314/2013. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7314/2013
Dosar nr. 647/1/2013
Şedinţa publică de la 19 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii atacată cu recurs
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recurenta R.C. a formulat recurs împotriva Hotărârii nr. 869 din 8 octombrie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând anularea acesteia şi obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să fie admisă cererea recurentei de numire în funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti sau la oricare dintre judecătoriile de sector din Bucureşti, precum şi propunerea, Preşedintelui României, a numirii recurentei în funcţia de judecător la respectiva instanţă.
În motivarea cererii, recurenta a susţinut că are calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu o vechime în registratură de 11 ani, şi că a solicitat intimatului numirea în funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti sau la oricare dintre judecătoriile de sector din Bucureşti, cu recunoaşterea gradului profesional deţinut, din motive de ordin profesional.
A mai arătat că a susţinut, în şedinţa pentru judecători, interviul prevăzut de dispoziţiile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi ale art. 23 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, dar că, deşi prin Hotărârea nr. 777 din 27 septembrie 2012 secţia pentru judecători a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru numirea sa în funcţia de judecător, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, prin Hotărârea nr. 869 din 8 octombrie 2012, respingerea cererii recurentei.
2. Recursul exercitat de reclamanta R.C.
Recurenta a criticat hotărârea Plenului C.S.M. ca nelegală şi netemeinică, arătând, în esenţă, că aceasta este dată cu analizarea superficială a cererii sale şi interpretarea restrictivă a prevederilor legale în materie, în condiţiile în care la instanţele din Bucureşti ar fi existat posturi vacante, volumul de muncă raportat la numărul mic de judecători este mare, iar numărul de dosare/procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti este lipsit de relevanţă raportat la numărul mult mai mare de dosare existente pe rolul Tribunalului Bucureşti.
De asemenea, se arată că potrivit datelor statistice, numărul de procurori ce activează la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti este superior schemei menţionate, fiind prevăzute 61 de posturi de execuţie, ocupate în întregime, la care se adaugă 6 posturi de execuţie ocupate în condiţiile art. 1341 din Legea nr. 304/2004.
În ceea ce priveşte posturile efectiv vacante, existente la Tribunalul Bucureşti şi Judecătoriile de sector, acestea variază de la o lună la alta, la data formulării cererii - septembrie 2012 existau 6 posturi de execuţie vacante, dintre care 5 temporar vacante pentru care s-a aprobat ocuparea în condiţiile art. 1341 din Legea nr. 304/2004.
3. Apărarea Consiliului Superior al Magistraturii
Prin întâmpinarea formulată, intimatul C.S.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A susţinut, în esenţă, că hotărârea criticată a fost legal şi temeinic emisă, apreciindu-se că prin admiterea cererii formulate de recurentă ar putea fi periclitată activitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi raportat la lipsa locurilor vacante la instanţele din Bucureşti.
A invocat dispoziţiile legale în materie şi a învederat că acestea oferă numai o vocaţie a recurentei la numirea în funcţia de judecător, dispunerea numirii rămânând la latitudinea intimatului, care, în speţă, şi-a exercitat dreptul de apreciere în limitele competenţelor stabilire de lege.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând hotărârea atacată emisă de Plenul C.S.M., prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor intimatului şi faţă de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, cu un recurs ce are ca obiect Hotărârea nr. 869/8 octombrie 2012 prin care Plenul C.S.M. a respins cererea de numire în funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti, Judecătoria Sector 1 Bucureşti, Judecătoria Sector 2 Bucureşti, Judecătoria Sector 3 Bucureşti, Judecătoria Sector 4 Bucureşti, Judecătoria Sector 5 Bucureşti sau Judecătoria Sector 6 Bucureşti formulată de dna R.C., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Totodată, se constată că îndeplinirea condiţiilor legale pentru numirea recurentei în funcţia de judecător, prevăzute de art. 61 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, a fost constatată prin Hotărârea nr. 777 din 27 septembrie 2012 a Secţiei pentru Judecători, prin care s-a dispus sesizarea Plenului C.S.M. cu cererea de numire în funcţia de judecător formulată de R.C.
