ICCJ. Decizia nr. 935/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 935/2013
Dosar nr. 5642/2/2008
Şedinţa publică de la 19 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC R.E. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Craiova, anularea următoarelor acte administrative:
1. Decizia nr. 91 din 20 martie 2008 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor prin care a fost respinsă contestaţia administrativă formulată de reclamantă,
2. Decizia de impunere nr. 265 din 28 august 2007 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală,
3. raportul de inspecţie fiscală înregistrat sub nr. 87315 din 28 august 2007 emise de către Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Craiova, comunicate reclamantei la 28 august 2007, prin care s-au constatat obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 962.761 lei (TVA stabilit suplimentar în sumă de 688.613 lei şi obligaţii fiscale accesorii aferente, în sumă de 274.148 lei) precum şi baza impozabilă suplimentară pentru TVA în sumă de 3.624.279 lei.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 5866 din 12 octombrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea având ca obiect anulare act administrativ fiscale formulată de reclamanta SC R.E. SRL ca nefondată, de asemenea a respins şi cererea consultantului fiscal G.I. de majorare a onorariului de expert, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a constatat că raportul de inspecţie fiscală nr. 87315 din 28 august 2007 şi Decizia de impunere nr. 265 din 28 august 2007 emise de Administraţia Finanţelor Publice Craiova, precum şi Decizia nr. 91 din 20 martie 2008 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor sunt temeinice şi legale, urmând a respinge acţiunea reclamantei SC R.E. SRL, pentru următoarele motive:
Cu privire la neîndeplinirea condiţiilor privind reverificarea unor obligaţii bugetare, pentru o perioadă deja verificată, Curtea de apel a reţinut că prin inspecţia fiscală finalizată prin raportul de inspecţie fiscală nr. 87315 din 28 august 2007 s-a efectuat o reverificare a perioadei 25 august 2004 - 31 decembrie 2004 în privinţa taxei pe valoarea adăugată, aspect ce a mai făcut obiectul unei verificări finalizate prin raportul de inspecţie fiscală nr. 1756 din 22 martie 2005.
Organele de inspecţie fiscală au invocat ca temei al reverificării referatul nr. 86761 din 24 august 2007 întocmit de inspectorii fiscali (fila 123 din vol. I) şi aprobat de conducătorul inspecţiei fiscale, în care se menţionează că din verificări a rezultat că investiţia „Depozit Ecologic M.” a fost finalizată în luna iunie 2005 iar de atunci reclamanta nu a obţinut venituri din exploatarea investiţiei, veniturile investiţiei fiind încasate şi evidenţiate de către SC E.S. SRL Bucureşti – punct de lucru Craiova-Mofleni. Faţă de aceste aspecte, organele de control au considerat că reclamanta nu a respectat prevederile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 atunci când a beneficiat de rambursarea TVA-ului în sumă de 378.702 lei.
Cazurile în care se poate realiza reverificarea unei taxe pentru o perioadă ce a format obiectul unei inspecţii fiscale anterioare sunt prevăzute de art. 105 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, care la data realizării inspecţiei fiscale ce formează obiectul cauzei de faţă, avea următoarea reglementare: „inspecţia fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării. Prin excepţie, conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data încheierii inspecţiei fiscale şi până la data împlinirii termenului de prescripţie, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influenţează rezultatele acestora.”
Organele de control au invocat în cazul de faţă apariţia unor date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificării anterioare şi care influenţează rezultatul acesteia, constând în faptul că reclamanta nu a obţinut venituri din exploatarea investiţiei, venituri ce sunt încasate de o altă persoană, astfel că s-a apreciat că în mod greşit prima inspecţie fiscală a considerat ca fiind deductibil fiscal TVA-ul aferent costurilor realizării acestei investiţii.
Curtea de apel a apreciat că din formularea textului legal de mai sus care se referă la „date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor” nu rezultă că una dintre condiţiile impuse este aceea ca datele respective să existe în momentul efectuării primei verificări, cum susţine reclamanta, astfel că se pot invoca şi date ulterioare din care să rezulte că concluziile primei inspecţii sunt eronate, şi aceste date îndeplinind condiţia de a nu fi cunoscute inspectorilor care au efectuat prima verificare.
