ICCJ. Decizia nr. 772/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 772/2013

Dosar nr. 3734/2/2011

Şedinţa publică de la 14 februarie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.Obiectul acţiunii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Ilie B.P. şi A.R.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la emiterea deciziei - titlu de despăgubire în baza Dispoziţiei nr. 2059 din data de 26 iunie 2006 emisă de Primăria Municipiului Oradea; obligarea pârâtei să o transmită Direcţiei pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor; obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale suferite ca urmare a refuzului emiterii titlului de despăgubire, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin Dispoziţia nr. 2059 din 26 iunie 2006 emisă de Primăria Municipiului Oradea s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul compus din apartamentele nr. 1, 2 si 3 şi teren aferent în cota 364/549 m.p., situate în Oradea, str. Mihai Eminescu şi ca urmare s-au adresat autorităţii pârâte pentru emiterea deciziei-titlu de despăgubire, dar fără nici un rezultat, apreciind astfel că s-au încălcat dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi ale art. 6 din această Convenţie prin nesoluţionarea dosarului într-un termen rezonabil.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, arătând că dosarul de despăgubire a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituie în natură a imobilului notificat şi s-a constatat că trebuie completat cu certificatul de moştenitor nr. 114/2010 eliberat de BNP - P.F. şi certificatul de moştenitor suplimentar nr. X/2011 eliberat de BNP - M.I.A., ambele în original sau copie legalizată.

Pârâta a susţinut că etapa evaluării este condiţionată de completarea dosarului cu aceste înscrisuri, iar în sarcina sa nu poate fi instituită obligaţia de a emite decizia - titlu de despăgubire, întrucât nu este finalizată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii 247/2005.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 7733 din 20 decembrie 2011, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţi, a obligat pârâta să emită în favoarea reclamanţilor decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent Dispoziţiei nr. 2059/26 iunie 2006 emisă de Primarul municipiului Oradea, precum şi la plata către reclamanţi a sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respingând, ca neîntemeiate, celelalte capete ale acţiunii.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin Dispoziţia nr. 2059 din 26 iunie 2006 emisă de Primarul municipiului Oradea s-a constatat calitatea de persoană îndreptăţită şi s-au acordat despăgubiri petentului R.G. pentru apartamentele 1, 2 şi 3 împreună cu terenul aferent în cotă de 364/549 m.p. din imobilul situat în Oradea, str. Mihai Eminescu.

Dosarul de despăgubire a fost înaintat CCSD fiind înregistrat sub nr. 23244/ CC.

La data de 10 martie 2011 a fost autentificat sub nr. 384, contractul de cesiune de drepturi încheiat între R.O.T., în calitate de cedent, şi M.M.D. şi cei doi reclamanţi în calitate de cesionari, prin care cedentul a cesionat total şi irevocabil cota de 24% din cota de 50% rămasă după încheierea contractului de cesiune de drepturi din 24 februarie 2011 autentificat de BNP - M.I.A., după cum urmează: M.M.D. în cotă de 4%, I.B.P. în cotă de 8% şi A.R.M. în cotă de 12% din drepturile ce îi revin conform Dispoziţiei nr. 2059 din 26 iunie 2006 emisă de Primăria municipiului Oradea şi a certificatului de moştenitor nr. 7/24 februarie 2011 eliberat de BNP - M.I.A., suplimentar la certificatul de moştenitor nr. 114 din 23 septembrie 2010 eliberat de BNP - P.F.

Reclamanţii au notificat Comisiei Centrale încheierea acestui contract de cesiune de drepturi, notificare înregistrată din 11 martie 2011, şi au solicitat la aceeaşi dată emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi transmiterea acesteia Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din cadrul A.N.R.P.

În cauză au fost parcurse primele două etape ale procedurii administrative reglementate de Titlul VII al Legii 247/2005 şi anume etapa transmiterii şi înregistrării dosarului de despăgubire la Secretariatul Comisiei Centrale şi etapa analizării dosarului în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.

Prima instanţă a reţinut că susţinerea pârâtei potrivit căreia dosarul de despăgubire este incomplet, lipsind două certificate de moştenitor, respectiv cele menţionate în contractul de cesiune de drepturi autentificat din 10 martie 2011, nu poate fi primită ca justificare a necontinuării procedurii administrative cu etapa evaluării imobilului şi etapa emiterii deciziei de despăgubire, întrucât Legea 247/2005 abilitează autoritatea doar să verifice dacă respingerea cererii de restituire în natură este legală sau nu, neavând competenţa de a analiza şi alte aspecte cu privire la dosarul de despăgubire.

Prima instanţă a reţinut că dispoziţia prin care s-a propus acordarea de despăgubiri a fost emisă în luna iunie 2006, până în prezent nefiind finalizată procedura administrativă prin emiterea titlului de despăgubire, intervalul de timp mai mare de cinci ani de la data emiterii dispoziţiei neputând fi considerat un termen rezonabil de soluţionare a dosarului de despăgubire, fiind incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea 554/2004.

