ICCJ. Decizia nr. 7746/2013. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7746/2013
Dosar nr. 679/42/2011
Şedinţa publică de la 12 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 136 din 19 aprilie 2012, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC V.S.M.T.D. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut în esenţă că în perioada 05 octombie 2010 - 09 noiembrie 2010, la sediul reclamantei s-a desfăşurat un control asupra modului de calcul, evidenţiere şi declarare a obligaţiilor fiscale pe perioada 27 februarie 2006 - 05 noiembrie 2010, control definitivat prin raportul de inspecţie fiscală din data de 15 octombrie 2010 şi decizia de impunere din 15 noiembrie 2010.
Instanţa de fond a mai reţinut că prin decizia de impunere din 15 noiembrie 2010 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare în suma de 1.092.010 RON, reprezentând impozit pe profit, TVA şi majorările aferente acestora, precum şi majorări de întârziere aferente CAS datorat de angajator.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că diferenţa suplimentară la impozitul pe profit a fost determinata de modul în care au fost stabilite cheltuielile deductibile de către reclamanta, incluzând eronat în opinia inspectorilor fiscali, în acestea, suma de 4.590.849 RON reprezentând cheltuieli cu provizioanele (2.410.183 RON) şi cheltuieli cu amortizarea (2.000.064 RON).
Referitor la cheltuielile cu provizioanele, prima instanţă a constatat că acestea au fost înregistrate de reclamantă pentru operaţiunile de închidere şi urmărire postînchidere rampă ecologică.
Menţinând constatările inspectorilor fiscali, instanţa de fond a reţinut că reclamanta avea constituit un fond pentru închiderea depozitului de deşeuri şi urmărirea acestuia postînchidere, în limita sumei de 589.439 RON într-un cont de depozit deschis la Banca R.D. Boldeşti, astfel că numai această sumă poate fi deductibilă şi avută în vedere la stabilirea impozitului pe profit.
Instanţa de fond a constatat că sunt nefondate susţinerile reclamantei şi ale expertului ce a efectuat expertiza în cauză, potrivit cărora deductibilitatea provizionului nu este condiţionată de constituirea fondului, fiind în discordanţă cu prevederile legale care prevăd obligaţia societăţii de a depozita şi păstra acest fond într-un cont bancar.
Judecătorul fondului a mai reţinut că în perioada februarie 2006 - iunie 2010 societatea reclamantă a calculat şi înregistrat în evidenţa contabilă cheltuieli cu amortizarea în sumă totală de 2.000.064 RON aferente activului epuizabil în valoare de 5.959.913 RON.
Totodată, s-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că activul în cauză nu reprezintă unul amortizabil, întrucât cheltuielile apreciate ca deductibile de către reclamantă nu pot avea acest caracter neputând fi încadrate în dispoziţiile art. 24 alin. (10) C. fisc. în forma din anul 2008, potrivit cărora cheltuielile aferente achiziţionării de brevete, drepturi de autor, licenţe, mărci de comerţ sau fabrică şi alte valori similare, precum şi cheltuielile de dezvoltare care din punct de vedere contabil reprezintă imobilizări necorporale se recuperează prin intermediul deducerilor de amortizare liniară pe perioada contractului sau pe durata de utilizare, după caz.
În ceea ce priveşte această deductibilitate, prima instanţă a constatat ca expertiza efectuată în cauză este evazivă fără să arate concret,dacă suma poate fi deductibilă şi avută în vedere la stabilirea impozitului pe profit.
Referitor la factura din 26 iunie 2006 privind achiziţionarea de mărfuri emisă de SC R.D. SA pentru SC I.G.I.E. SRL Bucureşti, instanţa de fond a apreciat că aceasta nu este deductibilă fiscal, nefiind considerat document justificativ deoarece nu era menţionat numele societăţii la furnizor.
De asemenea, Curtea de Apel a reţinut că suma de 65.978 RON a fost evidenţiată de societate ca şi cheltuială cu chiria terenului, iar pe documentul reprezentat de factură menţiunile sunt făcute ca reprezentând amenajări cu teren, iar pentru suma de 84.480 RON reprezentând cheltuieli pentru majorarea capitalului social nu s-a făcut dovada acestora.