Cu privire la lipsa avizului de inspecţie fiscală, Curtea de apel a reţinut că şi acest motiv invocat de reclamantă este nefondat întrucât un astfel de aviz a fost comunicat reclamantei înainte de începerea inspecţiei fiscale iar în cuprinsul acestuia (fila 117 din vol. I) s-a menţionat că verificarea TVA-ului se va face cu privire la perioada 01 ianuarie 2004 – 30 iunie 2007, deci şi cu privire la perioada supusă inspecţiei fiscale anterioare (25 august 31 decembrie 2004). Este adevărat că ulterior s-a constatat de către inspectori că pentru prima parte a perioadei mai avusese loc o inspecţie fiscală, însă s-a apreciat că se impune reverificarea acestei perioade. În condiţiile în care, prin avizul iniţial s-a adus la cunoştinţa reclamantei faptul că inspecţia va avea în vedere şi acea perioadă, nu mai era nevoie să fie emis un nou aviz cu privire la perioada reverificată, întrucât reclamanta cunoştea că inspecţia va avea în vedere şi acea perioadă.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că actele contestate sunt motivate în fapt şi în drept şi prezintă situaţia de fapt reţinută de organele fiscale, astfel că nu există motive de anulare a acestora, din punct de vedere procedural. De altfel, celelalte argumente invocate de reclamantă ca nerespectări ale dispoziţiilor procedurale, privesc fondul cauzei, ci nu aspecte de procedură, de natură a atrage nulitatea actelor fiscale contestate.
În ceea ce priveşte greşita calificare a situaţiei juridice invocată de reclamantă Curtea de apel a reţinut următoarele:
Art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 (Codul fiscal) în forma în vigoare până la 01 ianuarie 2007, respectiv art. 145 alin. (2) lit. a) în vigoare după 01 ianuarie 2007 dădea dreptul persoanelor impozabile de a deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţionării de bunuri şi servicii destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile.
Reclamanta invocă faptul că achiziţiile respective pentru care inspectorii fiscali au considerat că nu dădeau dreptul de a deduce tva-ul aferent, erau destinate realizării activităţilor economice, respectiv realizării investiţiei „Depozitul Ecologic M.” care după punerea în funcţiune va realiza operaţiuni taxabile.
Curtea a reţinut că aceste operaţiuni taxabile nu urmau să fie înregistrate în contabilitate de către reclamanta SC R.E. SRL, ci de către o altă parte a contractului de asociaţiune în participaţiune din 27 martie 2003, şi anume de SC S.E. SRL. Astfel potrivit art. 10.2 din acest contract „ţinerea evidenţei contabile şi întocmirea bilanţurilor contabile sunt în sarcina SC S.E. SRL cu consimţământul în scris – pentru părţile care o privesc – din partea R. SRL şi din partea E.S. SRL.
Mai mult, la aproximativ 2 ani de la punerea în funcţiune a investiţie inspectorii fiscali au constatat că investiţia respectivă era exploatată de către SC E.S. SRL în baza contractului de prestări servicii nr. 78 din 16 iunie 2005 încheiat cu Serviciul Public de Salubritate Craiova. De altfel, nici până în prezent, la 6 ani de la punerea în exploatare a investiţiei, reclamanta nu a făcut dovada că a realizat operaţiuni taxabile din acea investiţie.
Reclamanta a mai invocat faptul că potrivit contractului de asociere în participaţiune are dreptul la beneficii din exploatarea investiţiei pe care a realizat-o, numai că realizarea acestor beneficii (care până în prezent nici nu au fost obţinute, existând litigii pe rolul instanţelor judecătoreşti între reclamantă şi partenerii săi) nu se încadrează în sfera operaţiunilor pentru care se datorează taxa pe valoarea adăugată potrivit Codului fiscal, nefiind vorba de o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, astfel că nu sunt operaţiuni taxabile.
Reclamanta a mai invocat că organele fiscale au ignorat prevederile legale speciale care stabilesc regimul fiscal aplicabil asociaţiilor în participaţiune constituite exclusiv din persoane impozabile române potrivit cărora asocierea în participaţiune nu constituie o persoană separată în înţelesul taxei pe valoarea adăugată.
Curtea de apel a înlăturat această apărare, având în vedere că, aşa cum s-a arătat mai sus, potrivit contractului de asociere în participaţiune din 27 martie 2003, asociatul care urma să ţină evidenţa asociaţiei în participaţiune era SC S.E. SRL, ci nu reclamanta. Ori, prin ţinerea evidenţei separat de către reclamantă faţă de celelalte societăţi ale asociaţiei, rezultă că aceasta nu s-a prevalat de dispoziţiile legale invocate, ci a înţeles să ţină contabilitatea separat de celelalte societăţi ale asocierii în participaţiune. De altfel, dacă acceptăm apărarea reclamantei potrivit căreia asocierea în participaţiune nu constituie o persoană separată în înţelesul taxei pe valoarea adăugată, ar rezulta că reclamanta nici nu avea calitate de a solicita rambursarea TVA-ului, ce trebuia făcută de către SC S.E. SRL, ca societate ce avea obligaţia potrivit contractului de asociere să ţină contabilitatea asocierii.
Curtea de apel a reţinut că în situaţia de faţă, în care reclamanta a beneficiat necuvenit de la bugetul de stat de rambursarea TVA-ului în sumă de 339.112 lei, avea obligaţia de a restitui această sumă chiar de la data la care a încasat-o necuvenit, şi anume 12 aprilie 2005, astfel că în mod corect au fost calculate majorări de întârziere începând cu această dată, astfel cum prevede art. 116 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, în forma în vigoare, în perioada pentru care au fost calculate majorările de întârziere. Argumentele invocate de reclamantă referitoare la aplicarea art. 148 alin. (2) şi art. 157 alin. (1) din C. fisc., nu sunt aplicabile în cauză, nefiind vorba de o taxă stabilită printr-un decont de TVA, ci de o sumă încasată necuvenit de reclamantă de la bugetul de stat.
Recursul.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta SC R.E. SRL a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs reclamanta a arătat în esenţă următoarele:
- Instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale imperative referitoare la procedura reverificării.
Solicită recurenta să se constate că (1) datele care au determinat reverificarea nu existau în momentul efectuării primei verificări, fiind intervenite ulterior, (2) lipseşte avizul de inspecţie fiscală pentru reverificare, (3) organele de control nu au prezentat, în cuprinsul raportului, argumentele proprii faţă de cele ale contribuabilului, (4) organele de control nu au prezentat, în cuprinsul raportului, motivele care ar fi putut conduce la ignorarea unora dintre argumentele formulate de către Societatea contestatoare şi nici motivul de fapt care a determinat stabilirea unei TVA suplimentare, (5) Decizia nu conţine temeiul juridic al obligaţiei de plată.
În mod greşit instanţa de fond a calificat situaţia fiscală a societăţii, ignorând îndeplinirea condiţiei stabilită de legiuitor pentru exercitarea dreptului de deducere respectiv ca „bunurile să fie destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile” şi prevederile legale care stabilesc regimul fiscal aplicabil asociaţiilor în participaţie constituite exclusiv din persoane impozabile române.
Consideră recurenta ca fiind nelegală şi netemeinică excluderea retroactivă a dreptului de deducere a TVA pentru motivul că bunurile (investiţia) nu au fost destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile, ulterior exercitării deducerii iniţiale, acestea fiind confirmate şi de Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice exprimat în Ghidul de TVA, elaborat cu sprijinul Comisiei Europene.
Se arată că respectarea prevederilor art. 145 C. fisc. se raportează numai la momentul înregistrării TVA deductibile şi achiziţiei bunurilor, iar exercitarea dreptului de deducere se realizează numai dacă la acest moment bunurile sunt „destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile”.
Pentru orice schimbare ulterioară a acestei destinaţii nu se consideră încălcate prevederile art. 145 C. fisc. ci în astfel de situaţii se realizează o „corectare a deducerii iniţiale”, fiind aplicabile prevederile art. 1251 pct. 24, art. 129 alin. (4) lit. a) şi art. 149 C. fisc.
- Organele fiscale au ignorat prevederile legale speciale care stabilesc regimul fiscal aplicabil asociaţiilor în participaţie constituite exclusiv din persoane impozabile române.
Consideră recurenta că potrivit reglementării fiscale incidente, respectiv art. 154, 156 alin. (1) lit. d), art. 156 alin. (5) C. fisc., pct. 57.2 Norme; asocierea în participaţiune nu constituie o persoană impozabilă separată în înţelesul TVA, dreptul de deducere a TVA există atât timp cât bunurile (investiţia) sunt destinate utilizării în vederea desfăşurării unor operaţiuni taxabile.
În acest sens, se arată că este îndeplinită această condiţie deoarece:
- au fost obţinute venituri din exploatarea investiţiei iar 70% din acestea revin societăţii,
- drepturile şi obligaţiile rezultate din importurile contractuale existente între părţi au fost reţinute în mod greşit de organele fiscale;
- veniturile din asociere nu ar fi putut constitui pentru societate baza impozabilă.
