ICCJ. Decizia nr. 7640/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7640/2013
Dosar nr. 371/43/2011
Şedinţa publică de la 6 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.T. a chemat în judecată pârâţii Baroul Harghita, prin Consiliul Baroului Harghita şi U.N.B.R., prin C.U.N.B.R., solicitând anularea Deciziei nr. 248 din 3 decembrie 2011 a C.U.N.B.R. şi a Hotărârii nr. 6 din 24 noiembrie 2010 a Consiliului Baroului Harghita; obligarea Baroului Harghita la emiterea unei hotărâri de primire/admitere în profesia de avocat, cu scutire de examen, ca avocat definitiv, precum şi emiterea unei decizii de primire în Barou şi înscrierea acestuia în tabloul avocaţilor definitivi în Baroul Harghita.
În susţinerea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 14 octombrie 2010, s-a adresat Baroului Harghita cu o cerere de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, în temeiul art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 51/1995, motivat de faptul că deţine titlul de doctor în drept.
Cererea reclamantului a fost respinsă prin Hotărârea nr. 6 din 24 octombrie 2010 a Baroului Harghita, iar prin Decizia nr. 248/3 decembrie 2011 a C.U.N.B.R. a fost respinsă contestaţia formulată împotriva acestei hotărârii.
Reclamantul a apreciat că actele administrative contestate au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, în forma aflată în vigoare la data formulării cererii.
Baroul Harghita a formulat întâmpinare prin care invocat, în principal, excepţia tardivităţii acţiunii, în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, şi a inadmisibilităţii acţiunii, având în vedere că a fost atacată în cauză doar Hotărârea nr. 6/2010 a Consiliului Baroului Harghita, fără ca reclamantul să epuizeze calea administrativ - jurisdicţională. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii.
U.N.B.R. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii acţiunii, în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004; excepţia necompetenţei materiale a instanţei, având în vedere că, în raport de capătul de cerere privind anularea Hotărârii nr. 6/2010 a Consiliului Baroului Harghita, competentă să soluţioneze acţiunea este Tribunalul Harghita. Cu privire la fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 92 din 15 mai 2012, a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamantul C.T. şi a anulat Decizia nr. 248 din 23 decembrie 2011 a C.U.N.B.R. şi Hotărârea nr. 6 din 24 noiembrie 2010 a Consiliului Baroului Harghita.
Totodată, a obligat pârâtul Baroul Harghita să emită o hotărâre de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, şi, de asemenea, să emită o decizie de primire în barou, pentru reclamantul C.T.; a dispus înscrierea reclamantului în Tabloul avocaţilor definitivi la Baroul Harghita şi a obligat pârâţii la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 106,60 lei, către reclamant.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţă de fond a reţinut că reclamantul, prin apartenenţa la Baroul B., anterior cererii depuse la Baroul Harghita, nu lezează nici demnitatea şi independenţei profesiei de avocat, nici bunele moravuri, aceasta putând fi, eventual, doar o ocupaţie ce ar putea reprezenta o concurenţă la profesia de avocat, prin îndeplinirea aceloraşi atribuţii.
De asemenea, instanţa de fond a constatat că reclamantul îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, potrivit cărora, la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.
În acest sens, a avut în vedere şi Decizia nr. 2218 din 13 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care a statuat că prin afirmarea principiului nediscriminării, organul de conducere al U.A.R. recunoaşte inexistenţa oricăror restricţii la primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, a reprezentanţilor celorlalte profesii juridice, inclusiv a poliţiştilor ce au o vechime de cel puţin 10 ani în oricare dintre profesiile arătate şi, desigur, experienţă profesională.
2. Recursul pârâtului Baroul Harghita
Sentinţa menţionată a fost atacată cu recurs de Baroul Harghita, care a criticat-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 7,8 şi 9 C. proc. civ.
O primă critică vizează soluţia de respingere a excepţiei tardivităţii acţiunii, dispusă prin încheierea din data de 8 mai 2012, pe care recurentul - pârât a consideră eronată şi motivată succint în raport cu prevederile legale şi cu succesiunea actelor şi operaţiunilor administrative derulate în cauză.
În ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii sub aspectul obligării Baroului Harghita la emiterea hotărârii de primire în profesie cu scutire de examen şi înscrierea în tabloul avocaţilor definitivi, recurentul - pârât a arătat că motivarea soluţiei este străină de natura pricinii, pentru că, în ipoteza în care instanţa consideră nelegală Hotărârea nr. 6/2010, soluţia ce ar fi putut fi dispusă în cauză era anularea actului şi obligarea la continuarea procedurii de primire în profesie, cu respectarea dreptului său de a verifica cunoştinţele reclamantului privind profesia de avocat.
Cu privire la soluţia pronunţată asupra fondului cauzei, recurentul - pârât a arătat că instanţa s-a raportat la dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, cu toate că reclamantul a solicitat primirea în profesie în temeiul art. 16 alin. (2) lit. a), şi a constatat eronat inexistenţa oricăror restricţii la primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, a reprezentanţilor celorlalte profesii juridice, cu toate că problema litigioasă viza aplicarea dispoziţiilor art. 14 lit. b) din Legea nr. 51/1995, privind incompatibilitatea exercitării profesiei de avocat cu ocupaţiile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de avocat sau bunele moravuri.
4. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul - reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând fiecăruia dintre motivele invocate.
Astfel, intimatul - reclamant a arătat că soluţia de respingere a tardivităţii acţiunii este corectă, pentru că în speţă, prin precizarea cererii de chemare în judecată, a fost respectat termenul prevăzut alin art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, iar admisibilitatea acţiunii decurge din interpretarea corectă a prevederilor art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 51/1995, care constituie o excepţie de la regula primirii în profesie pe bază de examen, statuată prin alin. (1), fără a prevedea condiţia ca titularul diplomei de doctor în drept să fie supus verificării asupra cunoştinţelor privind organizarea şi executarea profesiei de avocat.
Referitor la fondul cauzei, intimatul - reclamant a arătat că îndeplineşte toate condiţiile pentru primirea în profesie cu scutire de examen şi că motivarea Curţii de Apel Târgu Mureş, în sensul că apartenenţa anterioară la Baroul B. nu lezează demnitatea profesiei şi nici bunele moravuri, este absolut corectă şi legală, precizând că prin conduita sa, ulterioară părăsirii entităţii B., s-a delimitat de activitatea pe care o desfăşoară aceasta şi a demonstrat respectul faţă de formele „tradiţionale” de exercitare a profesiei.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul - pârât şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama, totodată, de apărările intimatului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept
Intimatul - reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004, Hotărârea nr. 6 din 22 noiembrie 2010, prin care Baroul Harghita i-a respins cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, formulată în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în vigoare la data formulării cererii, şi Decizia nr. 248 din 3 decembrie 2011, prin care U.N.B.R. a respins, ca neîntemeiată, contestaţia împotriva hotărârii Baroului Harghita.
Refuzul rezolvării cererii de primire în profesia de avocat a fost motivat prin faptul că petentul a avut calitatea de membru şi decan al „Baroului B.”, fapt ce lezează profund demnitatea şi independenţa profesiei de avocat, prin discreditarea acesteia, atrăgând incidenţa prevederilor art. 14 lit. b) din Legea nr. 51/1995.
În motivarea hotărârii sale, Consiliul Baroului Harghita a făcut referire la opoziţia formulată de unul dintre membrii săi, în temeiul art. 18 alin (3) din Statutul profesiei de avocat, şi la opinia exprimată de avocatul raportor desemnat în cadrul procedurii de soluţionare a cererii, conform art. 19 - 20 din Statut, în forma în vigoare la data respectivă.
