ICCJ. Decizia nr. 942/2013. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 942/2013

Dosar nr. 394/32/2011

Şedinţa publică de la 19 februarie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 226 din 16 decembrie 2011 Curtea de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii şi, în consecinţă, a respins ca tardiv introdusă, acţiunea formulată de L.F.S.S.C.M.F. în contradictoriu cu pârâţii SC F.B. SRL şi M.A.D.R..

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta L.F.S.S.C.M.F. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte constată că deşi recurentul-reclamant a fost citat cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei şi timbru judiciar 0,15 lei, conform dovezii anexate la fila 6 a dosarului, aceasta nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală.

Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr. 146/1997, precum şi cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru şi prin depunerea timbrului judiciar.

Aceste taxe se depun la dosarul cauzei, în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de judecată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.

În aceste sens sunt şi dispoziţiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: „La cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii”.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar „neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii”.

Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 va dispune anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Anulează recursul declarat de L.F.S.S.C.M.F. împotriva sentinţei nr. 226 din 16 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia a V-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 942/2013. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs