ICCJ. Decizia nr. 7353/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7353/2013
Dosar nr. 762/33/2012
Şedinţa publică de la 20 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 05 iunie 2012, reclamanta M.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 31595 din data de 05 aprilie 2012 emise de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 şi obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de lege.
Susţine reclamanta, în motivarea acţiunii, că a depus toate documentele necesare care dovedeau că se încadrează în dispoziţiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 republicată, în sensul că a fost refugiată din localitatea de domiciliu într-o altă localitate neocupată de trupele străine, iar durata refugiului a fost în perioada 06 septembrie 1940 şi 06 martie 1945.
2. Apărările pârâtei şi procedura derulată în faţa instanţei de fond
Pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii. Arată că reclamanta a depus declaraţiile notariale a doi martori, T.T., refugiat pe traseul Răchiţele - Sacuieu, şi C.A., refugiat pe traseul Răchiţele - Smida, în vreme ce în prezentul dosar refugiul ar fi fost pe traseul Doda Pilii - Poiana Horea, Belis, fără explicaţii care să lege situaţiile celor trei.
3. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 607 din 25 septembrie 2012, Curtea de Apel Cluj a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
A reţinut instanţa, în esenţă, că reclamanta nu şi-a probat susţinerile din cererea introductivă, probatoriul depus la dosar neconfirmând îndeplinirea condiţiilor instituite de legiuitor pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, respectiv faptul că reclamanta, cetăţean român, ar fi fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuţiilor etnice la care a fost supusă de unul din regimurile instaurate în intervalul 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945.
4. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, reclamanta M.V. a formulat recurs, întemeiat pe art. 3041 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Arată recurenta, la un prim motiv de recurs, că instanţa fondului a soluţionat pricina prin încălcarea dreptului la apărare, drept constituţional, recunoscut şi de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, în lipsa apărătorului său, care avea mandat la dosar şi care fusese prezent la termenul anterior. De asemenea, deşi a formulat cerere de repunere pe rol, aceasta a fost ignorată.
Astfel, instanţa a încălcat şi dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care consacră principiul rolului activ al judecătorului, care trebuie să ia toate menţiunile care se impun în vederea administrării tuturor mijloacelor legale de probă în vederea aflării adevărului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Înalta Curte, analizând motivele de recurs, în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Nu poate fi primită susţinerea recurentei, că instanţa a soluţionat pricina prin încălcarea dreptului la apărare, în lipsa apărătorului său. Conform art. 129 C. proc. civ., părţile au îndatorirea să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului.
Apărătorul reclamantei, prezent la şedinţa anterioară, avea cunoştinţă de termenul de judecată şi de ora începerii şedinţei, astfel că, potrivit art. 104 alin. (12) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, ar fi putut solicita lăsarea cauzei mai la urmă.
De altfel, în practicaua hotărârii recurate, s-a consemnat faptul că pricina a fost strigată de două ori, la ambele strigări constatându-se lipsa părţilor. De asemenea, se constată că cererea de repunere pe rol a fost primită de judecătorul fondului „după deliberare”.
Înalta Curtea nu poate reţine nici al doilea motiv de recurs invocat, referitor la încălcarea rolului activ al judecătorului şi la neadministrarea tuturor probelor solicitate.
Prin acţiune, reclamanta a solicitat, în probaţiune, obligarea pârâtei să depună dosarul administrativ şi încuviinţarea probei testimoniale, cu martorii C.A. şi T.T.
Instanţa a dispus citarea pârâtei cu menţiunea de a depune întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii hotărârii contestate şi acte utile soluţionării cauzei. La dosar au fost depuse actele solicitate de reclamantă, printre care şi declaraţiile martorilor C.A. şi T.T., autentificate de B.N.P. M.M.D.
Conform art. 132 C. proc. civ., „La prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum şi pentru a propune noi dovezi”. Pricina a fost soluţionată la al doilea termen de judecată, termen la care părţile, legal citate, puteau pune concluzii.
Astfel, în mod legal, instanţa fondului a soluţionat cauza pe baza probelor depuse la dosar, chiar în lipsa părţilor, făcând o corectă şi temeinică interpretare a acestora.
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.
În mod corect, prima instanţă a constatat că reclamanta nu a făcut dovada că îndeplineşte condiţiile de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Aspectele ce reies din declaraţiile martorilor sunt generice şi sumare, neputând oferi mai multe detalii referitoare la împrejurările care au determinat refugiul recurentei şi a familiei sale, cât şi perioada de refugiu. Simpla mutare a recurentei, dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuţii etnice.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.V. împotriva sentinţei civile nr. 607 din 25 septembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7352/2013. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 7354/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
