ICCJ. Decizia nr. 774/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 774/2013
Dosar nr. 8167/2/2011
Şedinţa publică de la 14 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii I.M., I.A.G., I.D., I.H.I.G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Primăria Oraşului Corabia, să se constate calitatea lor de persoane îndreptăţite conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, potrivit certificatelor de moştenitor; obligarea pârâtei Primăria Oraşului Corabia să transmită dosarul restituit nelegal de pârâta Comisia Centrală, înregistrat la A.N.R.P. cu nr. 22536/ CC către CCSD; obligarea pârâtei la analizarea dosarului de despăgubire sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu; obligarea pârâtei la transmiterea dosarului către evaluator, la emiterea deciziei de despăgubire şi să se constate că reclamantele au un bun în sensul art. 1 Protocolul 1 din CEDO, cu obligarea pârâtelor la daune cominatorii de 200 lei pe zi de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Municipiul Corabia, str. Cerealelor, judeţ Olt, compus din teren în suprafaţă de 1152 mp preluat abuziv printr-un proces verbal din 6 martie 1946, iar prin Dispoziţia nr. 1611 din 15 mai 2006 s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul revendicat ce nu poate fi restituit în natură.
Reclamanţii au susţinut că dosarul de despăgubire a fost restituit către Primăria Corabia în vederea completării, până în prezent autorităţile refuzând să desfăşoare vreun act de procedură în acest sens, caz în care apreciază că autoritatea publică a returnat dosarul cu încălcarea unor dispoziţii legale, fiind vorba de depăşirea atribuţiilor conferite prin lege de către Secretariatul Comisiei Centrale, iar nerestituirea terenului până în prezent, în lipsa acordării oricărei despăgubiri, constituie o ingerinţă în dreptul reclamanţilor la respectarea bunurilor lor.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 6888 din 18 noiembrie 2011, a admis cererea precizată formulată de reclamanţi, a obligat pârâta Primăria Corabia să transmită dosarul de despăgubire către pârâta
Comisia Centrală, iar aceasta din urmă a fost obligată să transmită dosarul către un evaluator, pentru întocmirea raportului de evaluare, în condiţiile şi termenele legale.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Dispoziţia nr. 1611 din 15 mai 2006 împreună cu documentaţia aferentă, întocmite potrivit dispoziţiilor Titlului VII capitolul 5, art. 16 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 247/2005 au fost înaintate autorităţii pârâte care avea obligaţia să urmeze procedura prevăzută de alin. (4), (5) şi (6) ale aceluiaşi articol în vederea emiterii deciziei cuprinzând titlul de despăgubire.
În speţă, deşi pârâta a confirmat înregistrarea dosarului aferent dispoziţiei în litigiu, nici până la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată aceasta nu demarase procedura prevăzută de dispoziţiile legale sus menţionate.
Prima instanţă a reţinut că, deşi legea nu impune un termen de soluţionare a cererilor, iar prin Decizia Comisiei Centrale s-a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor aferente dispoziţiilor de restituire, neefectuarea operaţiunilor juridice necesare emiterii titlului de despăgubire într-un interval de 1 an de la data înregistrării dosarului poate fi însă apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamanţilor la soluţionarea cererilor într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâta nu a depus la dosar vreo dovadă care să justifice existenţa unor motive obiective pentru care cererea reclamanţilor nu a fost analizată într-un termen rezonabil, iar invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi reţinută în condiţiile în care Dispoziţia a intrat în circuitul juridic şi beneficiază de prezumţia de legalitate şi autenticitate.
În concluzie, prima instanţă a reţinut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 16 alin. (5) din Capitolul 5, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, obligând pârâta Comisia Centrală să transmită dosarul aferent Dispoziţiei de restituire unui evaluator autorizat în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentinţe şi să emită decizia de acordare a titlului de despăgubire în cuantumul stabilit prin expertiză.
Cu privire la obligarea evaluatorului de a întocmi raportul de evaluare în 30 de zile, prima instanţă a apreciat că acest capăt de cerere este nefondat, în condiţiile în care evaluatorul nu poate fi indicat nominal pentru opozabilitate, iar cu privire la obligarea pârâtei la amendă de 20% din salariul brut pe economie, a considerat că aceasta poate fi dispusă într-o eventuală procedură separată de executare, conform art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, după ce prezenta hotărâre devine definitivă şi irevocabilă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a reţinut că autoritatea pârâtă a avut o conduită neacceptabilă, lipsa acordării unei despăgubiri constituind o ingerinţă în dreptul reclamanţilor, fără a ţine cont de aspectele obiective ale soluţionării dosarului de despăgubire, în raport cu cadrul normativ în virtutea căruia Comisia Centrală îşi exercită atribuţiile.
