ICCJ. Decizia nr. 676/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 676/2013
Dosar nr. 9938/2/2010
Şedinţa publică de la 12 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 7761 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a Hotărârii nr. 3437 din 1 septembrie 2011 emisă de pârâtul Baroul Bucureşti, respingându-se totodată ca nefondată excepţia de nelegalitate invocată. Au fost respinse excepţiile prematurităţii şi inadmisibilităţii cererii ca nefondate, precum şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B.V. în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bucureşti, prin Consiliul Baroului Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, prin Consiliul Uniunii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, că art. 4 din Legea nr. 554/2004 conferă posibilitatea invocării nelegalităţii unui act administrativ, fără a condiţiona invocarea excepţiei de nelegalitate de parcurgerea procedurii speciale de contestare a sa, iar, pe de altă parte, că procedura de contestare a acestei hotărâri este o procedură administrativ jurisdicţională, care, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi Constituţiei României, are caracter facultativ.
În ce priveşte excepţia de nelegalitate invocată, prima instanţă a apreciat că hotărârea atacată conţine toate elementele de validitate cerute de lege.
S-a constatat că hotărârea în speţă conţine elementele de identificare a cererii reclamantului, motivul de fapt care a condus la respingerea solicitării, respectiv neînsuşirea cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat, soluţia respingerii cererii şi temeiul de drept.
Totodată, astfel cum s-a reţinut, împrejurarea că reclamantul a publicat un manual de pregătire pentru admiterea în avocatură nu este o dovada a însuşirii cunoştinţelor necesare admiterii în profesie, iar nemenţionarea, în cuprinsul hotărârii a calificativului sau notei obţinute, a răspunsurilor şi întrebărilor puse, nu atrage nelegalitatea hotărârii.
În privinţa excepţiei prematurităţii cererii, instanţa fondului a reţinut că reclamantul a înregistrat la Baroul Bucureşti o cerere de intrare în profesia de avocat cu scutire de examen, la care a anexat actele necesare.
Reclamantului i s-a comunicat adresa din 10 mai 2010 emisă de Baroul Bucureşti, de aducere la cunoştinţă a împrejurării că cererea sa va fi analizată în data de 22 iunie 2010.
Astfel, Consiliul Baroului Bucureşti a organizat un interviu la care reclamantul s-a prezentat în vederea susţinerii cererii, după finalizarea acestui interviu nefiindu-i comunicat nici un rezultat cu privire la cererea formulată, situaţie în care acesta a înregistrat la UNBR plângerea cu nr. 3437 din 6 aprilie 2010.
Cu adresa nr. J43ZC/2010 comunicată de UNBR acesta a primit răspuns în sensul ca a fost înregistrată contestaţia la UNBR cu nr. 143/c/14-09-2010 şi că, în vederea soluţionării, s-a solicitat Baroului Bucureşti să comunice un punct de vedere.
După 5 luni de la înregistrarea cererii la Baroul Bucureşti, reclamantul a primit din partea baroului, prin decan, un răspuns în sensul că cererea sa a rămas fără obiect, pe motiv ca a înregistrat o cerere similară şi la alt barou, împotriva adresei de răspuns reclamantul formulând o contestaţie înregistrată la UNBR.
Reţinând că din cererea depusă la Baroul Bucureşti rezultă că reclamantul doreşte să i se recunoască dreptul de primire în profesia de avocat, drept pe care l-a afirmat şi prin cererea de chemare în judecată, prima instanţă a apreciat că este nefondată excepţia prematurităţii invocată de pârâţi.
În privinţa excepţiei inadmisibilităţii, judecătorul fondului a reţinut că scopul reclamantului este de a i se recunoaşte dreptul de primire în profesia de avocat, chiar dacă acesta a solicitat admiterea în profesie, iar distincţia între cei doi termeni nu duce la inadmisibilitatea cererii, câtă vreme intenţia reclamantului a fost aceea de a exercita profesia de avocat.
