ICCJ. Decizia nr. 957/2013. Contencios

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 957/2013

Dosar nr. 106296/40/2011

Şedinţa publică de la 19 februarie 2013

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1762 din 19 aprilie 2012 Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Botoşani şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată reclamantul H.M.P., în contradictoriu cu pârâtul P.B., în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că s-a contestat rezultatul evaluării activităţii desfăşurată de reclamant în perioada 01 decembrie 2009 – 01 decembrie 2010 în cadrul P.B., care a fost realizată iniţial prin Fişa de evaluare a performanţelor personale individuale încheiată la data de 06 septembrie 2011 de către șeful secţie deţinere interioară II, care a fost contestată de reclamant la comisia desemnată la nivelul A.N.P.. Această comisie a soluţionat contestaţia prin hotărârea adoptată conform Procesului-verbal nr. 72702 din 31 octombrie 2011, aprobată de Directorul general al A.N.P..

Aşa fiind, fişa de evaluare nu poate fi analizată de instanţa de contencios administrativ conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, în cauză fiind incidente disp. art. 18 alin. (2) din Legea 554/2004, fiind vorba despre un act premergător actului final reprezentat de hotărârea de soluţionarea a contestaţiei, putând fi analizat în principal, potrivit dispoziţiilor legale menţionate, doar modul de soluţionare a contestaţiei, iar cu ocazia acestei analize putând fi verificată şi fişa de evaluare.

Acest aspect este evident în cazul reclamantului, întrucât, deşi prin acţiune el a cerut anularea Fişei de evaluare a performanţelor personale individuale încheiată în luna septembrie 2011, la data sesizării instanţei aceasta nu mai exista în forma emisă în luna septembrie, ea fiind deja modificată în urma soluţionării contestaţiei formulate de reclamant, când s-a modificat calificativul iniţial obţinut de reclamant, „Nesatisfăcător”, cu calificativul „Satisfăcător”.

Ca urmare, întrucât în speţă s-a contestat rezultatul evaluării activităţii desfăşurată de reclamant în perioada 01 decembrie 2009 – 01 decembrie 2010, iar instanţa poate fi învestită doar cu analizarea hotărârii date în contestaţie de către comisie, ce a fost aprobată de directorul A.N.P. care a ordonat soluţionarea contestaţiei, pornind de la rangul A.N.P., de instituţie centrală, s-a constatat că, în cauză, curtea de apel este competentă să soluţioneze litigiu, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut că în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere actele a căror anulare formează obiectul litigiului, actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturile juridice, care este supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ, este fişa de evaluare a performanţelor personale individuale a funcţionarului public întocmită de P.B., care este o autoritate publică la nivel local.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Botoşani, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin acţiunea formulată, reclamantul H.M.P. a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de fişa de evaluare a performanţelor personale individuale încheiată la data de 07 septembrie 2011, prin care a primit calificativul „Satisfăcător” şi a procesului verbal de soluţionare a contestaţiei al A.N.P. Bucureşti.

În raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere actele a căror anulare formează obiectul litigiului, Înalta Curte constată că actul administrativ contestat în cauză este fişa de evaluare a performanţelor personale individuale a funcţionarului public întocmită de P.B..

Deci, actul administrativ atacat este emis de o autoritate publică la nivel local.

Chiar dacă prin procesul verbal nr. 72702 din 31 octombrie 2011 s-a respins contestaţia formulată, actul administrativ care produce efecte este fişa de evaluare emisă de P.B., care este o autoritate publică la nivel local.

Conform disp. art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluţionează în fond de tribunal.

Actele premergătoare sau operaţiunile administrative care au stat la baza emiterii sau adoptării unui act administrativ pot fi supuse controlului de legalitate numai împreună cu actul administrativ pe care l-au precedat, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Calitatea de autoritate locală sau centrală a emitentului unui act sau al unei operaţiuni premergătoare nu produce efecte asupra competenţei materiale de judecare a cauzei, care se determină în raport cu poziţia autorităţii emitente a actului propriu – zis.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Având în vedere obiectul litigiului, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă este Tribunalul.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că soluţionarea în fond a cauzei privind pe H.M.P., A.N.P. şi P.B. este de competenţa Tribunalului Botoşani, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe H.M.P., A.N.P. şi P.B. în favoarea Tribunalului Botoşani, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 957/2013. Contencios