ICCJ. Decizia nr. 797/2013. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 797/2013
Dosar nr. 7382/2/2009
Şedinţa publică de la 15 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta M.M., prin mandatar M.C.V., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, P.P. - fost Ministru al Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, G.B. - fost Ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, J.G. - Director la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, C.M. - fost Director la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ş.M.C. - fost Ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, S.M. - fost Ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, S.B. - fost Ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 140.000 RON reprezentând contravaloarea pensiei cuvenită pentru perioada iunie 1993-decembrie 2007.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cu motivarea că în cauză, nu sunt întrunite condiţiile răspunderii juridice administrative a Guvernului, referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluţionarea în termen a unei cereri referitoare Ia un drept recunoscut de lege.
Pârâta J.G. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială, întrucât cererea formulată de reclamantă nu are ca obiect desfiinţarea unui act administrativ, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că a semnat răspunsurile la sesizările, reclamaţiile şi audienţele reclamantului în calitate de director în cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi nu în calitate de persoană fizică, astfel încât, reclamanta nu a fost lezată în drepturile sale de activitatea pârâtei sau a direcţiei pe care o conduce.
Pârâtul G.B. - fost Ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a invocat prin întâmpinare excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, menţionând că în sarcina sa nu se pot reţine responsabilităţi de natura celor imputate de către reclamantă prin prezenta cauză.
2.Hotărărea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 6636 din 9 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, au fost respinse excepţiile privind necompetenţa materială şi excepţia autorităţii de lucru judecat şi au fost admise excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor Guvernul României, J.G., G.B., fiind respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Instanţa a respins acţiunea formulată de reclamanta M.M., prin mandatar M.C.V., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, S.M. - fost ministru, P.P. - fost ministru, C.M. - fost director al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ş.M.C. - fost ministru al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, S.B. - ministru al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că excepţia de necompetenţa materială este neîntemeiată, având în vedere că reclamanta a pus în discuţie refuzul nejustificat al pârâţilor în soluţionarea cererii privind plata pensiei, revenind instanţei de contencios administrativ competenţa soluţionării acestei cauze, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, Curtea a respins-o, constatând că nu există triplă identitate de obiect, cauză şi părţi între prezentul litigiu şi cel care face obiectul Dosarului nr. 8079/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti.
În cauza menţionată, reclamantul M.C.V. a solicitat obligarea pârâţilor Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, la plata sumei de 140.000 RON de care a fost lipsită soţia sa în perioada iunie 1973-decembrie 2007.
Prin sentinţa civilă nr. 2763 din 08 iunie 2010, au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, lipsei procedurii prealabile şi netimbrării şi a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 4567 din 05 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost constatat nul recursul declarat de reclamant împotriva sentinţei menţionate.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că, deşi cererea anterioară a avut acelaşi obiect, totuşi părţile, cauza şi fundamentul juridic au fost diferite, reclamantul M.C.V. contestând adresa din 17 august 2009 emisă de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, instanţa de fond a admis-o, reţinând că în speţă, nu se contestă legalitatea unui act administrativ al acestei autorităţi, nefiind nici în faţa unui refuz nejustificat, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei J.G., instanţa de fond a reţinut faptul că adresa de răspuns din 17 martie 2008 a fost semnată de pârâtă, în calitate director interimar al Direcţiei Asigurări Sociale din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, compartiment ce avea ca atribuţii elaborarea de strategii şi acte normative, iar nu stabilirea şi plata drepturilor de pensie.
De asemenea, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului G.B., instanţa a reţinut că nu are legitimare procesuală pasivă în cauză în condiţiile în care nu a semnat adresa din 17 martie 2008 în calitate de ministru şi nu există vreo obligaţie care să fi revenit pârâtului în legătură cu aspectele invocate de reclamantă.
Pe fondul cauzei, instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că prin cererea adresată Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, înregistrată din 01 februarie 2008, mandatarul M.C.V. şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la încadrarea în gradul de handicap a soţiei sale, M.M., potrivit deciziei din 02 martie 2006 şi la modalitatea în care i s-a stabilit pensia pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 3/1977, solicitând anularea deciziei din 11 februarie 2002.
