ICCJ. Decizia nr. 753/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 753/2013
Dosar nr. 976/102/2011
Şedinţa de la 13 februarie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Mureş, reclamantul K.K., a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.C.R. anularea parţială a încheierii nr. VI/15/2011 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul C.C.R., Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităţilor administrativ - teritoriale, şi pe cale de consecinţă anularea implicită a Deciziei nr. 1122/2010 emisă de directorul Ca.C. Mureş.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin Sentinţa nr. 3202 din 20 Decembrie 2011, Tribunalul Mureş a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul K.K. – P.C.G., în contradictoriu cu pârâta C.C.R., în favoarea Curţii de Apel Tg - Mureş.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Mureş a reţinut, în esenţă, că reclamantul a solicitat anularea Încheierii nr. VI/15/2011 a Comisiei de Soluţionare a contestaţiilor, din cadrul C.C., dar şi Deciziei nr. 147/2011 emisă de Ca.C. Mureş, dar şi Deciziei nr. 147/2011 emisă de Ca.C. Mureş şi a Deciziei nr. 1122/2010 emisă de directorul Ca.C..
În acest context, Tribunalul a reţinut că Hotărârea nr. 130/2010 a plenului C.C. nu este anulată de o instanţă de judecată, astfel că produce pe deplin efecte şi în ceea ce priveşte procedura art. 228 din Regulamentul C.C., actul fiind emis de o autoritate publică centrală.
Prin Sentinţa nr. 177 din 21 septembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Mureş.
Curtea de Apel a reţinut că actul administrativ prin care s-au stabilit măsurile a căror anulare se solicită este un act administrativ emis de o autoritate publică locală, respectiv decizia nr. 1122/2011 a Ca.C. a Mureş, astfel că nu prezintă relevanţă că se atacă şi încheierea VI/15/2011, act care a fost pronunţat în soluţionarea plângerii prealabile.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Curtea de Apel Târgu Mureş a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C.proC. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Pentru a soluţiona conflictul negativ de competenţă, în raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 1122/2010 emisă Ca.C. Mureş şi Încheierii nr. VI/15/2011 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul C.C.R., în soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei menţionate anterior.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice C.C., precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M,.Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia Ca.C. judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este decizia structurii C.C., acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale C.C., prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a C.C., respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului C.C. nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului C.C. nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că în cazul în care se respinge total sau parţial contestaţia împotriva deciziei structurii C.C., competenţa materială de soluţionare a cauzei revine tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a C.C., ca autoritate publică judeţeană.
În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluţionarea contestaţiei la decizie intervine desfiinţarea/ anularea deciziei emise de structura C.C., printr-o încheiere emisă de comisia de soluţionare a contestaţiei, care se substituie astfel deciziei structurii judeţene, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât, în această situaţie, actul administrativ care produce efecte juridice şi „dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcţionează în cadrul C.C.R., autoritate publică centrală.
În altă ordine, chiar dacă soluţiile referitoare la excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinţei civile nr. 112/ 2011 a Curţii de Apel Bacău prin care s-a admis excepţia de nelegalitate şi s-a constatat nelegalitatea dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului C.C. nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel cauze.
Cum în cauză, contestaţia împotriva Deciziei nr. 1122/2010 emisă a Ca.C. Mureş a fost respinsă prin Încheierea nr. VI/15/2011, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul K.K. – P.C.G. în contradictoriu cu pârâta C.C.R. în favoarea Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 957/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 751/2013. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
---|