ICCJ. Decizia nr. 7349/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7349/2013
Dosar nr. 658/35/2011
Şedinţa publică de la 20 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 decembrie 2011, reclamanta SC B.T.I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Satu Mare, anularea deciziei nr. 126582 din 22 noiembrie 2011 privind modul de soluţionare a contestaţiei din 18 octombrie 2011 formulate împotriva raportului de inspecţie fiscală din 06 octombrie 2011, a procesului-verbal din 06 octombrie 2011 şi a deciziei de impunere din 06 octombrie 2011 şi obligarea pârâtului să soluţioneze pe fond contestaţia reclamantei din 18 octombrie 2011.
În motivarea acţiunii, arată reclamanta că, prin raportul de inspecţie fiscală din 06 octombrie 2011, procesul-verbal din 06 octombrie 2011 şi prin decizia de impunere din 06 octombrie 2011, în urma controlului fiscal efectuat de pârâtă, s-a stabilit in sarcina sa sume de plată suplimentare in valoare totală de 720.982 RON. Împotriva acestor acte a formulat contestaţia din 18 octombrie 2011, care a fost soluţionată de pârâtă prin decizia nr. 126582 din 22 noiembrie 2011, în sensul suspendării soluţionării contestaţiei.
Susţine reclamanta că sumele suplimentare de plată nu ţin seama de actele justificative din evidenţele contabile ale societăţii şi nu sunt în concordanţă cu dispoziţiile C. fisc. şi ale C. proc. fisc. Prin interpretarea distorsionată a legislaţiei fiscale, inspectorii fiscali au transferat în sarcina sa obligaţiile fiscale ale partenerilor de afaceri sau ale unor terţe persoane.
Potrivit dispoziţiilor art. 214 alin. (1) C. proc. fisc., organul competent de soluţionare a contestaţiei poate suspenda prin decizie motivată soluţionarea cauzei şi nu este obligată să facă acest lucru. Cu toate acestea, în speţă, nu există o motivare a organului care a soluţionat contestaţia. Din cuprinsul deciziei nr. 126582 din 22 noiembrie 2011 nu rezultă ce infracţiuni s-ar fi săvârşit şi de către ce persoane ar fi fost acestea săvârşite. De asemenea, nu rezultă ce fapte i se impută şi nici de ce actele prezentate de aceasta nu au fost luate în considerare cu ocazia efectuării controlului şi a soluţionării contestaţiei.
Apreciază reclamanta că suspendarea soluţionării contestaţiei sale încalcă principiul celerităţii soluţionării cererilor. De asemenea, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 2 alin. (3) C. proc. fisc., care prevăd că unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile C. proc. civ., şi, întrucât art. 214 alin. (1) C. proc. fisc. nu detaliază condiţiile în care poate fi suspendată soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale, dispoziţiile acestuia trebuie completate cu cele ale art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. referitoare la suspendare, care prevăd că soluţionarea cauzei poate fi suspendată când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.
Din moment ce, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 244 C. proc. civ., instanţele de judecată nu pot suspenda litigiile civile decât dacă s-a dispus începerea urmăririi penale, organul de soluţionare a contestaţiilor din cadrul M.F.P. - A.N.A.F. nu putea face acest lucru fără să existe o începere a urmăririi penale în cauză.
Astfel, nesoluţionarea pe fond a contestaţiei până la soluţionarea unor sesizări penale în cadrul cărora nu există începută urmărirea penală şi a căror soluţionare poate dura ani de zile, este nelegală.
2. Apărările pârâtei şi procedura derulată în faţa instanţei de fond
Pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Satu Mare a formulat întâmpinare, prin care a susţinut că este legală şi temeinică decizia nr. 126582 din 22 noiembrie 2011 privind modul de soluţionare a contestaţiei reclamantei, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
A arătat că, în urma constatărilor efectuate (societatea a înregistrat în evidenţa contabilă achiziţii de servicii de la diferiţi furnizori ce nu s-a putut dovedi că au fost prestate de aceştia, închirieri de utilaje de la furnizor ce nu deţinea în patrimoniu utilaje, respectiv achiziţii de bunuri de la furnizor ce nu funcţionează la sediul declarat, furnizori pentru care există sesizări penale întocmite cu privire la realitatea operaţiunilor derulate de majoritatea acestora, o parte dintre aceştia se sustrag de la control şi care nu depun declaraţii privind impozitele şi taxele datorate la Bugetul de Stat şi Bugetul Asigurărilor Sociale şi Fondurilor Speciale şi neplata acestor impozite şi taxe pe de o parte, iar, pe de altă parte, deducerea şi declararea TVA-ului de către societatea contestatoare precum şi înregistrarea şi declararea unui impozit pe profit diminuat în urma înregistrării în evidenţa contabilă a unor operaţiuni economice posibil a fi fictive) a înaintat sesizare penală pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 8 şi art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (înregistrată la A.I.F. Satu Mare în 13 octombrie 2011) către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, cu adresa din 17 octombrie 2011.