Cu privire la această excepţie s-a mai constatat că potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege poate solicita instanţei, printre altele, recunoaşterea dreptului pretins, acesta fiind de altfel, primul petit al cererii formulate de reclamant.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, poate fi numit în profesie, la cerere, cu scutire de examen, cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de consilier juridic timp de cel puţin 10 ani cu condiţia neîncetării activităţii din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, Consiliul baroului poate verifica cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
S-a constatat că în speţă s-a efectuat o verificare a cunoştinţelor reclamantului, respingându-se cererea sa, întrucât acesta nu şi-a însuşit cunoştinţele cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Instanţa fondului a apreciat că publicarea de către reclamant a unui manual de pregătire pentru admiterea în avocatura nu este o dovadă a însuşirii cunoştinţelor necesare admiterii în profesie, o atare dovadă făcându-se cu ocazia verificării organizate de Consiliul Baroului, reclamantul nefăcând proba faptului că a răspuns corect la întrebările puse de membrii comisiei de verificare a cunoştinţelor.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurentul B.V.
Împotriva hotărârii primei instanţe, în termen legal a formulat recurs reclamantul B.V., indicând ca temei legal al demersului său prevederile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 ca şi prevederile art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul-reclamant, făcând ample referiri la situaţia de fapt, la conţinutul cererii de chemare în judecată şi în contextul unor numeroase aprecieri de ordin personal, cu referire la structura paralelă a avocaturii din Baroul B. - aripa B., a adus următoarele critici hotărârii pronunţate de prima instanţă:
- pârâţii nu au făcut dovada vreunei încălcări de către reclamant a prevederilor Legii nr. 51/1995, neputându-i-se imputa exercitarea abuzivă a dreptului de asociere întrucât nu există nicio hotărâre judecătorească din care să rezulte nelegalitatea constituirii Baroului Bacău, înregistrat de altfel la organele fiscale;
- nu este prevăzută în lege nicio sancţiune pentru nerespectarea dispoziţiilor privind exercitarea profesiei de avocat în cadrul altui barou în afara UNBR;
- în condiţiile în care instanţa de fond ar fi reţinut starea sa de incompatibilitate, astfel cum s-a solicitat, ar fi renunţat la calitatea de membru al Baroului Bacău, cabinetul său fiind organizat în calitate de PFA ca subiect de drept;
- suprapunerea calităţii de avocat în structura paralelă a avocaturii din Baroul Bacău, în acelaşi timp cu profesia de consilier juridic nu presupune un motiv de nerecunoaştere a vechimii în funcţii juridice;
- instanţa de fond nu a aplicat prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) în sensul producerii efectelor ei, ignorând totodată încălcarea de către pârâţi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, prin exprimare explicită cu exces de putere a voinţei de a nu rezolva cererea sa de primire în profesie;
- s-a ignorat şi încălcarea de către pârâţi, în cazul său, a altor principii de drept european, cum ar fi principiul necesităţii şi al oportunităţii, principiul proporţionalităţii, al securităţii juridice, etc., consacrate prin Directiva nr. 2006/123/CE, fiind ignorată şi practica în materie a instanţei supreme;
- instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiilor invocate, incluzându-le pe cele de nelegalitate/nulitate a actelor administrative expres arătate, care au stat la baza înfiinţării, recunoaşterii şi autorităţii entităţilor pârâte, "Baroul Bucureşti" şi "Uniunea Naţională a Barourilor din România" (UNBR), fiind greşit analizate şi interpretate prevederile legale aplicabile din Legea nr. 51/1995;
- s-a ignorat împrejurarea că Hotărârea nr. 3437 din 1 septembrie 2011 emisă de Baroul Bucureşti, prin Consiliul Baroului, nu a fost motivată în fapt şi nu menţionează în ce anume a constat evaluarea cunoştinţelor juridice, care nici nu a fost corectă, răspunsurile sale fiind conforme bibliografiei şi cu atât mai mult cu cât este şi autorul unui manual publicat în anul 2010, vizând tocmai pregătirea pentru admiterea în profesia de avocat;
- hotărârea instanţei de fond cuprinde de altfel şi motive contradictorii, străine de natura pricinii.
