ICCJ. Decizia nr. 7840/2013. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7840/2013
Dosar nr. 1856/59/2011
Şedinţa publică de la 18 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 decembrie 2011, reclamantul Judeţul Timiş, prin Consiliul Judeţean Timiş a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia Control şi Verificare, Utilizare Fonduri Comunitare, să se dispună anularea notei de constatare din 05 octombrie 2011 şi a deciziei nr. 38 din 06 decembrie 2011, prin care s-a constatat că s-a produs o neregulă în sensul prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, sancţionată conform pct. 17 din anexa acestui act normativ cu aplicarea unei corecţii financiare de 25% din valoarea Acordului contractual de lucrări din 30 iulie 2010 privind Reabilitarea DJ 682, limita judeţ Arad - Periam - Saravale - Sânnicolau Mare, 1 = 24 km.
În motivarea acţiunii, s-a susţinut că, prin actele administrative contestate, organul de control a reţinut în mod greşit că procedura de atribuire a acestui contract a fost restricţionată de Judeţul Timiş prin introducerea în documentaţia de atribuire a unor cerinţe minime de calificare a ofertanţilor disproporţionate în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică, deoarece suma cantităţilor de lucrări executată solicitată operatorilor economici ofertanţi, ca dovadă a experienţei lor similare, a fost mai mare decât suma cantităţilor de lucrări care urmau să fie executate în baza contractului care a făcut obiectul procedurii de atribuire, stabilindu-se că astfel au fost încălcate dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi art. 9 lit. a) din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din O.U.G. nr. 34/2006.
Sub aspect procedural, s-a invocat neaplicarea prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, arătându-se că reclamantul a fost sancţionat pentru o faptă săvârşită la data de 23 octombrie 2009, aşa cum rezultă din anunţul de participare din 23 octombrie 2009, adică anterior intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă şi pentru o faptă calificată ca neregulă după criteriile stabilite prin respectivul act normativ.
De asemenea, s-a susţinut că titlul de creanţă nu conţine toate elementele cerute de lege pentru a fi valabil, întrucât nu precizează cuantumul debitului datorat şi anume, nu stabileşte suma care constituie creanţă conform dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că sunt neîntemeiate concluziile organului de control, deoarece Judeţul Timiş, în calitate de beneficiar al contractului verificat, nu a săvârşit nicio abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, în raport cu dispoziţiile naţionale sau europene, abatere care să-i fie imputabilă şi care să justifice măsura retragerii cotei de 25% din finanţarea proiectului.
Reclamantul a învederat că nu a săvârşit neregula constatată de organul de control cu privire la o disproporţie cantitativă, vizând elementele „terasamente” şi „mixturi asfaltice” prevăzute în proiectul tehnic al lucrării faţă de cele prevăzute în documentaţia de atribuire a acordului contractual de lucrări şi în acest sens, au fost invocate următoarele argumente:
- cantităţile de lucrări prevăzute în documentaţia de atribuire au fost fundamentate pe expertiza specialiştilor, care au justificat acest niveluri prin raportare la cantităţile de lucrări din proiectul tehnic, la complexitatea şi la valoarea estimată a contractului care urmează să fie atribuit;
- cantităţile de lucrări prevăzute în documentaţia de atribuire nu sunt disproporţionate, respectiv mai mari decât cele din proiectul tehnic întocmit de SC R.C. SRL şi dimpotrivă, pentru terasamente, cerinţele din documentaţia de atribuire sunt mai mici şi nu mai mari decât cele din proiectul tehnic;
- în privinţa cantităţilor de terasamente, cât şi a celor de mixturi asfaltice, s-a creat aparenţa unei disproporţii cantitative prin faptul că organul de control a diminuat nejustificat cantităţile aferente proiectului, prin nerecunoaşterea anumitor lucrări ca aparţinând celor două categorii.