S-a mai arătat că şi dacă Societatea ar fi înregistrat în contabilitate veniturile din asociere (în cota parte) acestea nu constituiau operaţiuni taxabile, respectiv baza de impozitare pentru TVA, pentru care persoana obligată la plata TVA să fie SC R.E. SRL, aceste obligaţii fiscale reveneau SC E.S. SRL, asociat care a gestionat depozitul pentru care a emis facturile fiscale în baza art. 156 alin. (1) lit. d) C. fisc. până la 31 decembrie 2006 şi art. 156 alin. (5) C. fisc. începând cu 1 ianuarie 2007. Societatea recurentă a fost împiedicată să obţină veniturile rezultate din exploatarea investiţiei.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe prevederile art. 3041 C. proc. civ.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs.
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Referitor la calificarea greşită de către instanţa de fond a situaţiei fiscale a societăţii, cu referire la neîndeplinirea condiţiei ca „bunurile să fie destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile”.
Nu poate fi reţinută susţinerea recurentei privind momentul respectării prevederilor art. 145 C. fisc. privind dreptul persoanelor impozabile de a deduce TVA, aferentă achiziţionării de bunuri şi servicii destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile.
Consideră recurenta că respectarea art. 145 C. fisc. se raportează numai la momentul înregistrării TVA deductibile şi achiziţiei bunurilor iar pentru orice schimbare ulterioară a destinaţiei bunurilor nu se consideră încălcate aceste prevederi.
Înalta Curte, constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut situaţia de fapt raportată la aceste prevederi legale, bunurile destinate utilizării în scopul unor operaţiuni taxabile, respectiv realizarea investiţiei „Depozitul Ecologic M.” şi operaţiunile taxabile aferente nu urmau să fie înregistrate în contabilitatea recurentei, ci în conformitate cu contractul de asociere în participaţiune – din 27 martie 2003, în contabilitatea Societăţii asociate SC S.E. SRL.
Recurenta nu neagă situaţia de fapt ci doar a arătat că nu realizează beneficii, venituri, în urma investiţiei datorită comportamentului SC E.S. SRL care utilizează investiţia efectuată de aceasta, punând-o în funcţiune fără drept.
- Cu privire la interpretarea greşită a dispoziţiilor legale referitoare la procedura reverificării.
Nu pot fi primite susţinerile recurentei privitoare la lipsa unei motivaţii pentru reverificarea perioadei 25 august - 31 decembrie 2004, deja verificată.
Contrar celor susţinute de recurentă, instanţa de fond s-a referit şi a analizat şi respins argumentat fiecare motiv privind acest aspect al reverificării, unele dintre acestea cu referire la fondul speţei.
În conformitate cu prevederile art. 105 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, Inspecţia fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării. Prin excepţie, conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data încheierii inspecţiei fiscale şi până la data împlinirii termenului de prescripţie, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificării sau erori de calcul care influenţează rezultatele acestora”.
În mod corect reţinut prima instanţă că nu rezultă din textul de lege invocat mai sus necesitatea ca datele suplimentare să existe la data efectuării primei verificări, dimpotrivă de obicei informaţii suplimentare care determină reanalizarea din punct de vedere fiscal a unei perioade deja verificate, sunt ulterioare.
Nu se putea aprecia asupra consecinţelor fiscale ulterioare la data când s-a considerat că societatea recurentă beneficia de rambursarea soldului negativ al sumei de 378.792,44 RON, deoarece s-a constatat că societatea recurentă nu a mai obţinut venituri din exploatarea investiţiei „Depozit Ecologic M.” din luna iunie 2005, cu ocazia inspecţiei finalizată cu RIF şi Decizia de impunere contestate în acţiunea de faţă adică în 16 august - 28 august 2007, această situaţie constituind informaţia suplimentară.
Se constată de asemenea că instanţa de fond a arătat corect că nu se mai impunea emiterea unui nou aviz de inspecţie pentru perioada reverificată deoarece reclamantei recurente i se comunicase acesta înainte de a proceda la efectuarea inspecţiei fiscale.
În ceea ce priveşte lipsa culpei recurentei – reclamante privind soluţionarea primului decont de TVA şi a încuviinţării rambursării de TVA, acesta reprezentând o sumă deja achitată pentru care nu se pot datora majorări de întârziere – se reţine că în baza principiului accesorium sequitur principale – conform art. 115, 116 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 - acestea datorează pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată.
Câtă vreme s-au stabilit – obligaţiile fiscale principale, se datorează în baza principiului enunţat şi accesoriile aferente după caz.
- Nu este considerată relevantă la momentul întocmirii actelor administrativ fiscale contestate în prezenta cauză, analizarea cesionării contractului de asociere dintre Primăria municipiului Craiova şi SC S.E. SRL – către SC E.S. SRL - cesiune care face obiectul unor litigii judecătoreşti.