Prin adresa din 17 martie 2008 Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse a comunicat numitului M.C.V. constatările rezultate în urma verificării dosarului de pensionare privind-o pe soţia sa, arătând că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea pensiei de limită de vârstă, conform art. 47 din Legea nr. 19/2000.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. 8992.1/2/2007, reclamanta M.M., prin mandatar M.C.V., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi, anularea deciziei de încadrare în grad de handicap din 03 decembrie 2007 emisă de pârâtă.
Prin sentinţa civilă nr. 2450 din 09 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a fost admisă contestaţia formulată de reclamantă, a fost anulată decizia din 03 decembrie 2007 şi a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie în care să menţioneze că reclamanta a beneficiat de certificat medical de handicapat din anul 1993, cu valabilitate începând cu data de 23 septembrie 2005.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs pârâta, iar prin decizia nr. 3650 din 30 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a constatat nul recursul.
Urmare a pronunţării acestor hotărâri judecătoreşti, Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi a emis decizia din 13 iulie 2007, conform căreia reclamanta a fost încadrată în gradul de handicap accentuat, beneficiind de drepturile prevăzute de art. 47 lit. b) din Legea nr. 19/2000.
Curtea a reţinut că prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 140.000 RON reprezentând contravaloarea pensiei cuvenită pentru perioada iunie 1993-decembrie 2007, invocând refuzul nejustificat de soluţionare a cererii înregistrată la Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse sub din 01 februarie 2008.
Instanţa a reţinut că în cauza dedusă judecăţii reclamanta nu a dovedit existenţa refuzului nejustificat din partea autorităţilor pârâte, deoarece răspunsurile transmise de autorităţile pârâte nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale.
Astfel a reţinut instanţa de primă jurisdicţie că cererea înregistrată la Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse din 01 februarie 2008 priveşte decizia din 11 februarie 2002 şi a fost formulată anterior pronunţării sentinţei civile nr. 2450 din 09 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul căreia reclamanta solicită plata pensiei.
S-a constatat că la dosarul cauzei nu sunt depuse înscrisuri din care să rezulte că ulterior emiterii de către Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi a deciziei din 13 iulie 2007, reclamanta s-a adresat autorităţii competente, solicitând plata pensiei cuvenite pentru perioada iunie 1993-decembrie 2007 şi nu rezultă nici refuzul de punere în executare â acestei decizii.
Din adresele de răspuns ale Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale comunicate reclamantei şi mandatarului acesteia, aflate la dosar a rezultat că pe parcursul anilor 2009 şi 2010 au fost adresate mai multe memorii şi petiţii acestui minister, iar instanţa de fond a reţinut că nu rezultă obiectul acestora pentru a putea fi analizat pretinsul refuz al autorităţii publice în soluţionarea cererii privind plata pensiei.
Instanţa a constatat că, la solicitările formulate, reclamanta a primit răspuns sau, după caz, acestea au fost transmise, spre competentă soluţionare, instituţiilor cu atribuţii şi competenţe în stabilirea, recalcularea şi plata drepturilor de pensie, iar acest fapt nu echivalează cu un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
3. Recursul declarat de M.C.V.
Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat recurs M.C.V., în calitate de mandatar al soţiei sale M.M., formulând critici pe care nu le-a încadrat în drept.
În succintul memoriu olograf, recurentul combate soluţia primei instanţe prin prisma ignorării efectelor deciziei din 13 iulie 2009 a Comisiei Superioare şi neacordării drepturilor cuvenite soţiei sale începând cu iunie 1993 şi până în decembrie 2007, în valoare totală de 140.000 RON.
4. Apărările formulate în cauză
Dintre intimaţi au formulat întâmpinări numai Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi G.B..
Prin întâmpinare Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a invocat:
-excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentului şi, corelativ, lipsa interesului său în cauză;
-excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii recurentului;
-caracterul nefondat al recursului, în condiţiile inexistenţei unui refuz nejustificat de soluţionare.