3. Apărările intimaţilor
Intimaţii Baroul Bucureşti, prin Consiliul Baroului Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România au formulat întâmpinări la motivele de recurs înfăţişate de recurentul-reclamant, solicitând, în esenţă, respingerea ca nefondat a recursului formulat de B.V..
Intimaţii au învederat, inter alia, că recurentul a formulat cereri de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, şi la barourile Iaşi, Suceava, Botoşani, Neamţ şi Bacău, cereri ce i-au fost respinse iar acţiunile judecătoreşti soluţionate până în prezent au fost de asemenea respinse toate ca neîntemeiate.
În acest sens au fost depuse la dosar, cu titlu de practică judecătorească, Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 4064 din 14 august 2011; nr. 4854 din 20 octombrie 2011; nr. 5016 din 27 octombrie 2011 şi nr. 5862 din 6 decembrie 2011.
Recurentul-reclamant a depus concluzii scrise prin care a răspuns şi a combătut întâmpinările formulate, reiterând practic motivele de recurs înfăţişate.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Analizând hotărârea primei instanţe prin prisma criticilor recurentului, raportat la actele şi lucrările dosarului dar şi faţă de apărările intimaţilor şi de prevederile legale incidente, conform şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este nefondat recursul promovat de recurentul-reclamant, în considerarea celor în continuare expuse.
4.1. Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că, dat fiind modul de redactare a motivelor de recurs, urmează să analizeze grupat criticile recurentului-reclamant, nefiind posibilă şi nici necesară examinarea distinctă a fiecăruia dintre argumentele invocate şi nici a aprecierilor, respectiv a interpretărilor personale ale recurentului-reclamant înfăţişate cu privire la dispoziţii din diverse acte normative, cu atât mai mult cu cât unele dintre acestea nu au legătură cu cauza de faţă.
Prezentarea rezumativă a considerentelor hotărârii recurate, de mai sus, relevă că prin cererea iniţială cu care a sesizat instanţa de contencios administrativ, recurentul-reclamant a solicitat, pe de-o parte, recunoaşterea dreptului său de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, iar pe de alta, obligarea Baroului Bucureşti la emiterea deciziei de admitere în profesie, în aceste condiţiuni şi de înscriere în tabloul avocaţilor definitivi.
Pe parcursul procesului, raportat şi la excepţiile invocate de pârâţii intimaţi, recurentul-reclamant a depus precizări de acţiune, faţă de adresele de răspuns şi de corespondenţa purtată cu Uniunea Naţională a Barourilor din România, cu referire şi la Decizia nr. 224 din 9 iunie 2011 a Consiliului UNBR, comunicată în data de 23 iunie 2011 prin care s-a admis contestaţia reclamantului împotriva adresei iniţial contestate, cu nr. 3437 din 3 septembrie 2010 şi s-a dispus ca organul competent, respectiv Consiliul Baroului Bucureşti, să emită decizie de admitere sau de respingere în profesie, cu scutire de examen.
Urmare acestei decizii, astfel cum rezultă din adresa nr. 3437 din 22 iunie 2011, depusă la dosar la data de 30 iunie 2011, recurentul-reclamant a fost invitat la şedinţa Consiliului Baroului Bucureşti în vederea soluţionării cererii de primire în profesie cu scutire de examen, sens în care, pe parcursul procesului, început la 15 octombrie 2010, au fost acordate termene pentru finalizarea procedurii administrative aflate în derulare.
Prin Hotărârea nr. 3437 din 1 septembrie 2011 a Consiliului Baroului Bucureşti a fost respinsă cererea reclamantului de primire în profesia de avocat, fără scutire de examen, împotriva căreia s-a formulat contestaţie la UNBR înregistrată la 1 septembrie 2011, sub nr. 400/c (dosar fond), fără a se aduce la cunoştinţa instanţelor modalitatea de soluţionare a acesteia.
De altfel, prin ultimele cereri/precizări depuse de reclamant în faţa primei instanţe, acesta nu şi-a modificat petitul principal al cererii, arătând în plus că înţelege să formuleze o serie de excepţii, cum ar fi excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 3437 din 1 septembrie 2011 emisă de Baroul Bucureşti şi totodată alte 3 excepţii de nulitate/nelegalitate a actelor de înfiinţare, recunoaştere şi autorizare a Baroului Bucureşti, a UNBR şi a Tabloului avocaţilor definitivi emis de ambele entităţi pârâte.
Raportat la situaţia de fapt succint prezentată şi la cronologia actelor şi faptelor survenite pe parcursul judecării cauzei, faţă de precizările de acţiune formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte reţine că prima instanţă în mod judicios, în limitele învestirii sale, a statuat în sensul că, practic, atât din cererile depuse la Barou cât şi din cuprinsul cererii de chemare în judecată, a rezultat că reclamantul a dorit şi solicitat recunoaşterea dreptului său la primirea în profesia de avocat, cu scutirea de examen.
4.2. Răspunzând punctual criticilor recurentului, Înalta Curte arată că nu este fondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Nu se poate susţine existenţa în cuprinsul hotărârii atacate, a unor motive contradictorii şi nici lipsa motivării soluţiei, câtă vreme, Înalta Curte observă că judecătorul fondului a analizat şi s-a pronunţat argumentat asupra fiecăreia dintre excepţiile invocate de toate părţile.
Acest motiv de recurs ar putea fi incident în ipoteza în care ar exista contradicţie între considerente şi dispozitiv, sau între considerente, în sensul că din unele ar rezulta netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că aceasta ar putea fi întemeiată, ceea ce în mod evident nu este cazul.
4.3. Şi excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 3437 din 1 septembrie 2011 emisă de Baroul Bucureşti, prin care a fost respinsă cererea de primire în profesie a recurentului cu scutire de examen, a fost judicios respinsă în opinia Înaltei Curţi, nefiind demonstrată şi dovedită incidenţa elementelor de natură a atrage lipsa de validitate a acesteia.
În acord aşadar şi cu cele reţinute de judecătorul fondului, pe acest aspect, Înalta Curte reţine că hotărârea a cărei nelegalitate s-a invocat, a fost emisă cu respectarea deplină a prevederilor art. 56 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 51/1995 şi a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei, lipsa altor menţiuni, cum ar fi calificativul sau nota obţinută, cum a susţinut recurentul, nefiind în mod evident de natură a atrage nelegalitatea actului.
4.4. Nici motivul de recurs fondat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primit, cu atât mai mult cu cât recurentul-reclamant nici nu a indicat aspectele de fapt şi/sau de drept de natură a atrage incidenţa acestui motiv de nelegalitate, vizând interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii.
4.5. Înalta Curte apreciază că nici celelalte critici vizând modalitatea de soluţionare a fondului cauzei, subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitor la aplicarea şi interpretarea prevederilor legale incidente, respectiv a art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare la data cererii recurentului, de 6 aprilie 2010, nu sunt întemeiate şi urmează a fi respinse.
Astfel după cum bine a apreciat şi judecătorul fondului, chiar dacă într-o manieră concisă, în interpretarea logico-raţională a prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b), (în forma în vigoare la data cererii reclamantului) potrivit cu care: "La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen … b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat", coroborat cu art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, nu se poate nega marja de apreciere lăsată autorităţii competente în activitatea de selecţie desfăşurată cu ocazia primirii în profesia de avocat.
De altfel, Înalta Curte aminteşte că în practica sa majoritară în această materie, a apreciat că sintagma cuprinsă în textul de lege sus citat "poate fi primit în profesie" demonstrează că norma legală respectivă are natura juridică de normă permisivă, ceea ce evident că lasă autorităţii competente marja de apreciere în cadrul căreia se poate exercita puterea discreţionară.
Din perspectiva acestor consideraţiuni teoretice, Înalta Curte observă că nu sunt fondate criticile recurentului-reclamant şi în considerarea actelor şi lucrărilor dosarului care, pe de-o parte, demonstrează că nu a existat un refuz nejustificat de soluţionare a cererii recurentului, astfel cum s-a susţinut iniţial, iar pe de altă parte, nici exercitarea pretins abuzivă, arbitrară a dreptului de apreciere al intimaţilor în derularea procedurii de verificare a cunoştinţelor, nu a fost probată.
Aşa fiind, principiile recunoscute în ordinea juridică europeană, vizând dreptul la buna administrare şi caracterizând raporturile de drept administrativ, la care şi recurentul a făcut ample referiri, deşi dintr-o perspectivă cu totul diferită, nu apar a fi fost încălcate. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât, în mod evident recurentul face o confuzie între vocaţia Baroului de a primi în profesia de avocat un solicitant în urma îndeplinirii anumitor obligaţii coroborate cu dovada însuşirii unor cunoştinţe profesionale, dovadă pe care reclamantul nu a realizat-o în speţă, şi împrejurarea că Baroul nu are obligativitatea de a primi în profesie un solicitant care nu îndeplineşte aceste condiţii legale, respectiv care nu face dovada în urma interviului de însuşire a cunoştinţelor legale, respectiv profesionale aşa cum s-a întâmplat în speţă.
De asemenea, reclamantul realizează în speţă o confuzie între concurs, examen şi interviu.
Recurentului nu i s-a produs nicio discriminare şi nu i-a fost adusă vreo atingere dreptului său proteguit prin Constituţia României sau altă normă comunitară, în sensul că i-a fost asigurat liberul acces la interviu, neputându-se demonstra discriminarea pe niciun considerent, astfel încât solicitările acestuia sunt neîntemeiate şi sub acest aspect.
În fine, apreciind asupra netemeiniciei tuturor criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte apreciază că se impune a fi menţionată ca relevantă şi împrejurarea de fapt, învederată de intimaţi şi demonstrată cu acte, respectiv cu o serie de hotărâri judecătoreşti depuse la dosar. Din cuprinsul acestora rezultă că reclamantul a formulat anterior cereri de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, şi la barourile Iaşi, Suceava, Botoşani, Neamţ şi Bacău, cereri ce i-au fost respinse, după cum, irevocabil au fost respinse şi acţiunile în contencios administrativ formulate împotriva respectivelor barouri (a se vedea Deciziile ÎCCJ-SCAF nr. 4064 din 11 septembrie 2011, nr. 4854 din 30 octombrie 2011, nr. 5016 din 27 octombrie 2011 şi Decizia nr. 5862 din 6 decembrie 2011).
Este de reţinut că în toate cauzele de mai sus instanţele au analizat şi în mod unanim au statuat în sensul că dat fiind interesul public pe care Uniunea Naţională a Barourilor din România şi barourile componente au obligaţia să îl îndeplinească, prin exercitarea atribuţiilor legate de reglementarea şi organizarea avocaturii, ca serviciu public, conform Legii nr. 51/1995, refuzul primirii recurentului-reclamant în profesia de avocat, cu scutire de examen, nu are caracter nejustificat în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) şi m) din Legea nr. 554/2004.
De altfel, această concluzie la care au ajuns toate instanţele ce s-au pronunţat în cauzele sus-enumerate a fost susţinută şi de conduita procesuală a reclamantului, cel puţin contradictorie, în sensul solicitării primirii sale în profesia de avocat în cadrul diferitelor barouri din structura UNBR, ce sunt organizate şi funcţionează în baza Legii nr. 51/1995, în ciuda atitudinii de negare constantă a modalităţii de constituire a acestor structuri şi a statutului legal al acestor persoane juridice.
Având în vedere toate aceste argumente înfăţişate, Înalta Curte urmează, aşadar, ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să respingă ca nefondat recursul de faţă, confirmând astfel legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.V. împotriva Sentinţei civile nr. 7761 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 646/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 777/2013. Contencios → |
|---|