Concluzionând, prima instanţă a constatat că sunt deductibile doar cheltuielile dovedite cu acte justificative, în lipsa acestora, cheltuielile neputând fi avute în vedere la stabilirea obligaţiilor fiscale.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC V.S.M.T.D. SRL, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- depozitele bancare nu au fost constituite la cuantumul contabil al provizioanelor, fiind calculate la 0,5% din valoarea provizioanelor, din considerente de disponibilitate a numerarului şi a necesarului curent pentru realizarea unor lucrări de închidere şi postînchidere a depozitului de deşeuri;
- prevederile C. fisc. nu stabilesc condiţionalitatea de constituire a provizioanelor de constituirea fondului bancar prevăzut de art. 12 din H.G. nr. 349/2005. Astfel, provizioanele şi deductibilitatea lor sunt reglementate strict contabil şi fiscal prin art. 22 alin. (1) lit. k) C. fisc. şi Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 3055/2009, iar H.G. nr. 349/2005 reglementează o altă noţiune juridică, distinctă de provizionul reglementat de C. fisc., şi anume „fondul pentru închiderea şi urmărirea postînchidere a depozitelor de deşeuri”. Deşi cele două noţiuni se aseamănă între ele ca denumire, ele sunt noţiuni juridice distincte, fiind reglementate de acte normative diferite. Din punct de vedere sistematic, susţine recurenta, H.G. nr. 394/2005 nu este un act normativ de aplicare a C. fisc., astfel încât inspectorii fiscali în mod eronat au făcut legătura între provizion şi fond. Mai mult, nerespectarea prevederilor art. 12 din H.G. nr. 349/2005, care reglementează fondul pentru închiderea şi urmărirea postînchidere a depozitelor se sancţionează ca fiind contravenţie, în timp ce constituirea nelegală a unui provizion se sancţionează cu plata impozitului pe profit. H.G. nr. 349/2005, precizează recurenta, a fost emisă în aplicarea unei ordonanţe de guvern privind deşeurile (O.U.G. nr. 78/2000, între timp abrogată prin Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor), iar nu în aplicarea C. fisc.;
- societatea a acţionat conform prevederilor legale în vigoare, respectiv art. 24 alin. (10) C. fisc. şi Capitolul 8.2.2. pct. 72 din Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 3055/2009, alocând costurile iniţiale ale terenurilor reprezentând rampe ecologice conform raportului de expertiză, respectiv determinând valoarea activului epuizabil conform standardelor contabile şi prevederilor legale în vigoare. În mod greşit organele fiscale au considerat că terenul, definit ca activ epuizabil, nu reprezintă un activ amortizabil;
- sentinţa civilă atacată a fost dată fără luarea în considerare a conţinutului expertizei contabile administrate în cauză. Astfel, deşi contestaţia depusă de reclamantă a fost susţinută de raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, instanţa de fond nu a ţinut seama de această probă, înlăturând neargumentat concluziile acestui raport.
Recurenta şi-a încadrat în drept din punct de vedere procedural, motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, instanţa de control judiciar constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Astfel, în privinţa criticilor întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (greşita aplicare a legii), Înalta Curte are în vedere prevederile art. 22 alin. (1) lit. k) C. fisc. şi art. 12 din H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor.
Potrivit art. 22 alin. (1) lit. k) C. fisc., sunt deductibile fiscal „provizioanele pentru închiderea şi urmărirea postînchidere a depozitelor de deşeuri, constituite de contribuabilii care desfăşoară activităţi de depozitare a deşeurilor, potrivit legii, în limita sumei stabilite prin proiectul pentru închiderea şi urmărirea postînchidere a depozitului, corespunzătoare cotei-părţi din tarifele de depozitare percepute”.
Art. 12 alin. (3) din H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor prevede următoarele: „Fondul se constituie în limita sumei stabilite prin proiectul depozitului pentru închiderea şi urmărirea postînchidere a depozitului şi se realizează prin eşalonarea anuală a acestei sume, astfel:
a) din cota-parte din tarifele de depozitare percepute de operator din prima zi a intrării în funcţiune a depozitului unde se realizează depozitarea deşeurilor pentru terţa persoană;
b) cota-parte anuală din suma stabilita prin proiectul depozitului la depozitele unde operatorii realizează eliminarea propriilor deşeuri.