Reclamantul a mai arătat că neregula constatată nu are vreun impact financiar asupra fondurilor europene alocate pentru contractul de finanţare în baza căruia se derulează acordul contractual de lucrări încheiat, nefiind niciun prejudiciu şi nicio legătură de cauzalitate între pretinsa abatere de la legalitate şi un prejudiciu pentru bugetul Uniunii Europene.
Ca ultim motiv de nelegalitate s-a invocat că prin decizia de soluţionare a contestaţiei au fost respinse şi argumentele reclamantului referitoare la împrejurarea că întreaga documentaţie de atribuire a fost verificată de Agenţia Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice la data transmiterii acesteia în vederea publicării, reţinându-se eronat că aceste argumente depăşesc cadrul legal şi că, verificarea efectuată de Agenţia Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice are doar rol consultativ.
Reclamantul a susţinut că acest punct de vedere este contrar dispoziţiilor art. 49 din O.U.G. nr. 34/2006, conform cărora Agenţia Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice are obligaţia să verifice întreaga documentaţie de atribuire transmisă spre publicare, să constate eventualele erori, să respingă publicarea anunţului în cazul în care se constată erori, indicând inclusiv modul de remediere al erorilor şi chiar de a sancţiona autoritatea contractantă care nu respectă procedura legală de atribuire.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a pronunţat sentinţa civilă nr. 248 din 12 aprilie 2012, prin care a admis acţiunea formulată de reclamantul Judeţul Timiş, prin Consiliul Judeţean Timiş, anulând nota de constatare din 05 octombrie 2011 şi decizia nr. 38 din 06 decembrie 2011 întocmite de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Instanţa de fond a respins motivul de nelegalitate privind inaplicabilitatea O.U.G. nr. 66/2011 pentru acte şi fapte referitoare la o procedură de achiziţie publică din 2009, reţinând că nu a fost încălcat principiul neretroactivităţii legii, întrucât acest act normativ reglementează modul de verificare a legalităţii constituirii unui contract de achiziţie aflat în derulare la momentul controlului, iar în prezenta cauză, activitatea de control s-a finalizat şi s-a concretizat prin nota de constatare încheiată la data de 04 octombrie 2011, la mai mult de 1 an după intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă sus-menţionate.
Judecătorul fondului a constatat că este întemeiat motivul de nelegalitate privind inexistenţa unui titlu de creanţă, în sensul dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, ca act normativ pe care s-a fundamentat actul de control atacat în cauză.
Această concluzie s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 21 alin. (20) - (23), art. 27, art. 28, art. 34, art. 42 - 43 din O.U.G. nr. 66/2011 din care rezultă că o notă de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, precum cea contestată de reclamant, constituie titlu de creanţă şi creanţa trebuie să fie stabilită în RON sau în moneda utilizată pentru efectuarea plăţilor în cadrul contractului, acordului, deciziei sau ordinului de finanţare, cu specificarea echivalentului în RON, utilizându-se cursul de referinţă comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data întocmirii titlului de creanţă, iar această notă de constatare, asimilată procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare, trebuie să cuprindă în mod obligatoriu cuantumul creanţei bugetare stabilite în urma constatărilor, precum şi data la care creanţa bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată.
Din perspectiva acestor dispoziţii legale, s-a constatat că nota din 05 octombrie 2011 a fost emisă de pârât cu omisiunea elementelor susmenţionate şi nu reprezintă un act constatator pentru o creanţă exigibilă.
Nelegalitatea notei din 05 octombrie 2011 a fost constatată pentru că, pe de o parte, organul de control preia dispoziţia generică din pct. 1.7 al anexei 1 a actului normativ cu privire la aplicarea unei corecţii/reduceri de 25% din valoarea contractului, fără a concretiza valoarea creanţei şi fără a insera celelalte menţiuni obligatorii, iar pe de altă parte, impune o condiţie de determinare valorică, prin aplicarea procentului de 25% la valoarea cheltuielilor care vor fi acceptate la plată, condiţie neprevăzută şi nepermisă de lege.
