ICCJ. Decizia nr. 7509/2013. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7509/2013
Dosar nr. 4254/2/2011
Şedinţa publică de la 29 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 5566 din 5 octombrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâta T.A. şi chemaţii în garanţie Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Apărării Naţionale, Serviciul Român de Informaţii, a constatat calitatea de lucrător al Securităţii în sarcina intimatei T.A., a respins excepţia de nelegalitate a notei de constatare, ca nefondată, a trimis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008 la Curtea Constituţională spre soluţionare şi a respins cererile de chemare în garanţie, ca inadmisibile.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a precizat şi menţionat texte de lege incidente pricinii.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, recurenta-pârâtă T.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, admiţându-se o acţiune inadmisibilă.
Având în vedere dispoziţiile art. 11 şi 20 din Constituţia României, ale art. 7, 14 şi 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (în continuare, Convenţie) solicită să se constate neconvenţionalitatea dispoziţiilor legale pe care îşi întemeiază acţiunea reclamantul şi, în consecinţă, să se respingă acţiunea, ca neîntemeiată.
Informaţiile culese prin mijloacele şi metodele specifice de muncă, incriminate de reclamant, nu ajungeau la cunoştinţa persoanelor în cauză, astfel încât nu se poate vorbi despre o ingerinţă disproporţionată, încălcare, îngrădire, restrângere a drepturilor omului ori despre teroarea amintită de legiuitorul O.U.G. nr. 24/2008.
Recurenta mai susţine că nu se poate discuta despre încălcarea drepturilor omului în abstract, ci doar în concret, prin raportare la individ, la personalitatea şi subiectivitatea acestuia.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa de fond a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În cauză, este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.
Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
Deoarece Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.
Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
Respectarea acestei cerinţe, a motivării actului jurisdicţional aflat în calea extraordinară de atac a recursului, s-a analizat în raport de motivele prezentate în acţiunea dedusă judecăţii şi de argumentele aduse în apărare de partea adversă.
În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că, hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece prima instanţă nu a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale cu privire la temeinicia acţiunii reclamantului.
De fapt, instanţa de fond nu a verificat dacă sunt îndeplinite în concret condiţiile prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008.
Mai precis, instanţa nu a analizat situaţia factuală existentă în speţă, în raport cu probele cauzei.
Procedând astfel, instanţa de fond nu a realizat o cercetare a fondului cauzei, motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta T.A. împotriva Sentinţei civile nr. 5566 din 5 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7506/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 7511/2013. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