În ceea ce priveşte capătul doi de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei să transmită decizia reprezentând titlul de despăgubire Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, prima instanţă a reţinut, în raport cu prevederile art. 141 alin. (3) din Titlul VII al Legii 247/2005 şi art. 18 alin. (1) din Titlul VII al aceleiaşi legi că ceea ce se înaintează Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar sunt titlurile de plată, în vederea efectuării operaţiunilor de plată şi nu deciziile reprezentând titlurile de despăgubire.

Legea nu reglementează obligaţia Comisiei Centrale de a transmite Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar deciziile ce constituie titlurile de despăgubire, ulterior emiterii acestora Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emiţând, pe baza opţiunilor persoanelor îndreptăţite, titlurile de conversie sau titlurile de plată, acestea din urmă fiind înaintate Direcţiei sus menţionate.

Or, în speţă, reclamanţii nu au solicitat obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată pe baza deciziei reprezentând titlul de despăgubire, astfel încât este neîntemeiată şi lipsită de suport legal solicitarea de transmitere de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire către Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar.

Referitor la capătul trei de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune morale, prima instanţă a avut în vedere că reclamanţii nu au făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ., constând în existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi a vinovăţiei.

Deşi reclamanţii invocă producerea unui prejudiciu moral prin refuzul nejustificat de emitere a titlului de despăgubire (de fapt, este vorba despre nesoluţionarea în termenul legal a cererii de emitere a acestui titlu şi nu despre un refuz nejustificat), nu dovedesc existenţa unui asemenea prejudiciu, cu toate că sarcina probei le revenea sub acest aspect, potrivit art. 1169 C. civ.

În privinţa cheltuielilor de judecată, prima instanţă a făcut aplicarea art. 276 C. proc. civ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a reţinut încălcarea termenului rezonabil reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fără a ţine cont de aspectele obiective ale soluţionării dosarului de despăgubire al reclamanţilor.

Recurenta a susţinut că în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape.

În speţă, etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă, dosarul fiind înregistrat sub nr. 23244/ CC şi a fost analizată legalitatea cererii de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului notificat, ocazie cu care s-a constatat că se impune completarea dosarului cu certificatul de moştenitor nr. X/2010 eliberat de BNP - P.F. şi certificatul de moştenitor suplimentar nr. X/2011 eliberat de BNP - M.I.A., ambele în original sau copie legalizată.

Recurenta a precizat că înscrisurile solicitate au fost transmise Secretariatului Comisiei Centrale şi urmează ca dosarul să fie transmis la evaluator, invocând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie de termen rezonabil care stabileşte anumite criterii, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente şi importanţa litigiului pentru reclamant, apreciind astfel că reţinerile primei instanţei privind nerespectarea termenului rezonabil sunt neîntemeiate.

Recurenta - pârâtă a mai arătat că obligarea direct la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, trecând peste etapele administrative prealabile, este nejudicioasă şi poate duce la conjuncturi juridice „anormale”, autoritatea publică fiind pasibilă de sancţiunile prevăzute în art. 24 din Legea nr. 554/2004, cu toate că emiterea deciziei depinde de efectuarea raportului de evaluare.

În fine, recurenta a arătat că în mod netemeinic s-a dispus obligarea autorităţii la plata cheltuielilor de judecată, invocând prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Prin notele de şedinţă, recurenta-pârâtă a reiterat criticile formulate în recurs, iar, în subsidiar, în temeiul art. 262 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2012, a soliciat acordarea unui termen de graţie de 6 luni pentru punerea în executare a hotărârii.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Cu privire la încălcarea principiului termenului rezonabil

Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Oradea, str. Mihai Eminescu, cu privire la care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, prin dispoziţia nr. 2059 din 26 iunie 2006 emisă de Primarul municipiului Oradea, în aplicarea Legii nr. 10/2001.

Potrivit susţinerilor recurentei - pârâte, dosarul aferent dispoziţiei menţionate a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 23244/ CC şi a parcurs etapa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, afirmându-se în motivele de recurs că dosarul de despăgubire urmează să fie transmis către evaluator.

Or, complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite de pasivitate a autorităţii publice, principiul soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil constituind o garanţie a caracterului echitabil al procedurii, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi o componentă a dreptului la o bună administrare, statuat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene - text care nu poate fi ignorat în orientarea conduitei autorităţilor naţionale.

Cu privire la obligaţia de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire

Recurenta - pârâtă a invocat caracterul injust al obligării sale direct la emiterea deciziei, fără să se fi dispus, în prealabil, efectuarea raportului de evaluare, dar această critică este nefondată, pentru că etapele şi operaţiunile premergătoare sunt subsumate scopului emiterii actului administrativ prin care se finalizează procedura de stabilire a despăgubirilor, care, în întregul ei, este supusă imperativului termenului rezonabil.

Comisia Centrală este entitatea care, potrivit atribuţiilor prevăzute în lege, desemnează evaluatorul în vederea întocmirii raportului de evaluare, pe baza căruia urmează să procedeze apoi la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Cu privire la plata cheltuielilor de judecată

Instanţa de control judiciar reţine că prima instanţă a aplicat deja prevederile art. 276 C. proc. civ., admiţând în parte cererea de cheltuieli de judecată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 7733 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 772/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs