ICCJ. Decizia nr. 7347/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7347/2013
Dosar nr. 506/45/2012
Şedinţa publică de la 20 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 23 mai 2012, reclamanţii C.F., I.M. şi B.G. au solicitat obligarea pârâtei Universitatea S.H. la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului de diplomă, şi obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului ca, în termen de 30 de zile de la pronunţarea sentinţei, să aprobe tipărirea formularului tipizat, constând în diploma de licenţă şi suplimentul de diplomă.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că în perioada 2006-2009 au urmat cursurile Universităţii S.H. - Facultatea de Drept şi Administraţie Publică din Bucureşti, învăţământ la distanţă şi, în condiţiile în care Ministerul Educaţiei nu a reclamant nereguli în procesul de organizare a admiterii la această facultate, universitatea este obligată să recunoască valabilitatea susţinerii examenului de licenţă şi să ia măsuri pentru eliberarea diplomelor.
Pârâtul Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Pârâta Universitatea S.H. a depus întâmpinare, solicitând a se constata că şi-a îndeplinit obligaţiile legale faţă de reclamantă. Prin întâmpinare, a formulat şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 346 din 01 noiembrie 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a obligat pârâta Universitatea S.H. să elibereze reclamanţilor diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă şi a obligat pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, tipărirea formularului tipizat.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că dreptul reclamanţilor de a li se elibera diploma de licenţă nu poate fi afectat, şi cu atât mai puţin suprimat, în fapt şi în drept, de divergenţele ce au apărut între universitate şi minister, atâta vreme cât Ministerul Educaţiei sau Agenţia Română de Asigurarea Calităţii în Învăţământului Superior nu au demarat şi nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că universitatea a acţionat în afara cadrului legal.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a formulat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale (fost Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului) solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate, invocând art. 304 pct. 4 şi pct. 9 C. proc. civ.
A motivat recurentul că instanţa de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învăţământului superior şi nu a ţinut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituţia de învăţământ superior cu aprobarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Intimata-pârâtă Universitatea S.H. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică.
Şi intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Înalta Curte, examinând, cu prioritate, motivul de ordine publică invocat, din oficiu, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., reţine incidenţa în cauză a art. 304 pct. 3 C. proc. civ., sentinţa atacată fiind pronunţată cu încălcarea competenţei materiale a primei instanţe.
1. Argumentele corespunzătoare motivului de ordine publică
Obiectul prezentului litigiu îl constituie obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă, ca urmare a studiilor universitare efectuate de către reclamantă.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea cauzei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.
Prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea S.H. din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, stabilindu-se astfel că este o persoană juridică asimilată unei autorităţi publice, competentă să presteze un serviciu public.
Instanţa de control judiciar constată că universitatea este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia „ sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică”.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ pe acelaşi palier cu Ministerul Educaţiei Naţionale, neavând aceleaşi competenţe şi responsabilităţi ca instituţie publică, responsabilă de fundamentarea şi aplicarea strategiei globale a învăţământului.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
Prin urmare, aceste universităţi nu îndeplinesc cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificate drept organe ale autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru instituţia în cauză şi astfel nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
Înalta Curte apreciază că Universitatea S.H. nu este instituţie publică centrală ale cărei acte administrative, tipice sau asimilate, să poată fi contestate, în primă instanţă la curtea de apel, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
Având în vedere cele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte, Universitatea S.H., competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
Sub aspectul competenţei materiale de soluţionare a cauzei, este irelevantă împrejurarea că a fost chemat în judecată Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, care este o autoritate publică centrală, observându-se dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., conform cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală, finalitatea acţiunii reprezentând-o realizarea obligaţiei asumate de către pârâta Universitatea S.H. privind eliberarea diplomelor de licenţă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva sentinţei nr. 346 din 01 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7345/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7348/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
