ICCJ. Decizia nr. 777/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 777/2013
Dosar nr. 427/3/2011
Şedinţa publică de la 14 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 663 din 11 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC T.T.I.E. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin acţiunea dedusă judecăţii reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 25045 din 30 septembrie 2010, anularea raportului de inspecţie fiscală nr. 21957 din 16 iunie 2010 întocmit la data de 15 iunie 2010 de inspectori din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publica Cluj, anularea Deciziei de Impunere nr. 827 din 16 iunie 2010 şi, pe cale de consecinţă, să se constatate că reclamanta nu datorează bugetului de stat suma de 588.723 lei şi accesoriile acesteia, sumă stabilită prin actul de control atacat.
Prin Decizia de impunere nr. 827 din 16 iunie 2010 emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. 21957 din 16 iunie 2010, reclamantei i-au fost stabilite obligaţii suplimentare de plata: TVA 355.649 RON; majorări de întârziere aferente TVA 233.074 RON, în total 588.723 RON.
Din conţinutul Raportului de inspecţie fiscală parţială nr. 21957 din 16 iunie 2010, pe baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. 827 din 16 iunie 2010 privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite în sarcina reclamantei rezulta următoarele:
În perioada 11 mai 2010 - 21 mai 2010 şi 1 iunie 2010 - 7 iunie 2010 organele de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj au efectuat un control fiscal parţial având ca obiectiv verificarea modului de calculare, înregistrare şi virare a taxei pe valoare adăugată pe perioada 1 noiembrie 2006 - 31 martie 2010, la societatea reclamantă.
În perioada ianuarie 2008 - martie 2009 reclamanta a efectuat achiziţii de autoturisme second-hand din interiorul Comunităţii (Germania şi Olanda), aplicând la achiziţie regimul normal de taxare, respectiv "taxare inversă".
Potrivit datelor transmise de organele fiscale din Germania şi Olanda prin sistemul V., livrările intracomunitare de autoturisme second-hand au fost efectuate în regim normal de TVA, cumpărătorul S.C. T.T.I.E. S.R.L. comunicând firmelor furnizoare codul valabil de TVA atribuit de autorităţile fiscale competente din România.
Ulterior, reclamanta a revândut autovehiculele în ţară, către clienţi persoane fizice, aplicând cota de TVA doar asupra marjei de profit, aplicând în acest mod regimul special de taxare prevăzut de art. 1522 din C. fisc.
Organul de inspecţie fiscală a constatat că societatea reclamantă nu îndeplineşte condiţiile necesare aplicării regimului special de taxare, întrucât în facturile de cumpărări primite din Comunitate de către reclamantă nu există înscrisă menţiunea "TVA inclusă şi nedeductibilă" prevăzută la art. 1522 alin. (12) din C. fisc., societatea nedeţinând pentru niciuna dintre achiziţiile intracomunitare efectuate o declaraţie a furnizorului sau o altă dovadă din care să rezulte că furnizorii acestor bunuri nu au beneficiat de scutire de taxă, ori de rambursare a taxei, caz în care regimul special nu se aplică.
Prin urmare, a procedat la recalcularea TVA datorată de reclamantă prin aplicarea cotei de 19% asupra preţului de vânzare al autovehiculelor, rezultând o datorie totală în sumă de 360.204 RON.
Debitul suplimentar în suma de 355.068 RON, contestat în cauză, a fost stabilit prin deducerea din datoria totală de TVA sus indicată, a TVA calculată de societate asupra marjei de profit. Calculul debitului suplimentar contestat a fost cuprins în anexa 4 la raportul de inspecţie fiscală, iar pentru debitul suplimentar în suma de 355.649 RON, stabilit prin decizia atacată (din care contestat 355.068 RON), au fost calculate majorări de întârziere până la data de 9 iunie 2010, în sumă de 233.074 RON, cuprinse în anexa nr. 5 la raportul de inspecţie fiscală şi pe care societatea le contestă în întregime.
Reclamanta a contestat actul administrativ fiscal, iar prin Decizia nr. 227/2010 DGFP a judeţului Cluj a respins această contestaţie, ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că reclamanta a achiziţionat din interiorul Comunităţii Europene în perioada supusă verificării, autovehicule second-hand în regim normal de taxă pe valoarea adăugată, pe care le-a revândut în ţară la persoane fizice, aplicând cota de taxă pe valoarea adăugată doar asupra marjei de profit, calculată de societate pentru fiecare vânzare în parte.