La rândul său, U.N.B.R. a reţinut că apartenenţa la „aripa B.” determină, fără echivoc, incidenţa prevederilor art. 14 lit. b) din Legea nr. 51/1995 (în prezent art. 15 lit. b), care dispun că exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu ocupaţiile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de avocat sau bunele moravuri.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii acţiunii, instanţa de control judiciar constată că soluţia Curţii de apel este legală, pentru că art. 21 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, în forma aplicabilă în cauză, prevedea o cale de contestare administrativă derogatorie de la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, care exclude aplicarea termenelor prevăzute de legea - cadru a materiei contenciosului administrativ, iar intimatul - reclamant a fost în situaţia de a face demersuri repetate pentru a obţine soluţionarea contestaţiei. În aceste condiţii, prima instanţă s-a raportat corect, în analiza excepţiei, la data precizării şi modificării obiectul acţiunii, după comunicarea Deciziei nr. 248 din 3 decembrie 2011 a Consiliului U.N.B.R.
De asemenea, Înalta Curte reţine că, prin modul în care a fost motivată, inadmisibilitatea acţiunii, invocată de recurentul - pârât Baroul Harghita, nu vizează regularitatea învestirii instanţei, pentru a fi analizată cu prioritate, ci soluţiile pe care le-ar putea pronunţa aceasta în raport cu prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, ţinând seama de obiectul fiecărui capăt de cerere şi de cadrul normativ aplicabil cererii de primire în profesie cu scutire de examen.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, prima instanţă a reţinut inexistenţa motivului de incompatibilitate prevăzut în art. 14 lit. b) din Legea nr. 51/1995 şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 16 alin. (2) lit. a) şi b) din aceeaşi lege (cu observaţia că în speţă se pune problema incidenţei literei a), în considerarea calităţii de doctor în drept a intimatului - reclamant, calitate dovedită cu înscrisuri şi invocată în cererea de primire în profesie).
Soluţia de admitere a acţiunii, pronunţată de judecătorul fondului, porneşte de la interpretarea potrivit căreia art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 atrage de drept admiterea tuturor cererilor de intrare în profesie formulate de persoanele care îndeplinesc condiţiile de vechime şi experienţă profesională prevăzute de lege, fără a recunoaşte structurilor profesiei nicio marjă de apreciere în evaluarea lor.
În acest sens, în considerentele sentinţei este citată Decizia nr. 2218 din 13 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în care s-a reţinut că „prin afirmarea principiului nediscriminării, organul de conducere al U.A.R. recunoaşte, aşadar, inexistenţa oricăror restricţii la primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, a reprezentanţilor celorlalte profesii juridice, inclusiv a poliţiştilor ce au o vechime de cel puţin 10 ani în oricare dintre profesiile arătate şi desigur, experienţă profesională.”
Considerentul respectiv nu este însă aplicabil în cauza de faţă, pentru că nu se pune problema unei discriminări între persoanele care au exercitat diferite activităţi juridice în accepţiunea art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, de vreme ce, după cum s-a menţionat mai sus, intimatul reclamant a indicat, în cererea de primire în profesie înregistrată la 14 octombrie 2010, calitatea sa de doctor în drept, care atrage încadrarea în ipoteza reglementată prin art. 16 alin. (2) lit. a) din lege.
Exercitând propria evaluare asupra fondului cauzei, Înalta Curte constată că, utilizând expresia „(…) poate fi primit în profesie (…)”, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu conţine o normă de competenţă legată, ci o normă permisivă, care lasă la dispoziţia autorităţii competente o marjă de apreciere, în cadrul căreia aceasta îşi poate exercita puterea discreţionară.
Esenţial este ca exercitarea dreptului de apreciere să nu fie abuzivă, arbitrară, să nu încalce nejustificat echilibrul rezonabil ce trebuie asigurat între interesul public şi drepturile fundamentale ori interesele legitime private. De aceea, în evaluarea modului de exercitare a dreptului de apreciere, instanţa de contencios administrativ trebuie să aibă în vedere, pe de o parte, împrejurarea că în raporturile de drept administrativ primează interesul public, ce vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentate ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare şi realizarea competenţelor autorităţilor publice.
