ICCJ. Decizia nr. 7511/2013. Contencios. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7511/2013
Dosar nr. 759/33/2012
Şedinţa publică de la 29 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta S.C. M.D. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş - Activitatea de Inspecţie Fiscală a solicitat obligarea pârâtelor la plata către reclamantă a dobânzii cuvenite pentru sumele restituite în baza deconturilor negative de TVA aferente lunilor martie 2009 şi august 2008, cu depăşirea termenului legal, dobândă în cuantum total de 1.108.950 RON, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtele au depus la dosarul cauzei întâmpinări, prin care au solicitat respingerea cererii, susţinând, în esenţă, că depăşirea termenului de soluţionare a cererilor de rambursare nu le este imputabil, acestea neputând fi soluţionate decât în urma unei inspecţii fiscale anticipate.
De asemenea, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, derivând din împrejurarea că reclamanta nu a înţeles să urmeze calea administrativă specială prin intermediul căreia avea posibilitatea de a contesta refuzul, apreciat nejustificat, de a i se soluţiona cererea de acordare a dobânzilor.
Prin Sentinţa civilă nr. 645 din 5 octombrie 2012 Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. M.D. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş - Activitatea de Inspecţie Fiscală, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că din moment ce toate actele emise în cadrul acestei proceduri, prin care se soluţionează favorabil cererea de acordare a dobânzilor, sunt calificate ca reprezentând acte administrative-fiscale, deci reclamanta se găseşte în ipoteza prevăzută de art. 205 alin. (2) teza finală din O.G. nr. 92/2003, în sensul în care invocă vătămarea care i s-a produs, urmare a inexistenţei unui act administrativ fiscal, care să fi fost emis ca răspuns la cererea de acordare a dobânzilor.
Or, în prezenta cauză, reclamanta nu a înţeles să formuleze contestaţie împotriva pretinsului refuz nejustificat de soluţionare a cererii de acordare a dobânzilor, adresându-se direct instanţei de contencios administrativ.
În atare condiţii, acţiunea ce formează obiectul prezentei cauze este inadmisibila atâta vreme cât reclamanta nu a formulat contestaţia administrativă la care era îndreptăţită, soluţia pronunţată într-o astfel de procedură fiind singura care poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ, conform prevederilor art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta S.C. "M.D." S.R.L. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului recurenta se arată că instanţa de fond nu a indicat care este organul concret căruia trebuia să se adreseze cu contestaţia la refuzul nejustificat de soluţionare a cererii, astfel încât această procedură să se poată aplica efectiv în situaţia de fapt dedusă judecăţii.
Se susţine, pe de o parte că nu era necesară formularea contestaţiei administrative la refuzul nejustificat de soluţionare a cererii, iar pe de altă parte, chiar dacă prin absurd o astfel de procedură ar fi aplicabilă, aceasta nu putea fi exercitată în mod obiectiv, singura posibilitate concretă de exercitare a dreptului la dobânda legală fiind formularea unei acţiuni în contencios administrativ.
Aşadar, procedura instituită de către OMFP nr. 1899/2004 este o procedură distinctă procedurii de drept comun, iar depunerea cererii reprezintă în realitate procedura prealabilă obligatorie care trebuie parcursă în vederea sesizării ulterioare a instanţei de contencios administrativ.
Recurenta consideră ca fiind pe deplin justificată sesizarea instanţei de contencios administrativ cu acţiunea ce face obiectul prezentului dosar, dat fiind faptul că acesta era singurul demers legal la care putea apela în această situaţie.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Prin acţiunea formulată, reclamanta a solicitat plata dobânzii cuvenite pentru sumele restituite cu depăşirea termenului legal.
Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea, ca inadmisibilă.
În cauza de faţă, procedura de soluţionare a cererilor de acordare a dobânzilor, aşa cum chiar pârâta arată în cuprinsul întâmpinării formulate, este reglementată de OMFP nr. 1899/2004. De asemenea, pârâta arată în mod expres faptul că reclamanta a parcurs această procedură specială, în sensul formulării unei cereri în baza acestor prevederi.
În lumina Ordinului anterior menţionat, se instituie o procedură specială care trebuie urmată în vederea obţinerii restituirii efective a dobânzilor.
Încă de la început trebuie menţionat faptul că acest ordin nu reglementează situaţiile în care aceste dobânzi sunt într-adevăr datorate în favoarea contribuabilului, ci reglementează doar o procedură specială aplicabilă în vederea restituirii efective a acestora.
Cu alte cuvinte, în domeniul acordării de dobânzi în favoarea contribuabilului, îşi regăsesc aplicabilitatea două acte normative: C. proc. fisc., prin art. 124, în ceea ce priveşte dreptul material, şi OMFP nr. 1899/2004, în ceea ce priveşte normele procedurale aplicabile.
Potrivit prevederilor OMFP nr. 1899/2004, plata dobânzii cuvenite contribuabilului se face în baza cererii exprese depuse de acesta la organul fiscal competent, cu indicarea elementelor care trebuie să le conţină această cerere.
Organul fiscal căruia i se adresează aceasta cerere nu va proceda la vreo apreciere asupra faptului că aceste sume sunt sau nu justificate, ci va aprecia direct asupra necesitaţii executării obligaţiei care îi revine de drept, în baza normelor materiale prevăzute de C. proc. fisc. şi va analiza dacă cererea de restituire sau rambursare a fost sau nu soluţionata în termenul legal, acesta reprezentând singurul aspect asupra căruia organul fiscal este ţinut în acest caz să se pronunţe.