Întrucât între stabilirea obligaţiilor bugetare constatate prin decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală contestate de reclamantă şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă, de care depinde soluţionarea cauzei deduse judecăţii, este posibil ca, prin deducerea TVA de plată în sumă de 423.284 RON, să fie prejudiciat bugetul de stat, să fie diminuat impozitul pe profit cu suma de 143.240 RON.
Având în vedere aceste aspecte şi faţă de principiul consacrat de art. 19 alin. (2) C. proc. pen., „penalul ţine în loc civilul”, a apreciat pârâta că, în mod temeinic şi legal, a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative pentru suma de 720.982 RON până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală.
3. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 128 din 02 aprilie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, în urma constatărilor efectuate, organul de inspecţie fiscală a înaintat sesizare penală, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 8 şi 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea cu adresa din 17 octombrie 2011.
Astfel, în conformitate cu art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, în mod legal şi temeinic pârâta a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei reclamantei, întrucât între stabilirea obligaţiilor bugetare constatate prin decizie de impunere şi raportul de inspecţie fiscală şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă, de care depinde soluţionarea cauzei deduse judecăţii.
A apreciat instanţa de fond că, având în vedere aspectele sesizate de organul fiscal (posibila înregistrare în evidenţa contabilă a societăţii a unor cheltuieli în baza unor facturi reprezentând achiziţii şi prestări servicii emise de diferiţi furnizori, ce nu s-a putut dovedi că au fost prestate de aceştia, închirieri de utilaje de le furnizori care nu deţineau în patrimoniu utilaje, respectiv achiziţii de bunuri de la furnizori ce nu funcţionează la sediul declarat), este posibil ca, prin deducerea TVA de plată în sumă de 423.284 RON, să fie prejudiciat bugetul de stat şi să fie diminuat impozitul pe profit cu suma de 143.240 RON.
În consecinţă, potrivit principiului „penalul ţine în loc civilul”, în funcţie de soluţia pronunţată pe latura penală, procedura administrativă va fi reluată în conformitate cu art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003.
A mai reţinut Curtea de Apel că susţinerea reclamantei, în sensul incidenţei prevederilor art. 244 C. proc. civ., este nejustificată, aceste dispoziţii legale fiind aplicabile doar în cazul pricinilor aflate în stare de judecată, nu şi în cazul soluţionării contestaţiei pe cale administrativă.
4. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, reclamanta SC B.T.I. SRL a formulat recurs, întemeiat pe art. 304 alin. (1) pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.
A motivat recurenta-reclamantă că motivarea instanţei de fond, cu privire la faptul că nu ar fi incidente dispoziţiile art. 244 C. proc. civ., este nelegală, având în vedere că dispoziţiile C. proc. fisc. se completează cu cele ale C. proc. civ. Astfel, în speţă, neexistând începută urmărirea penală faţă de nicio persoană, organul de soluţionare a contestaţiilor nu putea dispune suspendarea contestaţiei sale.
Mai susţine recurenta că motivarea hotărârii de fond se bazează în totalitate pe susţinerile pârâtei D.G.F.P. Satu Mare, fără a fi analizate argumentele invocate în acţiune. Decizia nr. 126582 din 18 octombrie 2011 emisă de pârâtă nu este motivată, invocându-se doar textul art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., însă existenţa sesizării penale este doar o condiţie impusă de lege pentru a se putea suspenda soluţionarea contestaţiei şi nu poate reprezenta o motivare.
Constatările organului de control se bazează pe simple prezumţii, neţinându-se seama de actele justificative din evidenţele contabile ale societăţii.
Prin interpretarea distorsionată a legislaţiei, inspectorii fiscali au transferat obligaţiile fiscale ale partenerilor de afaceri în sarcina sa, însă, din cuprinsul actelor încheiate de autoritatea pârâtă, rezultă că bunurile şi serviciile achiziţionate de la diferite societăţi comerciale există fizic în totalitatea lor, fiind justificate şi cu înscrisuri înregistrate în contabilitate.
Din cuprinsul deciziei nr. 126582/2011 nu rezultă ce infracţiuni s-ar fi săvârşit şi nici persoanele care le-ar fi săvârşit. De asemenea, în urma unei cereri adresate Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare i s-a comunicat că „în urma verificărilor efectuate, nu a fost identificat dosar penal având ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală în care să aveţi calitate procesuală”.
