ICCJ. Decizia nr. 937/2013. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 937/2013
Dosar nr. 155/2/2011
Şedinţa publică de la 19 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul B.M. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, a se aprecia asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin cererea nr. P 5185/09 din 17 noiembrie 2009 adresată C.N.S.A.S. de către cotidianul „Evenimentul Zilei” se solicita verificarea, sub aspectul constatării calităţii de colaborator al Securităţii, în ceea ce îl priveşte pe pârât.
Prin sentinţa civilă nr. 7274 din 2 decembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul B.M., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că petentul nu a dovedit faptul că există o identitate între pseudonimul “B.B.” şi intimat, dar nici măcar o legătură minimă concretă, bazată pe date certe cu intimatul B.M.
Deşi din actele şi notele examinate rezultă că lumea artiştilor era supravegheată de acest “Bunescu”, Curtea de Apel nu a perceput legătura cu intimatul Buculei, ci doar a tras concluzia că se doreşte nejustificat atribuirea pseudonimului “Bunescu/Bunea” în sarcina intimatului Buculei, poate şi pe baza unei asemănători fonetice a numelor, dar şi prin profesia intimatului, dar fără o bază probatorie, de orice fel.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că prima instanţă a respins acţiunea, deşi nu a analizat îndeplinirea celor două condiţii necesare pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii (denunţarea unor atitudini potrivnice regimului comunist, precum şi vizarea încălcării unor drepturi fundamentale).
Soluţia instanţei s-a fundamentat exclusiv pe aprecierea potrivit căreia rapoartele informative, întocmite de ofiţerii de legătură ai pârâtului, nu ar fi putut fi luate în considerare.
Recurentul mai susţine că definiţia legală arată că este colaborator al Securităţii „persoana care a furnizat informaţii indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale".
Deci legiuitorul a dat o valoare probatorie egală atât notelor olografe provenite de la persoana verificată, cât şi relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securităţii.
Formularea indiferent sub ce formă, cât se poate de elocventă în acest sens, arată, în primul rând, faptul că niciuna dintre cele două modalităţi de evidenţiere a informărilor furnizate Securităţii - informaţiile reţinute în materialele olografe provenite de la persona verificată sau cele furnizate verbal şi reţinute în rapoartele lucrătorilor Securităţii - nu se bucură de un tratament privilegiat.
Formularea legiuitorului arată că cele două tipuri de documente nu trebuie coroborate. Mai mult, dacă s-ar fi dorit coroborarea celor două categorii de probe, legiuitorul ar fi cerut în mod expres acest lucru.
Or, aşa cum rezultă din actele existente la dosar, intimatul este titularul unui amplu dosar din fondul REŢEA (din care fac parte dosarele foştilor informatori), care prezintă detaliat colaborarea dintre acesta şi Securitate. Prin urmare, sunt eronate cele reţinute de prima instanţă, în sensul că atribuirea informaţiilor intimatului s-ar datora „unei asemănări fonetice" a numelor conspirative cu numele real al intimatului. De altfel, nici intimatul-pârât nu a negat faptul că acest dosar se referă la persoana sa.
Caracterul foarte detaliat al informaţiilor şi mai ales faptul că aceste informaţii erau folosite de Securitate în urmărirea informativă a oponenţilor exclud caracterul fictiv al rapoartelor informative.
Definiţia legală a noţiunii de colaborator al Securităţii nu cere existenţa unei pluralităţi de informaţii furnizate, fiind de ajuns şi un singur denunţ, care să îndeplinească cele două condiţii, pentru reţinerea acestei calităţi.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Conform art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 lit. a) lucrător al Securităţii este orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului;
Litera b a aceluiaşi articol defineşte colaboratorul Securităţii prin persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar.
Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe.
Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor.
Înalta Curte apreciază că potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca o persoană să fie considerată ca fiind colaborator al Securităţii trebuia să furnizeze informaţii prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că în acest caz nu este îndeplinită prima condiţie cerută de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Trebuie precizat că legiuitorul face referire în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2003 şi la relatările verbale consemnate de lucrătorii de Securitate, ca fiind acte probante ale colaborării cu securitatea.
Însă în analiza forţei probante a unor astfel de relatări trebuie avut în vedere şi modul în care ofiţerii de securitate trebuiau să-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu.
Din amplele materiale documentare publicate după anul 1989, care au căpătat forţa unor documente istorice, cu notorietate, rezultă că ofiţerii de securitate aveau un plan de racolări, un plan de informaţii etc., context în care informaţia putea să nu aparţină persoanei la care se face referire.
În aceste condiţii relatările consemnate în rapoartele informative ale ofiţerilor nu pot beneficia de o prezumţie legală absolută de veridicitate, acestea urmând a fi analizate prin coroborare cu ansamblul probator al cauzei.
A considera că în mod cert relatările cuprinse în rapoartele lucrătorilor de Securitate reprezintă adevărul ar însemna că tocmai ceea ce se condamnă, securitatea ca poliţie politică, să fie reabilitată printr-o credibilizare absolută.
În cauza de faţă, probele administrate în susţinerea acţiunii pentru a se dovedi calitatea de colaborator al securităţii, aşa cum au fost analizate în precedent demonstrează că pârâtul nu şi-a asumat calitatea de colaborator, că nu a furnizat informaţii prin care să fi denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
Deci probatoriile aflate la dosar demonstrează că pârâtul nu a furnizat informaţii de natura celor prevăzute în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat ca petentul nu a dovedit faptul că există o identitate între pseudonimul “B.B.” şi intimat, dar nici măcar o legătură minimă concretă, bazată pe date certe cu intimatul B.M.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond în mod corect a acţiunea reclamantului ca fiind neîntemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 7274 din 2 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 122/2013. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 935/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