Prima instanţă a reţinut că această nelegalitate rezultă cu evidenţă din perspectiva nerespectării obligaţiilor autorităţii emitente impuse de dispoziţiile art. 33 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora, această autoritate are obligaţia să verifice faptul că informaţiile privind debitorul sunt corecte şi să se asigure că respectiva creanţă bugetară este certă şi nu este condiţionată, este în sumă fixă, exprimată în RON sau în moneda stabilită în acordul/contractul/decizia/ordinul de finanţare şi că este exigibilă la data emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare.
Din acelaşi context s-a desprins şi concluzia nelegalităţii deciziei nr. 38 din 06 decembrie 2011 de soluţionare a contestaţiei administrative, întemeiată pe dispoziţiile art. 47 - 51 din O.U.G. nr. 66/2011, care prevăd că obiectul contestaţiei îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise în procesul-verbal de stabilire a creanţei bugetare, care reprezintă titlu de creanţă.
Dat fiind că nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare şi de stabilire a creanţei bugetare din 05 octombrie 2011, care reprezintă în egală măsură un act administrativ şi un titlu de creanţă, conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, nu cuprinde sume şi măsuri stabilite de organul constatator în baza acestui act normativ, finalizându-se doar prin dispoziţia de aplicare a unei corecţii/reduceri de 25% din valoarea cheltuielilor aferente acordului contractual încheiat cu reclamantul, care vor fi acceptate la plată, judecătorul fondului a considerat că această nelegalitate se răsfrânge şi asupra deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, întrucât reclamantul nu cunoaşte cuantumul prejudiciului impus - debit şi dobânda aferentă sau alte măsuri concrete vizând titlul de creanţă, fiind astfel privat de posibilitatea de a formula contestaţie în sensul prevederilor legale menţionate anterior, care au fost greşit interpretate şi aplicate de către ministerul pârât.
Reţinând că, atât nota de constatare - titlu de creanţă, cât şi decizia subsecventă de soluţionare a contestaţiei administrative, au fost întocmite cu neobservarea formelor legale, care au pricinuit părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea lor, în sensul dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ, prima instanţă a admis acţiunea în anulare, considerând că nu se mai impune examinarea celorlalte motive de nelegalitate invocate pe fondul pricinii cu privire la abaterea constatată din perspectiva dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 şi ale normelor de aplicare a acestui act normativ aprobate prin H.G. nr. 925/2006.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, solicitând ca, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., să fie casată hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Recurentul a susţinut că instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 21 alin. (20), art. 27 şi art. 28 din O.U.G. nr. 66/2011, care au fost respectate la întocmirea notei de constatare din 05 octombrie 2011, prin care s-a aplicat o corecţie/reducere de 25% din valoarea cheltuielilor aferente acordului contractual din 30 iulie 2010.
Cum acordul contractual din 30 iulie 2010 era în derulare la data finalizării controlului, recurentul a arătat că erau incidente dispoziţiile art. 38, 39 şi 40 din O.U.G. nr. 66/2011, astfel că, prin nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare din 05 octombrie 2011 s-a stabilit că Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013 va lua măsurile necesare pentru stingerea creanţelor bugetare rezultate din nereguli.
Titlul de creanţă bugetară reprezintă actul juridic prin care se stabileşte întinderea obligaţiei de plată care revine persoanei fizice sau juridice având calitatea de contribuabil şi în cauză, recurentul a susţinut că întinderea obligaţiei a fost stabilită prin indicarea unui calcul matematic extrem de simplu şi anume cuantumul obligaţiei reprezentând 25% din valoarea acordului contractual din 30 iulie 2010, care este în cuantum fix, aşa încât chiar dacă nu este specifică o sumă în RON, cuantumul creanţei este determinat sau determinabil la data executării obligaţiei.
Ca argument în acest sens au fost invocate dispoziţiile art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, prin care modalitatea deducerii din plăţi a fost definită ca fiind modalitatea de stingere a creanţelor bugetare rezultate din nereguli de către autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, din plăţi datorate debitorului în baza contractelor/acordurilor/deciziilor/ordinelor de finanţare, cu reflectarea corespunzătoare a operaţiunii în evidenţele contabile.
