ICCJ. Decizia nr. 1046/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1046/2014
Dosar nr. 5829/108/2010*
Şedinţa publică de la 4 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată.
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată urmare deciziei civile nr. 1663 din 23 noiembrie 2011, a Curţii de Apel Timişoara prin care a fost stabilită competenţa în primă instanţă în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Comuna S., prin Primar a chemat în judecată pârâtele Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România şi Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică S., solicitând instanţei să anuleze decizia nr. 2351 din 9 august 2010, emisă de pârâta comisie mai înainte menţionată şi ca o consecinţă, respingerea cererii de retrocedare formulată de Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică L. pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică S., în privinţa imobilului Şcoala cu Clasele I- IV şi a terenului aferent acestuia.
În motivarea cererii, reclamanta a criticat restituirea în natură a imobilului în discuţie.
Prin întâmpinare pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România a invocat în principal excepţia necompetenţei materiale a instanţei sesizate, iar privitor la fondul pricinii a solicitat respingerea acţiunii arătând în esenţă că decizia atacată de către reclamantă a fost adoptată cu respectarea tuturor prevederilor legale în materie şi nu se relevă niciun element de nulitate a acesteia, care să poată conduce la admiterea acţiunii reclamantei.
La rândul său, pârâta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică S., a solicitat în principal respingerea acţiunii ca tardiv introdusă, iar în subsidiar a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât decizia emisă privind retrocedarea a fost dată cu respectarea legii.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 473 din 18 septembrie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea reclamantei Comuna S.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin decizia nr. 2351 din 9 august 2010 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România a fost retrocedată Parohiei Română Unită cu Roma Greco-Catolică S. partea din imobilul situat în comuna S., judeţul Arad, înscris în cartea funciară a localităţii S., compusă din construcţie şi teren aferent în suprafaţă de 1750 mp, anexată deciziei menţionate şi care face parte integrantă din aceasta, stabilindu-se totodată în sarcina solicitantei, titular al dreptului de proprietate, ca pentru o perioadă de 5 ani de la data emiterii deciziei să menţină afectaţiunea de interes public de şcoală, potrivit art. 3 din decizie, respectiv obligaţia de a plăti fostului deţinător contravaloarea adăugirilor ulterioare preluării abuzive, potrivit art. 5 din aceeaşi decizie.
Curtea de apel a mai reţinut că dreptul de proprietate asupra imobilului a fost unul litigios şi tranşat irevocabil prin sentinţa civilă nr. 1358 din 27 noiembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia civilă în Dosarul nr. 618/108/2007, hotărâre rămasă irevocabilă şi devenită titlu executor, prin investire cu formulă executorie. Prin această hotărâre s-a admis acţiunea reclamantei Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de L., în reprezentarea Protopopiatului Român Unit cu Roma, Greco-Catolic Arad şi a Parohiei Română Unită cu Roma Greco-Catolică S., formulată împotriva pârâtei Parohia Ortodoxă Română S., dispunându-se rectificarea cărţii funciare, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei parohie ortodoxă mai sus menţionată, notării suprafeţei de 15.922 mp, a construcţiilor „biserica greco-catolică S.” şi „casă parohială” şi revenirii la situaţia anterioară de carte funciară, fiind obligată pârâta Parohia Ortodoxă să lase imobilul de mai sus în deplină proprietate şi posesie Parohiei Română Unită cu Roma Greco-Catolică S., dispunându-se şi Oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară Arad efectuarea cuvenitelor menţiuni în cartea funciară menţionată, iar prin încheierea din 18 decembrie 2008, a acestui oficiu, s-a admis cererea privitoare la efectuarea menţiunilor dispuse prin hotărârea judecătorească rămasă irevocabilă.
