ICCJ. Decizia nr. 7638/2013. Contencios. Anulare hotarare emisa Comisia de Supraveghere a Asigurărilor(L32/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7638/2013
Dosar nr. 5211/2/2011
Şedinţa publică de la 6 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul J.A. a contestat Decizia nr. 308 din 02 mai 2011, emisă de pârâta C.S.A., solicitând revocarea sancţiunii amenzii în cuantum de 50.000 lei aplicată nelegal sau înlocuirea acesteia cu avertismentul scris, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru aplicarea sancţiunii amenzii.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la sediul societăţii C. România a avut loc, în perioada 01 noiembrie 2010 - 30 noiembrie 2010, un control periodic, în conformitate cu prevederile art. 381 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, ce a avut ca obiect verificarea activităţii societăţii, potrivit tematicii aprobate la data de 02 decembrie 2009 de către Consiliul C.S.A.
Prin procesul-verbal întocmit la data de 20 decembrie 2010, C.S.A. a evidenţiat aspectele constatate în urma controlului şi a sugerat măsuri de remediere.
Reclamantul a arătat că în acest proces-verbal se menţionează că neregulile constatate nu prezintă un grad de risc ridicat si, mai ales, sunt constatate aspecte ce pot fi cu uşurinţa explicate, corectate si remediate de către societate.
Reclamantul a susţinut că societatea a transmis către C.S.A. un răspuns referitor la aspectele constatate, în cadrul căruia au fost aduse anumite clarificări şi informaţii suplimentare referitoare la aspectele reţinute, fiind depuse în acest sens şi documente relevante.
Reclamantul a mai arătat că în aplicarea sancţiunii pârâta nu a ţinut seama de elementele circumstanţiale personale si reale ale săvârşirii faptelor si nici de riscul lor scăzut de gravitate.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că la emiterea deciziei contestate au fost avute în vedere atât prevederile Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cât şi Normele privind gradualizarea măsurilor sancţionatorii puse în aplicare prin Ordinul nr. 113118/2006.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2174 din 27 martie 2012, a admis acţiunea formulată de reclamantul J.A., a anulat Decizia nr. 308 din 2 mai 2011 emisă de C.S.A. şi a exonerat pe reclamant de sancţiunea aplicată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a constatat că prin decizia atacată au fost reţinute în sarcina reclamantului nouă contravenţii.
Instanţa de fond a reţinut că, potrivit alin. (7) al art. 39 din Legea nr. 32/2000, în cazul în care se constată săvârşirea a două sau mai multe contravenţii se aplică amenda prevăzută pentru contravenţia cea mai gravă, iar potrivit art. 10 din Normele pentru gradualizarea măsurilor sancţionatorii, aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 113118/2006, contravenţiilor prevăzute la art. 39 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, le sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în măsura în care Legea nr. 32/2000 nu prevede altfel.
De asemenea, instanţa de fond a făcut o analiză comparativă a prevederilor art. 39 alin. (7) din Legea nr. 32/2000 şi art. 10 din O.G. nr. 2/2001, rezultând că ordonanţa prevede cumulul sancţiunilor, iar legea prevede aplicarea sancţiunii stabilite pentru contravenţia cea mai gravă.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că pentru a se stabili amenda prevăzută pentru contravenţia cea mai gravă, potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (7) din Legea nr. 32/2000, trebuia ca în cuprinsul deciziei de sancţionare, să se stabilească o amendă pentru fiecare faptă, al cărei cuantum trebuia să fie dozat conform criteriilor prevăzute în art. 2 din Norme. Numai în acest mod, a conchis curtea de apel, se putea stabili care dintre cele nouă contravenţii este mai gravă. Neprocedând astfel, comisia de emis un act administrativ afectat de nulitate.