Deci, normele prevăzute de OMFP nr. 1899/2004, aşa cum arată şi instanţa de fond în sentinţa recurată, au caracter derogatoriu de la dreptul comun instituit de C. proc. fisc. iar depunerea cererii de plată a dobânzilor echivalează cu parcurgerea procedurii prealabile, nefiind necesară formularea unei contestaţii împotriva refuzului nejustificat de soluţionare a cererii.
Potrivit art. 117 C. proc. fisc.:
alin. (1) - Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
lit. d) - cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
alin. (6) - Dacă debitorul înregistrează obligaţii fiscale restante, sumele prevăzute la alin. (1) şi (2) se vor restitui numai după efectuarea compensării potrivit prezentului cod.
alin. (9) - Procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se aprobă prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
Art. 124 alin. (1) - Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Alin. (2) - Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) şi se suportă din acelaşi buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Art. 122 alin. (1) - În cazul creanţelor fiscale stinse prin compensare, majorările de întârziere, (dobânzile) se datorează până la data stingerii inclusiv, astfel:
lit. c) - pentru compensările efectuate a urmare a unei cereri de restituire sau de rambursare a sumei cuvenite debitorului, data stingerii este data depunerii cererii de rambursare sau de restituire.
Potrivit OMFP nr. 1899/2004:
Cap. I pct. 1 - Sumele care se restituie contribuabililor sunt cele prevăzute la art. 112 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată (art. 117 ulterior).
Pct. 2 - Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii şi înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competenţa de administrare a creanţelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din O.G. nr. 92/2003, republicată, denumit în continuare organul fiscal competent.
Cap.II pct. 2 - Dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut la pct. 1 sau a celui prevăzut la Cap. I pct. 4 alin. (3), după caz, până în ziua înregistrării, inclusiv, a operaţiunii de compensare şi/sau a operaţiunii de restituire ori rambursare a eventualelor diferenţe rămase după efectuarea compensării, în conturile bugetare corespunzătoare, cu excepţia impozitului pe venit.
Pct. 3 - Dobânda se calculează de organul fiscal competent numai asupra sumei care a fost aprobată a fi restituită, după efectuarea operaţiunii de compensare, care se înmulţeşte cu numărul de zile determinate conform pct. 2 şi cu nivelul dobânzii prevăzute la art. 115 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, republicată.
Pct. 4 - plata dobânzii cuvenite contribuabilului se va face numai în baza cererii exprese depuse de acesta la organul fiscal competent.
Pct. 9 - Dacă contribuabilul nu are obligaţii fiscale restante şi nu a solicitat compensarea cu obligaţii fiscale viitoare, organul fiscal competent restituie acestuia suma reprezentând dobânda cuvenită.
Având în vedere prevederile legale expuse mai sus se constată că în cazul în care un contribuabil a plătit eronat sume către bugetul de stat, acesta poate cere restituirea sumelor respective.
Aşadar, cererea debitorului este cea care declanşează procedura restituirii de sume plătite eronat la buget de către contribuabil.
Dacă debitorul înregistrează obligaţii fiscale restante sumele se restituie numai după efectuarea compensării (art. 117 alin. (6) C. proc. fisc.).
Pentru situaţia în care compensarea se efectuează ca urmare a unei cereri de restituire sau rambursare a sumei cuvenite debitorului, data stingerii este data depunerii cererii de rambursare sau de restituire (art. 122 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc. forma în vigoare în anul 2009).
Potrivit art. 122 alin. (1) C. proc. fisc., în cazul creanţelor fiscale stinse prin compensare, majorările de întârziere (dobânzile) se datorează până la data stingerii inclusiv.
Legiuitorul a prevăzut în art. 117 alin. (9) C. proc. fisc. că procedura de restituire a sumelor de la buget, se aprobă prin Ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
Prin Ordinul nr. 1899/2004 s-a aprobat procedura de restituire şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite cu depăşirea termenului legal.
Dobânda se plăteşte potrivit art. 124 alin. (1) C. proc. fisc. şi Cap. II pct. 4 din Ordinul nr. 1899/2004, la cererea contribuabilului, constituind un drept al acestuia de a cere dobânda.
Potrivit art. 122 alin. (1) C. proc. fisc., dobânzile se datorează până la data stingerii obligaţiei, inclusiv.
În cadrul procedurii de restituire reglementate în Ordinul nr. 1899/2004, Cap. II pct. 2 se arată că dobânda se datorează până în ziua înregistrării, inclusiv, a operaţiunii de compensare sau restituire.
Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere şi practica judiciară în materie în sensul că o astfel de contestaţie nu este necesară anterior sesizării instanţei de contencios administrativ.
În aceste cazuri nu sunt aplicabile prevederile art. 205 şi următoarele C. proc. fisc., dat fiind faptul că procedura prealabilă în acest caz o constituie depunerea cererii de restituire a sumelor. De altfel, fiind vorba despre refuzul organului fiscal de a emite un act, în acest caz în mod cert nu este necesară o nouă cerere pentru că autoritatea publică nu a emis un act pe care să îl poată eventual revoca. Practic, refuzul de a emite actul, de a soluţiona cererea, se circumscrie sferei controlului instanţei de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiţie care ar putea fi îngrădit nejustificat prin impunerea unei proceduri prealabile împovărătoare.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a respins acţiunea ca inadmisibilă pentru lipsa contestaţiei administrative, motiv pentru care va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Soluţionând cauza pe o excepţie, instanţa de fond nu s-a pronunţat pe fondul cauzei.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează a analiza situaţia factuală existentă în cauză, în raport de probele ce vor fi administrate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. "M.D." S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 645 din 5 octombrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7509/2013. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 7512/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