Ce este important pentru dezlegarea regimului juridic fiscal al recurentei este să se determine dacă urmare investiţiei Depozitului Ecologic M. – pentru care s-au aplicat prevederile art. 145 alin. (2) C. fisc., respectiv s-a acordat dreptul de deducere, societatea recurentă a obţinut veniturile rezultate din prestările de servicii realizate în cadrul Depozitului.
Or recurenta neavând înregistrate în contabilitate toate operaţiunile aferente acestei activităţi, nu a respectat prevederile art. 145 alin. (2) C. fisc., şi nu poate invoca împrejurarea că în mod scriptic şi teoretic aceste venituri i s-ar cuveni conform contractului de asociere – în proporţie de 70% dar pe care SC E.S. SRL nu l-a respectat.
Această motivaţie are drept consecinţă eventual angajarea unei răspunderi contractuale care excede analizei şi rezultatului inspecţiei fiscale, fără influenţă asupra încălcării art. 145 alin. (2) C. fisc.
- În ceea ce priveşte aplicarea de către organele de control fiscal al regimului fiscal aplicabil asociaţiilor în participaţiune în sensul că asocierea în participaţiune constituie o persoană impozabilă separată în înţelesul TVA.
Potrivit art. 156 alin. (1) lit. d) C. fisc., până la data de 31 decembrie 2006 „Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de TVA au următoarele obligaţii din punct de vedere al evidenţei operaţiunilor impozabile - d) - să contabilizeze distinct veniturile şi cheltuielile rezultate din operaţiunile asocierilor în participaţiune Drepturile şi obligaţiile legale privind taxa pe valoarea adăugată revin asociatului care contabilizează veniturile şi cheltuielile, potrivit contractului încheiat între părţi. La sfârşitul perioadei de raportare, veniturile şi cheltuielile, înregistrate pe naturi, se transmit pe bază de decont fiecărui asociat, în vederea înregistrării acestora în contabilitatea proprie. Sumele decontate între părţi fără respectarea acestor prevederi se supun taxei pe valoarea adăugată, în cotele prevăzute de lege", (art. 156, alin. (i), lit. d) din C. fisc.).
b) începând cu 01 ianuarie 2007:
- „În cazul asociaţiilor in participaţiune care nu constituie o persoana impozabila, drepturile si obligaţiile legale privind taxa revin asociatului care contabilizează veniturile si cheltuielile, potrivit contractului încheiat intre părţi" (art. 156, alin. (5) C. fisc.).
Aşa cum s-a reţinut de către instanţa de fond, recurenta nu se prevede de aceste dispoziţii având în vedere că aceasta a convenit ca operaţiunile să fie înregistrate în contabilitatea SC E.S. SRL, - nu în contabilitate proprie, având în vedere că singurul obiect de activitate al recurentei este realizarea Depozitului Ecologic M.
Dacă s-ar considera valabil raţionamentul recurentei privind stabilirea obligaţiilor fiscale privind TVA în sarcina SC E.S., s-ar putea considera că, acesta ar fi un argument în plus pentru constatarea temeiniciei stabilirii obligaţiilor fiscale în sarcina recurentei, rezultând faptul că aceasta a încasat necuvenit suma de 339.112 lei – pentru decembrie 2004 – exercitându-şi dreptul de deducere TVA şi considerând că aceasta este aferentă achiziţionării de bunuri şi servicii destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile.
Or, recurenta spune că şi dacă s-ar fi înregistrat în contabilitatea proprie sumele reprezentând 70% din veniturile rezultate din exploatarea investiţiei, aceste venituri nu ar reprezentat baza impozabilă pe TVA deoarece facturile au fost emise către SC E.S. SRL care a gestionat depozitul iar TVA ar trebui stabilit în sarcina acesteia.
Înalta Curte constată că din aceste raţionamente ale recurentei se desprinde concluzia la care a ajuns şi instanţa de fond în sensul că recurenta a încasat necuvenit soldul sumei negative în decembrie 2004 – apoi a considerat că investiţia care a fost generatoare de TVA, nu este în măsură să ducă la realizarea de venituri care să fie baza impozabilă pentru recurentă, întrucât contabilitatea şi exploatarea investiţiei a făcut-o doar SC E.S. SRL.
Acestea demonstrează încă odată încălcarea prevederilor art. 145 alin. (2), (3) din O.G. nr. 92/2003, actele fiscale fiind legal emise.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de cele arătate mai sus, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinţei recurate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC R.E. SRL împotriva sentinţei civile nr. 5866 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 937/2013. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 93/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
