ICCJ. Decizia nr. 1062/2014. Contencios. Anulare hotarare emisa Comisia de Supraveghere a Asigurărilor(L32/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1062/2014
Dosar nr. 10909/2/2011
Şedinţa publică de la 4 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A.T.A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.S.A., Departamentul Fond de Garantare, anularea deciziei din 30 noiembrie 2011 emisă de C.S.A., Departamentul Fond de Garantare şi obligarea paratei de a achita suma de 531 RON, reprezentând despăgubire achitată asiguratului CASCO al reclamantei în dosarul de daune.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii prin care Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a falimente, a consfinţit creanţa de 1.494.481,28 RON pe care SC A.T.A. SA o avea faţă de debitoarea SC G.A.R. SA şi faţă de dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 503/2004, la data de 25 aprilie 2005 a depus cererea de despăgubire la pârâtă, prin care a solicitat suma de 1.559.200,27 RON, reprezentând creanţe de asigurări ce rezultă dintr-un număr de 451 dosare de daună (menţionate într-o anexă), sumă din care face parte şi cea aferentă dosarului de daune, în cuantum de 2.212 RON.
C.S.A., Departamentul Fond de Garantare a emis decizia din 30 noiembrie 2011, prin care a respins cererea reclamantei, pentru suma de 531 RON, reclamanta apreciind că aceasta încalcă dispoziţiile Legii nr. 503/2004 şi ale Normelor privind Fondul de Garantare aprobate prin Ordinul Preşedintelui C.S.A. nr. 3115/2005.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 3826 din 6 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A.T.A. SA ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că la data de 25 aprilie 2005, reclamanta a depus la autoritatea pârâtă cererea de despăgubire prin care a solicitat suma de 1.559.200,27 RON, reprezentând creanţe de asigurare ce rezultă dintr-un număr de 451 dosare de daună, faţă de debitoarea SC G.A.R. SA, aflată în procedura falimentului.
Prin decizia a cărei anulare se solicită, pârâta a respins cererea de despăgubiri pentru suma de 531 RON, aferentă dosarului de daună. În motivarea deciziei s-a reţinut, în esenţă, că reclamanta nu a depus documente care să lămurească neconcordanţele existente în dosarul de daună.
Curtea a apreciat că decizia atacată este legală şi temeinică, în condiţiile în care, potrivit art. 48 alin. (1) din Legea nr. 503/2004 coroborate cu dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Ordinul Preşedintelui C.S.A. nr. 3104/2005 (în vigoare la data formulării cererii de despăgubiri), aplicabile în cadrul procedurilor de faliment declanşate şi aflate în desfăşurare înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 503/2004, administratorul fondului are dreptul de a verifica, prin departamentul specializat, dosarele de daună şi înscrisurile/documentaţiile aferente acestora, în vederea întocmirii listelor creditorilor de asigurări ale căror creanţe certe, lichide şi exigibile sunt acceptate la plată din disponibilităţile fondului, nefiind exceptate de la verificare creanţele trecute pe Tabloul definitiv al creditorilor.
3. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă
Împotriva sentinţei civile nr. 3826 din 6 iunie 2012 în termen legal a formulat recurs reclamanta SC A.T.A. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Invocând ca temei de drept al căii de atac exercitate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă, în contextul prezentării detaliate a situaţiei de fapt generatoare a litigiului de faţă, a susţinut nelegalitatea hotărârii atacate, în esenţă pentru greşita aplicare a legii, respectiv a Ordinului Preşedintelui C.S.A. nr. 3104/2005 care nu mai era în vigoare, fiind abrogat de Ordinul Preşedintelui C.S.A. nr. 3115/2005.
În acest sens, s-a arătat de către recurentă că singura procedură pe care putea şi trebuia să o urmeze, în condiţiile în care la data intrării în vigoare a legii speciale privind falimentul societăţilor de asigurare era aprobat şi publicat tabelul definitiv al creanţelor în care societatea reclamantă era înscrisă cu întreaga creanţă solicitată, era cea prevăzută de art. 48 din Legea nr. 508/2004, pe care a şi respectat-o, de altfel.
În fine, a mai susţinut recurenta că hotărârea instanţei de fond este nelegală întrucât pârâta nu are nici un drept de reverificare a documentaţiei de daună atâta timp cât creanţele au fost verificate de lichidator prealabil înscrierii pe tabelul definitiv şi consolidat de creanţe, măsura fiind câştigată cauzei potrivit art. 18 din Ordinul Preşedintelui C.S.A. nr. 3115/2005.
Potrivit recurentei, singura obligaţie a pârâtei intimate era, potrivit art. 48 din Legea nr. 503/2004, de a plăti suma solicitată, reverificarea dosarelor de daună pentru creanţele deja înscrise în tabelul definitiv al creditorilor fiind vădit nelegală.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentei, faţă de apărările pârâtei intimate şi raportat la cadrul normativ aplicabil, cu aplicarea art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate motivele de recurs circumscrise prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi ca atare nu sunt apte de a antrena reformarea hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a deciziei din 30 noiembrie 2011 emisă de intimata-pârâtă C.S.A. (actualmente A.S.F.), cu obligarea pârâtei la achitarea sumei de 531 RON, reprezentând despăgubire achitată asiguratorului său CASCO în dosarul de daune.
Expunerea rezumativă a considerentelor sentinţei atacate, de mai sus, înfăţişează argumentele de fapt şi de drept pe care judecătorul fondului şi-a întemeiat soluţia de respingere a cererii reclamantei ca neîntemeiată.