Organele de inspecţie fiscală au constatat că societatea nu îndeplineşte condiţiile necesare aplicării regimului special de taxare prevăzute de art. 1522 alin. (2) şi alin. (12) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, motiv pentru care au stabilit taxa pe valoarea adăugată colectată suplimentar aferentă revânzărilor de autovehicule second-hand, în baza facturilor fiscale emise de contestatoare către persoane fizice, în sumă de 355.068 RON şi accesorii aferente în sumă de 233.074 RON, contestate de reclamantă.
Instanţa a reţinut că potrivit prevederilor legale în vigoare pe perioada supusă controlului, regimul special de taxare pentru bunuri second-hand se aplică în cazul în care achiziţia s-a efectuat din interiorul Comunităţii, de la unul din furnizorii prevăzuţi la art. 1522 alin. (2) lit. a) - d) din Codul fiscal în măsura în care livrarea de către aceasta a fost supusă taxei în regim special.
De asemenea, a mai reţinut că persoana impozabilă revânzătoare care aplică regimul special de taxare, va înscrie pe facturi "TVA inclusă şi nedeductibilă", conform art. 1522, alin. (12) din Codul fiscal; societatea nu face dovada faptului că bunurile au fost taxate în statul membru de unde au fost furnizate, conform regimului special pentru intermediarii persoane impozabile, pentru ca achiziţiile intracomunitare de autovehicule second-hand să poată fi considerate ca neimpozabile în România, conform art. 126 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal; scutirea practicată de societăţile vânzătoare în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) şi a art. 6 din Legea fiscală germană din Uniunea Europeană îngrădeşte dreptul contestatoarei de a aplica regimul special de taxare pentru bunurile second-hand.
S-a mai constatat că reclamanta avea obligaţia ca la vânzarea autovehiculelor second-hand pe teritoriul ţării, să aplice regimul normal de TVA, în sensul de a colecta TVA la preţul de vânzare al autovehiculelor second-hand, nu doar la marja de profit şi că organul fiscal a procedat corect la recalcularea TVA datorată de reclamantă în sumă de 360.204 RON şi la stabilirea TVA suplimentar în sumă de 355.068 RON.
Referitor la argumentul societăţii conform căruia achiziţiile intracomunitare de bunuri second-hand nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România şi că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 126 alin. (8) lit. c), instanţa a reţinut că aplicarea acestor dispoziţii este limitată la cazurile când vânzătorul are calitatea de persoana impozabilă revânzătoare sau calitatea de organizator de vânzări prin licitaţie publică, iar bunurile au fost taxate în statul membru furnizor în ambele cazuri, conform regimului special.
În speţă, s-a reţinut că societăţile vânzătoare în cauză au aplicat în statul membru scutirea de TVA pentru livrări intracomunitare de bunuri şi nu regimul special de taxare menţionat mai sus.
Instanţa nu a reţinut nici apărarea reclamantei, potrivit căreia nu poate să achite o sumă de bani pe care nu a încasat-o, precum şi motivaţia sa cum că din informaţiile obţinute a rezultat că ar fi aplicat corect TVA doar la marja de profit, întrucât prevederile legale în vigoare menţionate sunt de strictă interpretare şi trebuie aplicate în sensul în care au fost enunţate de legiuitor.
În fine, s-a reţinut că probele reclamantei nu sunt relevante, acestea reprezentând doar solicitări de informaţii transmise de către reclamantă prin e-mail furnizorilor săi de autovehicule second-hand din Uniunea Europeană, fără ca aceasta să prezinte şi răspunsurile transmise de aceşti furnizori.
Pe de altă parte, eventualele răspunsuri nu pot fi contrare şi nici nu pot modifica informaţiile reţinute de organele de inspecţie fiscală din rapoartele V. referitoare la livrările intracomunitare declarate de către toţi contribuabilii din toate statele membre către reclamantă şi cele din facturile fiscale din care rezultă cu certitudine că furnizorii în cauză au aplicat prevederile similare din legislaţia referitoare la scutirea de TVA, cuprinse la art. 143, alin. (2) lit. a) din C. fisc.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC T.T.I.E. SRL.