Plenul C.S.M. a respins cererea recurentei reţinând că la Tribunalul Bucureşti nu există posturi vacante de judecător cu funcţie de execuţie disponibile la Judecătoria Sector 1 Bucureşti au fost formulate cereri de numire în funcţia de judecător de către 3 procurori, avizele nefavorabile acordate de Judecătoria Sector 1 Bucureşti şi Judecătoria Sector 6 Bucureşti, precum şi faptul că în domeniul politicii de resurse umane la nivelul instanţelor şi parchetelor are atribuţii exclusive.
Recurenta apreciază că refuzul exprimat prin actul atacat este nejustificat în condiţiile în care nu au fost avute în vedere criteriile din Regulament, aşa cum au fost dezvoltate în cuprinsul contestaţiei.
Potrivit prevederilor art. 3 din Regulament „La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii: volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora; vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror; vechimea la instanţa sau parchetul de la care se solicită transferul; vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită transferul; specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei/completului corespunzător specializării, precum şi disponibilitatea de a activa în alte secţii/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanţei/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerinţele acesteia; domiciliul solicitantului; locul de muncă al soţului sau soţiei; distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei sau parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; starea de sănătate şi situaţia familială ".
În acest context, se impune a fi subliniat faptul că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute în art. 3 din Regulament, nu trebuie să fie formală ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiţii de transparenţă, legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care CSM are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesului legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.
Prin urmare, nu este permis ca în analiza unei cereri de transfer să se acorde valoare absolută unor criterii referitoare la volumul de activitate sau gradul de ocupare al schemei de personal în faţa unor criterii referitoare la circumstanţele personale ale magistratului, redate în motivarea cererii de transfer, în condiţiile în care art. 3 din Regulament, nu realizează o ierarhizare a respectivelor criterii, ci impune o analiză plenară a unui set de criterii menite a contura o situaţie juridică individuală şi subiectivă, specifică fiecărei cereri de transfer.
Totodată, astfel cum Înalta Curte a statuat deja în practica sa în această materie împrejurarea că intimatul C.S.M. beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea unor astfel de acte cum este cel atacat în cauză nu poate conduce la concluzia că puterea decizională a instituţiei se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar.
Însă, din cuprinsul hotărârii recurate rezultă că în luarea deciziei au fost avute în vedere şi criteriile ce vizează numărul posturilor vacante şi al celor temporar vacante la instanţele şi parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora.
Astfel, la Tribunalul Bucureşti, toate cele 8 posturi vacante au fost ocupate prin admiterea unor cereri de valorificare formulate de judecători, în şedinţa Plenului C.S.M. din data de 8 octombrie 212, iar la Judecătoriile Sectoarelor 1, 3, 4, 5 şi 6 nu existau posturi vacante la momentul soluţionării cererii. De asemenea, la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti exista un post de judecător temporar, vacant, pentru care s-a aprobat ocuparea în condiţiile art. 134 alin. (1) din Legea nr. 303/2012 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, fiind formulate pentru acest post un număr de trei cereri de numire în funcţia de judecător. S-a avut totodată, în vedere, faptul că Judecătoria Sector 1 Bucureşti şi Judecătoria Sector 6 Bucureşti au exprimat avize nefavorabile cu privire la cererea recurentei de numire în funcţia de judecător.
Raportat la argumentele astfel expuse, Înalta Curte, având în vedere şi conţinutul textelor de lege incidente în cauză, respectiv dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 coroborate cu prevederile art. 3 din Regulament reţine că în cazul recurentei, intimatul C.S.M. a examinat în mod efectiv şi concret toate criteriile obiective rezultate din motivarea cererii de transfer formulată, pretinsa analiză superficială a acestor criterii la care face referire recurenta, neverificându-se în cauză.
Înalta Curte reţine de asemenea că reprezintă atributul exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii luarea măsurilor care se impun pentru ocuparea posturilor vacante raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, stabilitatea în sistem, atâta timp cât raţiunea pentru care cererea recurentei a fost respinsă reiese în mod clar din motivarea hotărârii atacate, fiind menţionate criteriile avute în vedere la adoptarea acesteia.
Drept urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de R.C. împotriva Hotărârii nr. 869 din 8 octombrie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7311/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 7338/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
