ICCJ. Decizia nr. 7743/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7743/2013
Dosar nr. 7216/2/2006
Şedinţa publică de la 12 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei şi procedura derulată de prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC R. SA a chemat în judecată pe pârâta A.N.A.F. - D.C.F. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Deciziei nr. 3 din 10 martie 2006 emisă de pârâtă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susținut faptul că prin decizia contestată s-a menținut procesul-verbal de control financiar din 13 ianuarie 2006 prin care au fost dispuse următoarele măsuri:
- încadrarea dividendelor în categoria creanțelor bugetare, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990;
- stabilirea sumelor, cu eludarea prevederilor Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naționale.
Reclamanta a arătat faptul că dividendele repartizate în anul 2001 acționarului majoritar O.P.S.P.I. - M.E.C., în sumă de 1.542.634,7 lei, au o natură juridică comercială, motiv pentru care, în privința acestora, este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani. În aceste condiții, la data încheierii procesul-verbal de control financiar din 13 ianuarie 2006, era prescrisă executarea.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 270 din 25 ianuarie 2007, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin procesul-verbal de control financiar din 13 ianuarie 2006 s-a constatat că la sfârșitul anului 2001 reclamanta a înregistrat un profit net de 68.580.243 mii lei, iar acesta a fost repartizat în conformitate cu prevederile O.G. nr. 64/2001.
De asemenea, în urma controlului desfășurat la reclamantă, s-a reținut că aceasta nu a achitat dividendele cuvenite O.P.S.P.I. din cadrul M.E.C.
Dividendele aflate în discuție sunt venituri bugetare, cărora le sunt aplicabile dispozițiile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice. Prin urmare, în cazul acestora, operează termenul de prescripție de 5 ani.
Reclamanta nu a achitat dividendele cuvenite acționarului majoritar, motiv pentru care, la data de 16 mai 2005, între reclamantă și O.P.S.P.I. s-a încheiat un proces-verbal de conciliere.
Înscrierea sumelor în actul de control în lei vechi în loc de lei noi nu constituie un motiv de nelegalitate a procesul-verbal de control financiar din 13 ianuarie 2006, în condițiile în care partea nu a contestat existența și cuantumul obligației de plată.
3. Recursul declarat de reclamanta SC R. SA.
În recursul său, reclamanta a solicitat casarea sentinţei, în sensul admiterii acțiunii și anulării Deciziei nr. 3 din 10 martie 2006 emisă de intimată.
În motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea atacată:
În mod greșit instanța de fond a calificat dividendele ca fiind venituri bugetare, deși acestea sunt venituri proprii ale O.P.S.P.I.
În plus, curtea de apel nu a ținut seama de dispozițiile art. 6 și art. 7 din H.G. nr. 869/2001 privind organizarea și funcționarea O.P.S.P.I.
De asemenea, în speța de față, sunt aplicabile prevederile art. 67 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, potrivit cărora dreptul la acțiunea de restituirea a dividendelor se prescrie în termen de 3 ani de la data distribuirii lor.
În fine, judecătorul fondului a eludat dispozițiile art. 5 din Legea nr. 348/2004.
4. Apărările formulate de intimata A.N.A.F.
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingetrea recursului ca nefondat pentru motivele prezentate la filele 10-14 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție.
5. Probatoriile administrate în recurs
La termenul de judecată din data de 22 iunie 2007, în baza art. 305 C. proc. civ., Înalta Curte a încuviințat recurentei proba cu înscrisuri.
Partea a depus Decizia nr. 885 din 05 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 15321/3/2007.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect anularea Deciziei nr. 3 din 10 martie 2006 emisă de intimata-pârâtă.
Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi a realizat o încadrare juridică adecvată, în urma cărora a respins acțiunea ca neîntemeiată pentru motivele prezentate la pct. I.2 din decizie.
Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză și răspunzând la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:
Prin procesul-verbal de control financiar din 13 ianuarie 2006, D.C.F. din cadrul A.N.A.F. a constatat că la sfârșitul anului 2001 recurenta-reclamantă a înregistrat un profit net de 68.580.243 mii lei, iar acesta a fost repartizat în conformitate cu prevederile O.G. nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome.
Organele de control au reținut faptul că recurenta-reclamantă nu a achitat dividendele cuvenite O.P.S.P.I.
Prin Decizia nr. 3 din 10 martie 2006, intimata a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de SC R. SA împotriva actului administrativ anterior nominalizat.
Prin sentința comercială nr. 12904 din 11 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 15321/3/2007, a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta A.V.A.S. și continuată apoi de reclamanții O.P.S.P.I. și M.E.N., a fost obligată pârâta SC R. SA la plata sumelor de 1.542.634,70 lei, reprezentând dividende datorate pe anul 2001, și de 2.677.705,35 lei, cu titlu de dobândă pentru perioada 01 mai 2002 - 31 mai 2008, aferentă dividendelor, precum și la plata dobânzii legale în continuare până la data plății integrale a sumei datorate.
Prin Decizia nr. 154 din 02 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul, a schimbat în parte sentința mai sus arătată, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantului O.P.S.P.I. suma de 347.092,80 lei, reprezentând penalități pentru plata cu întârziere a dividendelor aferente anului 2001 și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Prin Decizia nr. 885 din 05 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins recursul ca nefondat.
În motivarea soluției pronunțate, instanța de control judiciar a reținut următoarele:
Potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, dividendele se plătesc acţionarilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat.
Prin derogare de la regula generală instituită de art. 67 din actul normativ anterior menţionat, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regii autonome, care constituie norma specială, incidentă în cauză în această materie, societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat au obligaţia să vireze dividendele la instituţia publică implicată în termen de 30 de zile de la data termenului legal de depunere a bilanţului contabil, respectiv de la data de 30 aprilie 2002.
În baza actului normativ anterior menţionat, penalităţile şi majorările de întârziere calculate pentru plata cu întârziere a obligaţiilor de plată urmează regimul juridic al creanţelor bugetare.
Aşadar, O.G. nr. 64/2001 statuează caracterul de creanţă bugetară a dividendelor datorate de societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, cu toate consecinţele ce derivă din această calificare, inclusiv cu privire la calcularea şi încasarea majorărilor şi penalităţilor de întârziere.
Ca atare, instanța comercială a statuat cu putere de lucru judecat faptul că recurenta-reclamantă datorează sumele înscrise în actul de control contestat în cauza de față.
În fine, Înalta Curte apreciază că este nefondată ultima critică formulată de recurentă, referitoare la faptul că prima instanță a eludat dispozițiile art. 5 din Legea nr. 348/2004 privind denominarea monedei naționale.
Astfel, organul fiscal a procedat la prezentarea în actul de control dedus judecății a sumelor privind profitul brut, impozitul pe profit, profitul net, etc., așa cum au fost înregistrate în contabilitate la momentul constituirii lor. La adoptarea acestei prezentări, organul de control a avut în vedere Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 551/2004 care stipulează următoarele: „constatările pentru perioadele anterioare datei de 30 iunie 2005 privind obligațiile suplimentare la bugetul general consolidat, precum și anexele în care acestea au fost determinate, vor fi exprimate în lei vechi (lei), așa cum sunt înregistrate și în evidența contabilă a contribuabilului.“
Mai mult decât atât, Înalta Curte consideră că este corectă concluzia primei instanțe în sensul că recurenta-reclamantă nu a fost vătămată într-un drept al său prin înscrierea sumelor în actul de control în această modalitate, în condițiile în care partea nici nu a contestat cuantumul acestor sume.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect dispoziţiile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 270 din 25 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7739/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 7775/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