Pe de altă parte, raportul de drept administrativ este supus principiului proporţionalităţii între măsurile individuale dispuse şi interesul public ocrotit, principiu care impune ca actele administrative să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru a atinge scopul urmărit, evitând producerea unor efecte excesiv de împovărătoare pentru particular, disproporţionate în raport cu scopurile vizate.
Acestea erau coordonatele în care instanţa de fond trebuia să examineze legalitatea actelor administrative deduse judecăţii, în condiţiile în care respingerea cererii intimatului - reclamant nu a fost motivată prin neîndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, ci prin aplicarea art. 14 lit. b) din aceeaşi lege (în forma în vigoare în perioada de referinţă), urmare a desfăşurării unor activităţi care, în aprecierea autorităţii emitente, au lezat demnitatea şi independenţa profesiei.
În speţă, împrejurările reţinute şi dovedite cu înscrisuri constau în deţinerea calităţii de avocat şi chiar de decan în „Baroul B.”, semnarea unor acte de primire a unor persoane în profesia de avocat şi de înscriere în tabloul avocaţilor în cadrul acestei structuri, demersuri efectuate către instanţe judecătoreşti şi către „Baroul tradiţional Harghita” pentru recunoaşterea avocaţilor înscrişi în „Baroul Harghita, înfiinţat prin hotărârea (…) Filialei Băleşti a Asociaţiei F.P. Alba Iulia”
Intimatul - reclamant nu a contestat faptele invocate de recurentul - pârât, dar a susţinut că acestea nu lezează demnitatea profesiei de avocat. Având însă în vedere cadrul normativ în care se desfăşoară profesia de avocat în România, constând în Legea nr. 51/1995 şi în actele administrative cu caracter normativ adoptate în aplicarea acesteia, aşa cum au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, precum şi jurisprudenţa în materie a C.E.D.O. (cauzele Bota c. României, Le Compte, Van Leuven şi De Meyere c. Belgiei), Înalta Curte constată că faptele prezentate sunt de natură să creeze confuzii şi distorsionări ale cadrului legal în care se exercită profesia, neputând fi caracterizate ca fiind „doar o ocupaţie ce ar putea reprezenta o concurenţă la profesia de avocat”, fără efecte juridice în planul evaluării cererii de primire în profesie, aşa cum s-a reţinut în sentinţă.
Această apreciere a primei instanţe contravine interpretării constante identificate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, cu titlu de exemplu, în Decizia nr. 200 din 2 martie 2006, publicată în M. Of. nr. 299 din 3 aprilie 2006, referindu-se si la jurisprudenţa sa anterioară în materie, a statuat că “avocatura constituie, în concepţia legiuitorului, un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. Această opţiune a legiuitorului nu poate fi considerată ca neconstituţională, având în vedere că scopul ei este asigurarea unei asistenţe juridice calificate, iar normele în baza cărora funcţionează nu contravin principiilor constituţionale, cei care doresc să practice această profesie fiind datori sa respecte condiţiile legii.”
În raport cu toate împrejurările de fapt şi de drept expuse mai sus şi având în vedere interesul public pe care U.N.B.R. şi barourile componente au obligaţia să îl îndeplinească, prin exercitarea atribuţiilor legate de reglementarea şi organizarea avocaturii, ca serviciu public, conform Legii nr. 51/1995 şi Statutului profesiei, Înalta Curte constată că refuzul primirii intimatului - reclamant în profesia de avocat cu scutire de examen nu are caracter nejustificat în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) şi n) din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 şi cu încălcarea art. 2 alin. (1) lit. i) şi n) din Legea nr. 554/2004, sentinţa atacată urmează a fi reformată, împrejurare ce face de prisos analiza motivului privind obligarea Baroului Harghita la emiterea deciziei de primire în profesie şi înscrierea pe tabloul avocaţilor, motiv care priveşte măsuri subsecvente anulării actelor administrative atacate.
2. Soluţia adoptată în recurs şi temeiul legal al acesteia
Ţinând seama de considerentele prezentate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa în sensul respingerii acţiunii reclamantului, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Baroul Harghita împotriva sentinţei civile nr. 92 din 15 mai 2012 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul C.T., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7775/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 7671/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