În ceea ce priveşte afirmaţia reclamantei legată de valoarea învestiţilor efectuate la imobil, Curtea a constatat că nu există nici un dubiu privitor la faptul că atunci când a fost solicitată de către comisie să îşi exprime punctul de vedere, reclamanta nu a susţinut niciodată că lucrările efectuate ar depăşi 50% din aria desfăşurată actuală ci, prin adresa din 18 iunie 2009, emisă de Primăria Comunei S., a arătat numai că în anii 2003-2004 s-au efectuat lucrări la imobil în valoare de 21.937,33 euro. Pentru această sumă nu a existat nicicând opunere la a-i fi achitată reclamantei cu titlu de contravaloare îmbunătăţiri efectuate la imobil, în măsura în care aceasta este dovedită, obligaţie de altfel reglementată în chiar cuprinsul deciziei atacate la art. 5. Cu alte cuvinte, chiar reclamanta, comunicând datele privind situaţia juridică şi locativă a imobilului, a stabilit suprafaţa construită existentă la momentul preluării, respectiv suprafaţa ulterior construită, şi raportat la informaţiile solicitate de către comisie în vederea tranşării cererilor de restituire a făcut referire la o suprafaţă de 420,5 mp reprezentând suprafaţa construită iniţial, anterior momentului preluării abuzive, iar la rubrica construcţii edificate ulterior momentului preluării abuzive a imobilului din anexa la adresa înaintată comisiei şi la care s-a făcut referire deja, aceasta a menţionat o suprafaţă de 72,42 mp.
Prin urmare, afirmaţia reclamantei cum că construcţia s-a dat în folosinţă ca şcoală în anul 1960, fiind practic reconstruită aproape în totalitate, a fost apreciată de prima instanţă ca fără corespondent în documentaţia întocmită şi existentă la dosarul de restituire şi nici în lucrările dosarului instanţei de judecată, arătându-se că niciodată până la momentul emiterii deciziei de restituire reclamanta nu a vizat efectuarea unei expertize în construcţii în raport cu relaţiile furnizate.
3. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă
Împotriva sentinţei civile nr. 473 din 18 septembrie 2012, în termen legal a formulat recurs reclamanta Comuna S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Invocând ca temei de drept al cererii de recurs formulate prevederile art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă, prin motivele de recurs dezvoltate, a susţinut şi înfăţişat, în esenţă, următoarele critici:
- nu poate fi reţinută argumentaţia instanţei de fond, din sentinţa atacată, în sensul că recurenta-reclamantă a acceptat nepunerea în discuţie a aspectelor privind dreptul de proprietate asupra construcţiei Şcoala Generală S., câtă vreme în precizarea de acţiune s-a susţinut că Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică din S. nu a dovedit calitatea de fost proprietar asupra construcţiei şcoală;
- construcţia cu destinaţia şcoală nu este înscrisă în cartea funciară, S., cu suprafaţa de 1750 m2 şi nu a făcut obiectul litigiului soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1358/2007 dintre Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de L. şi Parohia Ortodoxă Română S.;
- la baza deciziei nr. 2351 din 9 august 2010 dovada dreptului de proprietate a fost efectuată numai prin declaraţii de martori ceea ce nu este suficient faţă de prevederile O.U.G. nr. 94/2000;
- se impunea efectuarea în cauză a unei expertize tehnice a construcţiei şcoală, pentru stabilirea perioadei de edificare a acesteia dar şi pentru determinarea valorii adăugirilor şi investiţiilor realizate, deşi instanţa de fond nu a apreciat ca pertinentă o atare probă.
4. Apărările intimatei Parohia Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) S.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare la motivele de recurs ale recurentei-reclamante, solicitând în esenţă respingerea căii de atac exercitată cu consecinţa menţinerii, ca legală şi temeinică, a hotărârii primei instanţe.
În esenţă, intimata-pârâtă a susţinut că este reală şi adevărată menţiunea cuprinsă în hotărârea atacată în sensul că Comuna S. a declarat oral în faţa instanţei că nu pune în discuţie legalitatea şi realitatea dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilelor înscrise în cartea funciară.
În fine, s-a arătat că nici expertiza tehnică nu s-a impus a fi efectuată în cauză întrucât nici recurenta-reclamantă nu a susţinut că lucrările efectuate ar depăşi 50% din aria desfăşurată actuală, acestea fiind îmbunătăţiri funcţionale şi nu adăugiri.
5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor înfăţişate de recurenta-reclamantă, faţă de apărările intimatei dar şi raportat la cadrul normativ aplicabil ca şi sub toate aspectele, astfel cum permit prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este fondat recursul de faţă, în sensul şi pentru considerentele în continuare arătate.
Înalta Curte constată că este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. potrivit cu care, în cazurile în care modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, se va dispune casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Incidenţa acestui motiv de casare este apreciată de instanţa de recurs, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat şi la probatoriile administrate, dar mai ales la cele solicitate a fi administrate dar neîncuviinţate.
