ICCJ. Decizia nr. 7505/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7505/2013
Dosar nr. 929/64/2011
Şedinţa publică de la 29 noiembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta S.C. S.S. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, anularea Deciziei nr. 256 din 14 iulie 2011, emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi desfiinţarea Deciziei de impunere nr. 266 din 28 februarie 2011.
Prin Sentinţa civilă nr. 113 din 28 mai 2012 Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. S.S. S.R.L. Braşov - prin Lichidator Judiciar I.C.I., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi, în consecinţă, a admis excepţia prescripţiei extinctive a dreptului organelor fiscale de-a stabili în sarcina reclamantei obligaţii fiscale aferente perioadei 1 octombrie 1999 - 30 aprilie 2004, a anulat Decizia nr. 256 din 14 iulie 2011 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Decizia de impunere nr. 266 din 28 februarie 2011 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 180 din 28 februarie 2011, acte administrativ fiscale emise de organul de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Braşov.
Împotriva sentinţei instanţei de fond pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
I. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, susţine nelegalitatea că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Intimata-reclamantă a solicitat anularea Deciziei nr. 256 din 14 iulie 2011, a Deciziei de impunere nr. 266 din 28 februarie 2011 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 180 din 28 februarie 2011, acte administrativ fiscale emise de Direcţia Generala a Finanţelor Publice Braşov.Instanţa de fond a reţinut că Decizia nr. 256 din 14 iulie 2011, a fost emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, deşi din antetul deciziei contestate reiese foarte clar ca aceasta a fost emisă de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Braşov, iar din cuprinsul deciziei rezultă că Biroul de soluţionare a contestaţiilor din cadrul DGFP a judeţului Braşov a soluţionat contestaţia formulată de către intimata-reclamantă.
Decizia nr. 256 din 14 iulie 2011, a fost emisă de Biroul de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul DGFP a judeţului Braşov, şi nu cum, în mod greşit, a reţinut instanţa de fond că a fost emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF.
În considerarea argumentelor expuse, solicită să se constate lipsa calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi să se respingă cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
II. Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin motivele de recurs, arată că hotărârea pronunţata în cauză este mai mult decât criticabilă, este de neacceptat, deoarece instanţa nu a luat în considerare apărările, susţinerile şi înscrisurile depuse de la dosarul cauzei.
Instanţa nu numai că a făcut confuzii enorme cu privire la părţile în cauză, dar nu a reţinut corect nici obiectul acestei pricini.
Recurenta susţine că a solicitat instanţei printr-o cerere să-i pună în vedere reclamantei să-şi precizeze cadrul procesual al pricinii având în vedere obiectul acţiunii, precum şi actele administrative pe care le contestă, a depus întâmpinare în care a formulat apărări şi a depus înscrisuri în susţinere.
Astfel, deşi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat excepţia de ordine publică privind lipsa calităţii procesuale pasive,instanţa de fond a trecut cu multă uşurinţă peste toate aceste apărări, nu a luat în considerare nimic din cele formulate de către pârâte prin întâmpinări şi nici nu s-a pronunţat cu privire la excepţia invocată.
Se mai susţine că excepţia prescripţiei invocată de către reclamantă şi admisă în mod greşit de către instanţa de judecată este neîntemeiată.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa de fond a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În cauză, este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.
Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
Deoarece Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.
Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
Respectarea acestei cerinţe, a motivării actului jurisdicţional aflat în calea extraordinară de atac a recursului, s-a analizat în raport de motivele prezentate în acţiunea dedusă judecăţii şi de argumentele aduse în apărare de partea adversă.
În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece prima instanţă nu a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, cu privire la nelegalitatea şi netemeinicia deciziei contestate.
Mai precis, instanţa de fond a preluat în considerentele hotărârii recurate, cererea de chemare în judecată, în integralitatea ei.
Procedând astfel, instanţa de fond nu a realizat o cercetare a fondului cauzei, motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov împotriva Sentinţei nr. 113/F/2012 din 28 mai 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7503/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 7506/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