3. Recursul declarat de C.S.A.
Împotriva sentinţei primei instanţe a formulat recurs în termenul legal pârâta C.S.A., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că au fost greşit reţinute prevederile art. 10 din Normele emise în aplicarea art. 39 alin. (11) din Legea nr. 32/2000, deşi acestea erau abrogate tacit ca urmare a intervenirii art. 1 pct. 36 din O.U.G. nr. 117/2007, astfel cum a fost modificat prin art. unic, pct. 2 din Legea nr. 162/2009 prin care art. 39 alin. (11) a fost abrogat expres.
În aceste condiţii, afirmă recurenta, fiind o lege specială care reglementează răspunderea contravenţională în cazul asigurărilor, în raport de norma generală în domeniul contravenţiilor, reprezentată de O.G. nr. 2/2001, dispoziţiile Legii nr. 32/2000 au caracter derogatoriu şi se aplică cu prioritate, după cum rezultă şi din prevederea cuprinsă în art. 42 alin. (3) din Lege.
Câtă vreme din cuprinsul art. 8 alin. (2) lit. k) şi k)1 din Lege, precum şi al art. 7 din Normele puse în aplicare prin Ordinul nr. 113118/2006 rezultă care sunt elementele obligatorii pe care trebuie să le conţină decizia de sancţionare, recurenta susţine că nu are suport raţionamentul care a condus la admiterea cererii reclamantului.
4. Apărările intimatului J.A.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 27 noiembrie 2013, intimatul J.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând considerentele primei instanţe referitoare la nerespectarea de către autoritatea publică a principiilor şi mecanismului cumulului juridic, astfel cum sunt reglementate în O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit intimatului, deşi principiul cumulului juridic este enunţat în ordonanţa amintită, în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 39 alin. (7) din Legea nr. 32/2000, legea specială derogând numai în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii rezultate, nu însă şi de la regula conform căreia fiecărei contravenţii i se aplică o sancţiune.
O parte semnificativă a întâmpinării cuprinde analiza fondului cauzei, respectiv a faptelor care au atras aplicarea sancţiunii contravenţionale, deşi în cuprinsul sentinţei atacate nu a fost abordată această problematică.
5. Procedura derulată în recurs
Pe parcursul soluţionării cauzei în recurs a intervenit O.U.G. nr. 92/2012 privind înfiinţarea, organizare şi funcţionarea A.S.F., cu modificările şi completările ulterioare, prin preluarea şi reorganizarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor C.N.V.M., Comisiei de S.A.C.S.S.P.P., potrivit art. 25 din acest act normativ, noua entitate juridică substituindu-se C.S.A., în toate litigiile în care comisia este parte.
Prin concluziile scrise formulate la termenul de dezbateri asupra recursului, recurenta A.S.F. şi-a structurat criticile cuprinse în memoriul de recurs, arătând, în esenţă, că legea specială nu prevede obligativitatea stabilirii unei amenzi pentru fiecare dintre faptele imputate contravenientului. De asemenea, a mai arătat că o parte dintre deciziile C.S.A. privind sancţionarea cu amendă a unor persoane semnificative ale societăţilor de asigurare au fost supuse controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, toate soluţiile curţii de apel fiindu-i favorabile, iar în dosarele de fond soluţiile au devenit irevocabile (prin renunţarea la judecata recursului, respectiv prin neexercitarea căii de atac).
Pe lângă hotărârile pronunţate în aceste cauze, recurenta a mai ataşat şi jurisprudenţă cu privire la caracterul derogatoriu al procedurii de constatare şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale reglementate de Legea nr. 32/2000: Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, nr. 4778/2008, nr. 4788/2008 şi sentinţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, nr. 1454/2007.
6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa pronunţată de curtea de apel, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor din întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare.
Intimatul-reclamant J.A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 40 alin. (1) din Legea nr. 32/2000, Decizia nr. 308 din 02 mai 2011 prin care C.S.A. l-a sancţionat cu amendă în cuantum de 50.000 lei.
Din partea expozitivă a deciziei rezultă că în sarcina intimatului, administrator şi persoană semnificativă la societatea de SC A.C.R. SA, s-au reţinut nouă contravenţii, elementele constitutive ale încălcărilor şi încadrarea în drept fiind prezentate punctual de autoritatea administrativă.