Invocând în drept dispoziţiile art. 299 şi următoarele C. proc. civ., recurenta a solicitat în principal casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, apreciind că este necesară administrarea de probe noi, iar în subsidiar modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii în contencios.
S-a imputat primei instanţe că a interpretat şi aplicat greşit normele juridice în materia care guvernează demersul judiciar obiect al dosarului de faţă, achiesând la apărările intimatei şi respingând susţinerile reclamantei privind neincidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1522 pct. 2 lit. b) din C. fisc., fără o motivare convingătoare.
Sub acest aspect, s-a arătat că în condiţiile în care instanţa a reţinut că achiziţia intracomunitară nu s-a efectuat în regim normal de taxare, ci cu scutire de TVA, iar pe de altă parte concluzionează că din documentele cauzei rezultă că societăţile vânzătoare au aplicat în statul membru scutirea de TVA şi nu regimul special de taxare, raţionamentul final care a condus la respingerea acţiunii este greşit, întrucât doar o livrare în regim normal de taxare îngrădea categoric dreptul reclamantei la aplicarea regimului special de taxare.
Totodată, instanţa de fond nu a analizat oportunitatea cererii în probaţiune pe care reclamanta a formulat-o, anume încuviinţarea unei adrese oficiale către cei mai importanţi furnizori (ca număr de autovehicule second-hand vândute) pentru ca aceasta să comunice care a fost regimul de taxare în ceea ce priveşte TVA pentru autovehiculele vândute reclamantei, atât la momentul la care aceştia au achiziţionat bunurile, cât şi la momentul la are le-au revândut către reclamantă, dacă au beneficiat de scutire de TVA sau de rambursare a TVA.
Recurenta a apreciat că din economia dispoziţiilor art. 142 (1) lit. a) şi e) - g) şi art. 143 (1) lit. h) - m) din C. fisc. rezultă fără dubiu că niciuna dintre societăţile de la care a cumpărat autovehiculele second-hand nu este în vreuna dintre situaţiile speciale cu privire la calitatea persoanei vânzătoare, la obiectul vânzării (nave, aeronave, etc), de exceptare de la regimul special, toate societăţile fiind dealeri auto de autovehicule second-hand şi, totodată acestea nu au beneficiat de rambursare TVA pentru autovehiculele vândute recurentei-reclamante, întrucât pe facturile fiscale de achiziţie intracomunitară nu se face menţiunea "TVA taxare inversă".
Răspunzând motivelor de recurs, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) a Judeţului Cluj a arătat că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică pe baza probatoriului existent la dosar şi a prevederilor legale în vigoare în privinţa TVA.
Examinând cauza din perspectiva normelor legale incidente, a probelor administrate, Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate criticile recurentei, deci că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare, pentru cele ce vor fi punctate în continuare:
Solicitarea recurentei referitoare la o eventuală casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei, pentru completarea probatoriului prin încuviinţarea efectuării unei adrese oficiale către cei mai importanţi furnizori pentru ca aceştia să dea relaţii cu privire la regimul de taxare pentru autovehiculele pe care le-au vândut reclamantei nu se justifică câtă vreme în mod argumentat instanţa fondului a analizat atât susţinerile cât şi apărările făcute în cauză prin raportare la documentele ce au stat la baza Raportului de inspecţie fiscală, care la rândul său a stat la baza emiterii deciziei de impunere, şi la dispoziţiile Codului fiscal, conchizând că este corectă şi legală Decizia nr. 227 din 30 septembrie 2010 prin care DGFP Cluj a respins contestaţia reclamantei pentru suma totală de 588.142 RON, reprezentând TVA şi majorări de întârziere aferente, (decizie comunicată cu Adresa nr. 25045 din 30 septembrie 2010).
Reclamanta SC T.T.I.E. S.R.L. a contestat obligaţiile suplimentare stabilite de controlul fiscal prin Decizia de impunere nr. 827 din 16 iunie 2010, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală parţială nr. 21957 din 16 iunie 2010, în condiţiile în care în perioada ianuarie 2008 - martie 2009 a efectuat achiziţii de autoturisme second-hand din interiorul Comunităţii Europene (Germania şi Olanda) aplicând regimul normal de taxare ("taxare inversă") şi ulterior a revândut autovehiculele în România, către clienţi persoane fizice, aplicând regimul special de taxare prevăzut de art. 1522 din C. fisc., modificată şi completată, respectiv aplicând cota de 19% TVA doar asupra marjei de profit.
