ICCJ. Decizia nr. 956/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 956/2013
Dosar nr. 863/54/2012
Şedinţa publică de la 19 februarie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă cu nr. 1092 din 6 martie 2012 Tribunalul Gorj a admis excepţia lipsei competenţei materiale şi a declinat competenţa materială a soluţionării cauzei privind pe reclamanta S.C.C.E.T. SA, şi pe pârâta D.G.F.P.G., la Curtea de Apel Craiova.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin cererea formulată, reclamanta S.C.C.E.T. SA a chemat în judecată pârâta D.G.F.P.G., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să dispună anularea parţială a Deciziei nr. 3/6584 din 01 septembrie 2011, emisă de D.G.F.P.G., respectiv punctele 1 şi 2, cu consecinţa anulării corespunzătoare a Procesului verbal nr. 21918 din 14 iulie 2011 şi a măsurilor dispuse prin dispoziţia obligatorie nr. 5668 din 14 iulie 2011.
În cauză reclamanta a investit instanţa pentru anularea parţială a uni act administrativ financiar emis de D.G.F.P.G. în calitate de autoritate financiar fiscală locală, respectiv Decizia nr. 3/6584/01 septembrie 2011, prin care a fost soluţionată contestaţia reclamantei formulată împotriva Procesului verbal nr. 21918 din 14 iulie 2011 de control financiar şi a măsurilor dispuse prin dispoziţia obligatorie nr. 5668 din 14 iulie 2011.
În baza art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., conform primului criteriu competenţa materială de soluţionare a cauzei ar aparţine tribunalului ca instanţă de contencios administrativ.
După al doilea criteriu, cel al valori actului administrativ financiar, având în vedere că măsurile financiare dispuse prin dispoziţia obligatorie nr. 5668 din 14 iulie 2011 a inspecţiei financiare, vizează veniturile, cheltuielile, profitul şi dividentele perioadei verificate financiar, ce reprezintă bazele de impozitare şi taxare a obligaţiilor fiscale mai mari decât valoarea de 500.000 lei, aflate în activul patrimonial al reclamantei, competenţa soluţionării cauzei revine Curţii de Apel Craiova ca instanţă de contencios administrativ.
Învestită prin declinare, Curtea de Apel Craiova prin sentinţa civilă nr. 894 din 28 septembrie 2012 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C.C.E.O. SA şi pe pârâta D.G.F.P.G. în favoarea Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut că obiectul prezentei cauze îl constituie anularea parţială a Dispoziţiei Obligatorii nr. 5668 din 14 iulie 2011 emisă de D.G.F.P.G., a Procesului verbal de control financiar nr. 21918 din 14 iulie 2011, precum şi a Deciziei nr. 3/6584 din 01 septembrie 2011 emisă de către D.G.F.P.G. în soluţionarea contestaţiei, în ceea ce priveşte măsurile dispuse la pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 12, 13, 14, 15, 18, 19, 20, 27, 28, 30, 31, 33, 34, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50 şi 51.
În speţa de faţă, având în vedere că se contestă doar măsurile dispuse la pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 12, 13, 14, 15, 18, 19, 20, 27, 28, 30, 31, 33, 34, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50 şi 51, măsuri prin care i s-au impus reclamantei îndeplinirea anumitor acte sau proceduri pentru înlăturarea şi prevenirea abaterilor de la disciplina economico-financiară, nestabilindu-se în sarcina reclamantei plata vreunei sume de bani, se constată că este competent să soluţioneze cauza în primă instanţă tribunalul şi nu curtea de apel.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Obiectul prezentei cauze îl constituie anularea parţială a Dispoziţiei Obligatorii nr. 5668 din 14 iulie 2011 emisă de D.G.F.P.G., a Procesului verbal de control financiar nr. 21918 din 14 iulie 2011, precum şi a Deciziei nr. 3/6584 din 01 septembrie 2011 emisă de către D.G.F.P.G. în soluţionarea contestaţiei, în ceea ce priveşte măsurile dispuse la pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 12, 13, 14, 15, 18, 19, 20, 27, 28, 30, 31, 33, 34, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50 şi 51.
Deci, în cauză, se contestă doar măsurile dispuse la pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 12, 13, 14, 15, 18, 19, 20, 27, 28, 30, 31, 33, 34, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50 şi 51, măsuri prin care i s-au impus reclamantei îndeplinirea anumitor acte sau proceduri pentru înlăturarea şi prevenirea abaterilor de la disciplina economico-financiară, nestabilindu-se în sarcina reclamantei plata vreunei sume de bani.
Prin urmare, competent să soluţioneze cauza în primă instanţă este tribunalul şi nu curtea de apel.
Având în vedere obiectul litigiului, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă este Tribunalul Gorj.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că soluţionarea în fond a cauzei privind pe S.C.C.E.O. SA şi D.G.F.P.G., este de competenţa Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe S.C.C.E.O. SA şi D.G.F.P.G. în favoarea Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 947/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 957/2013. Contencios → |
|---|