De asemenea, au fost invocate dispoziţiile art. 38 din acelaşi act normativ, care stabilesc ca modalitate de stingere a creanţelor bugetare rezultate din nereguli şi deducerea din plăţile/rambursările următoare.
Recurentul a criticat concluzia instanţei de fond privind nulitatea actului de control care nu indică un cuantum al sumelor de plată, motivând că actul normativ care guvernează activitatea de control prevede mecanismul deducerilor, prin care corecţia financiară aplicată de autorităţile române se efectuează cu ocazia primei declaraţii de cheltuieli, după constatarea neregulilor.
Chiar şi în situaţia în care doar s-ar fi constatat neregula, recurentul a arătat că actul administrativ atacat în cauză produce efecte juridice şi a fost greşit anulat pentru necomunicarea sumei datorate, deşi cuantumul exact al creanţei era perfect determinabil, iar recuperarea creanţei urma să fie făcută prin deducerea din plăţi.
Întrucât verificările se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, chiar în situaţia în care după verificări nu s-ar fi stabilit o sumă de bani cu titlul de creanţă, recurentul a considerat că este nelegală soluţia de anulare a actelor administrative în integralitatea lor, în condiţiile în care acestea conţineau constatări ale autorităţilor competente.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
Prin nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 05 octombrie 2011 întocmită de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia de Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare s-a constatat că autoritatea contractantă, respectiv unitatea administrativ-teritorială Judeţul Timiş, a restricţionat participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare DJ 682 Limita de judeţ Arad - Periam - Saravale - Sânnicolau Mare”, prin introducerea unor cerinţe minime de calificare, care sunt disproporţionate în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică urmând a fi atribuit, deoarece suma cantităţilor de lucrări executate, incluse în contractele care urmau să fie prezentate de către operatorul economic ca dovadă a experienţei lui similare este mai mare decât valoarea/cantitatea de lucrări care urmau a fi executate în baza contractului care a constituit obiectul licitaţiei.
În cuprinsul acestei note, în baza prevederilor art. 21 alin. (20), art. 27, art. 28 din O.U.G. nr. 66/2011 şi art. 1.7 din anexa acestui act normativ, coroborate cu prevederile Notei COCOF 07/0037/03 - RO din 29 noiembrie 2007 şi cu prevederile art. 4 din Regulamentul (CE) nr. 448/2001, s-a dispus aplicarea unei corecţii/reduceri de 25% din valoarea cheltuielilor aferente acordului contractual din 30 iulie 2010.
Nelegalitatea notei din 05 octombrie 2010 şi a deciziei nr. 38 din 6 decembrie 2011, prin care a fost respinsă contestaţia administrativă, a fost corect constatată de prima instanţă pentru omisiunea menţiunii referitoare la cuantumul creanţei bugetare stabilite în urma constatărilor, menţiune prevăzută cu caracter obligatoriu pentru validitatea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare prin dispoziţiile art. 21 pct. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.
Conform acestei reglementări, procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare trebuie să conţină următoarele elemente: denumirea autorităţii emitente, data la care a fost emis, datele de identificare a debitorului sau a persoanei împuternicite de debitor, cuantumul creanţei bugetare stabilite în urma constatărilor, motivele de fapt, temeiul de drept, numele şi semnătura conducătorului autorităţii emitente, ştampila autorităţii emitente, posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi autoritatea la care se depune contestaţia, menţiuni privind punctul de vedere al debitorului şi poziţia exprimată de structura de control competentă.
De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora, creanţele bugetare rezultate din nereguli, inclusiv accesoriile datorate conform contractelor sau altor angajamente legale prin care se utilizează fondurile europene şi fondurile publice naţionale aferente acestora, înscrise în titlul de creanţă prevăzut la art. 21 pct. 20 din acelaşi act normativ, se stabilesc în RON sau în moneda utilizată pentru efectuarea plăţilor în cadrul contractului, acordului, deciziei sau ordinului de finanţare, cu specificarea echivalentului în RON, utilizându-se cursul de referinţă comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data întocmirii titlului de creanţă.