Potrivit dispozitivului deciziei, amenda de 50.000 lei a fost aplicată în temeiul art. 39 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
După cum rezultă din economia considerentelor curţii de apel, redate rezumativ la pct. 2 al acestei decizii, motivul de nulitate identificat s-a bazat pe constatarea că nu s-a aplicat câte o sancţiune pentru fiecare contravenţie, după cum dispune art. 10 din O.G. nr. 2/2001. S-a considerat că, în această privinţă, legea specială nu derogă de la legea generală, după distincţiile cuprinse în art. 10 din Normele pentru gradualizarea măsurilor sancţionatorii aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 113118/2006.
Înalta Curte nu împărtăşeşte acest punct de vedere.
Potrivit dispoziţiilor „tranzitorii şi finale” cuprinse în art. 42 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurărilor:
(3) În caz de conflict între dispoziţiile prezentei legi şi prevederile conţinute în alte acte normative se aplică prevederile prezentei legi.
(4) Pentru situaţiile nereglementate în prezenta lege aceasta se completează cu legislaţia comercială, civilă, a investiţiilor străine şi contravenţională, după caz”.
În esenţă, prevederile citate reflectă raportul comun dintre legea generală şi legea specială, în materia contravenţională Legea nr. 32/2000 reprezentând legea specială care reglementează acest tip de răspundere juridică în sfera asigurărilor.
Intenţia legiuitorului de a crea un cadru normativ derogatoriu de la O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor transpare cu evidenţă din faptul abrogării alin. (11) al art. 39 din Lege - prin O.U.G. nr. 117/2007 - care prevedea că tuturor contravenţiilor prevăzute la alin. (2) al aceluiaşi articol „le sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 2/2001”.
La acest punct trebuie reţinut că este justă critica recurentei referitoare la abrogarea implicită a prevederilor art. 10 din Norma privind gradualizarea măsurilor sancţionatorii aprobată prin ordinul C.S.A. nr. 113118/2006, în condiţiile în care acest text nu făcea decât să preia dispoziţiile art. 39 alin. (11) din Lege care au fost abrogate expres.
Rămâne însă de examinat dacă reglementarea specială a contravenţiilor cuprinsă în Legea nr. 32/2000 a lăsat neacoperită situaţia aplicării sancţiunii în ipoteza reţinerii unei multitudini de fapte contravenţionale, pentru că numai atunci s-ar putea recurge, „în completare” la prevederile legii generale cuprinse în art. 10 alin. (1) din ordonanţă, potrivit cărora „dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii sancţiunea se aplică pentru fiecare contravenţie”.
Or, în această privinţă, art. 39 alin. (7) din Legea nr. 32/2000 dispune că „în cazul constatării săvârşirii a două sau mai multe contravenţii, se aplică amenda prevăzută pentru contravenţia cea mai gravă”, iar art. 8 alin. (2) lit. k) şi lit. k)1 din acelaşi act normativ şi art. 2, 4 şi 7 din Norma menţionată anterior stabilesc elementele obligatorii pe care trebuie să le conţină decizia de sancţionare contravenţională.
Cum legea specială reglementează ipoteza analizată şi cum decizia atacată respectă din punct de vedere formal cadrul normativ în vigoare la data emiterii sale, rezultă că motivul de nulitate identificat de prima instanţă nu poate fi primit.
7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 313-314 C. proc. civ., văzând că prima instanţă nu a intrat în „cercetarea fondului” şi că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe „deplin stabilite”, pentru a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie, a admis recursul, şi a casat sentinţa cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 313-314 C. proc. civ., văzând că prima instanţă nu a intrat în „cercetarea fondului” şi că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe „deplin stabilite”, pentru a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie, se va admite recursul, casându-se sentinţa cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.S.F. împotriva sentinţei civile nr. 2174 din 27 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7636/2013. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 7670/2013. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