În esenţă, recurenta susţine că prevederile art. 22 alin. (1) lit. k) C. fisc. se aplică independent de prevederile art. 12 alin. (3) din H.G. nr. 349/2005, acest din urmă act normativ fiind dat în aplicarea O.U.G. nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor (abrogată prin Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor), însă această interpretare nu poate fi primită deoarece din analiza gramaticală a art. 22 lit. k) citat rezultă că deductibilitatea provizioanelor este condiţionată de constituirea lor „potrivit legii”, fără a se face distincţie între normele contabile şi fiscale cuprinse în C. fisc. şi actele normative date în aplicarea acestuia - pe de o parte - şi normele contabile sau fiscale cuprinse în acte normative aplicabile exclusiv în domeniul depozitării deşeurilor - pe de altă parte.
De altfel, în interpretarea instanţei de control judiciar, scopul constituirii provizioanelor pentru închiderea şi urmărirea postînchidere a depozitelor de deşeuri nici nu ar putea fi realizat în lipsa unui fond materializat într-un cont bancar, iar în acest sens simpla emitere a unei scrisori de garanţie bancară - modalitate propusă de societate, a fost în mod corect respinsă de organele fiscale şi, respectiv, de instanţă ca fiind lipsită de temei legal.
Potrivit art. 12 din H.G. nr. 349/2005 „(1) Operatorul depozitului este obligat să îşi constituie un fond pentru închiderea şi urmărirea postînchidere a depozitului, denumit Fond pentru închiderea depozitului de deşeuri şi urmărirea acestuia postînchidere.
(2) Fondul prevăzut la alin. (1) se păstrează într-un cont purtător de dobândă deschis la o banca comercială, cu excepţia cazului în care operatorul depozitului are calitatea de instituţie publică şi fondul se păstrează într-un cont deschis la unitatea de trezorerie şi contabilitate publică în a cărei rază acesta îşi are sediul fiscal. Dobânda obţinută constituie sursa suplimentară de alimentare a fondului”.
O altă critică formulată de recurentă în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la încălcarea, prin hotărârea atacată, a prevederilor art. 24 alin. (10) C. fisc. în privinţa terenului reprezentând rampă ecologică. Astfel, recurenta-reclamantă a susţinut că acest teren reprezintă un „activ epuizabil” (argumentând că spaţiul de depozitare deşeuri se consumă şi nu poate fi eliberat şi reutilizat), calculând şi înregistrând în evidenţa contabilă cheltuieli cu amortizarea aferente activului epuizabil.
Această susţinere a recurentei nu poate fi primită, deoarece terenul respectiv poate fi folosit în viitor, situaţia nefiind similară cu cea a resurselor minerale epuizabile.
Potrivit art. 24 alin. (10) C. fisc. (forma valabilă în anul 2008) „Cheltuielile aferente achiziţionării de brevete, drepturi de autor, licenţe, mărci de comerţ sau fabrică şi alte valori similar, precum şi cheltuielile de dezvoltare care din punct de vedere contabil reprezintă imobilizări necorporale se recuperează prin intermediul deducerilor de amortizare liniară pe perioada contractului sau pe durata de utilizare, după caz”.
Faţă de aceste elemente de fapt şi de drept, în mod corect instanţa de fond a respins încadrarea terenului ca fiind activ amortizabil.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 3041 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că acesta este nefondat. Astfel, instanţa de fond a ţinut seama de constatările raportului de expertiză, în condiţiile art. 201 alin. (1) C. proc. civ., adică „pentru lămurirea unor împrejurări de fapt”, respingând argumentat punctele de vedere ale expertului tehnic asupra problemelor de drept de care depinde soluţionarea cauzei, respective aplicabilitatea art. 12 din H.G. nr. 349/2005 şi regimul juridic al unor active - terenuri (rampe ecologice).
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că hotărâre atacată est legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC V.S.M.T.D. SRL împotriva sentinţei nr. 136 din 19 aprilie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7738/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7781/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