Problema de drept supusă dezbaterii şi dezlegării de către instanţă a fost aceea de a se stabili în ce măsură autoritatea pârâtă avea sau nu un drept de reverificare a documentaţiei din dosarul de daună, atâta timp cât creanţele au fost verificate prealabil înscrierii pe tabelul definitiv şi consolidat de creanţe, un astfel de drept de verificare putând fi exercitat numai în cazul cererilor depuse în condiţiile art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 503/2004, sau potrivit art. 48 din acelaşi act normativ autoritatea pârâtă era obligată să plătească direct suma solicitată de societatea reclamantă.
Instanţa de fond, analizând actele şi înscrisurile depuse de părţi, din perspectiva reglementărilor aplicabile, în succesiunea adoptării lor, a apreciat că reverificarea dosarelor de daună pentru creanţele deja înscrise în tabelul definitiv al creditorilor este legală, actul atacat fiind corespunzător emis, în temeiul art. 26 din Legea nr. 503/2004.
Nu sunt fondate criticile şi susţinerile recurentei-reclamante întrucât instanţa de fond a realizat o corectă aplicare, dar şi interpretare a prevederilor legale incidente, respectiv a art. 48 alin. (1) din Legea nr. 503/2004 şi a art. 25 alin. (1) din Ordinul Preşedintele C.S.A. nr. 3104/2005, cu privire la care a indicat expres că a fost avut în vedere întrucât era în vigoare la data formulării cererii de despăgubire.
Aşa fiind, în mod evident nu se poate susţine că instanţa de fond, în mod nelegal şi-a întemeiat analiza şi concluziile pe un text de lege abrogat, astfel cum a susţinut recurenta.
Instanţa de recurs reţine că nu sunt fondate susţinerile şi criticile recurentei şi pentru că tabelul de creanţe întocmit la un anumit moment, în cadrul procedurii de faliment, nu are autoritate de lucru judecat şi nu poate fi opus pe acest temei unui raport obligaţional, direct faţă de recurentă.
Că este aşa o demonstrează de altfel şi împrejurarea că la dosar au fost depuse, ulterior tabelului definitiv consolidat la care se referă recurenta, alte două tabele de creanţe, ulterioare, în care recurenta nu mai figurează înscrisă la masa credală, în cadrul procedurii de faliment a SC G.A.R. SA cu nicio sumă.
În fine, susţinerea de fond în sensul că autoritatea pârâtă ar fi emis un act nelegal întrucât nu ar mai putea verifica condiţiile în care se efectuează plata, urmând a se conforma tabelului de creanţe al debitoarei aflată în procedura de insolvenţă nu poate fi primită întrucât, pe de o parte, este contrară prevederilor legale incidente, iar pe de alta, implică ca efectuarea plăţilor să fie făcută din disponibilităţile fondului, cu bună ştiinţă, în dosare de daune incomplete în ceea ce priveşte documentele doveditoare, cum este cazul în speţă.
Cu referire la prevederile legale incidente şi la art. 18 alin. (2) din Ordinul Preşedintelui C.S.A. nr. 3115/2005, la care face trimitere recurenta în cererea sa de recurs, este de menţionat că nu poate fi primită argumentaţia trunchiată, desprinsă din context, propusă prin cererea de recurs.
Astfel, art. 18 din Norme, pe care recurenta îşi întemeiază pretenţiile, este desprins din context. Dispoziţiile art. 18 alin. (2) se coroborează cu art. 21 alin. (1) Capitolul IV (Dispoziţii speciale privind utilizarea disponibilităţilor Fondului în cadrul procedurii de faliment declanşate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 503/2004) din Normele privind Fondul de garantare, aprobate prin Ordinul Preşedintelui C.S.A. nr. 3115/2005, care prevăd în mod imperativ că Fondul de garantare verifică dosarele de daună şi înscrisurile/documentaţiile aferente.
Art. 22 alin. (1) din Norme stipulează că, inclusiv titlul executoriu care constată creanţe de asigurări, obţinut înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 503/2004 şi nevalorificat în cadrul procedurii de faliment sau în cadrul altor proceduri de executare silită se transmite administratorului fondului, în vederea verificării lui şi, după caz, a valorificării acestuia.
Totodată, art. 18 din Norme stipulează, în teza sa finală, că plata creanţelor se efectuează cu respectarea Legii nr. 503/2004, sub sancţiunea anularii lor.
Prin urmare, procedura de efectuare a plaţilor din disponibilităţile Fondului de garantare este una specială, derogatorie de la dreptul comun, fiind reglementată în Legea nr. 503/2004 (art. 23 şi urm.) şi în Normele privind Fondul de garantare (Capitolul III şi Capitolul IV).
Potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Norme „În vederea efectuării plaţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, departamentul specializat din cadrul C.S.A. procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele administratorului Fondului, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare specifice categoriilor de asigurări pentru care urmează să se plătească despăgubiri (...)”.
Din cele menţionate, rezultă în mod clar că procedura de efectuare a plăţilor din Fondul de garantare este stabilită în mod imperativ de lege, prevăzută sub sancţiunea anularii oricărui act care contravine Legii nr. 503/2004 [art. 18 alin. (2), teza a II-a din Normă].
Prin urmare, reţinând temeinicia şi legalitatea actului atacat ca şi a hotărârii primei instanţe, de menţinere a acestuia şi constatând că nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante pentru a se dispune reformarea sentinţei recurate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.T.A. SA împotriva sentinţei civile nr. 3826 din 6 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1046/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1172/2014. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