În mod just, instanţa fondului a reţinut ca legale obligaţiile stabilite prin decizia de impunere şi menţinute de DGFP Cluj în soluţionarea contestaţiei administrative, argumentarea soluţiei de respingere a acţiunii nefiind nicidecum una neconsistentă, după cum se poate lesne observa din considerentele sentinţei atacate, expuse rezumativ în prezenta decizie.
Regimul special de taxare pentru bunuri second-hand se aplică în cazul în care achiziţia s-a efectuat din interiorul Comunităţii Europene, de la unul din furnizorii prevăzuţi la art. 1522 (2) lit. a) - d) din C. fisc., respectiv furnizorul să fie:
"a) o persoană neimpozabilă;
b) o persoană impozabilă, în măsura în care livrarea efectuată de respectiva persoană impozabilă este scutită de taxă, conform art. 141 alin. (2) lit. g);
c) o întreprindere mică, în măsura în care achiziţia respectivă se referă la bunuri de capital;
d) o persoană impozabilă revânzătoare, în măsura în care livrarea de către aceasta a fost supusă taxei în regim special."
Conform art. 1522 (12) din C. fisc., o persoană impozabilă revânzătoare care aplică regimul special de taxare va înscrie pe facturi "TVA inclusă şi nedeductibilă".
În speţă, potrivit documentelor existente în dosarul contestaţiei administrative, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada achiziţionării bunurilor second-hand de la unul din furnizorii prevăzuţi la art. 1522 (2) lit. a) - d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificată şi completată, în vigoare la momentul controlului fiscal.
În Raportul de inspecţie fiscală parţială din 16 iunie 2010 s-a stabilit că pe facturile de cumpărări primite de S.C. T.T.I.E. S.R.L. de la furnizorii din Uniunea Europeană nu este înscrisă menţiunea "TVA inclusă şi nedeductibilă", potrivit alin. (12) al art. 1522 din C. fisc., legislaţia referitoare la TVA în această privinţă fiind aceeaşi pentru toate statele membre ale Comunităţii.
Corect s-a reţinut cu ocazia întocmirii Raportului fiscal că societatea reclamantă a aplicat regimul normal de TVA la achiziţii, le-a reflectat în jurnalele de cumpărări, în balanţele de verificare şi în deconturile de TVA, rezultând astfel că furnizorul nu a aplicat regimul special de taxare pentru operaţiunile respective pentru a putea fi considerate neimpozabile în România în sensul art. 126 (8) din C. fisc.
Adiţional, s-a reţinut, conform datelor transmise prin sistemul V. referitor la livrările intracomunitare declarate de către toţi contribuabilii din toate statele membre către petenta, că scutirea practicată de societăţile vânzătoare din Uniunea Europeană îngrădeşte dreptul reclamantei de a aplica regimul special de taxare pentru bunurile second-hand.
Aplicarea dispoziţiilor art. 126 (8) din C. fisc. este limitată la cazurile în care vânzătorul are calitatea de persoană impozabilă revânzătoare sau calitatea de organizator de vânzări prin licitaţie publică, iar bunurile au fost taxate în statul membru furnizor în ambele cazuri, conform regimului special.
În speţă, societăţile vânzătoare au aplicat în statul membru scutirea de TVA pentru livrările intracomunitare şi nu regimul special de taxare.
Concluzia care se desprinde în raport de probatoriul existent şi de normele legale invocate este aceea că recurenta-reclamantă avea obligaţia ca, la vânzarea autovehiculelor second-hand pe teritoriul României, să aplice regimul normal de TVA în sensul de a colecta TVA la preţul de vânzare al acestor bunuri şi nu doar la marja de profit.
În acest context, organul fiscal a procedat corect stabilind în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare în sumă totală de 588.142 RON, reprezentând TVA şi majorări de întârziere aferente, astfel că sentinţa recurată va fi menţinută fiind legală şi temeinică.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 312 (1) C. proc. civ. şi art. 20 (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC T.T.I.E. SRL împotriva Sentinţei nr. 663 din 11 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 676/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 9/2013. Contencios. Anulare act administrativ.... → |
|---|
