ICCJ. Decizia nr. 7352/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 7352/2013

Dosar nr. 3074/2/2011

Şedinţa publică de la 20 noiembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 30 martie 2011, reclamanta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Municipiului Bucureşti, anularea încheierii nr. II/2 din data de 15 februarie 2011 emise de Curtea de Conturi a României - Departamentul II, anularea deciziei nr. 73 din 17 august 2010 emise de Camera de Conturi a Municipiului Bucureşti şi anularea procesului-verbal de constatare din 22 iunie 2010 emis de Camera de Conturi a Municipiului Bucureşti.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în perioada 11 mai 2010 - 22 iunie 2010, Camera de Conturi a Municipiului Bucureşti a efectuat un audit financiar asupra controlului de execuţie pe anul 2009, întocmindu-se procesul-verbal din 2010, pe baza căruia a fost emisă decizia nr. 73 din 17 august 2010 prin care s-a dispus luarea de măsuri pentru cuantificarea prejudiciului adus statului şi recuperarea integrală a acestuia.

Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie, respinsă prin încheierea nr. II/2 din 15 februarie 2011 a Curţii de Conturi a României.

Apreciază reclamanta că, pe de o parte, încheierea este nulă pentru lipsa temeiului de drept în baza căruia a fost emisă, şi, pe de altă parte, în mod eronat pârâtele au constatat efectuarea unor plăţi din alocaţii bugetare pentru cheltuieli care nu ar fi fost strict legate de activitatea instituţiei fără respectarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 5002002.

Pârâta Curtea de Conturi a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 631 din 31 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că încheierea contestată cuprinde temeiul de drept care a fundamentat emiterea sa, iar suma la care a fost obligată autoritatea publică emitentă nu reprezintă remuneraţia aferentă unei activităţi desfăşurate în folosul şi în legătură cu activitatea acesteia, ci o despăgubire stabilită ca urmare a emiterii unui act administrativ declarat nelegal. Astfel, suma nu poate fi suportată din fondurile alocate reclamantei cu titlu de cheltuieli de personal.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, reclamanta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a declarat recurs, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii, invocând art. 299 alin. (1), art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, examinând, cu prioritate, motivul de ordine publică invocat, din oficiu, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., reţine incidenţa în cauză a art. 304 pct. 3 C. proc. civ., sentinţa atacată fiind pronunţată cu încălcarea competenţei materiale a primei instanţe.

III.1. Argumentele corespunzătoare motivului de ordine publică

Obiectul acţiunii deduse judecăţii îl constituie anularea deciziei nr. 73 din 17 august 2010 emise de Camera de Conturi a Municipiului Bucureşti şi a încheierii nr. II/2 din 15 februarie 2011 emise de Curtea de Conturi a României.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi cu dispoziţiile menţionate, se impune a se stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.

Din aceste dispoziţiile legale, rezultă că actul administrativ care produce efecte juridice, ce este supus obligaţiei executării, este decizia structurii Curţii de Conturi, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Într-adevăr, regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se, la art. 227, că, împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.

Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului .

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 631 din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7352/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs