ICCJ. Decizia nr. 842/2013. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 842/2013
Dosar nr. 176/42/2012
Şedinţa publică de la 15 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul N.C.T., în contradictoriu cu pârâţii I.G.P.R. şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, a solicitat obligarea acestora la plata salariului de merit cuvenit şi neachitat pentru luna martie 2009 precum şi a celorlalte drepturi băneşti ce decurg din plata salariului de merit actualizate în raport cu rata inflaţiei până la data plăţii efective.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamantul a fost angajat în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor la fostul Liceu „C.B.” din Ploieşti până la 31 martie 2009, dată la care a fost trecut în rezervă cu drept de pensie, în cursul anului 2009 a beneficiat de salariu de merit, care i-a fost acordat în ianuarie şi februarie însă în martie nu s-a mai procedat în acest mod, fără a primi vreo înştiinţare în acest sens, a îndeplinit procedura prealabilă însă cu adresa din 08 iulie 2011 pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor i-a comunicat faptul că salariul de merit acordat pentru anul 2009 nu a fost retras în condiţiile art. 4 alin. (4) din O.G. nr. 38/2003 ci a fost acordat doar pentru primele luni ale anului 2009, potrivit fondurilor alocate.
Pârâtul I.G.P.R. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesule sale pasive întrucât structura organizatorică a acestei instituţii este cea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 218/2002 în care nu se regăseşte şi unitatea de învăţământ desfiinţată, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Administraţiei şi Internelor a invocat excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată în conformitate cu art. 133 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu poartă nicio semnătură, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii deoarece fondurile necesare plăţii salariilor de merit au fost asigurate doar pentru primele două luni ale anului 2009, ordonatorii de credite având obligaţia de a angaja sau utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate.
În şedinţa publică din 2 februarie 2012 Tribunalul Prahova a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale materiale, iar prin sentinţa nr. 147 din 2 februarie 2012 a admis această excepţie, întrucât reclamantul solicită plata unor drepturi băneşti în contradictoriu cu I.G.P.R. şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, autorităţi publice centrale, fiind incidente dispoziţiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ astfel că a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, unde Dosarul a fost înregistrat sub nr. 176/42/2012.
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 9 aprilie 2012 Curtea de Apel Ploieşti, a respins excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată pentru nesemnare, invocată de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru considerentele din această hotărâre, iar în şedinţa publică din 7 mai 2012 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a I.G.P.R. conform celor reţinute în practica.
În şedinţa publică din 7 mai 2012 reclamantul a precizat că obiectul acţiunii sale este obligarea pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor să-i plătească salariul de merit cuvenit şi neachitat pentru luna martie 2009 actualizat cu indicele de inflaţie până la data plăţii.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 162 din 7 mai 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea reclamantului şi obligat pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor să plătească reclamantului salariul de merit cuvenit şi neachitat pe luna martie 2009, actualizat cu indicele de inflaţie până la data plăţii.
Pentru a motivat această soluţie, instanţa de fond a reţinut că între reclamant şi pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor au existat raporturi de serviciu, reclamantul fiind poliţist în cadrul Liceului C.B. Ploieşti ce a fost desfiinţat începând cu 31 martie 2009, unitate de învăţământ ce a funcţionat în subordinea directă a Direcţiei Generale Management Resurse Umane din cadrul ministerului, la aceeaşi dată raporturile de serviciu dintre părţi au încetat cu drept de pensie pentru reclamant, urmare împlinirii vârstei şi a vechimii în serviciu conform art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind statul poliţistului, potrivit deciziilor de pensionare din 15 mai 2009 şi acelaşi număr din 9 iulie 2009.
Potrivit dispoziţiei din 2009, începând cu 1 ianuarie 2009 reclamantului i s-a acordat salariul de merit pentru anul 2009, efectuându-se plata acestuia în ianuarie şi februarie 2009 cum rezultă şi din statele de plată pe aceste luni, însă dreptul salarial nu a mai fost plătit lui N.C.T. în luna martie potrivit statului de plată pe această lună, situaţie recunoscută de pârât atât prin întâmpinarea depusă la Tribunalul Prahova, cât şi prin adresa din 8 iulie 2011 prin care a răspuns plângerii prealabile formulate de reclamant.
Raportul de serviciu al reclamantului cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost guvernat de Legea nr. 360/2002 şi O.G. nr. 38/2003, dispoziţii legale potrivit cărora poliţistul are dreptul la un salariu lunar compus din salariu de bază, indemnizaţii, sporuri, premii şi prime ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege, iar art. 4 alin. (1) din ordonanţă statuează că pentru rezultate deosebite obţinute în activitatea desfăşurată poliţiştii pot primi salariu de merit de până la 20% din salariu pentru funcţia îndeplinită, salariul de merit se stabileşte o dată pe an pentru cel mult 30% din numărul total de posturi, iar retragerea acestui drept salarial nu se poate realiza decât în condiţiile alin. (4) al acestui text de lege respectiv dacă poliţistului i s-a aplicat una din sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 58 lit. a)-c) din Legea nr. 360/ 2002 sau este pus la dispoziţie în condiţiile prevăzute de art. 65 din lege.
Deşi reclamantul nu a fost sancţionat disciplinar, nici nu a fost pus la dispoziţie conform art. 65 din Legea nr. 360/2002 în luna martie 2009 nu i s-a mai plătit salariul de merit fără a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (4) din O.G. nr. 38/2003 ce statuează supra posibilităţii retragerii acestui drept salarial, astfel că este îndreptăţit la plata acestuia.
Apărarea pârâtului potrivit căruia nu a existat fonduri necesare pentru plata salariilor de merit a fost înlăturată, întrucât lipsa acestor fonduri nu afectează dreptul la acordarea salariului de merit pentru martie 2009, iar faptul că a existat o rectificare bugetară pe anul 2009 ce a dus la diminuarea bugetului şi încadrarea în limitele bugetare repartizate ordonatorilor de credite nu are nicio relevanţă întrucât la momentul stabilirii salariilor de merit exista alocaţia bugetară pentru asigurarea plăţii acestor drepturi, iar art. 21 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 prevede obligaţia ordonatorilor principali de credite de a repartiza creditele bugetare după reţinerea a 10% din prevederile aprobate pentru asigurarea unei execuţii bugetare prudente cu excepţia cheltuielilor de personal, astfel că obligaţia suportării integrale a cheltuielilor de personal în care se include şi plata salariului de merit pentru martie 2009 există în sarcina pârâtului chiar în condiţiile unei modificări ulterioare a bugetului.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Primul motiv de recurs se referă la greşita soluţionare a excepţiei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor
Reclamantul a solicitat obligarea Ministerul Administraţiei şi Internelor la plata salariului de merit cuvenit şi neachitat pentru luna martie 2009, dar Ministerul Administraţiei şi Internelor, în calitate de ordonator principal de credite, repartizează, potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, creditele bugetare aprobate pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite şi, de aceea, recurentul apreciază că nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză.
A fost invocată jurisprudenţa instanţei supreme care a considerat că numai autoritatea cu care este încheiat raportul de serviciu al funcţionarului poate avea calitate procesuală pasivă şi astfel, în cadrul litigiilor de natură salarială calitatea procesuală pasivă este deţinută exclusiv de către instituţia cu care funcţionarul public are stabilit raportul de serviciu.
Altă critică în cadrul motivelor de recurs vizează fondul cauzei
Recurenta a arătat că la data de 15 martie 2009 reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu cu drept de pensie potrivit art. 69 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.
Prin Ordinul din 2008 al Ministerul Administraţiei şi Internelor reclamantul a beneficiat de salariul de merit pe anul 2009 începând cu 1 ianuarie 2009, dar Liceului „C.B.” Ploieşti, unde reclamantul şi-a desfăşurat activitatea, i-au fost repartizate fondurile necesare plăţii salariilor de merit doar pentru primele două luni ale anului 2009, având în vedere că bugetul pe anul 2009 a fost modificat şi completat prin O.U.G. nr. 34/ 2009 şi au fost luate măsuri în vederea încadrării în fondurile bugetare.
De aceea, începând cu 1 martie 2009 intimatului-reclamant nu i s-a mai acordat salariul de merit pentru că acordarea salariilor de merit nu este obligatorie şi pentru respectarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.
S-a solicitat admiterea recursului şi respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Intimatul I.G.P.R. a formulat întâmpinare şi a solicitat menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacată în ceea ce priveşte respingerea cererii de chemare în judecată faţă de I.G.P.R. ca fiind formulată împotriva unei persoanei fără calitate procesuală pasivă.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost investită cu soluţionarea unui recurs prin care se solicită obligarea I.G.P.R. şi Ministerul Administraţiei şi Internelor la plata către reclamant a salariului de merit cuvenit şi neachitat pentru luna martie 2009 şi a celorlalte drepturi ce decurg din această.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a I.G.P.R. a fost admisă prin practicaua hotărârii, dar acest aspect nu a fost criticat prin motivele de recurs, astfel că soluţia dată în privinţa acestei excepţii a intrat în puterea lucrului judecat.
În privinţa primului motiv de recurs ce se referă la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.I. se constată că nu sunt fondate criticile recurentului.
Intimatul-reclamant N.C.T. a fost poliţist în cadrul Liceului C.B. Ploieşti, unitate de învăţământ ce a funcţionat în cadrul Direcţiei Generale Management Resurse Umane din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor, astfel că Ministerul Administraţiei şi Internelor are calitate procesuală pasivă.
De altfel, chiar plângerea prealabilă a fost efectuată cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi soluţia instanţei de fond nu a fost greşită constatând că această instanţă publică are calitate procesuală pasivă, mai ales că la dosarul instanţei de fond au fost depuse dovezi din care rezultă că Liceul C.B. Ploieşti a fost în subordinea directă a Direcţiei Generale Management Resurse Umane din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Referitor la criticile din recurs ce vizează fondul cauzei, se constată că acestea sunt fondate.
Pentru a stabili dacă măsura dispusă de sistare a salariului de merit reclamantului, începând cu 1 martie 2009, trebuie amintite dispoziţiile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice:
- art. 22 alin. (1) „Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale”;
- art. 4 alin. (2) „Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanţează şi se efectuează plăţi, reprezintă limite maxime care nu pot fi depăşite”.
Dat fiind faptul că prin Legea bugetului de stat pe anul 2009 au fost reduse cheltuielile de personal, la nivelul conducerii Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca ordonator principal de credite, şi pentru încadrarea în limitele bugetare, s-a stabilit o serie de măsuri, între care şi neacordarea salariului e merit celor care nu erau finanţaţi de la capitalul bugetar „Ordine publică şi siguranţă naţională”.
În acest context s-a dispus ca reclamantului, începând cu 1 martie 2009, să nu i se mai acorde salariul de merit.
Aşa cum s-a arătat anterior, reclamantul a beneficiat de salariul de merit pe lunile ianuarie şi februarie 2009, deşi legea bugetului de stat a fost publică în M.Of. la 27.02.2009.
Este adevărat că în O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor se prevede dreptul acestora de a beneficia de salariul de merit, însă potrivit art. 4 alin. (2) acesta se stabileşte odată pe an, de regulă după aprobarea bugetului, pe baza criteriilor elaborate prin ordin al ministrului de interne.
Având în vedere că art. 57 din O.U.G. nr. 38/2003 prevede că acordarea drepturilor băneşti reglementate de acest act normativ (deci şi a salariului de merit) se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual unităţilor Ministerul Administraţiei şi Internelor şi cum pentru anul 2009 nu era prevăzută în legea bugetului acordarea salariului de merit pentru poliţiştii care nu erau salarizaţi de la capitalul bugetar „ordine publică şi siguranţă naţională”, măsura dispusă este legală şi temeinică.
De altfel, Înalta Curte s-a pronunţat anterior în cazul unor persoane aflate în situaţie identică cu cea a reclamantului tot prin respingerea acţiunii.
Rolul unei jurisdicţii supreme este acela de a reglementa contradicţiile de jurisprudenţă şi nu se poate ca tocmai instanţa supremă să pronunţe soluţii contrare care sunt surse ale insecurităţii juridice, astfel cum stabileşte Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Beian împotriva României).
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată sentinţa în sensul respingerii cererii reclamantului N.C.T., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor (în prezent Ministerul Afacerilor Interne) împotriva sentinţei civile nr. 162 din 7 mai 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului N.C.T., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 126/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 928/2013. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