Recurenta a susţinut că în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape şi întrucât intimaţii au trei dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale s-a cerut lămurirea situaţiei raportat la imobilul pentru care enitatea notificată a înţeles să acorde despăgubiri, indicarea actului normativ prin care a fost preluat respectivul imobil şi s-a solicitat completarea dosarului de despăgubire cu situaţia juridică, detaliată, având în vedere că la toate cele trei dosare a fost ataşat acelaşi plan de situaţie, cuprinzând încadrarea în zonă a aceluiaşi teren, iar pentru rezolvarea inadvertenţelor existente a fost returnat dosarul Primăriei Corabia.
Recurenta a arătat că după lămurirea inadvertenţelor constatate dosarul va urma procedura de evaluare, susţinând că nu se poate trece peste etapele prevăzute de Legea nr. 247/2005
În fine, recurenta-pârâtă a invocat şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie de termen rezonabil care stabileşte anumite criterii, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente şi importanţa litigiului pentru reclamant, apreciind astfel că în mod greşit prima instanţă a reţinut că în cauză decizia-titlu de despăgubire nu a fost emisă într-un termen rezonabil, precizând că ulterior completării şi transmiterii dosarului de despăgubire, acesta va fi înregistrat şi soluţionat potrivit Deciziei nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale.
Prin notele de şedinţă, recurenta - pârâtă a reiterat criticile formulate în recurs, invocând şi prevederile Legii nr. 117/2012 privind aprobarea O.U.G. nr. 4/2012 şi O.U.G. nr. 62/2010, potrivit cu care termenele prevăzute în aceste acte normative au fost prelungite până la data de 15 mai 2013.
4. Apărarea intimaţilor - reclamanţi
Prin concluziile scrise formulate în cauză, intimaţii-reclamanţi au răspuns criticilor din recurs, solicitând respingerea căii de atac şi menţinerea hotărârii primei instanţe, fiind legală şi temeinică.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimaţii - reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul autorităţii publice pârâte de a desemna un evaluator şi de a transmite dosarul pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea emiterii deciziei-titlu de despăgubire, pentru imobilul situat în Municipiul Corabia, str. Cerealelor, judeţ Olt, compus din teren în suprafaţă de 1.152 mp,imposibil de restituit în natură.
Potrivit susţinerilor recurentei, dosarul aferent dispoziţiei a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă a fost restituit Primăriei Municipiului Corabia pentru a fi completat cu înscrisuri privind situaţia juridică, detaliată, a imobilului pentru care s-au acordat despăgubiri.
Instanţa de control judiciar constată că, prin măsura de restituire a dosarului către entitatea care a emis dispoziţia privind soluţionarea notificării în condiţiile Legii nr. 247/2005, autoritatea publică pârâtă şi-a depăşit atribuţiile în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii 247/2005, potrivit cu care este abilitată să verifice doar legalitatea respingerii cererii de restituire în natură a imobilului.
Or, în speţă, se refuză evaluarea imobilului şi emiterea deciziei - titlu de despăgubire, cu motivarea că există inadvertenţe în sensul că în toate cele trei dosare ale reclamanţilor existente la autoritatea pârâtă a fost ataşat acelaşi plan de situaţie, cuprinzând încadrarea în zonă a aceluiaşi teren.
În plus, dispoziţia în litigiu nu a fost atacată conform Legii nr. 10/2001.
Înalta Curte constată astfel că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă în justificarea refuzului său de parcurgere a etapelor procedurii administrative cu care a fost învestită, reţinând că, în mod corect, în raport cu dispoziţiile art. 16 din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005”, prima instanţă a obligat pârâta să desemneze un evaluator şi să transmită dosarul pentru întocmirea raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu, în vederea emiterii deciziei - titlu de despăgubiri în favoarea reclamanţilor.
Instanţa de control judiciar constată că reclamanţii au început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia încă din anul 2001 când au formulat notificările în temeiul Legii nr. 10/2001, iar dosarul cu dispoziţia de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentaţia aferentă, a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv, de aproximativ 10 ani, conferă consistenţă concluziei la care a ajuns instanţa de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Dispoziţiile art. 20 din Constituţia României şi normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenţie ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, principiu aplicabil nu numai procedurii judiciare, ci şi celei administrative.
Aşadar, complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite de pasivitate a autorităţii publice, principiul soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil constituind o garanţie a caracterului echitabil al procedurii, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi o componentă a dreptului la o bună administrare, statuat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
În fine, referitor la prevederile O.U.G. nr. 4/2012 invocate de recurentă, instanţa de control judiciar constată că acestea vizează o problemă de executare şi nu de legalitate a hotărârii atacate.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 6888 din 18 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 783/2013. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 772/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