Actele dosarului, ca şi expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii atacate, de mai sus, atestă că reclamanta-recurentă Comuna S., prin Primar, a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea deciziei nr. 2351 din 9 august 2010 de retrocedare emisă de Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, prin care a fost retrocedat Parohiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, partea din imobilul situat în Comuna S., compusă din construcţie şi teren aferent de 1750 m2, în cuprinsul căreia, la art. 5 se prevede expres că titularului prezentei decizii îi revine obligaţia de a plăti fostului deţinător contravaloarea adăugirilor ulterioare preluării abuzive.
La data de 18 septembrie 2012, în rejudecarea fondului, după casarea dispusă prin decizia nr. 1663/2011 a Curţii de Apel Timişoara, recurenta-reclamantă şi-a precizat acţiunea introductivă, arătând că, raportat şi la împrejurarea că dovada dreptului de proprietate a fost efectuată prin declaraţii de martori, nu este suficientă depunerea deciziei nr. 2351 din 9 august 2010 în întemeierea prezumţiei dreptului de proprietate al Parohiei asupra construcţiei Şcoală Generală, legea stabilind necesitatea depunerii unor dovezi coroborate.
Mai mult, din documentele depuse de instituţia reclamantă reiese că acest imobil face parte din domeniul public al comunei S., conform H.G. nr. 976/2002.
Faţă de conţinutul înscrisurilor depuse la dosar dar şi raportat la precizarea de acţiune formulată de reclamanta-recurentă, Înalta Curte constată că prima instanţă, prin soluţia adoptată, s-a limitat la examinarea dreptului de proprietate asupra imobilului teren, făcând, în mod întemeiat de altfel, referire la o sentinţă judecătorească rămasă irevocabilă (nr. 1358 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Arad) prin care o atare problemă a fost tranşată.
Nu a fost însă întreprinsă o analiză şi o cercetare aprofundată, convingătoare, cu privire la dreptul de proprietate asupra construcţiei cu destinaţie de şcoală, care nu este înscrisă în cartea şi care nu a făcut obiectul litigiului soluţionat prin sentinţa nr. 1358/2007, astfel cum a şi solicitat recurenta-reclamantă.
Înalta Curte apreciază astfel că sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante. Chestiuni de fapt relevante au rămas neelucidate, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000, coroborate cu dispoziţiile pct. 1 şi pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1094/2005, în condiţiile în care prin hotărârea atacată nu s-a răspuns direct şi explicit tuturor susţinerilor şi argumentelor înfăţişate de recurenta-reclamantă, prin cererile de chemare în judecată şi cea precizatoare.
Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că cererea completatoare nu a fost practic examinată, conţinutul său fiind în mod eronat apreciat ca echivalând cu exprimarea unei opinii contrare soluţiei definitive şi irevocabile derivând din sentinţa civilă nr. 1358 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Arad.
Concluzionând aşadar în sensul încălcării de către prima instanţă a prevederilor art. 129 alin. (4) şi alin. (5) C. proc. civ., cu referire la dispoziţiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., vizând insuficienta analiză şi motivare a aspectelor sus-enunţate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., va admite recursul şi va casa hotărârea cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe apreciind că numai în acest mod se poate asigura, efectiv, dreptul părţilor la dublul grad de jurisdicţie.
Totodată, reţinând şi temeinicia argumentelor recurentei-reclamante şi în ceea ce priveşte necesitatea efectuării unei expertize tehnice în construcţii prin care să fie evaluat imobilul construcţie în litigiu, probă respinsă la data de 18 septembrie 2012, ca neconcludentă, Înalta Curte apreciază în sensul utilităţii şi pertinenţei unei astfel de probe, care neputând fi administrată în recurs, urmează a fi dispusă şi pusă în discuţia părţilor, cu ocazia rejudecării cauzei.
Instanţa de rejudecare urmează a analiza şi toate celelalte argumente şi apărări ale părţilor, înfăţişate în etapa recursului, dispunând desigur, după caz, orice alte probe suplimentare apreciate ca fiind utile şi necesare pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, acţionând în cadrul impus de prevederile art. 129 alin. (4) şi alin. (5) C. proc. civ. şi în vederea asigurării exigenţelor art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta Comuna S. împotriva sentinţei civile nr. 473 din 18 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată. Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1044/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1062/2014. Contencios. Anulare hotarare emisa... → |
|---|