Conchide societatea recurentă că nesoluţionarea pe fond a contestaţiei sale până la soluţionarea unor sesizări penale, în cadrul cărora nu există începută urmărirea penală şi a căror soluţionare poate dura ani de zile, este nelegală şi poate duce chiar la falimentul său.
5. Apărările formulate de intimata-pârâtă
Intimata-pârâtă D.G.F.P. Satu Mare a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, reiterând argumentele prezentate şi în faţa instanţei de fond.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Înalta Curte, analizând motivele de recurs, în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
În urma controlului efectuat la societatea reclamantă, D.G.F.P. Satu Mare a emis decizia de impunere din 06 octombrie 2011, prin care a stabilit în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare de plată în sumă de 720.982 RON.
Împotriva acestei decizii, reclamanta SC B.T.I. SRL a formulat contestaţie, prin decizia nr. 126582 din 22 noiembrie 2011, D.G.F.P. Satu Mare dispunând, în temeiul art. 214 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, suspendarea soluţionării contestaţiei până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală.
Prin sentinţa recurată, decizia organului fiscal a fost menţinută de Curtea de Apel Oradea, apreciindu-se a fi legală şi temeinică, în raport de starea de fapt expusă de organul de inspecţie fiscală.
Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., „(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.”
Înalta Curte reţine că acest articol instituie o posibilitate, şi nu o obligaţie pentru organul de soluţionare a contestaţiei, iar, pentru a se dispune o asemenea măsură, trebuie (i) să existe indiciile săvârşirii unei infracţiuni şi (ii) infracţiunea să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă.
În speţă, nu este, însă, îndeplinită niciuna dintre aceste condiţii.
În decizia prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei reclamantei, nu se indică despre ce infracţiune este vorba şi nici persoana care ar fi săvârşit elementul material al posibilei infracţiuni. Organul de inspecţie fiscală face referire la alte societăţi comerciale, cu care reclamanta ar fi intrat în relaţii contractuale.
De asemenea, Înalta Curte constată că, urmare a cererilor recurentei adresate Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, prin adresa din 26 aprilie 2012, s-a comunicat faptul că, „în urma verificărilor efectuate în evidenţele Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, nu a fost identificat dosar penal având ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală în care să aveţi calitate procesuală” şi, respectiv, prin adresa din 15 mai 2012, că „la data de 08 mai 2012, vă facem cunoscut faptul că în evidenţele Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea nu este înregistrat vreun dosar în care dvs. să aveţi calitatea de învinuit”.
Astfel, deşi, conform susţinerilor intimatei-pârâte D.G.F.P., prin adresa înregistrată în evidenţele sale în 17 octombrie 2011, s-ar fi adresat Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, în evidenţele acestei instituţii nu figura, în data de 08 mai 2012, niciun dosar penal privind-o pe societatea reclamantă.
Nici pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare nu se afla, în aprilie 2012, vreun dosar penal privind-o pe recurentă.
Judecătorul fondului, în motivarea soluţiei de respingere a acţiunii reclamantei, face referire la o adresă, şi nu la un dosar penal. Adresa menţionată anterior, din 17 octombrie 2011, nu poartă niciun număr de înregistrare la Direcţia Naţională Anticorupţie. De asemenea, din adresa respectivă nu rezultă că sesizarea ar viza-o pe reclamantă, făcându-se referire la un dosar penal din anul 2009, privind alte societăţi comerciale - SC K.D. SRL, SC B.D. SRL, SC O.T. SRL, SC S.I.C. SRL, SC K.A. SRL, SC C. SRL, SC V.T. SRL, SC N.M.I. SRL, SC G. SRL.
Referitor la condiţia înrâuririi asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă, organul de soluţionare a contestaţiei are de analizat contestaţia recurentei-reclamante în funcţie de documentaţia avută în vedere de emitentul actelor contestate la data controlului, precum şi de prevederile legale incidente. Împrejurarea că ar exista o lucrare penală în curs de cercetare, cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, nu are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în această procedură administrativă.
În consecinţă, prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentinţa recurată în sensul admiterii acţiunii reclamantei, va anula decizia emisă de intimata-pârâtă şi o va obliga să soluţioneze pe fond contestaţia reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC B.T.I. SRL împotriva sentinţei nr. 128 din 02 aprilie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că admite acţiunea formulată de reclamanta SC B.T.I. SRL.
Anulează decizia nr. 126582 din 22 noiembrie 2011 emisă de pârâta D.G.F.P. Satu Mare.
Obligă intimata-pârâtă să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de reclamantă împotriva raportului de inspecţie fiscală din 06 octombrie 2011, procesului-verbal din 06 octombrie 2011 şi împotriva deciziei de impunere din 06 octombrie 2011 încheiate de D.G.F.P. Satu Mare cu privire la obligaţii fiscale în sumă de 720.982 RON.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7348/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 7352/2013. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