La rândul său, G.B. a susţinut lipsa legitimării procesuale a recurentului M.C.V., care la prima instanţă a avut calitatea de mandatar al soţiei M.M..
De asemenea, intimatul a arătat că prima instanţă a admis în mod corect excepţia privind lipsa calităţii sale procesual pasive, în contextul în care mandatul său de ministru a încetat în aprilie 2007 iar presupusul refuz ar fi fost exprimat ulterior.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cu prioritate aspectele de ordin procedural ce privesc regularitatea învestirii sale, Înalta Curte constată caracterul nefondat al excepţiilor invocate de intimaţi.
Astfel, calea de atac a fost exercitată de către M.C.V., soţul reclamantei M.M.. Acestuia i s-a acordat dreptul de reprezentare prin declaraţia verbală consemnată în încheierea din 2 noiembrie 2011, la judecata în primă instanţă, în condiţiile art. 68 alin. (2) din C. proc. civ. În situaţia în care mandanta a pierdut procesul, susţinerea că recursul exercitat de mandatar este lipsit de interes nu are nici un suport, fiind evident că scopul urmărit vizează reformarea sentinţei.
Şi excepţia nulităţii pentru lipsa semnăturii este nefondată, câtă vreme autorul recursului şi-a aplicat semnătura pe memoriu (colţul stânga jos), nefiind incidentă sancţiunea indicată de art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Examinând sentinţa prin prisma criticii recurentului şi a apărărilor din întâmpinări, dar mai ales din perspectiva dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte consideră că se impune casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru argumentele expuse în continuare.
1.Argumente de fapt şi de drept relevante
Litigiul de faţă având ca părţi pe recurenta-reclamantă M.M. prin mandatar M.C.V. iar ca intimaţi instituţii publice şi funcţionari care au avut sau au atribuţii în privinţa stabilirii drepturilor persoanelor cu handicap, a fost dificil de condus din perspectiva primei instanţe, întrucât reclamanta nu şi-a îndeplinit, între altele, obligaţia de a indica temeiul juridic al acţiunii, decât la data de 5 octombrie 2011, fiind necesară suspendarea în mai multe rânduri a judecăţii, în temeiul dispoziţiilor art. 1551 C. proc. civ., până la complinirea lipsurilor cererii de chemare în judecată.
Cu toate acestea, din cauza modului confuz de redare a pretenţiei concrete deduse judecăţii de către mandatarul reclamantei, prima instanţă a socotit că se invocă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii din 01 februarie 2008 înregistrată la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
În această privinţă, Înalta Curte are o altă abordare care porneşte de la argumentele prezentate de parte în justificarea pretenţiei băneşti în cuantum de 140.000 RON, sumă care ar reprezenta despăgubirile cuvenite pentru perioada iunie 1993-decembrie 2007, conform sentinţei civile nr. 8450 din 09 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea aceleiaşi instanţe din data de 17 martie 2009.
Prin această sentinţă, irevocabilă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal nr. 3650 din 30 iunie 2009 - care a constatat nulitatea recursul declarat de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi - s-a admis contestaţia formulată de M.M. prin mandatar M.C.V. în contradictoriu cu pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi, s-a anulat decizia din 03 decembrie 2007 emisă de pârâtă, care a fost obligată să emită o nouă decizie reclamantei în care să menţioneze că aceasta a beneficiat de certificat medical de handicap din anul 1993, cu valabilitate începând cu data de 23 septembrie 2005.
După rămânerea irevocabilă a sentinţei, în termenul legal prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a emis Decizia de încadrare în grad de handicap din 13 iulie 2009.
În aceste coordonate, constatând că împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite, Înalta Curte va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare pentru ca instanţa de trimitere să verifice dacă cererea de acordare a despăgubirilor se circumscrie dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 şi, corelativ, să stabilească sfera persoanelor care au legitimare procesual pasivă, în raport de intervalul de timp relevant.
2.Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele anterioare, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1)-(3) şi art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul în sensul preconizat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentului.
Admite recursul declarat de M.C.V. împotriva sentinţei nr. 6636 din 9 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 773/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 812/2013. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