Acelaşi act normativ prevede expres în art. 43 lit. a) că reprezintă titlul executoriu procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare, nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare şi procesul-verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, de la data la care creanţa bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut în procesul-verbal, conform art. 141 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, republicată.
Fiind titlu de creanţă bugetară, nota de constatare întocmită de recurentul-pârât trebuia să prevadă cuantumul creanţei bugetare stabilite în urma constatărilor, condiţie care nu a fost îndeplinită prin menţiunea organului de control că valoarea exactă a cuantumului corecţiilor care vor fi aplicate acordului contractual din 30 iulie 2010 va fi evaluată prin aplicarea coeficientului de 25% la valoarea cheltuielilor aferente acestui acord care vor fi acceptate la plată, la care se adaugă 25% din valoarea TVA aferentă.
Obligaţia stabilirii existenţei şi întinderii creanţei bugetare aparţinea ministerului recurent care, în calitate de autoritate emitentă, trebuia să verifice faptul că informaţiile privind debitorul sunt corecte şi să se asigure că respectiva creanţă bugetară este certă şi nu este condiţionată, este în sumă fixă, exprimată în RON sau în moneda stabilită în acordul/contractul/decizia/ordinul de finanţare şi este exigibilă data emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare, conform atribuţiilor prevăzute expres în art. 33 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011.
Faţă de această reglementare şi de conţinutul notei de constatare atacate în prezenta cauză, judecătorul fondului a respins cu just temei apărările prin care ministerul pârât a invocat competenţa Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013 în stabilirea cuantumului creanţei bugetare, reţinând că autoritatea respectivă are atribuţii de a lua măsurile necesare pentru stingerea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, conform art. 38 - 40 din O.U.G. nr. 66/2011, iar nu pentru stabilirea şi individualizarea obligaţiei de plată.
În mod întemeiat a fost respinsă şi apărarea recurentului - pârât privind caracterul determinabil al creanţei bugetare, întrucât nota de constatare pe care a întocmit-o nu cuprinde criteriile de determinare a sumei de plată şi nici valoarea certă la care se va aplica o corecţie de 25%, indicată în mod neclar şi echivoc ca fiind valoarea cheltuielilor aferente acordului contractual din 30 iulie 2010, care vor fi acceptate la plată, la care se adaugă 25% din valoarea TVA aferentă.
Supusă unor condiţii şi unor termene incerte, creanţa bugetară stabilită de recurentul-pârât nu este determinată sau determinabilă, ceea ce afectează valabilitatea titlului de creanţă pentru omisiunea menţiunii obligatorii privind cuantumul creanţei bugetare stabilite în urma constatărilor, astfel că, instanţa de fond a dispus în mod corect anularea în integralitatea lor a actelor administrative deduse judecăţii, reţinând că acestea nu pot fi menţinute numai cu privire la constatarea unei nereguli, întrucât aceasta este într-o strânsă interdependenţă cu sancţiunea administrativă de aplicare a unei corecţii de 25%.
Nelegalitatea notei de constatare din 05 octombrie 2011 pentru lipsa menţiunii privind cuantumul creanţei bugetare a fost corect constatată de prima instanţă şi din perspectiva încălcării dreptului la apărare a debitorului care, nefiind informat cu privire la suma datorată, nu are posibilitatea să exercite în mod efectiv dreptul său de a contesta, cu atât mai mult cu cât, obiectul contestaţiei administrative îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise în procesul-verbal de stabilire a creanţei bugetare, care reprezintă titlu de creanţă, astfel cum se prevede în art. 47 - 51 din O.U.G. nr. 66/2011.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatându-se că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a cărei calitate procesuală a fost transmisă Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului) împotriva sentinţei civile nr. 248 din 12 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7781/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 7421/2013. Contencios → |
|---|
